Justiție și politică

Chiar dacă aș fi avut pretenția de analist politic, cu dragii noștri politicieni n-ai nicio șansă, sunt imprevizibili.
Și eu cred că Ponta, cârlanul, a ieșit cel mai prost, iar Antonescu, somnorosul, a jucat cel mai bine.
Totuși, în afară de jocurile astea politice, rămâne problema de bază: cum ar trebui aleși acești procurori șefi?
Băsescu spune că-i corect, joacă după lege. Spune el: ”Pentru a nu avea dubii o să dau citire articolului care stabileşte procedura: legea 303/2004.”
În care DA, ministerul propune, CSM dă avizul, Președintele numește.
Totuși Băsescu uită să spună că asta-i legea pe care el și Macovei au inițiat-o. Legea, pentru perioada aia, în care procurorii erau extrem de timorați, o fi fost bună, a urnit căruța justiției din drum. Plus că exista atunci consens între cei implicați, așa că legea s-a putut aplica și, zic eu, a avut în final un efect bun. (Parcă aud de la detractorii celor doi: huoooo!huooo!băsistulee!… adică eu)
Problema este că acum forțele politice angrenate nu sunt în consesns și, mai mult, procurorii nu mai par timorați deloc și au pretenția profesională să-și aleagă singuri conducătorii. O chestiune care nu mi se pare chiar deplasată. Până la urmă MCVul ăsta nu a fost chiar degeaba, le-a dat încredere magistraților să-și ceară independența politică.
Cum și UE-ul așteaptă niște proceduri transparente, probabil dorința procurorilor nu este de neglijat. Dar în acest caz nu va mai fi nicio responsabilitate politică.

Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

70 Responses to Justiție și politică

  1. Radu says:

    Tare Basescu in seara asta ! Madam Pivniceru cica a gresit ca si-a asumat procedura transparenta in mod opac. Trebuia sa-si asume procedura opaca in mod transparent si totul era bine. Ce ti-e si cu necomutativitatea adjectivelor astora !

    pierre, cine a alergat cu sufletul la gura sa fure fotografia de finish ? Crin ? Era cat pe ce; dar nu l-a lasat gigi patronul, care a tinut sa apara si el la TV ca sa aiba ultimul cuvant.

    Dragii nostri politicieni lupta tare sa castige cupa Giga: castigatorul isi da cele mai multe autogoluri. Disputa se da la televizor.

  2. Isabel.A says:

    @d’Artagnan,
    Mazgalitorule ! :))

  3. d'Artagnan says:

    Te-ai refăcut după perdaful dlui Goe?! Ai șoriciul gros pentru un iepure.

  4. athos says:

    D’Artagnan

    Acu’ intreb si eu: care este afirmatia de fond?

    • Isabel.A says:

      Eu zic ca asta : “Totuși, în afară de jocurile astea politice, rămâne problema de bază: cum ar trebui aleși acești procurori șefi?”
      Serios, cum? Prin trocul VP-TB sau prin competitie deschisa : in care sa se ia in considerare CV-urile, condamnarile, etc?

    • Iepurele de Martie says:

      Ai pus punctul pe “i”: nici una. 😆 Trebuia sa te fi obisnuit, doar vorbim de un textulet scris de d’Arti.

    • d'Artagnan says:

      Athos
      Vezi ce spune Isabel…

  5. Ludovic al XIV-lea says:

    Eu zic sa-i traga la sorti. Sa propuna fiecare cate un candidat: primul ministru, presedintele, parlamentul, breasla procurorilor, asociatiile de locatari, comitetele de parinti din scoli si asociatiile de protectie ale animalelor. Apoi, Tociu si Palade sa faca un TeleProcuro Show si sa- l extraga pe castigator din urna. Telespectatorii care au bilete castigatoare si, deci, au ghicit alesul, sa aiba, drept premiu, parte de 1 sau 2 procese corecte.

  6. Observator says:

    Dar de ce a ieșit cel mai prost?

    • Iepurele de Martie says:

      Dar de ce nu?

    • Isabel.A says:

      Pt ca, la nivel de perceptie, nu facut altceva decat sa faca un troc, asta dupa ce din iunie si pana la sfaristul lui decembrie a plimbat in gura , ca sa citez pe cineva, afirmatii despre cat de corupt este regimul basescu, cat de corupta este justitia “lui Basescu”, cat de ticalosi sunt Morarr si ups! Kovesi si asa mai departe ….

      • Observator says:

        Isabel, chiar era curioasa sa aflu părerea lui d’Artagnan.

        Si apoi, acum vorbesc din punctul meu de vedere, ieși prost atunci cand lucrurile merg intr-o directie pe care tu nu ti-o doresti. Banuiesc ca așa ganditi si voi, nu? Știți voi care sunt planurile lui Ponta pentru viitor?

        Basescu, de exemplu, a ieșit prost sau bine dupa anii de președintie, dupa referendum. Luandu-ma dupa perceptii am putea spune ca a ieșit prost. Cred insa ca luând in calcul interesele lui a ieșit bine.

        • Isabel.A says:

          “Isabel, chiar era curioasa sa aflu părerea lui d’Artagnan.”-adica nu trebuia sa comentez, nu-i asa?
          Vaaai , nu mai fac: scuze.
          Dar tot nu am inteles ce ai vrut sa scrii in comentariu …. insa never mind

          • Isabel.A says:

            Sigur ca da, dupa lege, cum altfel?

            • Isabel.A says:

              Lege cu L mare, caci cu l mic iese procedura propusa de Pivniceru si acceptata de TB si de Comisie-au zis atunci ca-i de bine

              • Observator says:

                Draga Isabel, eu zic ca suntem cunoștințe vechi si nu ma poti banui ca as avea ceva împotriva sa comentezi. Doar ca, obisnuinta cu un d’Artagnan cam lenes ii atragem atenția ca vreau sa stiu părerea lui. A spus-o

  7. athos says:

    D’Artagnan

    Aia era intrebarea de baza… 🙂

    Lasand gluma de-o parte, de ce sunt totusi dubii, lasa legea loc la interpretare? Sau este doar o discutie de viitor?

  8. d'Artagnan says:

    Observator
    ”Televiziunile de știri” Realitatea și Antena 3, inclusiv Antonescu (care dă în el la greu) marșează tare pe cei 7,4 milioane de votanți care au votat la referendum contra lui Băsescu și al regimului dictatorial al acestuia, impus de către DNA și …Kovesi, regim care a arestat oameni și i-a băgat la beci, și i-a bătut, și i-a…, și acum Ponta să dea la pace cu Tiranul, s-o propună pe Kovesi?!
    Trădare! De trei ori Trădare! Și chiar dacă electoratul uită, el sigur nu a câștigat nimic electoral. Antonescu, da! Serios, competent, fără compromisuri, ce mai, un Președinte adevărat.

    • Observator says:

      Dar tu nu crezi așa, nu? Nici eu. Si poate nici el. Oricum, eu inca astept sa vad semnaturile lui Basescu. Pana atunci, mai e cale lunga, indiferent ce a declarat azi

    • pierre says:

      Este un punct de vedere.Un altul ar fi ca Antonescu devine pe zi ce trece o cantitate neglijabila in USL.Doar nu om crede acum ca Antonescu e vreun apostol al transparentei,el s-a suparat ca s-a jucat meciul fara el in teren.Dealtfel,amintiti-va cand Antonescu spunea ca ministrul justitiei trebuie sa faca imediat numirile,conform legii.Nu s-a schimbat nimic,doar ca el sta pe tusa acum.

      • Radu says:

        Asta-i problema cand actionezi in functie de interes si nu principial. Nu te mai crede nimeni. Probabil ar vrea sa profite de situatie si sa reclame procedura netransparenta acum, dar nu era el cel care spunea ca singura greseala a doamnei Pivniceru e ca i-a luat in serios pe cei de la Bruxelles ?
        Acuma ce face ? Il musca de cur pe Ponta la televizor ? Pai asta a facut si Basescu cu Tariceanu si stim la ce s-a ajuns. Ori stai la guvernare si inseamna ca esti implicit de acord cu tot ce face PM-ul, ori pleci ! PNL ramane la guvernare, deci mucles !

  9. Radu says:

    Iata si ce ii scria negru pe alb Basescu lui Pivniceru cu 5 luni in urma eferitor la nevoia de transparenta, etc:
    http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/ce-ii-scria-basescu-lui-pivniceru-cu-privire-la-numirile-procurorilor-sefi-298227.html

    Ei, acum sa vad eu daca PNL stie ce sa faca cu mingea, pentru ca e in terenul lor. Sa-i vad ca fac scandal la Bruxelles, nu ca stau ca prostii la A3 seara de seara. E sansa lor sa pozeze in prietenii Europei, ultima reduta a bunului simt in fata aliantei “nesimtite” dintre pres. si PM, etc. Cine incearca sa transforme penaltyul ? Ce-ar fi sa incerce chiar Johannis, poate ca face figura buna la Bruxelles ?

    • Isabel.A says:

      Nu Radu, numirile trebuie sa se faca dupa Lege cu L mare :))

    • pierre says:

      @Radu,

      da’te-ai suparat,nu gluma… 🙂 Exact atat de dezamagit eram eu acum cateva zile,cand scriam aici despre trocul “unul mie,altul tie,ia-o pe Kovesi,da-mi-l pe Nitu”.Mie mi-a trecut,it’s just politics.Daca ma deranjeaza ceva cu adevarat,este flegma pe care Basescu a tras-o azi in geamul CSM-ului,ceva de genul “baieti,oricum avizul vostru e degeaba”.In rest,daca ne gandim bine,nimic surprinzator.

      • Radu says:

        Da, cred ca ai dreptate, nu PNL se va vaita la Bruxelles ca astia sunt eunuci oricum. Dar poate CSM o va face. Spre exemplu Morar. Ca tot s-a aranjat pe urmatorii 9 ani si nu mai are nimic de pierdut. Daca face audienta la Bruxelles poate merge si la CEDO peste 9 ani. Da’ sa vedem, pe el cat il tine supararea ?

  10. athos says:

    Eu nu am inteles de ce PNL a renuntat asa usor la Ministerul Justitiei, dupa ce cu o seara inainte parca, parea ceva foarte important. Din ce perspectiva are logica aceasta mutare?

    • Radu says:

      Sau preluau ministerul si anulau propunerea lui Ponta (desi s-ar fi putut sa fie ilegal), ceea ce insemna cearta pe fata, ori inghiteau propunerea lui Ponta, ceea ce inseamna ca nu erau de acord cu ea. Loose/loose. Asa, intr-o parere, sunt si in caruta si in teleguta: si la guvernare, si la A3.

      • athos says:

        Stiu si eu? Ma intriga faptul ca au renuntat pur si simplu. Nici macar n-au incercat sa negocieze ceva. Cine poate crede asta? Ori totul a fost o manevra falsa, ori a fost o plata intarziata pentru ceva…

  11. d'Artagnan says:

    Athos
    Este o discuție de viitor, despre cum ar fi mai bine pentru România (cu tarele care le are) ocuparea acestor posturi: prin decizii politice sau prin lăsarea la latitudinea magistraților a dreptului de a-și alege conducătorii.

    • Radu says:

      Mda. Latitudinea magistratilor era pe vremea legii din anii Nastase. Atunci propunea CSM. Intrebarea esentiala e: dar in alte tari europene cum e ? Ce-at fi sa propuna CSM o lista lunga, sa o cearna PM si sa o scurteze, iar Presedintele sa aleaga de acolo sau sa o refuze complet ?

    • athos says:

      Mie dezbaterea acestei chestiuni mi se pare lipsita de preambulul necesar, care inseamna (re)definirea statutului/rolului procurorului in sistemul judiciar.

  12. pierre says:

    Uitati-l pe Antonescu ce frumos le spunea el in august 2012,pe cand,o tempora!,era interimar la Cotroceni:

    “Eu cred ca, atunci cand vin scadentele – cum la DNA a venit, stam din amanare in amanare, amanare legala – si cum va veni undeva spre mijlocul lunii septembrie si la Parchetul General, eu cred ca ministrul Justitiei poate foarte bine sa se orienteze asupra unei personalitati din lumea Justitiei – ca e vorba de un procuror, dar nu e neaparat nevoie, poate sa fie un judecator, poate sa fie un magistrat cu o cariera solida in spate care sa fie, ca sa spun asa, de notorietate independent, fara vreo legatura clara cunoscuta cu vreun partid politic – si sa-l propuna mai departe”

    Asadar,anul trecut Antonescu nu prea vorbea de transparenta,din contra,”ministrul justitiei se orienteaza( !!!) ” si “il propune mai departe”.Mai mult,este socanta similaritatea cu discursul de azi al lui Basescu.Poate sa fie numit si un judecator,legea o permite,sa aiba o cariera solida in spate,sa fie de notorietate.Exact ce spunea mai devreme Basescu.Parerea mea ca pe Antonescu,mai ales pe voiculescu,i-a apucat bazdacul transparentei cand au auzit Kovesi in fata ochilor.Daca nu era Kovesi,era OK.De aceea spun si sustin ca marele looser este Antonescu,nu a iesit cine trebuia,prin urmare si-a luat jucariile si a plecat.

  13. Iepurele de Martie says:

    Nu, nu ma bagati in seama! Am vazut ca numarul comentariilor a intepenit la 37 si am vrut sa va ajut sa treceti pragul critic: acum sunt 38. 😆

  14. d'Artagnan says:

    Pierre
    Loser în raport cu ce sau cu cine? De exemplu, ştiind că USLul a ajuns la un procent de 70% mergând pe valul antiBăsescu, în raport cu realitatea asta electorală, Antonescu este un loser sau nu?

    • Radu says:

      E bine sa fii la 70% … cand sunt alegeri. Si Basescu a avut vreo 70% la un moment dat, dar nu au fost alegeri atunci. Ghinionul e ca in 2013 nu vor fi alegeri de nici un fel. Iar 70% poate deveni 40% intr-un an cu ghinion fara nici o problema. O mica recesiune si buba-i gata !

    • pierre says:

      Am mai spus-o,cred ca lumea s-a cam saturat de scandal.Daca Antonescu mizeaza in continuare doar pe cartea asta,a confruntarii cu Basescu,cred ca pierde.Asteptarile momentului sunt altele.

      • lazycat001 says:

        @ Pierre

        Absolut de acord, cred ca in momentul actual loser-ul e Antonescu, nu are absolut deloc directie, ideologie… Si in plus oamenii s-au cam plictisit de placa anti-Base forever.

        La momentul actual Crin cred ca e vazut ca un turbat amator de scandal pe cand Ponta si Base lideri care au fost capabili sa se inteleaga (nu conteaza ca a fost cu ajutorul UE care i-a intors lui Ponta mana la spate)..

  15. d'Artagnan says:

    Economiştii blogului, e cazul să-mi scot rapid milioanele din băncile lor?
    http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/incredibil-industria-offshore-dezvaluita-prin-intermediul-a-2-5-milioane-de-documente-298171.html
    Cică USA şi Europa vor să termine cu offshorul…

    • Isabel.A says:

      http://www.icij.org/offshore/who-uses-offshore-world

      Problema este ca nu gasesc nicaieri lista completa. Dar oricum, descoperirea jurnalistilor/invetsigatia lor nu ar fi putut sa fie facuta fara ajutorul unor structuri specializate, a intelligence, care, data fiind implicarea multor persoane politice, au facut “dezvaluirile” cu ajutorul jurnalistilor. Cum ar veni, aceste structuri de intelligence au fost the Deep Throat din scandalul Watergate

      • athos says:

        Lista provine, se pare, de la doua entitati de inregistrare de companii off-shore, cu traditie indelungata, de unde si numarul mare de nume. Nu cred ca vei avea acces la ea, detinatorii cred ca au probleme sa-i explice originea, dar probabil se prevaleaza de ceea ce se cheama dreptul de protectie a sursei, prin anonimat.

        Cred insa ca pe lisat respectiva sunt destui oameni capabili sa afle cum s-a intamplat scurgerea… 🙂

    • athos says:

      Ma intreb daca este o pura coincidenta ca aceste liste apar oarecum in acelasi timp cu refuzul de bailout a bancilor din Cipru si “restructurarea” acestora. Poate ca asistam la episoade diverse ale unui proces de “rally” vizand banii din offshore…

      • lazycat001 says:

        Nu prea cred ca este un scenariu plauzibil…

        Mai nou de cand cu mediul online orice om suparat ca nu s-a culcat secretara de la firma cu el sau ca a fost data afara poate sa sifoneze date instant sub acoperirea unui anonimat garantat… ( a se vedea faptul ca toate documentele provin de la o singura firma de avocatura specializata in infiintarea firmelor offshores si derularea ulterioara a operatiunilor).

        In plus banii mari in offshore sunt de la oameni cu multa influenta in tarile de origine si probabil global asa ca nu vad de ce s-ar impusca in picior…

  16. athos says:

    Ia uite, si Misu Negritoiu spune ceva asemanator

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-14558790-misu-negritoiu-lumea-offshore-desfiinteaza-falimentul-bancar-din-cipru-poate-considerat-razbunare.htm

    Eu totusi nu cred ca lumea off-shore se desfiinteaza, desi presiunea fiscala creeaza un camp de forta semnificativ…
    Cu “dezvaluirile” din lumea off-shore este ca si cu ascultatul telefoanelor: faptul ca se aranjeaza tranzactii murdare la telefon, nu ar trebui sa justifice niciodata un permis universal de ascultare. Infractiunile trebuie tratate ca infractiuni, insa secretul bancar sau evitarea legala a taxelor nu sunt infractiuni.

  17. lazycat001 says:

    @ Athos

    Vad ca porti uin pic grija listelor cu offshore-ul 🙂

    Sper ca nu te-a prins falimentul Popular Bank cu depozite prea mari pe acolo, baiat destept cum te banuiesc..

  18. lazycat001 says:

    @ d’Artagnan

    Pisica somnoroasa deh vine mai tarziu…

    Asa cum am spus deja cred ca Ponta da mult mai bine in toata ecuatia asta decat Antonescu, perceptia e ca el e cel care face treaba si Antonescu Scandal. Da si Base bine, prin ricoseu.

    Cu numirea, atata vreme cat nu ai o procedura clara, legiferata, se ajunge la aberatii de genul celor intretinute de Pivniceru. Si asta ar fi urmat daca Ponta nu facea numirile direct. PNL ar fi numit ei un ministru, acesta ar fi urmat calea batatorita de Mona si poate si ce extrema sugerata cu atata insistenta de A3 (o propunere pe zi, pana cedeaza Base).

    Asa ca mi-e mult mai simpatica numirea asta directa de catre Ponta, numire care, fiind negociata cu Base respecta un principiu care mi-e drag si anume cel al “checks and balances”, adica al existentei unui mecanism de verificare si echilibrare intre puterile statului.

    • d'Artagnan says:

      “al existentei unui mecanism de verificare si echilibrare intre puterile statului”
      Adică între Executiv, Ponta, şi alt…Executiv, adică Băsescu? 🙂

      • lazycat001 says:

        Corect, intre doi exponenti ai executivului, unul dintre acestia fiind totusi ales de legislativ… In concluzie cred ca este in regula ce s-a intamplat (negociere & numiri).. In special in Ro si in special acum, intr-o conjunctura difiicila. As dori sa vad mai des momente ca acesta, demonstreaza in opinia mea ca s-au facut totusi mici progrese din ’92 incoace..

        Ponta a castigat tot ce era de castigat, Anto a ramas cu latratul la A3..

  19. athos says:

    lazycat001

    Nu pe mine, pe d’Artagnan, n-ai vazut mai sus? 🙂

    Care scenariu nu este plauzibil?

    • lazycat001 says:

      “Ma intreb daca este o pura coincidenta ca aceste liste apar oarecum in acelasi timp cu refuzul de bailout a bancilor din Cipru si “restructurarea” acestora. Poate ca asistam la episoade diverse ale unui proces de “rally” vizand banii din offshore…”

      La scenariul asta ma refeream…

      • athos says:

        Deci nu ti se pare plauzibil sa NU fie coincidenta dezvaluirea listei imediat dupa ce s-a refuzat un bailout a unor banci dintr-o jurisdictie considerata inca paradis fiscal si tratata ca atare de rusi, dar si de altii?

        Hmm, mie nu mi se pare plauzibil sa FIE coincidenta. Dar este, intr-adevar, o presupunere.

  20. Cardinal Richelieu says:

    Păcat că numirile au ajuns monedă de şantaj şi arme de război. Cei numiţi acolo, că vor fii unii numiţi până la urmă, işi pierd credibilitatea. Şi odată cu ei şi instituţiile pe care cred ei că le vor conduce. 🙂 Plus că toţi s-au cam facut de râs…
    Circ avem, urmează pâinea (împrumuturi, de care nu avem nevoie, de la FMI). Apoi muzica (campania electorala de la anu’) şi murăturile (să ne dregem după ce vedem ce am votat şi ce a ieşit)…

    • d'Artagnan says:

      Ăsta-i unul dintre punctele slabe la numirile politice, suspiciunea permanentă.
      Dar noi oricum suntem la o adică suspicioşi…

    • lazycat001 says:

      @ Richelieu

      Imprumuturile de care nu avem nevoie de la FMI ? Tare…

      Cred ca avem nevoie foarte clara de banii acestia, asta daca nu cumva avem ceva excedent masiv la buget anul acesta, de care stiti doar domnia voastra..

  21. d'Artagnan says:

    Un articol de Florin Negruțiu:

    “Pun capăt carierei mele în Ministerul Public şi renunţ la mandatul de nouă ani la Curtea Constituţională”. Dacă Daniel Morar ar fi rostit şi a doua parte a frazei, declaraţia de presă pe care şi-a programat-o vineri după amiaza ar fi avut aerul eroic pe care probabil şi l-a propus. Ar fi fost o declaraţie de independenţă faţă de omul care l-a inventat, l-a folosit în toţi aceşti ani şi apoi l-a pensionat la nici 47 de ani la CCR. De la Anticorupţie, Daniel Morar va trece direct la capot şi cipici cu singurul regret că în locul său va rămâne un şef pus de politicieni, şi nu de Structură.

    În ultima săptămână, Daniel Morar, altfel o prezenţă foarte discretă, a ieşit de două ori în public, de fiecare dată exprimându-şi dezacordul faţă de modul în care preşedintele şi premierul au decis viitorul şef al DNA. Cum se poate ca ”omul lui Băsescu” să-l critice pe ”şeful” lui? au ridicat mulţi din sprâncene. De parcă este singurul lucru bizar care s-a întâmplat în aceste zile, în care rufele nu s-au mai spălat în familie, ci în văzul lumii. Premierul României a atins, miercuri noaptea, performanţa de Cartea Recordurilor de a fugi prin trei televiziuni într-o jumătate de oră. Din centrifuga naţională, rufele au ieşit mototolite, rupte şi pătate ca dintr-o maşină de spălat în care o gospodină nepricepută a pus albele cu coloratele. Toţi au ieşit din cuvă înnodaţi contra naturii: Băsescu cu Ponta, îmbrăţişaţi ca maioul cu (co)chilotul, Crin cu Bruxellesul, ca două şosete desperecheate, iar Morar cu o gaură în călcâi şi una în suflet.

    Călcâiul lui Morar este, aşa cum spuneam mai sus, Structura. El a ieşit să-şi apere Direcţia, chiar cu riscul de a vorbi în contra direcţiei lui Traian Băsescu. I-a pus pe toţi adjuncţii săi din Direcţia Anticorupţie să candideze pentru şefia instituţiei, chiar dacă asta a însemnat un gest de frondă faţă de decizia lui Traian Băsescu. A privit-o de sus pe Laura Codruţa Kovesi pentru că ”n-are experienţă pe Anticorupţie”, lăsând aici să se întrevadă conflictul surd care mocneşte de ani de zile între procurorii ”de DNA” şi cei ”de Parchet”. Sunt puţine categorii profesionale în România în care să funcţioneze un astfel de spirit de corp. Daniel Morar a imprimat procurorilor de la Anticorupţie senzaţia că sunt o castă invincibilă, urâtă de politicieni, dar protejată de scutul americanilor şi al Bruxellesului (care în toate rapoartele dau DNA notă maximă).

    Faţă de PNA-ul tip chihuahua creat de Adrian Năstase, DNA a ajuns o Structură de forţă, care-şi permite, iată, să mârâie şi la preşedinte, cel care i-a jucat rolul de patron spiritual în ultimii ani. Daniel Morar a făcut azi o jumătate de gest. Vor face ceilalţi procurori de la DNA cealaltă jumătate? Deocamdată aflăm că procurorul Călin Nistor a refuzat propunerea premierului Ponta de a accepta funcţia de adjunct al Direcţiei tocmai din cauza nerespectării condiţiilor de transparenţă în selecţie cerute de Bruxelles.”

  22. BadDragon says:

    O lovitura cu adevarat maiastra ar fi ca doamna Kovesi sa refuze sefia DNA din motive de netransparenta. Cistig de credibilitate, de imagine, ceva pirghii noi de negociere pentru viitor. Si, eventual, scaparea de eticheta “lu’ Basescu”.

    Vad ca asa a facut Catalin Nistor, singura problema in cazul lui fiind ca nu e la fel de vizibil cum e Kovesi.

    (Bine v-am regasit in casa noua. Sper ca aici sa pastrati atmosfera respirabila, nu ca dincolo de unde m-am retras cu ceva timp inaintea voastra. Succes!)

    • d'Artagnan says:

      Bine ne-am regăsit.
      Sunt de aceeași părere cu tine în ce privește refuzul doamnei Kovesi.
      P.S. Mă apucă râsul când văd cum Realitatea și Antena 3 (care-s pro Antonescu) o rup pe Kovesi, iar România TV, post pesedist, a ”descoperit” brusc meritele extraordinare ale doamnei…Acum o lună o făceau și ăștia praf.

      • Observator says:

        Macar acum, in ceasul al 12-lea recunoaște si tu ca-i proasta legea asta reformata! Ca implica politicul. Ca era mai bine cu numirile de la CSM.

        De ce nu te bazezi tu si pe ce spun eu, oare?

        • athos says:

          Eu as tinde sa fiu de acord cu tine ca nu e bine cand e politicul implicat. Dar si la CSM suntem intr-un soi de politica. Cred ca ar merita o discutie despre sistemul juridic, insa cred ca ne lipseste un jurist profesionist din schema…

  23. d'Artagnan says:

    Observator
    🙂 Mă bazez, cum să nu mă bazez!!
    Dar mi-am spus părerea în articol foarte clar. Și o spune și Negruțiu:”Faţă de PNA-ul tip chihuahua creat de Adrian Năstase..,”
    În acel moment, legea a mișcat lucrurile în justiție.
    Nu știu dacă acum ar fi mai bine cu numirile CSM. Nu te supăra pe mine, dar dacă CSMul a reușit să-l revoce pe Dănileț fără motiv, de vreme ce și CCR A SPUS CĂ A FOST NECONSTITUȚIONAL revocat,iar el rămâne membru CSM, eu nu prea am mare încredere nici în ei.
    Crede-mă, nu știu cum ar fi mai bine.
    În SUA, Procurorul General este pus de Președinte? Eu știu că da.
    Și am impresia că prim procurorii de prin orașe sunt puși de primari? Nu știu sigur…Pierre, ești amabil? 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s