Mi s-a tocit empatia!

http://www.gandul.info/gandul-meu/gandul-meu-visul-omenirii-e-un-cacat-14710113

Visul omenirii e un căcat”
de Tudor Chirilă
”Am ajuns şi noi să privim detaşat refugiaţii. Printre picături, printre nefericirile noastre burgheze.
Un bărbat ţine în braţe un copil în faţa unui gard de sârmă ghimpată. Nu este singur, alţi bărbaţi, femei, copii formează un grup de câteva zeci de persoane. Bărbatul ăsta, însă, are o corporalitate aparte. Parcă tremură, între momentele în care îşi mai saltă băieţelul ca să prindă o poziţie mai comodă. Un tată pirpiriu. Obosit. Speriat. Şi slab sau slăbit. Şi ochii de vulpe surprinsă în bătaia farurilor caută iscoditori o soluţie. Dincolo de gard sunt grănicerii bulgari. Sau macedoneni. Sau unguri. Sunt grănicerii. Şi bărbatul ăsta care-şi saltă copilul din ce în ce mai greu ştie că n-are multe soluţii. Dacă ar fi fost singur s-ar fi descurcat. Un salt disperat peste gard, un umăr în grămada care forţează intrarea în Europa. Noi privim la laptop. Şi distribuim. Apoi schimbăm ferestrele şi ne vedem de viaţă. Şi avem probleme. Şi problemele noastre sunt cele mai mari chiar dacă nu ne ţinem copiii în braţe lângă garduri de sârmă ghimpată sau grăniceri cu chipuri de cauciuc. Avem probleme în universurile noastre mici. Suntem nefericiţi că nu iubim cât am putea, nu găsim slujba ideală, salariul corect, înţelegere colegială, empatie. Lipseşte empatia în România. Suntem nefericiţi cu ratele noastre la bănci şi blazările noastre familiale. Ne smiorcăim în capcanele pe care ni le-am organizat singuri şi suntem dezamăgiţi de cursurile de yoga…”

Și așa mai departe… înțelegeți unde bate!
Primul gând care mi-a venit după ce-am citit articolul din Gândul, cu titlu de ”Visul omenirii e un căcat” a fost: ”Ba textul tău e de căcat, mă!”
Pe urmă, m-am mirat de reacția mea viscerală, exagerată, pe undeva de neînțeles. Adică omul îmi prezintă drama de lângă noi și mie îmi lipsește … empatia.
Păi poate chiar asta este! Poate că m-am săturat ca, de dimineață și până târziu în noapte, să mi se ceară, să mi se insinueze, să mi se impună să am empatie pentru toate victimele nenorocirilor de pe Pământ. Voalat chiar mi se transmite c-aș fi un ticălos fără suflet dacă nu mă emoționez și nu sufăr împreună cu toți cei bătuți de soartă.
Și frate, sunt ceva: morți în cutremure, incendii și inundații, morți în accidente de mașină, de avion, de motociclete, foamete în Africa, naufragiați pe mare, război în Siria, în Ucraina, atentate teroriste, World Trade Center, explozii în metrouri! Primul război mondial, al doilea, Holocaustul! Copii cu malformații, copii bătuți, copii înfometați, copiii străzii care dorm prin canale, abuzați de cei mai mari decât ei!
Să intrăm cumva și în spitalele din România, eventual prin saloanele oncologice?
Mai bine ne oprim la intrare.
Nu știu cât de multă empatie trebuie să aibă un om ca să-și merite numele de OM. Eu am ajuns la concluzia că n-am destulă. Mă surprind privind cu ochi tâmpi, indiferenți, la șuvoiul de nedreptate, drame și mizerii ce se scurge zilnic prin lume. Bruma de civilizație din mine îmi dă semnale, sunt apt, ca să zic așa, să mă încadrez în standardul mediu de empatie, să mai donez un ban la vreo operație mai delicată, să mai ajut cu o haină, o pâine, un ban, dar rămân totuși la mii de kilometri distanță de ceea ce mi se cere: să fiu pregătit permanent să rezonez cu victimele, să empatizez 24 de ore din 24. Mi se cere, nici mai mult, nici mai puțin, să fiu un fel de Sfânt: să port în spate toată povara lumii.
Recunosc, nu pot! Probabil sunt încă o brută fără suflet, cu o indiferență de om primitiv, încă neșlefuit de civilizație. Sau poate retragerea mea instinctivă în cochilie o fi chiar un reflex al lui Homo Sapiens Sapiens de autoapărare mentală, ce a apărut acum câteva mii de ani în urmă. Poate clachezi dacă te încarci cu atâta suferință.
Oricum ar fi, mă enervează teribil abordările cu tușe groase, de genul articolului de mai sus. N-am probleme existențiale (cel puțin nu mai mari decât ale altora), nici nu sunt nefericit planificat, îmi place grătarul, familia mea, prietenii mei, mă simt echilibrat, nu am nicio falsă nefericire și cu toate astea nu pot să mă emoționez la ordin de refugiații tăi, măi Chirilă, doar pentru că mi-o spui tu, artistic și bombastic!
Noroc cu televiziunea… că au dat aseară niște imagini cu ei, stând în ploaie la granița cu Serbia, și m-a strâns la stomac. Până la urmă concluzionez că nu povestea emoționează, ci felul cum e spusă ea… dacă operatorul nu găsea exact acele imagini de impact, exact lumina semiobscură care să dea nota de dramatism necesară, și dacă ploaia n-ar fi căzut exact atunci, aș fi rămas o brută insensibilă.

Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

29 Responses to Mi s-a tocit empatia!

  1. treebeard00 says:

    @d’Artagnan
    Asa e, e greu cu empatia asta. Te-ai plictisit sa tot auzi de atata suferinta. Suferintele astea nu sunt amuzante de loc, si mai au si obiceiul prost sa persiste.
    Te-ai saturat sa auzi tot timpul de criza refugiatilor lui Chirila. Si nu mai reusesti sa te emotionezi cand auzi de ei. Si cand citesti articole d-astea, nu poti sa te gandesti la problemele lor, ci mai degraba te gandesti la ei ca o problema a noastra.
    E ok. Sa stii ca suntem alaturi de tine si te intelegem. O sa fie bine 🙂

  2. Baronul Munchhausen says:

    D’Artagnan,

    Cand vei scrie si despre marele eveniment din 18 octombrie? Fiindca nu cred ca o sa mai vedem degraba crocodilul pesedist sa mai planga de dragul victimelor comunismului, chiar daca cererea era bine venita, fiind vorba de crimele parintelui sau((“te slavim partid iubit, parinte drag” era candva refrenul la moda, iti mai aduci aminte, nu???)
    Ma asteptam sa scrii despre asta in loc de empatia pentru refugiati. De ce spun asta? Fiindca vorba ceea, camasa ne e mai aproape…..
    O zi buna, tie si musafirilor de la han 😀

    P.S. Am trecut pe aici sa vad ce mai fac gazdele si clientii obisnuiti si constat ca lumea e cam ocupata cu diverse probleme importante la ordinea zilei

    • d'Artagnan says:

      Dragă baroane, înțeleg că-mi propui ca din puțina empatie rămasă disponibilă să aloc o părticică din ea și bătrânului edec Iliescu (apropo, știi ce înseamnă edec?)
      Căcat!
      Pentru că visul comunismului e căcat! (asta ca să fiu on topic cu Chirilă)

      Dar poate și lui Iliescu i s-a tocit empatia de mult, ăhăăhăă!!

      • Baronul Munchhausen says:

        Eu stiam ca stai bine cu empatia, simpatia, antipatia, 😀
        Vroiam doar sa citesc pe aici ce parere ai despre visele lui Dragnea vizavi de ridicarea imunitatii lui ponta, fiindca cererea pentru iertarea pacatelor pcr a venit prea tarziu.
        P.S. Pentru mine, batranul edec e mort de mult. Ceea ce vad la televizor e doar stafia lui, exact ca in Hamlet. Parca asa isi incepea si marx, celebra lui prostioara, intitulata manifestul partidului comunist, nu?

  3. Oarecare says:

    Am avut de curând o ocazie de a empatiza cu un mare romancier pe cale să devină homeless.
    Noroc cu primarul interimar al capitalei, care ne-a scutit de un efort prelungit.
    http://www.pmb.ro/pmb/comunicate/presa_com.php?msj=6154

  4. athos says:

    In articolul tau, esenta este rezumata intr-o fraza:

    “Mai bine ne oprim la intrare.”

    Pe mine m-a impresionat intotdeauna dixitul biblic: “fericiti cei saraci cu duhul”. De cand eram copil. Initial am fost intrigat, pentru ca toata experienta vietii mele, intreaga mea educatie, propovaduia inversul. Eram insa doar victima unei confuzii majore: cea dintre fericire, ca stare de fapt, si abilitatea de a obtine diverse satisfactii temporare prin intermediul efortului personal, fizic sau intelectual.

    Fericiti sunt doar cei care nu-si doresc nimic. Inainte de orice, nu-si doresc sa cunoasca nimic. Isi sunt suficienti. Nu-si pun intrebari, nu cauta raspunsuri. Sigur, acesta este un caz ideal, dar cei mai multi dintre noi incercam sa aplicam acelasi principiu atunci cand ne asiguram ca dincolo de micile noastre enervari, sa nu impartasim decat acele suferinte ce nu risca sa ne atinga. Pentru ca, de fapt, sunt convins ca l-am fi inteles si impartasit pe Tudor Chirila foarte bine, daca povestile erau de la granita Mexicului. Sau Chinei. Asta ne-ar fi permis sa ne oprim la intrare si sa prezervam din fericirea de a nu fi fortat sa cunosti cate ceva…

    • d'Artagnan says:

      Ce înțelegi tu prin ”sărac cu duhul”?

      ”Mi s-a intamplat adeseori ca in convorbirea cu anumite persoane si chiar in texte scrise sa constat o grava eroare legata de acesta expresie “sarac cu duhul”… poate si datorita si faptului ca nici in Sfanta Evanghelie si nici in alta parte nu ni se spune cine sunt cei “saraci cu duhul.” Ei nu sunt cei neintelepti, nestiutori sau simpli cum la prima vedere am fi inclinati sa credem.

      Dupa Sfantul Ioan Gura de Aur “sarac cu duhul” inseamna “smerit de bunavoie”, adica lipsit de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine pacate prin care s-au pierdut ingerii cei rai si primii oameni.

      Cei saraci cu duhul sunt oamenii care cred despre sine ca nu au lucruri de lauda şi considera pe toti mai buni decat ei adica sunt smereiti. Tot acestia sunt cei care privesc fara incetare la desavarsirea dumnezeiasca, dandu-si seama cat de departe sunt de ea.

      Dupa Fericitul Augustin “saracia cu duhul” trebuie intaleasa socotinta noastra ca suntem saraci in puteri spirituale.Un om trufas care se considera ca ar avea harisme pe care altii nu le au acela nu e sarac cu duhul chiar daca este oarecum sporit.

      Sarac cu duhul este cel care desi a implinit multe fapte bune, nu isi inchipuie nimic mare in privinta sa. Acesta este omul pe care Dumnezeu cauta sa-l imbogateasca prin locuirea Sa intru el. Iar aceasta locuire ii aduce fericirea vesnica.”

      http://www.crestinortodox.ro/editoriale/sarac-duhul-142303.html

  5. neamtu tiganu says:

    test

  6. neamtu tiganu says:

    empatia se bazeaza pe experienta ficaruia vezi http://la-neamtu-tiganu.blogspot.de/2009/12/blog-post.html

    • d'Artagnan says:

      Păi și unde-i continuarea?!

      • neamtu tiganu says:

        poate o voi scrie, poate nu, uneori sa te afunzi in trecutul pe care l-ai trait poate fi dureros, de multe ori preferi sa-l uiti, sa vezi doar lucrurile misto. Dar pt. cine sa-l scriu, pe cine intereseaza? Pe nimeni, voi oricum sunteti chititi sa-i sorbiti vorbele idolului vostru!

        Oricum, de regula evit sa vad, sau sa citesc despre drama refugiatilor, pur si simplu ma doare.. si cel mai tragic e ca nu exista nici o solutie… desigur e pur si simplu grotesc ca anumiti “ziaristi” incearca sa scoata capital din asta.

  7. Observator says:

    Ți-e greu sa empatizezi cu nenorociții, cu nenorocoșii, cu cei oropsiți de soartă, dar cum stai cu empatia când auzi de/ vorbești cu oameni fericiti, cu bogați, cu norocoși? Reușești sa te bucuri lângă ei? Poți sari intr-un picior alături de vecin cand i-a fătat vaca doi vitei? Sau te-ai bucurat de bucuria lui Buzăianu cand, prin ajutor divin, i-a mai curs un contract aducător de profituri?

    • d'Artagnan says:

      Mi-e greu să empatizez cu TOȚI nenorociții, TOȚI nenorocoșii și cu cei TOȚI oropsiții de soartă. Dacă tu poți ești cu totul și cu totul deosebită! La Buzăianu o să mă bucur (!!) când va ajunge la pușcărie.

  8. d'Artagnan says:

    Nu cred că lumea civilizată este atât de empatică pe cât se dă. Cred că este mai mult un reflex al civilizației din noi, care spune că ”așa ceva” e rău, e inuman, și nu ar trebui să se întâmple. Foarte probabil că la primul ”asa ceva” empatia este la cote maxime, apoi tinde să scadă cu cât ”așa ceva”ul ăsta se tot repetă. Va rămâne o empatie globală, dar fără substanța și intensitatea primeia.
    Gândiți-vă de exemplu la cărțile de război, în care combatanții își povestesc viața petrecută pe câmpul de luptă. Oroarea este maximă la prima ucidere, primul camarad îngropat, prima decapitare de obuz, primul picior smuls…
    Cu timpul și, uneori, cu o tărie alături, sensibilitatea lor scade FĂRĂ să facă eforturi conștiente în acest sens. Probabil că mintea, psihicul, creierul se apără de prea mult stres, inconștient. Ceva din ei amorțește, se tocește.
    Ce zic eu aici nu este o scuză nici pentru mine și nici pentru alții. De fapt, nici nu cred că am pentru ce mă scuza, mai degrabă i-aș acuza eu pe alții de prea multă fățărnicie.

    Cum credeți că impresionați mai mult pe cineva: dacă-i spui că naziștii au omorât 6 milioane de evrei sau dacă-i povestești de drama câtorva familii evreiești? Eu cred că rezultate mai bune ai cu a doua variantă, prima, milioanele de morți, pur și simplu este un număr mult prea mare pentru ca creierul nostru s-o proceseze corect. Probabil că pe asta s-au bazat și naziștii.

    Empatici de genul Chirilă îmi aduc aminte de alți empatici, ”iubitorii” de animale, care te îngroapă cu sentimentele lor, dar nu sunt în stare să aibă grijă de un cățel. Majoritatea dintre ei consideră că asta se rezumă la a-i arunca de mâncare resturile de la masa lor. Nu concep și responsabilitatea derivată de aici, adică asistență veterinară, adăpost, mâncare sănătoasă. Dar ei iubesc câinii. Pe Toți câinii.

  9. athos says:

    D’Artagnan

    Cu siguranta sintagma “saraci cu duhul” din Biblie are alt inteles decat uzitarea ei curenta; Interpretarile pot fi multe si intelepte, chiar pline de har, insa si daca acceptam ca formula nu este o incurajare a prostiei, sunt destul de convins ca se vrea un avertisment la adresa inteligentei iscoditoare, cea care socoteste ca poate dobandi cunoasterea prin pur efort intelectual.

    Desi cred ca multi stiu urmatoarea istorioara, am s-o reproduc aici:

    Un titrat invatat occidental, realizand ca toti anii de studiu si cercetare nu i-au adus intelepciunea la care jinduia, a pornit intr-un final sa caute un batran taoist despre care a auzit ca detine secretul intelepciunii absolute.

    Dupa o lunga si obositoare calatorie si multe piedici, ajunge in sfarsit fata in fata cu taoistul, care il intreaba de ce este acolo. “Vreau sa aflu de la tine secretele vietii”, raspunde savantul.
    “Sa bem o ceasca de ceai, apoi o sa incerc sa te lamuresc”, i-a replicat linistit taoistul, si a asezat o cana plina cu ceai in fata musafirului sau. Apoi a luat ceainicul si a inceput sa toarne ceai din belsug in cana deja plina. La inceput, invatatul si-a imaginat ca batranul e uituc si n-a comentat nimic, dar cand ceaiul a inceput sa dea pe afara si nu se mai oprea, a sarit in picioare alarmat si a strigat la batran: “Opreste-te, ceasca e deja plina!”.
    Taoistul a ridicat privirea si i-a spus:” Vezi tu, orice as avea eu sa-ti spun acum, este inutil, se va pierde precum ceaiul ce a curs pe jos, intrucat tu ai venit la mine la fel de plin cum este aceasta ceasca. Mai intai, trebuie sa inveti sa te golesti”.

    Probabil ca vorbele lui Isus au o semantica asemanatoare: pentru a primi duh, trebuie sa fii sarac in acesta, sa fii un receptacol pregatit sa fie umplut, si nu un sac deja doldora de convingeri si certitudini.

    • neamtu tiganu says:

      “nu un sac deja doldora de convingeri si certitudini.”

      Pai d-aia va zic io voua, asa cum fu denazificarea, dezalcoolizarea, decomunizarea tot asa trebuie si voi sa treceti la debasescuficare, de abia atunci ati putea sa-ncercati sa… faceti zeci matanii pe zi, biciuiti-va cu fringhii inmuiate-n whisky, puneti-i portretu-n oglinda, sa va vedeti.. ca sunteti in degringolada, nu va gasiti locu, nu va gasiti teme, deveniti de-a dreptu mistici.
      Atentie, treceti printr-o perioada f. periculoasa, trebuie sa luptati, nu-i asa ca va sculati in miezul noptii transpirati leoarca, nu-i asa ca aveti ameteli, dureri de incheieturi, nu, nu-i de la reumatism, e de la EL…

    • Radu Humor says:

      Se zice ca intrebat in ce consta intelepciunea lui, un invatat a raspuns simplu
      . – Imi stiu locul !

  10. Lucifer says:

    Oare,au început să ne îmbătrânească muschetarii?Parcă prea multe editoriale în game minore.Empatia nu poate fi infinită,este o stare sentimentală,și o cauză care poate provoca azi empatie,mâine poate nu o mai provoacă.Nu este nimic rațional în problema empatiei.Așa că nici nu trebuie pusă problema decât dacă ești artist,filozof sau…ai început să îmbătrânești.

    • d'Artagnan says:

      Aaa, dar nu, eu întineresc!
      La mine este o problemă filozofică, dă principii, ca să zic așa!
      P.S. Acuma, dacă tot veni vorba de game, poți să-mi dai un exemplu de gamă majoră? Asta cu Oprea este?

  11. Radu says:

    Micul Titulescu da Dambovita descoperit de ministrul/prim-ministrul/infractorul dovedit Adrian Nastase se dovedeste a fi dintr-un aluat similar cu marinarul cocalar Traian Basescu. Exact acelasi limbaj, perfect adaptat Bucurestiului anilor 201x, ii mai lipseau semintele ca la scuipat printre dinti e maestru. Curul asta de om ales doar de socru-su si stampilat de vreo 5 milioane de antenisti, dar refuzat ca expirat de majoritatea romanilor s-a trezit ca vorbeste in numele Romaniei, ca are el mandat de vreme ce Iohannis nu e pe cat ar vrea el de limbut.

    Vorba lui Cocosila: Bai Poanto daca vrei sa te bati du-te-n ma-ta la carciuma si bate-te cu cine vrei, poate-l gasesti si pe marinarul chelios si bate-ti-va in injuraturi si pe urma dispareti amandoi sa nu va mai vedem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s