Republica transpartinica

Alegerea lui Vasile Blaga in fruntea PDL nu a fost o mare surpriza, dar mi-a consolidat o convingere. Cu Blaga la conducere, PDL sta cu mana stanga intinsa catre PSD, unde zac multi dintre fostii colegi FSN-istii , si cu mana dreapta face un lant de unire cu “noii” liberali , fosti PDL-isti, adapostiti de marinimosul Crin Antonescu. Astfel, PDL poate deveni oricand partidul balama necesar celor doua componente ale USL pentru a prelua guvernarea (si) singure. Nici nu se pune problema ca PDL-ul sa faca opozitie intr-o astfel de situatie. Grupurile de interese care sustin diversele camarile politice sunt transpartinice, si conectate prin persoane, sau “echipe”, la toate partidele romanesti majore. Putem spune ca republica romaneasca intemeiata dupa’90 a fost confiscata de o clasa politica transpartinica, adoctrinara si fara ideologie. Frecventele treceri de la un partid la altul si regasirea acelorasi oameni in pozitii cheie, sau drept controlori ai pozitiilor cheie arata doar ca partidele majore, asa cum le stim sunt de fapt un mare partid. Acelasi.

Spectacolul politic si circul vorbelor care ni se serveste zilnic este zgomotul de fond necesar pentru ca o astfel de situatie sa se perpetueze. In spatele antenelor, a saltimbancilor TV si a paradei de care alegorice numite partide, grupurile de interes isi vad linistite de treaba. Votul, optiunea politica sau simpatia pentru un politician sau altul nu mai are relevanta. Paradoxal, in Romania votantii mai pun speranta (prea multa) in buletinul de vot.Una dintre cauze este si lipsa de gestiune a emotiilor umane la nivel general. Romanii se simt inca legati de autoritate , “de stat”, au asteptari mari, neclare, si au fost obisnuiti (obisnuinta culturii orale) sa nu existe reguli de functionare a relatiei cetatean-autoritate, si nici contracte limpezi, sau sanctiuni pentru nerespectarea obligatiilor. Ca popor, incepand cu Miorita si terminand cu actualul post-consumerism , romanii nu prea au dat dovada de inteligenta emotionala. Daca putem considera romanii un organism unitar, putem distinge in istorie o suma de momente care ar fi putut fi mult mai bine exploatate decat au fost.  De putine ori romanii au stiut ce vor, au generat consensualitate si au determinat evenimente care sa duca la un rezultat pozitiv si suprem , rezultat care sa fie benefic si util intregii populatii. Au existat cateva momente de glorie si maretie care pot contrazice lipsa de inteligenta emotionala la nivel social. Unirea mare si unirea mica sunt doua dintre ele. Succesul integrarii euro-atlantice ar fi unul recent. Mai sunt cateva ,de mai putina importanta. In aceste momente, s-a produs o cuplare a vointei populare si a vointei liderilor si a clasei politice. A existat consens in urmarirea si atingerea unui scop inalt , consens care a generat un rezultat pozitiv. Atingerea unui scop ar fi trebuit urmata de urmarirea fructificarii rezultatului in beneficiul populatiei generale. Beneficiul a fost prea putin exploatat dupa obtinerea lui. Din acest punct de vedere avem trasaturi comune , cu amendamentul fratilor mai mici si mai slabi, cu francezii sau italienii. Din diverse motive, am pierdut beneficiul, desi victoria(ca scop) a fost obtinuta. Si de cele mai multe ori a fost necesar „interventionismul” strain, in general european, pentru ca scopul si rezultatul sa nu se piarda undeva pe drum. „Ochiul vigilent” al fratilor europeni a jucat rolul de catalizator, de pastor, de jandarm sau de factor determinant. Unirea mica si cea mare s-au facut si sub imperiul acestor interventii, exploatate la vremea respectiva destul de bine de clasa conducatoare , in consens cu populatia generala (care de cele mai multe ori a jucat rolul batranicii care este trecuta strada, ca a vrut sau n-a vrut). Aproximativ la fel s-a intamplat si cu integrarea euro-atlantica. Banuiesc ca mai bine de 60% din populatia tarii nu a stiut exact ce inseamna de fapt UE sau care sunt responsabilitatile implicite ale NATO. Lipsa de euroscepticism, sau fericirea si entuziasmul cu care era asteptat „domnul NATO” spun mai mult decat o mie de cuvinte.

Integrarea , desi in teorie ar fi trebuit sa aduca mai multa democratie, mai multa libertate,o mai mare stabilitate institutionala, prosperitate, dezvoltare , instructie si europenizare , nu a adus mai nimic din toate acestea. Scopul odata atins, nu are drept rezultat un beneficiu general. Beneficiul ramane individual, eventual de grupuri sociale sau profesionale, dar nu foloseste tuturor. Nu era de asteptat ca toti sa aiba un beneficiu egal, dar ar fi trebuit ca diferentiat, aproape intreaga populatie sa beneficieze. Nu s-a intamplat. Am putea spune chiar ca integrarea a fost confiscata. Democratie in Romania nu e mai multa, transparenta institutionala nu exista. Libertatea, desi existenta,teoretic la indemana oricui, este limitata economic si prin decalaje sociale aberante, sau prin lipsa de educatie sau a accesului la instructie si informatie de calitate. Proasta administrare, intentionat catastrofala si ineficienta (sunt paravanele perfecte pentru furat) ,blocheaza orice capacitate de dezvoltare, inerent si prosperitatea. Educatia si instructia sunt depasite de vremuri, disciplina este demult uitata, iar ultimii 20 de ani au distrus bruma de calitate a educatiei romanesti(aceea care era). Probabil peste 5 sau 10 ani vom avea un procent important de iliteratism. Europenizarea, de fapt disciplinarea si dezvoltarea comunitara si sociala, este doar punctuala, iar decalajele sunt majore, atat de mari incat nu cred ca vom asista la o uniformizare, mai degraba la o crestere a acestor decalaje. Cam acesta este tabloul dupa 6 ani de Romanie europeana. Populatia generala nu a beneficiat cu nimic, clasa politica nu a reusit sa descatuseze eventualul val de prosperitate pe care l-ar fi putut aduce fondurile europene, nu a reusit sa cupleze Romania la un curent major european, sau sa faca din potentialul romanesc o voce minimal importanta. Self managementul romanesc este deficitar si in marea majoritate a cazurilor prost, incepand cu nivelul individual si terminand cu cel colectiv. Un element in plus care vine sa intareasca ce spun este si raportarea noastra fata de straini, sau fata de partenerii europeni, de obicei fie slugarnica, fie prea agresiva, fie de cacealma stravezie, foarte rar demna , corecta sau de dialog. Este valabil atat pentru populatie in general, dar si pentru clasa conducatoare (politica) ca expresie si proiectie a respectivei populatii. In acest moment, Romania nu are proiecte nationale, nu exista proiectii in viitor si ii lipseste tinta spre care se indreapta.

Putem spune ca speranta de mai bine a romanilor a fost confiscata de actuala clasa politica si de sistem, adica de Republica transpartinica. Probabil se va gasi destula luciditate pentru ca zgomotul (politic) de fond sa poata fi ignorat. Probabil vor fi necesari cativa oameni (politici sau nu) care sa spuna adevaruri dureroase si sa aiba curajul sa mearga contra curentului pentru ca acel putin ce a ramas, sa poata fi salvat.