Adrian Năstase. Studiu de caz.

Ne numărăm morţii şi răniţii pe câmpul de luptă şi PSD merge înainte”, rosteşte pesedistul Mircea Cosma… Epopeică bătălie poartă PSDul…
Mă gândesc că unele poezii rămân permanent actuale. „Peneş Curcanul”, de exemplu, mai ţineţi minte?
Prin foc, prin şpăgi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm… iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
“Allah! Allah!” turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.

Acum, dacă înlocuieşti „turcii” cu „procurorii şi judecătorii”, pe „Allah” cu „Băsescu”, steagul românesc cu cel pesedist, „şpăgile” rămânând valabile, dar cu alt sens, ai imaginea de ansamblu a şarjei pline de curaj pe care o întreprinde PSDul asupra redutei numită Justiţie.
Sunt şi victime, desigur, ca în orice bătălie. Vezi „sergentul” Adrian Năstase….
De fapt, despre cazul domnului Năstase aş dori să scriu câteva chestiuni. Cum nu vreau să mi se reproşeze că lovesc în cineva deja căzut, am să încerc să fiu cât mai puţin sarcastic cu putinţă, abordând un ton echilibrat. În acelaşi timp, ţin să anunţ că dacă o vreme am comentat pe blogul dumnealui asta nu mă obligă cu nimic, din contră, cred că i-am ridicat nivelul, aşa că mai degrabă dumnealui îmi este mie dator. Dar să trecem la studiul de caz.

În primul rând aş observa că dacă mergem pe teoria subordonării justiţiei de către Băsescu ar trebui să credem că, pe lângă procurorii DNA implicaţi în anchete (de la sine înţeles ca fiind doar nişte scule fără minte manevrate de Băsescu), încă cel puţin vreo 15 judecători de la ÎCCJ sunt oamenii lui Băsescu, de vreme ce în cele două dosare judecate au fost 2 x 5 judecători ce au dat acelaşi verdict final, plus cei care au judecat pe fond şi l-au condamnat. Nu sunt expert nici pe departe în actul de justiţie, dar dacă dosarele se împrăştie aleatoriu pe la instanţe atunci, luând în calcul şi probabilitatea ca dosarele domnului Năstase să ajungă fix la judecătorii corupţi de Băsescu, acest lucru face ca numărul total al acestor injustiţiari să crească enorm. Aproape ajungi la concluzia că majoritatea ÎCCJ este subordonată lui Băsescu. Sincer, mi-e tare greu să cred aşa ceva…

În al doilea rând nu pricep ce-i mai mână în luptă pe aceşti judecători şi procurori corupţi! Păi Băsescu pleacă din funcţie în curând, nu are posibilitatea să promoveze, să destituie, să salarizeze, să numească magistraţi. Este terminat. Toţi, de la servicii secrete şi până la procurori şi judecători, ar trebui să facă sluj la noua putere ce „sparie gândul”, vorba poetului, cu o majoritate de 70%. Ce naiba, doar nu sunt samurai să se arunce cu un „Banzai!!” în prăpastie, pentru împăratul Băsescu!

În al treilea rând nu pricep care-i răzbunarea de care se face atâta caz, a lui Băsescu faţă de Adrian Năstase! Pentru ce să se răzbune?! Că l-a învins pe acesta din urmă în alegerile prezidenţiale?! Te răzbuni pe cineva care ţi-a luat ceva, nu te răzbuni pe cineva de la care ai luat ceva. N-are nicio logică! Năstase este la pământ de atunci, pus jos de către „amicii” săi din propriul partid. Năstase nu mai reprezintă de mult nicio miză pentru Băsescu. Doar în capul admiratorilor fostului premier, ce-l periau de zor, mai exista această contorsionare a realităţii. Băsescu mai degrabă ar fi aruncat DNAul şi judecătorii pe urmele noilor competitori, Geoană, Antonescu, făcându-le dosare false, decât să-şi piardă timpul cu un fost , cu un politician care nu mai reprezenta nimic în ecuaţia Puterii. Prin urmare, în logica folosirii magistraţilor în scop personal, este curios că cei doi domni mai sus amintiţi, Geoană şi Antonescu, nu putrezesc prin puşcării… Or fi dat la pace cu Băsescu?!

În al patrulea rând mă apucă râsul când mă gândesc la dictatura unuia care-i înjurat de zeci de oameni la televizor, în fiecare seară…şi acestora nu li se întâmplă nimic…dictatură de care se plâng şefii unei imense alianţe aflată la putere. O dictatură în care condamnatul politic Năstase continuă lupta din închisoare scriind pe blog.

În al cincilea rând ştim cu toţii anvergura hoţiei din ţara asta, că doar nu trăim pe Marte. E vorba de un minim bun simţ să-ţi dai seama că politicul e băgat până-n gât în treaba asta, cum atunci să crezi balivernele că toate dosarele în care sunt anchetaţi membrii de partid sunt dosare politice?
Să ne amintim ce zicea gânditorul nostru naţional, domnul Marian Vanghelie: “Cred că tot ce se întâmplă în clipa de faţă este crearea unui precedent foarte periculos. În UE nu se întâmplă cu niciun fost prim-ministru şi cu niciun om politic de calibrul lui Adrian Năstase aşa ceva. Cred că este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut el, fie bune, fie rele. Indiferent dacă este vinovat şi trebuie să plătească. Dar eu cred că în clipa de faţă creăm un precedent foarte periculos şi nu ajută cu nimic la democraţia din România”, a mai spus Marian Vanghelie.
De fapt, despre exact asta este vorba: de un precedent periculos pentru…politicieni!
Dar ar putea ei s-o spună cu subiect şi predicat? Evident că nu. Ar suna ca naiba să spui că avem de-a face cu o luptă între clasa politică ( cu PSD vârf de lance) şi Justiţie, dar sună bine la popor să spui că este o luptă între USL şi regimul terorist Băsescu. Între Forţele Binelui şi Răului.

Cred că acum toţi politicienii, de la stânga la dreapta, sunt terorizaţi de ceea ce este de fapt începutul timid al independenţei Justiţiei. Probabil că nici Băsescu nu se simte prea bine. Să nu uit…după terminarea mandatului, Băsescu va fi la mâna procurorilor şi judecătorilor. Dacă va fi şi el condamnat în final cu 5 voturi pentru, nici unul împotrivă, atunci voi saluta acea decizie. Meritul lui Băsescu va rămâne acela de a fi împins la vale un bolovan numit Justiţie, chiar dacă în goana sa haotică acel bolovan îl va strivi chiar şi pe el.

This entry was posted in General and tagged , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

34 Responses to Adrian Năstase. Studiu de caz.

  1. Îi vine şi lui rândul…

  2. neamtu tiganu says:

    dartagnian, nu te-am banuit niciodata de fro inteligenta, prostioarele tale scrise cu scopu de a-l spala pa basescu nu le crede nici curcile.
    Sa-ti dau un ex., in Germania fostu pres Wulff e judecat de citeva luni pt. ca ar fi luat mita ca. 700 de euroi sub forma unei invitatii a unui prieten la Oktoberfest. Si asta pe vremea cind nu era pres. Baiatu a trebuit sa-si dea demisia, se aude ca judecatorii ar vrea sa-l achite ca nu gasesc nici o dovada impotriva lui. Da baiatu e terminat, nefasta l-a lasat. Cine l-a bagat in rahat? Presa, pur si simplu presa s-a distrat cu el. Si cind roata “justitiei” incepe sa se-nvirte te cauta si-n gaura curului, doar, doar iti gasesc ceva. E cumva ca la doctor, nu exista om sanatos ci doar insuficient nvestigat.
    Asa e si cu Nastase, apropos eu sunt convins ca Nastase e un hot, da nu convingerea mea conteaza.
    Perfidia lu basescu e una singura sa-l bage pa unu sau pa altu in colimatoru justitiei, nu trebuie sa-ncerce sa faca mai mult, e suficient.

  3. La mulți ani! Multă sănătate, prosperitate și pace sufletească !
    Foarte bun articolul! Chiar mi-a plăcut argumentația. Mulțumesc pentru invitație, sunt prinsă rău cu serviciul și nu mai prea stau pe net. Mi-ar fi părut sincer rău dacă nu-l citeam pentru că în mare gândesc la fel.

  4. Radu Humor says:

    “Cine conduce?
    Pasagerii din avion şi-au ocupat locurile şi aşteaptă echipajul pentru ca aeronava să poată decola.
    Într-un final, pilotul şi copilotul apar şi încep să meargă printre scaune către cabina lor. Toate semnele arată că cei doi sunt orbi. Pilotul poartă ochelari mari, negri, are baston alb, lovind în stânga şi în dreapta ca să-şi găsească drumul. Copilotul are şi el ochelari negri şi este ghidat de un câine însoţitor…
    La început, pasagerii se foiesc nervoşi, gândindu-se că e vorba de o glumă, dar, când se pornesc motoarele şi avionul începe să ruleze uşor pe pistă, toată lumea se linişteşte…
    Deodată, avionul accelerează puternic şi panica se instalează. Unii pasageri încep să se roage, în timp ce alţii se lungesc pe podea cu mâinile la cap…
    În timp ce avionul se apropie în mare viteză de capătul pistei, vocile devin tot mai isterice, pentru ca, atunci când avionul mai are de rulat doar vreo 20 de metri pe asfalt, toată lumea să izbucnească în urlete…
    Însă exact în ultima clipă, avionul se înalţă către cer…
    În cabina piloţilor, după câteva secunde de linişte, copilotul îşi descleştează dinţii :
    – Într-o zi, nenorociţii ăştia o să ţipe prea târziu şi o să murim cu toţii!! “IONEL NEDELCU -Blogul profesorului de limba română”
    CAND REACTIONEZI POPOR ROMAN ?TI-AU ARUNCAT PILOTII PESTE BORD ……SI ACUM TE CONDUC – NU NUMAI ORBII ,DAR SI SURZII!!!

    • Radu Humor says:

      DArti
      Eu n-am citit, dar mi-au spus alţii că subiectul ANului este justificat cam cu aceleaşi vrăjeli pe toate blogurile băsiste.
      Faptul că tu te-ai scremut şi l-ai ambalat în ceva “şukar” s-ar putea să-ţi aducă ceva furfirici în plus, dar tot un pupinbăsist de toată jena rămâi 😉
      “În acelaşi timp, ţin să anunţ că dacă o vreme am comentat pe blogul dumnealui asta nu mă obligă cu nimic, din contră, cred că i-am ridicat nivelul, aşa că mai degrabă dumnealui îmi este mie dator. Dar să trecem la studiul de caz.”
      Nici prin cap nu-ţi trece că eşti tu singur un caz jalnic de parvenitism greţos ?!

  5. neamtu tiganu says:

    romanu nici sa fure nu mai stie!

  6. Aramis says:

    @all

    La multi ani tuturor! Sanatate si un an bun.

  7. d'Artagnan says:

    Adrian Năstase Mandela

    “Dupa ce premierul Victor Ponta a comparat condamanarea lui Nastase cu cea a Iuliei Timoshenko sustinand ca e o razbunare politica, jurnalistul Mihai Gadea l-a comparat, miercuri seara, in emisiunea “Sinteza zilei” pe care o realizeaza la Antena 3, pe Adrian Nastase cu Nelson Mandela sustinand ca americanii au gresit cand au sprijinit regimul de apartheid din Africa de Sud in dauna lui Nelson Mandela si ca procedeaza gresit si acum cand sustin regimul Basescu in cazul Nastase.

    “Toti liderii importanti ai lumii au mers la inmormantarea globala a luptatorului pentru libertate Nelson Mandela. In 1986, liderii lumii, pe care ii pastrez in inima mea ca niste figuri luminoase- dar si oamenii mari pot sa faca greseli- fac atunci o greseala mare sustinand regimul si politica de apartheid in loc sa impuna boicot Africii de Sud. Ronald Reagan, Margaret Thatcher vor ramane in istorie si pentru mine ca niste figuri puternice, dar au gresit atunci sustinand regimul de apartaheid. In ultimii ani, liderii americani au sustinut regimul Basescu, care este tot un fel de apartheid. Nu este vorba aici de albi si negri ci de ai mei si restul. E vorba de o clica ce a pus mana pe Romania. Toti cei care s-au opus sau se opun regimului de apartheid al lui Basescu sunt haituti sau bagati in inchisoare”, si-a inceput Mihai Gadea discursul.”

    Ce să mai zic… ce mai e de zis… trist este că-s destui care cred aiurelile astea…

    • d'Artagnan says:

      Ce vrea să zică trompeta lui Voiculescu cu “înmormântare globală”?! Ceva gen încălzire globală?

    • Radu Humor says:

      “Ce să mai zic… ce mai e de zis… trist este că-s destui care cred aiurelile astea…”

      Cu adevărat trist e că mai sunt câţiva tembeli care refuză să creadă asta !
      În ciuda tuturor evidenţelor 🙄
      Nu-i vorba de tine !
      Tu eşti plătit şi inconştient de urmările acţiunilor tale !
      Bani să iasă, că ăştia n-au miros !
      P.S. Până şi idolul tău/vostru a recunoscut că-i un proces de tot rahatul, atunci când a zis că-i pare rău de ce i se întâmplă lui Năstase. Nu că n-ar fi vinovat, dar că este condamnat pentru nişte găinării, nu pentru adevăratele fapte pentru care dacă ar fi cercetat i-ar trage şi pe alţii după el ( asta n-a mai spus-o el 😉 )
      Dar tu fă-ţi clismele şi pune-le pe blog, ba mai trage şi câte o fugă şi pe la alţi băsişti de teapa ta, pentru a te lăuda cu ce-ai făcut 🙄
      Pfuuuuii!

  8. Aramis says:

    @d’Artagnan

    Ca si tine nu pot comenta actul de justitie in sine pentru ca nu ma pricep. Si daca in linii mari sunt de acord cu tine, desi nu-mi place ( dar nu am argumente sa te combat) , in linii mici 🙂 nu prea suntem pe aceasi lungime de unda.
    Cazul este politizat si mai ales politic. Nu in sensul ca ar exista ingerinte politice in justitie sau ca Basescu, X sau Y ar fi facut presiuni intr-un sens sau altul, ci in sensul schimbarii unor paradigme institutionale, politice si sociale in Romania. Tipetele si vaicarelile asa zisei clase politice romanesti, date de frisonul acestor schimbari sunt doar semnul prapastiei dintre societate si presupusii sai reprezentanti.
    Voi trata mai pe larg intr-un articol, dar cred ca Nastase este mai complex decat fateta de ” corupt” dezbatuta de toti in aceste zile. Si mai cred ca istoria va fi mai obiectiva decat vorbaria subiectiva a momentului.

    • d'Artagnan says:

      Nu am zis că Năstase nu-i mai complex decât faţeta de corupt, dar a reuşit să se rateze extraordinar. La mintea şi capacitatea lui de muncă ar fi putut rămâne în istorie ca un primministru de excepţie. N-ar fi trebuit să fie decât ceva mai puţin arogant, ceva mai puţin lacom, ceva mai puţin “El însuşi”…dar probabil că-n acest caz l-ar fi aruncat peste bord tovarăşii săi înainte să ajungă primministru!

      • Aramis says:

        Poate ca anumite trasaturi de character sa-l fi pierdut pe Nastase, dar nu despre firea si Caracterul lui vorbeam, ci despre linia politica pe care a impus-o. Si nu numai…
        Pana la urma ar trebui sa nu cadem in “pacatul” de a judeca oamenii politici dupa persoana privata, sau dupa firea lor. Istoria nu retine decat ceea ce este esential si are impact asupra vremurilor, asupra urmarilor si consecintelor. Restul ramane la nivel de “barfa” cu iz de roman istoric. Azi Stefan cel Mare e sfant, cine invata ca a fost curvar, destrabalat, sau tiranic? Azi lumea vede Versailles-ul si statuia regelui soare, cine-si adduce aminte ca LouisXIV a fost promiscuu, despotic sau corupt? Personalitatile sunt jdecate in contextul vremurilor pe care le-au trait, nu dupa perceptele epocii prezente.

  9. pierre says:

    La multi ani tuturor, bine ne-am regasit !

  10. pierre says:

    @Aramis,

    astept articolul tau despre Nastase,la cel al lui d’Artagnan nu mai am nimic de comentat,eu sunt de acord cu el si in linii mari si in linii mici. 🙂 Inteleg ca vrei sa ne propui o perspectiva noua asupra cazului, hai s-o vedem.
    PS Pe unde ai umblat, omule ?

  11. pierre says:

    Stati ca ma iau iar cu cazul Nastase si ce-o mai urma si uit sa va spun cu ce-am venit pe suflet din vacanta de Anul Nou petrecuta in totalitate in tarisoara noastra scumpa:
    oameni buni,dupa parerea mea, prioritatea legislativa nationala nr 1 ar trebui sa fie INTERZICEREA FUMATULUI IN LOCURI PUBLICE.
    Uite c-am zis-o !

  12. Candid says:

    Nu stiu cat de super inteligent sau erudit este Nastase. Faptul ca a colectionat tablouri sau alte obiecte din aceasta categorie, nu te califica automat drept un mare om de cultura. Pe de o parte, sa tinem cont ca nu provine dintr-o familie oarecare, destramata sau batuta de noroc, in sensul ca ar fi situata undeva in Cucuietii din Deal, fara lumina electrica, fara canalizare, fara institutii de cultura in apropiere, etc. In acest context, a pornit in viata de la alt nivel decat multi altii. Fostul meu profesor de psihologie din liceu avea o vorba pe care o repeta foarte des: “hai, mai Gigele, stiu ca nu esti prost, ci doar lenes, de ce nu vrei sa inveti?”, Deci, cine se tine de carte, va avea parte, chiar daca nu in mod egal cu altii.
    Unii colectioneaza cutii de chibrituri, altii colectioneaza monezi, altii strang ca harciogul bani in conturi, etc. Eu nu mi-am propus, de exemplu, decat sa am in biblioteca mea acele carti sau albume de arta pentru care simt ca merita sa le cumpar, sa le citesc si recitesc, sa le fac propaganda printre cei tineri. Dar, sigur, nu am reusit decat in parte, insa nu sufar pentru asta, atata vreme cat le pot gasi la biblioteca publica.
    Din ceea ce a publicat pe blog, d-nul Nastase nu m-a convins ca e la ani-lumina, cum se zice despre genii, comparativ cu burtaverzimea, ca nivel de inteligenta si de eruditie. Ceea ce m-a condus la aceasta concluzie a fost faptul ca erau promovate doar mesajele care il flatau, care il felicitau pentru orice gest, pentru orice articol. Un om cu adevarat intelept, nu evita dezbaterile in contradictoriu, binenteles daca se respecta bunele maniere si civismul. Nu erau admise decat acele articole ce nu puneau sub semnul intrebarii corectitudinea opiniei domniei sale. Imi amintesc cu aceasta ocazie ca Harabula a renuntat sa mai scrie pe blog fiindca gazda a permis unor gealati, ca altfel nu le pot spune, sa-l umileasca cu tot felul de invective, fara motiv, ci doar fiindca isi permitea sa-l critice pe gazada blogului, atunci cand aveau pareri diferite. Cei care ati participat pe blogul lui Nastase stiti despre ce e vorba.
    Imi mai aduc aminte ca in perioada 2001-2004 era mult mult mai autoritar decat este considerat azi ca ar fi Basescu(chiar merita supranumele de « arogantu’ », vorba lui Iliescu ). Dar roata istoriei se invarte uneori fara sa prinzi de veste si, cum spune o vorba din batrani, « daca n-ai lasat loc de buna ziua… » vei avea surprize neplacute. Nu am sa ma refer la dosarele in care a fost implicat, fiindca nu am toate elementele si, chiar daca am urmat candva dreptul, e greu sa cuprinzi totul. Dovada ca si Nastase a apelat la mai multi avocati, nu doar unul…..

    • d'Artagnan says:

      O singură obiecțiune…promovarea mesajelor laudative nu cred că are de-a face cu erudiția sau cu nivelul de inteligență.
      Isaac Newton, de exemplu, era și arogant și vanitos, probabil că dacă ar fi avut un blog făcea moderare. Dar era un geniu…

      • Candid says:

        Dar nu esti sigur, nu-i asa? Poate ca da, poate ca nu. 😀 😀 😀
        Si ar mai fi ceva:faptul ca lasa anumite mesaje in asteptare si cate o saptamana, dandu-le unda verde doar dupa ce apareau alte articole si, deci, nu mai exista interes pentru tema respectiva, tie ce-ti sugereaza? Sau ca orgoliul nu-i da voie sa recunoasca atunci cand, fara dubii, e in eroare ti se pare trendy?

  13. d'Artagnan says:

    Aramis
    Gâdea zice:
    ”“Toti liderii importanti ai lumii au mers la inmormantarea globala a luptatorului pentru libertate Nelson Mandela.”

    • Candid says:

      Mi se pare firesc ca un popa baptist, martor al lui Jehova sau ce o fi de fapt, sa aiba lacune serioase de vocabular laic. Plus alte lipsuri cum ar fi bunul simt, bunatatea, cinstea, etc.
      Parca am mai scris pe acest blog despre un tanar preot catolic care, acum vreo 40-50 de ani, mergea direct pe terenul de fotbal dupa ce termina duminica slujba de la biserica, injura la fel ca ceilalti cand era faultat, se imbata cu bere si rachiu iar cand era intrebat de ce face asa, zicea fara sa clipeasca: nu scrie nicaieri in Noul Testament ca n-am voi sa joc fotbal.

    • Radu Humor says:

      Şi totuşi acest adevărat om de televiziune Mihai Gâdea, alături de alţi câţiva oameni serioşi ca Oana Stancu, Adrian Ursu, Radu Tudor sau Mircea Badea a avut curajul de-alungul timpului să se apropie cel mai mult de statuia şi mai apoi de cadavrul politic Traian Băsescu pentru a-l dezgoli în toată micimea lui şi a prezenta tot ce a ascuns cu grijă şi perfidie acest malefic personaj..
      Iar voi, care l-aţi susţinut cu încrâncenare şi dispreţ al realităţii şi faptelor lui penale, poziţie din care şi-a permis să dea lecţii de moralitate unui popor cu care nu are comun decât actualul domiciliu, sunteţi la fel de vinovaţi pentru falsificarea cu bună credinţă, sau din prostie a realităţii şi pentru osanalele pe care le-aţi adus, fără pic de jenă unui asemenea individ !
      Când era, la început , în campania electorală/mascaradă cu Stolojan, parcă prevăzând de atunci ce-i poate pielea, n-am simţit deloc dorinţa de a da mâna cu el, deşi toţi din jurul meu au făcut-o !
      Cum am făcut-o şi eu cu Constantinescu, cu Petre Roman, cu Corneliu Coposu, chiar cu Vadim Tudor, dar mai ales cu M.S.Regele Mihai dar nu şi cu el sau cu Iliescu !

  14. neamtu tiganu says:

    http://www.welt.de/politik/deutschland/article123677197/Rumaenien-wird-zum-Einfallstor-in-die-EU.html
    Oops s-au sucarit nemtii, Angie a noastra a cazut in cur pa gheata si i-o fi afectat creeru, ca lu Schumi!? Cica romanii le iau taxa moldovenilor sa-i faca cetateni romani, cica unii dau chiar spaga pt. asta, cica si ucrainienii iau cetatenie romana, cica astia iau cetatenie doar ca sa ajunga in EU, cica daca Ro are mai multi cetateni primeste mai multi bani de la EU, cica chiar pres. Basescu, asta e prea gogonata, nu-mi vine sa cred, o face din motive electorale.
    Ma astept ca toti Ucrainenii, aia care demonstreaza, precum si turcii din maidan sa-si ia cetatenie romana, astfel Romania va deveni tara cu cei mai multi cetateni din EU, o adevarata Romania Mare.

    o fi intors Angie curu ranit la base?

    P.S Uite asta viziune, cizmaru a vindut evrei, marinaru vinde moldoveni.

    • Radu Humor says:

      Râzi tu râzi, Harap…. Alb 😆 , dar văcuţa voastră a pus cornu-n turul pantalonilor marinăreşti !
      Ştii care-i ultima Poantă pe aici, mai ales de când cu liberalizarea vânzării pământului la străini ?
      – Mergeţi în Israel (în vizită), că altfel vin ei la noi ( la cumpărături) 😉 !

  15. Radu Humor says:

    S-ar putea ca şi cineva de pe aici să fie interesat(ă): 😆 😉

    E de tot râsul pînă unde ajunge absurdul ?!
    Secretarul de stat adj al SUA se întâlneşte cu preşedintele celui mai important for juridic din România, nimeni altul decât nepotul unui fost general de securitate român care a luptat cel mai aprig împotriva Americii – duşmanul de moarte al omenirii, cum ne spunea atunci !
    Dacă nu veţi lua măsuri urgente de restabilirea ordinei în această ţară, mă faceţi să cred că nu nepotul, ci unchiul a avut dreptate. Şi nu Uncle Sam, ci cel al preşedintelui CSM român.
    Şi în acest caz ar trebui să ne adresăm lui Vladimir Putin !!

    Semnaţi Petiţia :
    http://www.petitieonline.com/forum/77548/start/5400

Leave a comment