Eurosceptici şi românoseptici

Ce rumoare şi cu Schengenul ăsta… lumea nu pricepe! Ideea nu este dacă ei ne vor în Schengen, ci dacă noi dorim să-i băgăm pe amărâţii ăia din spaţiul Schengen în România!
Dacă miile de firme care doresc să investească la noi îşi permit să piardă timpul cu birocraţia, dacă milioanele de turişti care vor să se plimbe cu maşina pe drumurile noastre perfecte doresc să stea la graniţă, atunci asta e, sunt pe riscul lor, noi am încercat să fim binevoitori. Cât despre imigranţii din Occident care sunt pregătiţi să ne invadeze pentru a ne fura locurile de muncă, cu atât mai bine, o barieră-n plus nu strică niciodată.
Aşa ne gâdilă orgoliul USLul împreună cu partidul…pardon…postul de televiziune Antena 3.
Prin urmare, ne-am suflecat mânecile de la cămaşa peticită, ne-am proţăpit cu mâinile-n şolduri în faţa Europei, şi cu voce arţăgoasă am glăsuit: “Care şengăn, fă, ţaţo?!”
Adevărul e că poziţiile marţiale nu ne prea prind. O precupeaţă guralivă nu sperie eventual decât alte precupeţe sau ceva copilaşi rătăciţi prin preajmă.
De la boicotul asupra lalelelor olandeze şi până la sclifositul:” Bă, Europa, păi nici măcar nu ne meritaţi!”, tot evantaiul de reacţii denotă nişte mari complexe de inferioritate. Noi am tot pierdut ocaziile de a tăcea, vorba profundului nostru ministru de interne.
Dar cum s-a ajuns de fapt la acest insucces politic?
USL-ul arată acuzator asupra liderilor europeni, asupra lui Băsescu şi guvernului Boc, PDL-ul acuză în totalitate USL-ul.
Ca întotdeauna, nu există un răspuns unic, ci un complex de factori care au dus la acest rezultat.
Liderii europeni sunt şi ei politicieni, iar meseria asta înseamnă oportunism politic. Probabil că, după atâtea secole în care imperiile, marile puteri din jurul nostru ne-au tratat cu atâta lipsă de consideraţie, ne-am agăţat de o imagine a unei Europe idilice, perfecte, o Europă prietenoasă, cea care a făcut posibilă Marea şi Mica Unire, o Europă înţelegătoare, dispusă să ierte la infinit ghiduşiile copilului problemă.
Ei, uite că nu-i chiar aşa! Ca să-l parafrazez pe Churchill, care spunea că democraţia este un sistem politic prost, dar deocamdată e cea mai bună formă de guvernare inventată până acum de omenire, aşa şi cu Occidentul, nu este lumea perfectă, dar la acest moment pare cea mai bună lume dintre cele posibile.
Dar cum şi această lume funcţionează cu voturi, politicianul occidental este şi el atent la opinia publică, iar, din păcate, imaginea noastră afară este destul de şifonată. În plus, când lucrurile merg prost, trebuie să apară şi nişte ţapi ispăşitori. În istorie au fost, pe rând: evreii, comuniştii, capitaliştii, emigranţii, negrii, ţiganii, americanii, masonii, musulmanii, creştinii. Acum s-a nimerit să fim noi şi bulgarii. Ţinta perfectă venită la timpul potrivit.
România se tot prevalează de îndeplinirea condiţiilor tehnice la graniţă. Nu este destul. Dacă mi s-ar pune la dispoziţie un avion performant pentru a ajunge de aici şi până la Oradea în două ore, se cheamă că am la dispoziţie condiţiile tehnice necesare. Dar nu ştiu să-l pilotez! Aşa că ori nu pot decola, ori îl prăbuşesc…ori plec cu CFR-ul şi fac o zi pe drum. La ce mi-au folosit asigurarea condiţiilor tehnice?!
Credem cumva că ţigările de contrabandă, de exemplu, care sufocă firmele corecte, cresc pe câmpiile patriei? Nu, trec pe la graniţă, aşa că te-ai putea întreba de ce nu s-ar închide ochii şi la alte nereguli atunci când am fi graniţă Schengen.
Mai ştie cineva ce s-a întâmplat după superba arestare televizată a vameşilor? Mare lucru nu. Şi ajungem astfel şi la corupţie şi justiţie.
Crin Antonescu declară că admiterea în spaţiul Schengen nu este o prioritate. Probabil că da. Senzaţia mea, sper să mă înşel, este că prioritatea USL-ului o constituie “asigurarea independenţei Justiţiei”… prin trecerea sub controlul USL-ului…
Aşa am eu senzaţia şi probabil că şi alţii o au, inclusiv cei din UE.
Apoi să nu uităm de “blitzkriegul” de la suspendarea lui Băsescu. Una este să acaparezi Puterea, pârghiile de influenţa, în timp, alta-i ca în decurs de câteva zile să faci să pârâie din toate încheieturile democraţia, statul de drept. Chestie de percepţie. Până şi socialiştii şi liberalii occidentali au fost şocaţi de brutalitatea manevrelor politice.
Toate astea lasă urme şi induc suspiciune la cei pe care-i vrem parteneri. În acelaşi timp le oferim şi motive de respingere mai mult sau mai puţin politicoasă.
Mai ştiţi taberele mizere de la marginea marilor oraşe din Vest? De cerşetorii români din Occident? Aţi trecut pe lângă mici castele cu zeci de turnuleţe, făcute cu bani din activităţi ilegale, de către organizaţii de tip mafiot cu sediul în România? Trebuie să recunoaştem că ne-am cam exportat problemele. Nu sunt ele probabil cele mai mari pe care le are Occidentul, dar sunt extrem de vizibile şi agasante. I-am cam speriat.

Acum, poate credeţi că sunt vinovaţi de eşecul ăsta politicienii occidentali, politicienii români, cerşetorii noştri cei de toate zilele, reţelele de tip mafiot, judecătorii, procurorii.
Nu. De fapt, eu sunt vinovat. Şi tu eşti vinovat. Şi el. Noi toţi suntem vinovaţi. Pentru că avem politicienii, cerşetorii, mafioţii, magistraţii pe care-i merităm. Nu există “ei” şi “noi”, nu există două popoare, nu au căzut din cer, noi i-am ales, i-am ocrotit, i-am tolerat, i-am lăsat să ne prostească. Chiar dacă nu pare să fie o legătură directă, toate efectele “macro” pleacă de la atitudini “micro”: de la câmpiile pline cu sticle de plastic, de la intoleranţa şi suficienţa noastră, de la “merge şi-aşa”, de la mica şpagă cotidiană, de la îmbrânceala câtuşi de puţin spirituală pe sfintele moaşte, de la românii care vin din Italia în august, în concediu, şi care după numai un an nu mai ştiu românește… como se dice la….aaa!!! ”masă” se dice, scuza mi… de la toate gesturile mici, dar inadecvate, pe care le facem zilnic, de la falsele valori în care credem, de la aşteptarea în van a unui om providenţial, de la claxonul dat nerăbdător atunci când aştepţi verdele la semafor, de la “bă”, de la “fă”, de la mahalaua din noi…
În loc să ne purtăm ca o ţaţă fudulă, mai bine ne-am uita cu onestitate la noi. Partea noastră de vină mi se pare cu mult mai mare.Vrem să ni se dea… Dar ni se dă!! Şi totuşi, din fondurile europene puse la dispoziţia noastră nu reuşim să luăm decât 10%!! Cum Dumnezeu Polonia poate să ia 100%!! Când văd aşa ceva mă gândesc că nici posmagii gratis nu suntem în stare să-i înmuiem…
În schimb pretindem respect: ”Care şengăn, ţaţo?!”

Pare că suntem mai degrabă românoseptici decât eurosceptici.