Și excomunicați, și cu banii luați!

”Potrivit unei informări a Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancea, au fost excomunicaţi din Biserica Ortodoxă Română 3 enoriași, decizia fiind “motivată de declaraţiile pe care le-au făcut, verbal şi în scris, prin care aceştia dovedesc faptul că sunt o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tradus, motivul pentru care acești enoriași au fost pedepsiți este unul banal: au făcut gură la Șeful cel Mare, adică la Arhiepiscop! Faptele, pe scurt, ar fi așa: preotul celor trei a fost prins cu o activitate privată cu obiecte bisericești, adică avea un magazin de profil, i s-a cerut să renunțe, n-a făcut-o destul de repede și drept urmare i s-a dat arest la domiciliu, adică a fost trimis la mănăstire pentru vreo 30 de zile. Câțiva enoriași de-ai lui s-au scandalizat, au făcut gură… au fluierat în biserică, cum s-ar spune.
A urmat, scurt, excomunicarea!
Acuma, când citești despre ”amenințarea unității bisericești” te apucă râsul, zici că se face referire la Marea Schismă din 1054, evenimentul ce a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă), iar când citești de ”excomunicare” te apucă plânsul. Este evident că o asemenea pedeapsă draconică a fost inițiată direct de către Big Boss, Arhiepiscopul, pă motiv de nervi, de iritare și de o ușoară indigestie apărută după o masă prea copioasă: ”Adică, cine Doamne iartă-MĂ și păzește-Mă sunt puricii ăștia ca să mă piște pe Mine?! ”.
Și uite-așa se puse elefantul să strivească insecta.
Oamenii au dat în judecată Biserica. Aici chestiunea devine interesantă. De ce? Păi pentru că Biserica trăiește ȘI din banii statului, adică ȘI din banii mei, ai tăi și ai lor, ai enoriașilor excomunicați. În plus, înțeleg că în statutul Bisericii nici nu există această sancțiune și, oricum, pedepsele se referă la clerici, nu la mireni.
Prin urmare, are dreptul Biserica să refuze serviciul religios în acest caz? Vor refuza oare instanțele civile, ce reprezintă Statul, să preia cazul? Este Biserica ”stat în stat”, chiar dacă este bugetată? Acestea ar fi întrebările, nedumeririle ce mă încearcă pe mine, ca enoriaș și contribuabil disciplinat ce sunt.
La urma urmei, din punctul meu de vedere, câtă vreme asistența religioasă este un serviciu plătit din banii publici, avem de-a face pur și simplu cu prestarea unei activități în schimbul unei sume de bani. E ca și cum profesorul nu-și mai educă elevul dacă acesta îl critică pe director, e ca și cum nu mai primești asistență medicală dacă faci gură în spital. E ca și cum eu plătesc la magazin un televizor și vânzătorul se enervează pe mine și nu vrea să mi-l mai dea. Nici televizorul, și nici banul.
Ar fi fost oare mai bine ca enoriașii să facă reclamație la Protecția Consumatorului?

Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

15 Responses to Și excomunicați, și cu banii luați!

  1. Pingback: Prefața la Anarhie, Stat și Utopie – Robert Nozick | Deca(b)logul Muschetarilor

  2. Dl.Goe says:

    Cu siguranta ca un pamfletar tare (dar de unde sa-l luam?) ar putea face o paralela mor(t)ala de balamuc intre BOR si FRF, despre statul in stat in cur si despre driblinguri la firul ierbii… Spectatorilor li s-ar servi ceai de fenta si unt pe mâine… ori ce-ai de acasa si gemi pe pâine, painea noastra cea de toate zilele (pâine turceascå)

    P.S. D-le D’Artagnan, ma scuzati ca va intreb, d-voastra suneti in ateu crestin-ortodox sau de alta confesiune?

  3. lazycat001 says:

    Eu am facut cerere pentru fiul meu sa nu mai mearga la orele de religie. Cam genul acesta de reactie ar trebui sa puna BOR pe ganduri, insa cand vezi cozile la moaste te cam ia cu friguri…

  4. d'Artagnan says:

    Despre pelerinaje, ”specialiștii” care nu înțeleg nimic
    de Sever Voinescu

    În fiecare an e la fel. În jur de o sută de mii de oameni merg la Iași, în zilele premergătoare datei de 14 octombrie, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sf. Cuv. Parascheva.

    Apar, imediat, camerele de televiziune, care îi filmează hulpav, căutînd detalii, gesturi, figuri care să dovedească prostia în masă. Apoi, dau năvală postările pe Internet. Puzderia tastatorilor execută pe înapoiații care sărută racla, fără să își dea seama că inteligența infatuată de ”știință” este, de fapt, o prostie colosală. Revin, firește, furiile anticlericale, tema Catedralei, a orei de religie și a icoanelor în locurile publice. În timp ce pe internet ”dezbaterea” seamănă noapte, la fața locului apar reporterii. Ei transmit, continuu, același lucru: cîți oameni sînt, dacă s-au îmbrîncit sau nu, cîți au avut nevoie de îngrijiri medicale, ce chestii bizare s-au mai întîmplat pe la cozi, eventual dacă ar putea fi prinsă în cadru vreo față de prost care să bolboresească ceva superstițios, cîți jandarmi și cîte ambulanțe sînt mobilizate, cîte sarmale dă Primăria. Televiziunile cheamă în studio și oameni pe care îi prezintă drept ”experți în pelerinaje” să explice rapid ce-i cu această mișcare inexplicabilă de oameni, doar dacă mai rămîne ceva timp după extrem de importantele discuții despre Dragnea, Băsescu și Gorghiu. Invitații sînt, întotdeauna, sociologi sau psihologi, iar cei mai mulți dintre ei n-au mers niciodată într-un pelerinaj. De ce sociologii par a fi ”experții” adecvați, nu se știe. Poate pentru că fenomenul pelerinajului este socotit, în redacții, ”social” și, vezi bine, cine știe cel mai bine cum e cu socialul decît sociologul? Psihologii, însă, e clar de ce vin: de cîte ori moderatorul crede că are de ”analizat” ceva deviant ori greu explicabil în termenii normalității sale, precum o pensionară care vrea să se arunce de pe bloc, un copil care a dat foc școlii sau un deținut care își bate cuie-n cap, e chemat psihologul. Pelerinii sînt din aceeași categorie de ciudați – ai nevoie de un psiholog ca să înțelegi ce i-a apucat. Așa știm noi, în marele secol luminat de știință: psihologul explică ce și cum, căci omul tot e psihologie. Uneori, mai sînt chemați și preoți să explice ce se întîmplă acolo – totuși, pelerinajul o fi el social, o fi el psihologic, dar are și ceva legătură cu credința religioasă, nu? Însă preoții sînt parte a problemei, așa că punctul lor de vedere este și el analizat de ”experți”.

    Cu alte ocazii am argumentat de ce sociologii sînt, dintre profesioniștii științelor socio-umane, cel mai prost ”echipați” să înțeleagă fenomenele de natura pelerinajelor. E ca și cum ai pune o ființă anume construită să perceapă realitatea bidimensional să explice un fenomen care, prin natura sa, este tridimensional. Așa că, cei mai onești dintre ei, spun în cărțile lor despre pelerinaje că, de fapt, nu înțeleg ce anume îi face pe atît de mulți oameni s-o ia din loc, în pelerinaje și se limitează la descrieri reportericești. Totuși, pentru că le cere presa și trebuie să-și țină sus prestigul, nu se dau în lături de la explicații. Sociologice, firește. Unul dintre ”experții în pelerinaje”, citat de presa națională de cîte ori e cazul, zice așa, de pildă: ”Este vorba despre nişte oameni care-şi caută o cale, generaţia care are acum 60-70 de ani, oameni care au trăit preponderent sub comunism, au ieşit la pensie, unii dintre ei au şi puţini bani şi vor să facă acest pelerinaj. Pentru pelerinul care pleacă din sat este excursia anuală. Ei nu se duc în Grecia, Bulgaria, Spania la plajă. Asta este modalitatea lor de-a face turism. De multe ori mi-au spus pelerinele-femei că mai scapă şi ele de bărbat. Pelerinajele dau dependenţă. Dacă te simţi bine la o nuntă pentru că-ţi place să dansezi, te duci şi la a doua, la a treia“. Sfînta simplitate a ”expertului” înduioșează… În orice caz, ideea că actul ritualic dă dependență este demnă de materialismul dialectic și istoric – zici că-i scoasă din cercurile de ateism de dinainte de 1989. În general, ”experții” studiază pe pelerini, cam cum studiau antropologii de-acum 100 de ani triburile papuașe ori amazoniene. Le înregistrează gesturile și le pun întrebări de muzeu – așa se clădesc ”specializările” în luminosul nostru timp.

    Cît îi privește pe pelerini, pe mine mă amuțește și mă impresionează pînă la lacrimi devoțiunea lor, precum și faptul că au, încă, deschisă urechea interioară pentru a auzi și a urma chemări atît de adînci și atît de vechi. Televizorul e prea mic și prea neputincios ca să poată reda măreția chemării căreia pelerinii îi răspund venind, iar ”experții” știu mult prea puține ca să poată explica nevoia de rugăciune a creștinului. Maica Egeria va avea mereu urmași, chiar dacă ”experții” nu prea înțeleg cum și de ce…

    Bine, bine, înțeleg showul tv, dar tot nu înțeleg ce-ar trebui eu să înțeleg…
    Pentru că eu nu spun că nu există ”devoțiune”, dar dacă este doar o monedă de schimb ca să-ți pice și ție ceva, o sănătate, un ban, un post bun… Tare curios sunt cam câți din cei 100000 de oameni NU i-au cerut ceva Sfintei.
    De când ascult pelerinii la televizor, abia azi dimineață am auzit și eu o vorbă chibzuită de la unul din ei: am venit pur și simplu la Sfânta ca să-i mulțumesc, nu i-am cerut și nu îi cer nimic…
    În rest, ca și în alți ani: ciorapi, haine, plase de-un leu, portofele atinse cu fervoare de moaște… cu devoțiune…

    • Dl.Goe says:

      Articolul lui Sever este un exemplu scoala de strâmbåtate. Omul este revoltat, nu se stie daca din (secreta) solidaritate cu pelerinii sau din (pura) iritare fata superficialitatea si oportunismul deontologilor care-si fac trafic a la lejer din orice (…). In baza revoltei sale omul contesta autoritatea celor care “popularizeaza” fenomenul si incearca sa ofere interpretari si explicatii, cu aerul ca (a) el ar cunoaste “secretul focului” (desi e clar ca habar nu are) si (b) ca n-ar exista motive sa se faca misto de pelerini. Acuma daca s-ar dori aflarea adevarului despre cauzele pelerinajului ar trebui poate intrebat, mai degrraba, el, pelerinul. Cum care pelerin? Unul oarecare, la intamplare, (cel statistic). Ar fi de ajuns. Faptul ca fiecare pelerin ar avea o motivatie ultra-personalizata nu poate insemna decat ca motivul vizitarii moastelor consta in faptul ca asa e moda. Pelerinajul la moaste este o moda. De ce un anumit lucru devine o moda, ramane , in pofida scremerii severiene, o problema pentru sociologi, psihologi si antropologi. Si nu, pelerinajul la moaste nu are legatura cu credinta religioasa. In tot cazul nu mai mult decat are (de ex) scrierea de articole (la ziar, la blog) sau navigarea ritualica pe inter-Net, cu credinta (religioasa) ca s-ar practica-comunicarea. 🙂

  5. athos says:

    Lazycat

    Eu am fost deranjat de ora de religie intr-un sens total opus, creat circumstantial.

    Una din Invatatoarele noastre a pledat la sedinta pentru ca parintii sa ceara anularea orei de religie, ( sa faca toti cerere de retragere). “Stiti, ar trebui sa acceptam ideea ca in astfel de situatii minoritatea se supune majoritatii si sa cadem de acord asupra acestui lucru”, a insinuat ea. Nu va ganditi ca vreo secunda doamna noastra ar fi perceput acea ora ca pe un atac neavenit la adresa invatamantului laic. Nici vorba, pur si simplu cursul ghinionistului preot se plasa intre ultima ora de curs si orele de after school ale doamnei, astfel incat ea s-ar fi trezit in situatia intolerabila in care statea o ora in plus la scoala, pe aceeasi bani, (rationamentul imi apartine, nu s-a suflat o vorba despre asta). Bineinteles ca o astfel de perspectiva poate clatina pana si credinta unui fundamentalist sadea, daramite firava scanteie de crestinism aprinsa cu ocazia unui botez indepartat in timp. Asa, ca, so pe parinti.

    Nu am nici o problema cu preotul si cu ora lui de religie, dimpotriva; atata timp cat copilul tolereaza iar preotul isi cunoaste menirea, cred ca este un castig acest curs. Dar am o mare problema cu indrumatorii manipulanti…

    Dupa o evaluare de cateva zile si oprimarea tendintei de a merge la scoala pentru a transa chestiunea cum imi dictau enervarea si constiinta, (la sedinta nu fusesem eu prezent), m-am resemnat si m-am hotarat sa procedez ca toata lumea. In ciuda faptului ca biata mea fetita a respirat usurata ca nu a ramas doar ea cu hartia nesemnata, si in ciuda mizei relativ scazute a chestiunii, nu ma pot opri sa ma gandesc ca nu am procedat corect.

  6. d'Artagnan says:

    Se simte nevoia unui nou articol… dar despre ce să scrii?! Ce vrea lumea de la noua temă?
    Și cine să-l scrie: d’Artagnan sau d’Artagnan?! Sau poate chiar eu?
    Grea dilemă!

    • Porthos says:

      @ d’Artagnan

      Fă și tu ca mine:
      1. Copiezi prefața unei cărți pe care nu ai apucat să o citești, dar toată lumea zice că merită citită. Ocazie cu care trebuie măcar să o răsfoiești, ca să nu se prindă vizitatorii că ești complet pe dinafară.

      2. Rogi un oaspete să scrie un articol. După care tu poți să pleci în vizită la prieteni.

      3. Sau rogi un inamic (de preferință un fost amic ca să nu fie complet ostil) să scrie el ceva ca să trezească pe ceilalți adormiți.

      PS: Sunt tentat să scriu ceva de Dragnea și PSD (la mine). Te las să mă citezi. 🙂

      • d'Artagnan says:

        Sunt curios ce o să scrii despre Dragnea și PSD .Nu știu dacă te voi cita, probabil voi comenta.
        P.S. Am găsit o temă…majoră, de mare impact emoțional, adâncă… mai trebuie timp și inspirație. Lucrez la asta.
        Stați pe aproape!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s