Doi români: Eminescu şi Ştirbu

Azi îl aniversăm pe Eminescu. Mihai Eminescu. Poetul nostru naţional. Ultimul mare poet romantic al Europei.
Ca o curiozitate, noi suntem printre puţinele popoare care au un poet „naţional”. N-am auzit ca germanii, englezii, francezii să declare un poet ca fiind „naţional”. Poate că Eminescu este perceput ca atare datorită melodicităţii fascinante a poeziilor sale, a modului unic în care sună limba română atunci când potriveşte geniul său cuvintele.
El şi cu Caragiale cred că reprezintă foarte bine spiritul poporului nostru.
O singură amărăciune am, că Eminescu a fost „ultimul romantic al Europei”; mă deranjează că n-a fost primul.
Azi, cu ocazia aniversării lui Eminescu, şi-a dat cu părerea şi Ştirbu. Gigel Ştirbu. Ministrul nostru al Culturii. Ultimul mare moftangiu al Europei. (Mă rog, nu-i chiar ultimul…dar n-am găsit altă rimă!)
Ca o curiozitate, noi suntem probabil singurul popor care are în fruntea unui minister al Culturii un incult preţios şi agramat. N-am auzit ca germanii, englezii, francezii să aibă asemenea specimen într-o asemenea demnitate publică. Individul este perceput ca atare datorită tupeului cu care schilodeşte gramatica, a modului (deloc unic printre potentaţii zilei) în care sună limba română atunci când intelectul său face eforturi disperate să producă câteva cuvinte.
O singură amărăciune am, că nu e ultimul mare moftangiu…nu-i nici primul, nici ultimul…
Dacă Eminescu ar mai fi trăit 124 de ani (!!), n-ar mai fi murit nebun, ci de nervi. Ascultându-l pe Gigel.
După ce le-a mulţumit părinţilor săi „pentru numele CARE mi l-au dat”, s-a trezit să-şi dea cu părerea, pătruns de un nestăvilit avânt sentimental, despre poeziile poetului naţional.

“Luceafărul mi-a plăcut întotdeauna. Pentru mine, Luceafărul reprezintă cel mai important ăăăă….aspect, putem spune sau cea mai importanta operă pe care poetul naţional a scris-o. Pentru mine, Luceafărul reprezinta sublimul culturii românesti (…) pentru mine, Luceafărul este tot ceea ce poate fi mai scump din punct de vedere literar pentru poporul roman”.Scurtul său comentariu poate fi asumat de orice corigent de limbă română, atât de fad şi semidoct este. Cuvintele nu redau însă preţiozitatea şi aerul de intelectual rasat atunci când debitează asemenea platitudini.

http://videonews.antena3.ro/video/romania/ministrul-culturii-a-refuzat-sa-recite-din-luceafarul.html

După cum ţuguie afectat buzele e convins că scurtul său expozeu va impresiona audienţa. Nici prin cap nu-i trece că n-a emis nicio chestie originală de mare amplitudine, ci a scos o simplă flatulenţă. O băşină, mai pe româneşte.

Atunci când jurnaliştii i-au cerut sa recite câteva versuri din poezia sa preferată, ministrul a evitat să facă acest lucru.

“Sigur ca va pot recita, chiar prima strofa, ultima strofa, cea de-a 63-a strofa, dar chiar credeti ca ministrul Culturii trebuie sa apuce sa recite asa pe holurile Parlamentului poezii? Dupa ce inchideti camerele va garantez ca va recit o poezie”, a spus Gigel Stirbu.
Deci garantează o poezie, nu o strofă din „Luceafărul”, poezia care l-a dat pe spate, prin urmare nu ştie nici prima strofă, nici ultima, nici pe cea de-a 63-a strofă…
Acum, nu-i chiar un necaz că nu ştie, enervantă la culme este teribila inadecvare a acestui individ la o funcţie atât de înaltă, cabotinismul şi impostura de care dă dovadă. Este exact genul de individ PE CARE ( sau CARE? cum se scrie corect, domnule ministru?) îl dispreţuia Eminescu. Despre inşi ca el scria poetul acum o sută şi ceva de ani:

Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;
Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic.
(Ţin să anunţ că strofa e transcrisă de pe gugăl. Iar în tinereţe n-am ştiut nici prima strofă, nici ultima, nici a cincea.)

Indivizii de genul acesta sunt splendide confirmări ale teoriei formelor fără fond, teorie a procesului de modernizare românească enunţată de Titu Maiorescu şi continuată de Eminescu. Copiem ca nişte mimi organizarea, instituţiile, gesturile, legile occidentale, dar nu le pătrundem esenţa. Avem o spoială de civilizaţie, de cultură, de înţelegere a valorilor democratice şi occidentale şi, ca în cazul ministrului cu pricina, o spoială de decenţă şi cultură. Avem formă, dar n-avem fond. Dacă-l scuturi mai tare pe ministrul de formă Gigel nu rămâne din el decât un semidoct arivist, adică un fond zero.
Să nu uităm însă că şi Gigel Ştirbu e român de-al nostru. Şi el (împreună cu, să zicem, Vanghelie) reprezintă spiritul poporului român. Vă îndoiţi de asta?! Păi cum altfel, de vreme ce amândoi au ajuns în asemenea înalte funcţii?! Doar nu s-au pus singuri, poporul român a făcut-o!
Aa, mi-am mai adus aminte de o strofă dintr-o poezie (poate că pe asta ar fi vrut s-o recite ministrul):

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte