Smoke was in your eyes…

Oamenii sunt de doua feluri : fumatori si fosti fumatori. Nefumatorii, (adica cei care n-au fumat niciodata), sunt mai rari decat rinocerii negri, cred. Cu toate astea, pentru simplificare, sa acceptam dihotomia fumator/nefumator ca relevanta, fara nuante.

Sunt nefumator. M-am lasat de aproape 20 de ani. In tot acest rastimp, am apreciat fiecare loc in care puteam sa beau o cafea, sa mananc ceva sau sa savurez un pahar cu vin, fara sa miros a scrumiera cand ieseam de acolo. Am urat intotdeauna senzatia pe care o aveam dupa ce stateam cate o noapte pe la vreun club, de parca tocmai participasem la un concurs ad-hoc de inhalat fum, din care o mare parte se agatase insistent de hainele, parul, corzile vocale si plamanii mei. Am vizitat mai des Mc Donalds decat oricare alt restaurant in ultimii ani, intrucat nu prea ai unde sa-ti duci copiii sa manance ceva fara sa ai constiinta incarcata ca i-ai expus fumului de tigara. Si da, stiu de multi,multi ani, (de pe vremea cand inca eram fumator),ca in anumite tari era deja o problema sa-ti aprinzi o tigara in anumite spatii zise « publice », (restaurante, pe vremuri cu exceptia unei zone foarte restranse langa bar -azi deloc), sau in trenuri, sau in sedii de firme/fabrici.

Fumatorii vor sa fumeze pe cat posibil cand au chef, nefumatorii vor sa nu se fumeze in preajma lor. Atata timp cat nu exista prevederi legale precise, chestiunea se reduce la o discutie despre principii, educatie, consens, etc. Pe vremea cand fumam, aveam niste tabuuri, achizitionate pas cu pas: nu fumam in masina, in casa doar in bucatarie, (cu foarte rare exceptii), la birou se fuma intr-o singura incapere, etc. Evolutia personala m-a dus spre renuntare completa, dar fac parte dintre cei care n-au sugerat niciodata nimanui sa se lase de fumat. Am considerat-o si o consider o optiune stict personala. Nu pot sa neg ca de multe ori sunt deranjat de un fumator nesimtit, din categoria celor care fac atmosfera de langa ei irespirabila, dar in final mi se pare ca mi se lasa suficient camp de alegere incat sa tolerez acest obicei, aproape indiferent de circumstante.

O lege antifumat ? Ei da, asta schimba total lucrurile. La nivel vizibil, va fi mai putin fum. La nivel subtil insa, discutia se incinge, intrucat totul este la limita abuzului, sau poate dincolo de ea. In ciuda faptului ca ma avantajeaza, nu sunt un partizan al legii anti-fumat, dimpotiva. Sincer sa fiu, m-am gandit de multe ori daca nu cumva ar fi eficienta obligarea restaurantelor/cluburilor in care se fumeaza la afisarea unui anunt mare pe vitrina, de genul : « Spatiu permis fumatului, prin urmare cu grad foarte ridicat de pericol pentru sanatatea Dv ». Sau/si : « Va prevenim ca aici copiii Dv. nu sunt in siguranta, intrucat se fumeaza ». Este genul de avertisment care mi se parea acceptabil si necesar. In plus, cred ca ar fi motivat pe multi proprietari sa-si defineasca mult mai riguros pozitionarea fata de concurenta si clienti, fara a fi victima unei interdictii generale care sa le afecteze afacerea.

Ideea este ca urasc atunci cand Statul face ceva in favoarea cuiva, chiar si in cazul in care este in favoarea mea. In opinia mea, orice constructie juridica sanatoasa inseamna: Constitutie, Cod Civil, Cod Comercial si, poate, Cod Penal. Cam atat. Legile speciale sunt doar un indiciu ca, undeva, s-au incalcat unul sau mai multe principii. O fisura care pretinde un adaos, care adaos genereaza un alt dezechilibru si tot asa… Pana cand ajungi la stufosenia hidoasa pe care o vedem azi, si nu doar la noi…

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

35 Responses to Smoke was in your eyes…

  1. Alexandru says:

    Absolut naiva ideea ca anunturile de genul celor pomenite in articol « Spatiu permis fumatului, prin urmare cu grad foarte ridicat de pericol pentru sanatatea Dv ». Sau/si : « Va prevenim ca aici copiii Dv. nu sunt in siguranta, intrucat se fumeaza » ar fi rezolvat situatia anterioara legii atifumatului, ar fi fost “eficienta”. Practic, pana acum in Romania daca doreai sa mergi la restaurant, cu sau fara copii, trebuia sa admiti implicit ca hainele tale vor fi compromise, ca parul tau va fi imbacsit de fum si sa accepti ca e “normal” sa ai senzatia de scrum in gat cand pleci acasa deoarece a fost alegerea ta de a merge la acel restaurant in loc sa stai acasa.

    Tinand cont ca numarul nesimtitilor care au chef sa fumeze cand si unde au chef fara sa tina cont de ceilalti este intr-o proportie absolut covarsitoare, evident ca toti nefumatorii inainte de aparitia acestei legi erau implicit siliti sa se limiteze de la marea majoritate a evenimente sociale din motive evidente.

    Interesanta logica autorului de a frecventa McD. in detrimentul altor restaurante pentru a-i proteja pe copii de fumul de tigara, si cu toatea acestea avand o atitudine atat de toleranta fata de situatia respectiva. Ma rog, este o optiune strict personala, intradevar.

    • athos says:

      Multi proprietari de restaurante ar fi dorit sa limiteze sau interzica fumatul in spatiul lor, dar le era frica de faptul ca isi vor pierde din clienti in favoarea concurentei. Confruntati insa cu alternativa de a afisa un mesaj cu conotatie negativa, dar absolut corect in in sine, probabil ca ar fi inclinat totusi balanta inspre a declara restaurantul ca nefumator, evitand astfel stigmatul… Naiva aceasta presupunere? Nu vom sti de fapt niciodata, nu?

      • Netistu Mario says:

        Desigur ca si business-ul cabinetelor medicale particulare ar fi afectat. Economia, finantele, armonia sociala, toate ar fi afectate in acest colt de lume, daca s-ar curma prin lege obiceiul multimilenar si stramosesc la trasului din țigară. Ce mai urmeaza? Bere fara alcool, cafea fara cofeina si sex fara penetrare… Decadente occidentale d-le…

        Acuma daca ati apucat sa fiti contra (in mod public) nu vad, d-le Athos, cum ati mai putea sa va mai schimbati pozitia, indiferent cat de clara, corecta, argumentata si persuasiva ar fi expunerea de motive. Sper ca-mi veti da voie sa trec peste faza in care sa incerc sa va conving cat de “gresita” va este pozitia si sa trec direct la ironizarea inculpatului. Ca pana la urma despre asta este vorba aici nu despre fumat. La han oricum nu se fumeaza. Vorbitul in exces (pe teme stupide precum pozitionarea pro si contra interzicerii prin lege a fumatului in public) dauneaza grav sanatatii discutiilor, rapind sansa unor discutii pe teme mai importante (daca or exista asemenea teme).

  2. Netistu Mario says:

    O stare de fapt consolidata in zeci sau sute de ani, oricat de bizara, nociva, sau inutila ar fi, inradcinata in mentalul colectiv, altereaza profund mintile oamenilor facandu-i prizonieri ai inertiei pana si pe cei mai lucizi insi, distorsionandu-le si pervertindu-le intr-un mod grotesc judecata. Este cazul de azi al lui Athos. In China generatii intregi au ajuns intr-un mod similar la concluzia ca nimic nu este mai firesc, mai normal, mai dezirabil si drept ca fetitelor sa li se mutileze piciorele in copilarie pentru a avea picior in forma de lotus si multi s-au revoltat impotriva legii care interzicea acest obicei traditional prin care cetatenii doritori isi pierdeau acest “drept”. Felul in care oamenii sunt manipulati sau auito-manipulati pe baza inertiei are ceva tragi-comic in el. Reactiile impotriva legii de interzicere a fumatului in locuri publice probeaza inca o data starea de inapoiere a societatii din Romania, inchistata iremediabila in prejudecati si inertii. Dincolo de acest aspect tragic, zbaterea in contra acestei miscari firesti, normale, utile, necesare, de interzicere, prin lege, a fumatului in locuri publice, este comica, de-a dreptul hilara, prin natura “argumentelor” si atitudinii manifestate de catre conservatori. De-ale luptei cu inertia.

    P.S. Nu exista un asa ceva: drepturi ale fumatorilor. Atat pe termen scurt cat si pe termen lung si foarte lung, eliminarea lor categorica din spatii publice (absolut necesara) face bine tuturor: copiilor, societatii, nefumatorilor si chiar fumatorilor (caci una e sa fumezi un numar de tigari pe zi si alta sa stai ore intregi in fum de tzigara). Intr-o societate in care asistenta medicala este (mai mult sau mai putin gratuita) fumatul este un furt. Contribuabilii nefumatori trebuie sa sporte financiar bolile fumatorilor. Banii cheltuiti cu producerea tigarilor, cu tratarea bolnavilor produsi de fumat, cat si banii cheltuiti prin cârciumi pe care clientul fidel le frecventeaza pentu ca se acolo se (si) fumeaza isi pot gasi utilizari mai de Doamne ajuta. Numai unde-i lege nu-i tocmeala. Sau ma rog, asa ar trebui sa fie. Dar a lasa la latitudinea fumatorului (un ins vicios, degradat, dependent de viciul sau) sa se protejeze pe sine si pe altii este de-a dreptul impropriu si caraghios. Imi amintesc (cu umor acum) de situatiile cand calatorind cu avionul imi luam loc la “nefumatori”, constatatnd cu stupoare ca locurile din spatele meu erau in aria fumatorilor, ceea ce insemna nu ca cetatenii care le ocupau ar fi avut dreptul sa fumeze ci ca practic erau obligati (intr-un mod subtil) sa fumeze non-stop pe durata calatoriei. Acuma de, daca tot dadusera banii pe biletul de avion si aveau un “drept”, nu era pacat sa nu-l exercite? Cand se va ajunge la normalitate (la cea mai fireasca normalitate cu putinta) contestatatrii de azi ai legii, amintindu-si de rascoala din mintea lor, se vor amuza ei insisi pe seama lor, daca vor fi fiind persoane cu simtul humorului. Daca nu, nu.

    • athos says:

      Cum spuneam, la nivel principial discutia este lunga si complicata. Intr-adevar, un fumator afecteaza in mod direct un nefumator. Influenteaza negativ calitatea aerului dintr-o incapere comuna. Dar problema o poate si trebuie sa o decida proprietarul spatiului, atata timp cat prezenta mea acolo este optionala. In spatiul cu adevarat public, unde sunt obligat sa intru vrand-nevrand, este o alta discutie, (primarii, administratii, etc).
      Consumul de zahar si grasimi in exces provoaca un numar mai mare de boli decat tigara. Cum transezi aceasta chestiune?

      • Netistu Mario says:

        Asta este (desigur) alta chestiune, iar a aduce alta chestiune (si complicatiile acesteia) in discutie este o metoda “antenista” de a argumenta “logic”. Pot exista simultan mai multe probleme de rezolvat. Faptul ca unele sunt inca nerezolvate n-ar trebui sa fie un “argument” in favoarea neabordarii altora, dupa cum faptul ca pe lume exista si alti prosti/ticalosi nu poate fi o scuza pentru propria mea prostie/ticalosie.

        Ma gandesc ca in spatiul meu, pe care-l am in proprietate, sa deschid un local in care sa legalizez consumul de heroina. Cu prezenta optionala, cine vrea, poate sa vina. Mai am un spatiu in care as legaliza violul, dar numai pentru cei care-si aduc singuri victimele. Cam asa as transa chestiunea. 🙂

    • Subscriu. 🙂 Cu părere de rău că se face atâta „fum” pe tema asta.

  3. athos says:

    Netistu Mario

    Deci, crezi ca este benefic faptul ca heroina/cocaina sunt ilegale? Apropos, in argumentatia ta ai strecurat adevarata “deturnare” logica, atunci cand ai pus semnul egal intre consumul de heroina si viol. Faptul ca sunt amandoua ilegale, nu le face nicicum echivalente; unul este o crima, celalalt un viciu declarat in mod circumstantial ilegal.

    • Netistu Mario says:

      Semnul egal l-ati pus d-voastra nu eu… Va place sa faceti presupuneri convenabile… Eu am facut o simpla insiruire a unor posibile business-uri profitabile care ar putea contribui la cresterea prosperitatii economice pe care d-voastra ati invocat-o ca argument in pastrarea acetei vechi nenorociri sociale:fumatul in public.

      Daca va oripileaza “crima”, in timp ce viciul va lasa rece, n-as avea nimic impotriva, sa introduc o variabila (variabil timp) in problema… Cei care vor sa comita violul, ar trebui sa fie obligati ca in prealabil sa-si seduca sau convinga victimele, cu o vorba buna, un ban (impozabil), o atentie ceva… Asa merge?

  4. athos says:

    Netistu Mario

    “Faptul ca unele sunt INCA nerezolvate”… Cu alte cuvinte, le luam pe rand. Va veni si ziua in care ne va fi interzis, prin lege, sa alegem sa consumam zahar sau grasimi dupa bunul nostru plac.

    • Netistu Mario says:

      Iarasi faceti presupuneri convenabile. Va decalar irecuperabil. Poate incercati sa precizati din ce ati dedus ca as fi propus tratarea secventiala sau ca as fi partizan al rezolvarii problemei consumului excedentar al zaharului si grasimilor in exact acelasi fel cu cel propus pentru eliminarea fumatului din spatii publice. Sunteti cumva ruda cu Mircea Badea?

      • athos says:

        Pai n-am interpretat, am citat un text scris de tine. Sau este si el deja o interpretare? Pe de alta parte, eu argumentez in jurul unor afirmatii, nu fac consideratii personale, cum faci tu, o practica cat se poate de Mircea Badea, in opinia mea.

        • Netistu Mario says:

          Deci fraza introdusa prin formula “cu alte cuvinte” nu-i o interpretare ci un citat? Interesant. Nu domnule nu argumentati cu nimic. Brodati comentarii pe seama argumentelor cu care v-ati confruntat in mesaje pe care le-am postat initial, incercand tot felul de supterfugii pe baza de zahar si grasimi. Nu vad ce va “mira” ca am acceptat termenii propusi de d-voastra si mutarea discutiei in zona harjoanelor cu iz personal (dar desigur nepersonale). Iarasi faceti exces de interpretare. N-am nimic personal cu d-voastra. Ba chiar imi sunteti simpatic. Doar ca prea va luati in serios. Asa deodata.

          • athos says:

            Adica n-ai observat citatul? Ca il reiau… 🙂

            • Netistu Mario says:

              D-le vad ca vreti sa sporiti musai traficul pe blog cu comentarii la comentarii… Ati preluat un citat si apoi l-ati interpretat facand presupuneri convenabile. In mod evident la acele interpretari m-am referit nu la prezenta sau absenta citatului. Daca vreti sa jucam ping-pong putem merge… intr-un club de billiard… in care se fumeaza. Perdeaua de fum va face bila mai putin vizibila si chiar ii va afecta traiectoria… in ton cu mica noastra discutie.

              Presupun ca aveti nostalgii nemarturisite de pe vreme in care erati fumator. Deh, tanar si fumator.

  5. athos says:

    Netistu Mario

    Tema era mai putin despre fumatori si fumat. Credeam ca este evident. Ci despre faptul ca nu pot accepta cu usurinta ca relatia dintre fumatori si nefumatori sa fie reglementata in acest fel. Calea corecta este cea a educatiei si a colaborarii voluntare pentru a obtine echilibrul necesar. Faptul ca au aparut noi motive de potentiala si circumstantiala delicventa nu cred ca face societatea mai buna.

    • Netistu Mario says:

      Glumiti desigur. Unele lucruri trebuiesc reglementate prin lege nu prin educatie. In special cele cu potential nociv. Este de la sine inteles ca zecile (sutele?) de ani in care fumatul in spatii publice a fost considerat “normal” sa induca, prin inertie, o rezistenta sociala la tratament, dar (experientele altor tari o arata), incet, incet aceasta rezistenta va fi depasita.

      Poate sa incercam la zahar si grasimi cu educatia. Desi si aici s-ar putea introduce anumite reglementari legale in legatura cu calitatea produselor si cantitatile de zahar si grasimi ascunse in multe dintre acestea. La coruptie si la manipulare (media) nu merge cu educatia. Cel putin nu la eliminarea sau macar diminuarea considerabila a acestor. Poate la neproliferare, pe viitor, sa contribuie si educatia.

      • lazycat001 says:

        Doar faptul ca a fost o ;lege promovata de o deputata PSD si mi-o face antipatica… In plus severitatea acestei legi cred ca este absolut nenecesara…

        In opinina mea aceasta lege va avea un impact negativ in multe domenii: incasari la buget (taxele pe tigari sunt al doilea contribuabil la buget), cafenele/baruri care isi vor inchide portile.. in fine multe raman de vazut.

        Sper sa fim mai sanatosi 🙂

        • d'Artagnan says:

          smokinglazycat001…

          Cine dreacu a mai văzt motan care fumează… și filozof pe deasupra!!
          Și care ziceai că-i opinia ta de motan fumător? Că ne paște o criză economică cu legea asta?

        • Netistu Mario says:

          @LZC – Impresia mea este ca nu va bazati pe nimic. Pur si simplu faceti niste (simple) speculatii de dragul discutiei. In tarile in care a fost interzis fumatul in public nu s-a intamplat nimic din cele pe care cu lejeritate le preconizate. Fumatorii au continuat sa fumeze (in spatii private) si sa alimenteze bugetul, barurile si cafenelele nu s-au inchis….

          P.S. taxele pe tigari sunt al doilea contribuabil la buget ??! Si primul care este?

          P.P.S. La ce partid ar trebui sa migreze respective deputata ca sa va devina simpatica legea cu pricina? De curiozitate…

        • pierre says:

          Severitate ? Mai vorbim…
          Deja taranoiul de Teleorman a dat semnalul contraofensivei , spunand ca se va initia o lege care sa mai netezeasca asperitatile acestei legi…prea severe.
          Ceea ce imi pare ca nu se prea intelege, este ca in acest mini-razboi, nu se fac compromisuri, iar invingatorii iau totul.Fie ca sunt fumatori, sau nefumatori.Daca aceasta lege , asa cum este ea acum, va fi amendata, se va ajunge negresit de unde am plecat initial : fumat peste tot !

  6. pierre says:

    Ca unul care toata viata lui scursa de la inceputuri si pana azi a fost un ne-fumator pasionat (si pasional 🙂 ) si fara a vrea catusi de putin sa zgandar sensibilitatea vreunui fumator pasionat ( si la fel de pasional ) care s-ar fi afland in trecere pe la Han, ma intrebam adesea de unde naiba atata zbucium si scandal si vaiete si bocete si ce atata deranj pentru o actiune absolut banala ,aceea de a te ridica de pe scaunul de la masa sau de la bar , a face cativa pasi pana pe trotuarul din fata stabilimentului si acolo, sub cerul insorit sau instelat, dupa caz, sa pufai cu nesat dintr-o tigara apetisanta ? Stiu, sau mai bine zis imi inchipui, e cam nasol pentru un fumator…sa te intrerupi din toiul actiunii ,cu riscul de a-ti pierde sirul ideilor marete, sa nu mai sorbi pret de cateva minute ( desi poti sa te cari afara cu tot cu pahar ), sa te ia si frigul uneori…nashpa ! Nu e totusi atat de dramatic pe cat ni se tot spune azi, fumatorii astia au in ei ceva de copii razgaiati si infatuati. Eu le-as spune sa se gandeasca insa bine de cate ori se ridica, de pe acelasi scaun, exact din toiul aceleiasi discutii inflacarate, pentru a se indrepta, in pas alert, catre…buda. Nu le-ar fi oare mai usor sa-si inchipuie, de cate ori simt nevoia unei tigari canceroase, ca de fapt i-a trecut o urgenta de facut pipi si ca pentru asta este totusi nevoie sa-si mute fizicul altundeva decat la masa cu restul lumii ?
    @athos,
    la nivel de subtilitate principiala, e interesanta provocarea ta : este pana la urma normal sau dezirabil ca statul(legea) sa ma protejeze din oficiu atunci cand eu singur, fiinta libera si responsabila, as putea sa ma autoprotejez ,(ne)facand una sau alta, cum ar fi de exemplu sa (nu) intru intr-un local in care se fumeaza ? Eu zic ca da, interventia statului era absolut necesara.

    • Netistu Mario says:

      Cu riscul de a face evident faptul ca prezenta mea aici este nociva, as preciza ca respectiva subtilitate principiala s-ar subtia si mai mult daca am accepta o perspectiva mai potrivita. Sa zicem ca fumatorul ar avea libertatea sa fumeze in restaurant, sau sa se abtina elegant daca la masa vecina s-ar afla copii, ca patronul are putea decide liber daca in carciuma lui se fumeaza sau nu, iar eu nefumatorul as putea sa decid liber sa nu intru intr-un asemenea loc (rau famat). Iata: numai si numai libertati… Din perspectiva potrivita se vede ca mie practic mi se interzice sa ma duc la restaurant. Dar ce se intampla cu angajatii localurilor? Ce ar trebui sa faca daca nu au chef sa inhaleze fum de tzigra? Sa-si dea demisia? Sa-si castige existenta culegand si comercializand musetel? Dependenta de salariu (practic) le va incalca unora (sau altora, mai slabi de inger) dreptul de a respira aer curat la serviciu. Ar parea paradoxal ca mai pot incapea discutii principiale in contradictoriu intre partizanii ad-hoc ai perspectivelor absurde si cei ai normalitatii celei mai evidente, daca asta n-ar fi tocmai firescul lumii in care traim… 🙂

      • pierre says:

        O subtilitate ramane …doar o subtilitate si atat. Din toate cele enumerate de dvs, rezulta ca prezenta dvs aici nu este nici pe departe nociva. Din contra 🙂

        PS: Imi aduc aminte de o mini vacanta , dealtfel foarte tihnita, petrecuta acum vreo 3 ani la Sibiu. Chiar peste drum de Teatrul Muzical, undeva in zona Zidului Vechi, se afla 2 puburi extrem de cochete, artsi-hipster-boeme,niste locatii realmente atractive.Am intrat impreuna cu sotia intr-una din zile, pe la ora 17, cu intentia de a bea ceva. Am urcat undeva la etaj, intr-o camera foarte cozy, dar unde era un fum de tigara de parca un pluton de racani primisera pe-loc-repaos pentru o tigara fara filtru.Prima impresie a fost buimaceala.Pe urma a fost greata. Si mai apoi furia.Neputand bineinteles sa ma iau de “fumatori”, am incercat o lovitura cu mantinela : l-am intrebat pe picolo, un flacau de max 20 de ani, cum suporta 10-12 ore pe zi asemenea fumegaraie, cu un ton pe care l-am dozat suficient de apasat incat sa pot spera ca au auzit si niste animale de la o masa alaturata care fumau aproape ostentativ.Bineinteles ca nu m-a bagat nimeni in seama, iar raspunsul baietasului a fost unul sec : ” M-am obisnuit “.
        Drept care m-am ridicat si am plecat fara sa comand nimic.

        • Netistu Mario says:

          Drept care m-am ridicat si am plecat fara sa comand nimic.” – Deci ati beneficiat de un “drept”. 🙂 (Am citat si am interpretat…. 🙂 ).

          Prezenta n-o fi nociva (mai ales in preajma atator absente notabile) dar excesul de prezenta este nociv. Tuturor si fiecaruia in parte. Inclusiv mie insumi.

          Singura concesie pe care as face-o vizavi de continutul temei dicutate (special d-lui Athos, fost fumator deci fumator, care incearca sa ne decrereze pe toti ca fiind asa ceva) ar fi ca punerea in practica a legii cu pricina (lege absolut normala, necesara, pozitiva, in acord cu vremurile si cu intentiile de progres) ar fi meritat o pregatire psihologica ceva mai consistenta. S-ar fi justificat cheltuirea inteligenta a unor sume de bani pe niste programe care sa-l pregateasaca psihologic pe cetatean (bizonul de sorginte daco-romana) sa accepte mai usor o lege care incearca desfiinteaze abrupt o realitate pomenita ca atare din mosi-stramosi. Nu conteaza ca este vorba despre o realitate nociva, ingrata, indezirabila, stupida. Ar fi trebuit sa fie de asteptat ca psihicul bizonului are nevoie de pansament pentru a consimti mai usor sa coopereze in acest sens. Asa, uite la ce s-a ajuns: deturnarrea starii de polarizare sociala (si asa pregnanta) catre prostii precum: “A fuma sau a nu fuma in spatii publice.”. De-a dreptul shakespearian.

        • Ghita Bizonu' says:

          Da prin cap ti-a trecut o clipa iddea ca unele din aninamlele alea erau aia de dadusera renumele de localuri “artsi-hipster-boeme”?

        • Ghita Bizonu' says:

          Netistu Mario

          Imi “place” modul cum “gandesti” realitate nociva, ingrata, indezirabila, stupida care duce la Asa, uite la ce s-a ajuns: deturnarrea starii de polarizare sociala si Calea corecta este cea a educatiei si a colaborarii voluntare pentru a obtine echilibrul necesar. Adica Libertatea este necesitatea liber consimtita! Si cine nu o consimte ….

          Asta este gandire bolsevica ca in 1919 , 1937 … pcata ca Stalin fuma.

          Ma astia cu pretentii liberale va felicit ptr noua “achizitie”!!!!

          • Netistu Mario says:

            D-le Bizonu daca ar trebui sa ma rezum la comenta, pe text, mesajul d-voastra as zice ca sunteti un “bou amuzant”. Dincolo de tonul si continutul formal al mesajului se intrevede insa o “vita batrina” si trista, cu o minte si un limbaj inghetate de multa vreme, care mimeza agerimea ca auto-divertisment. In lipsa de altceva.

            Localuri exclusiv pentru fumator? Da, de ce nu? Dar cu conditia sa nu se fumeze acolo, ci doar sa bea. Locuri in care sa se fumeze iarasi da, poate fi logic, dar cu conditia ca acolo sa nu se manance, sa nu se bea, sa nu se sa tina conferinte, sa nu se vizioneze filme si alte asemenea activitati. Doar fumat.. Locuri deservite automat, fara personal uman, fara angajati (fumatori sau nu) care sa intre in contact cu noxele produse de client.

            De alminteri lucrurile sunt simple si clare, rezolvate deja prin alte parti. Faptul ca bizonul roman se revolta de parca in Romania s-ar face pionierat (ori experimentare avangardista) in eliminarea acestui fapt anacronic (fumatul in public) denota cat de decuplata este de fapt societatea romaneasca de la civilizatie si actualitate, si cat de dirza este de fapt rezistenta la schimbare, la progres. In general. Iar cand nu este realmente vorba despre rezistenta “reactionara”, este complacere in baltire, sau simpla dorinta de a fi ghita contra, in contextul abruptei polarizari sociale din post-communism, care trebuie sa se manifeste prompt in legatura cu orice subiect care are cat de cat notorietate publica. Tot bizonul trebuie sa fie intr-o tabra anume, cand in targ un subiect face vilva. Rezultatul consta in mugetele reactiunii, venite de la insi expirati demult care n-au alta varianta decat a se opune. Trebuie sa se opuna la orice, caci orice schimbare le ameninta inertia, lenea, starea de expirare, continutul existential deposit, melancoliile, speranta revansei, chestii. socoteli…. Singura alternativa ar fi resemnarea. Ghita Apis nu s-a resemnat inca. Foarte bine.

  7. pierre says:

    @athos,

    “Smoke gets in your eyes” a fost pe coloana sonora a filmului meu preferat din competitia de Oscar 2016 , “45 Years “, cu Charlotte Rampling si Tom Courtenay.

  8. d'Artagnan says:

    pierre
    ”Ca unul care toata viata lui scursa de la inceputuri si pana azi a fost un ne-fumator pasionat”

    Ia uite unde se ascundea rinocerul negru!!

  9. Porthos says:

    Eu mă lăsasem de fumat. Dar în cinstea noii legi, am trecut pe la birou și mi-am aprins o țigară de foi. Oricum nu deranjez pe nimeni, că-i weekend.

    PS: mă bucur că nu v-ați pensionat de tot. E bine că mai scrieți din când în când. Sunt simpatice conversațiile de la Han.
    PPS: e interesantă discuția despre legea anti-fumat, dar nu ați zis (aproape) nimic de decizia CCR. Și nu a fost chiar apă de ploaie. Ce spuneți domnișoară Eta Marion?

  10. Ghita Bizonu' says:

    Nu e prima lege..
    Acum cand cativa ani am sugerat ca ar putea exista localuri NUMAI PENTRU FUMATORI … stiti cine au fots cei mai oripilati?
    Nefumatorii bine-nteles!

    Si nu ma gandeasc la un local unde sa iti duci copii sa manmnce.. ci , scuze o crasma in care mancare e fudulie si bautura temelie!
    Apropos si angajatii obligatoriu tot fumatori! (Insa sa nu scape scrumu in bautura!)

    Dar ar fi discriminatoriu nu ?

    ADICA CA CUM tu ala de te crezi “niormal” SA NU POTI INTERZICE?!

  11. pierre says:

    Si-au mai trecut niste explozii peste noi…ma rog, peste ei, deocamdata, ca la noi e liniste inca. Cat o mai fi ! Si uite asa, au mai murit niste nevinovati ,iar tv-urile au spart iar audientele , iar papagalii de Merkel, Hollande, Juncker etc au mai luat o lingura de cacat intre falci. Unitate, determinare, curaj, bla-bla , pe mortii mamelor lor. Asteptam continuarea , poate Londra, poate Madrid , este doar chestie de timp. Nimeni nu are curajul in Europa sa ia taurul de coarne, vom fi corecti (politic) in continuare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s