Alegerile păguboase ale Preşedintelui

Antonescu.
Preşedintele PNL are mari şanse să ajungă şi Preşedintele României. Aşa că, vrem nu vrem, el cu Ponta vor fi ză mazărea end ză fazărul ţărişoarei noastre greu încercate. Vor avea o putere imensă, singura Opoziţie va fi cea făcută de massmedia independentă, inclusiv de acest blog.
De fazăr ne-am cam lămurit: cabotin, cu dublu discurs, omul e dator vândut la cămătarii de partid pesedişti, plătind scump şi cu dobândă mare postul de prim ministru. Pe el n-ai cum să-l mai faci bine. Mai degrabă învaţă Vanghelie gramatică decât să înfrunte Ponta sistemul care l-a pus în scaun.

Aşa că eforturile noastre trebuie să se concentreze pe Antonescu, ză mazărea ţărişoarei noastre greu încărcate. Marele lui avantaj este că are o oarecare independenţă politică în partid, dată de statutul de locomotivă electorală pe care l-a avut la un moment dat.
Cum nici eu şi nici Andrei Pleşu n-o să candidăm la prezidenţialele de anul ăsta, îmi permit să fiu binevoitor cu domnul Antonescu şi-am să trec cu vederea şi atacurile la adresa justiţiei (cele din trecutul apropiat, în ultimul timp văd că a învăţat să tacă atunci când mai muşcă vreun politician ţărâna, o calitate extraordinară pentru un bun orator ca el: te fereşte să spui aberaţii), şi somnul de frumuseţe prelungit, şi engleza mai mult decât precară, şi-am să încerc să-i arăt punctul său cu adevărat slab, câlcâiul lui Ahile, periculos şi pentru el, şi pentru ţărişoara asta greu încercată.
Cel mai mare defect al său îl reprezintă incredibila incapacitate de a se înconjura, de a promova oameni de valoare, de a face alianţe credibile. Cu alte cuvinte a fost blagoslovit cu “darul” de a alege cea mai proastă opţiune dintre cele posibile. Dacă ar fi fost fotbalist ar fi tras în bara porţii de la un metru, ca marinar ar fi lovit singura insulă de doi metri pe doi din mijlocul oceanului, singura curbă dintr-un drum drept de 100 de km el ar fi ratat-o, iar dacă ar fi fost paraşutist sigur ateriza cu fundul în unicul tufiş de scaieţi de pe câmp.
Atenţie, un lucru foarte important de menţionat ar fi că are la dispoziţie o mulţime de informaţii în urma cărora să ia o decizie, el îşi dă însă cu stângu-n dreptu’ nu din ghinion sau necunoaştere, ci datorită aroganţei şi autosuficienţei sale. Cade în aceeaşi greşeală ca şi celelalte foste stele ale politicii noastre : “lasă că am de unde să scad electoral, îmi asum riscul!”.
Să ne reamintim unele dintre marile, monumentalele ratări cu poarta goală ale domnului Antonescu, luate absolut la întâmplare .
Gigi Becali, simbolul parvenitului, ajunge deputat PNL la insistenţa şefului de partid şi apoi, culmea ascensiunii politice, acest analfabet este înfipt taman în Comisia Juridică de la Camera Deputaţilor. De acolo face un salt mortal (penal) drept în puşcărie.
Alianţa cu un securist notoriu, Voiculescu, reprezentant al sistemului care a zdrobit istoricul partid PNL. O alianţă mai păguboasă, mai ales de imagine, nici că se putea, în condiţiile în care PDL şi Băsescu erau în cădere liberă, Antonescu şi PNL în ascensiune, iar minusculul partid-televiziune s-a comportat ca o căpuşă nesătulă. Care căpuşă a trecut la alt corp, înţeleg că la actualele alegeri parlamentare europene merge cu PSDul.
Sorin Roşca Stănescu, un celebru ziarist dubios, manipulator de meserie, şcolarizat în vechile structuri securistice. A trebuit o minciună cât Casa Poporului de mare ca Antonescu să se dezică de el.
Fenechiu, politician din aceeaşi familie de răpitori ca şi marile legende pesediste, pus de Antonescu ministru în ciuda evidenţelor. Nu cred să existe vreun penelist din Moldova care să nu-i ştie “anvergura”. “Afacerea” cu transformatoarele o ştiau şi pieţarii, şi poştaşii, şi femeile de serviciu, e de mirare doar că a durat atât procesul. Când te gândeşti acum cine negocia vânzarea CFR Marfă: Fenechiu (în puşcărie) cu Gruia ( în drum spre aceeaşi destinaţie)…
Tudor Chiuariu, condamnat, şeful Comisiei juridice de la Senat…
Să nu-i uităm nici pe minştrii “gură spartă” Stroe, Barbu…să nu-l uităm mai ales pe actualul ministru de Cultură, agramatul domn Gigel, Gigel Ştirbu, cu al său nume care l-a pus părinţii…
Urmează la rând Chiţoiu cu a sa nevastă…
Toţi oamenii preşedintelui!
De unde-i ia, frate, cum îi găseşte, este cumva înzestrat cu un radar special de-i localizează?
După tot acest pomelnic făcut la repezeală nu pot să spun decât că nu mă simt în siguranţă în faţa discernământului său. Nu mă simt reprezentat deloc de indivizii pe care-i alege, îi promovează.
Prin urmare, dacă domnul Antonescu iubeşte poporul ăsta român, greu încercat de politruci, îl sfătuiesc, îl rog stăruitor să lase naibii orgoliul, să renunţe la ideea greşită că se pricepe la oameni, şi să aleagă viitorii demnitari ori ghicind în cafea, ori în cărţi de joc, ori dând cu zarul. La o adică sunt dispus să cotizez la mama Omida, să le ghicească viitorul.
Aşa sunt mai multe şanse ca domnul Antonescu să nimerească persoanele potrivite.

P.S. Referitor la aceste alegeri dezastruoase, domnului Antonescu, arogant fiind, i se poate întâmpla ceea ce avertiza Nietzsche că se poate întâmpla:
„Da, am făcut asta, spune memoria mea. Nu se poate să fi făcut asta, spune mândria mea. Până la urmă, memoria cedează“.
În acest caz mi-am răcit gura de pomană dându-i aceste preţioase sfaturi, înseamnă că n-a învăţat nimic din greşeli.