N-ai ce-i face!?

Un preot explica la ora de religie : – Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coasta din Adam a creat-o pe Eva. – Parinte, il intrerupe un elev, tata spune ca ne tragem din maimute. – Asculta, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu ma intereseaza !!! Eu vorbesc in general…..

Bătrânul Noe, cel cu Arca, explică popoarelor: Dacă fiecare îşi va face partea lui din dig, eu zic că reuşim să oprim potopul şi n-o să mai fie nevoie de corabia mea!
Domnu’ Noe, îl întrerupe un român, la noi în ţară inundaţiile sunt nişte fenomene naturale, trebuie să te obişnuieşti cu ele, n-ai ce-i face!
Asculta, zice Noe blazat, cazul poporului tău nu mă interesează!!! Eu vorbesc în general…

Instalatorul a tot încercat să monteze cada la perete astfel încât colţul ei să intre bine în unghiul de 90 de grade. A împins, a transpirat, a calculat, a înjurat…şi s-a lăsat păgubaş: domnu’ d’Artagnan, n-ai ce-i face, nu vrea, dom’le, să intre cum trebuie, probabil e strâmb peretele!!
A naibii fatalitate, mi-am zis eu ……..aşa i-a fost scris căzii: să nu intre! Dacă meşterul zice că nu mai are ce să-i facă…înseamnă că ştie el ce zice!
Acum ceva vreme a venit un meseriaş să rezolve odată pentru totdeauna problema condensului de pe geamurile interioare de la termopane. A izolat, a reglat, a năduşit de ziceai că i-a apărut lui condens pe faţa, şi a plecat cu bani frumoşi de la mine. A venit apoi frigul şi geamurile s-au comportat exact ca înainte de marea lucrare. A trebuit să constat aproape blazat că în problema condensului respectiv n-ai ce-i face.
Copiii mei sunt nişte copii foarte buni, cu un nivel normal de inteligenţă şi care nu suferă de daltonism. Aşa că nu mi-am făcut griji că n-ar putea înţelege ce le cer, ca rufele murdare să le pună în două coşuri diferite: unul pentru albe, unul pentru colorate. După trei ani de cicăleală, nici un rezultat. Şi căţelul meu cred că ar fi învăţat mai devreme. Aşa că ridic din umeri şi încerc să nu mă enervez pentru că este evident că n-ai ce-i face!
Am o brutărie de la care cumpăr mai mereu pâine, pâine proaspătă, făcută la vatră. Toate bune şi frumoase dacă vânzătoarea nu mi-ar da-o punând pe ea mâna cu care a luat banii cumpărătorilor. Deci: eu aştept la rând şi o văd cum serveşte clienţii cu mâna introdusă într-o mănuşă, scoate apoi mănuşa, ia banii şi dă restul, îşi pune iar mănuşa pe mână, face operaţiile astea de mai multe ori, ajung eu în faţa ei, îmi iau o mutră posacă presimţind ce urmează (eu tot sper să mă vadă şi să-şi pună întrebări), pe care o vreţi? întreabă ea amabilă, pe aia, îi spun eu cu ură, vânzătoarea pune mâna fără mănuşă pe ea şi mi-o bagă în plasă… Nu pot să-i spun nimic, mi-e jenă de jena ei!! Plec nervos şi până la maşină mă calmez: n-ai ce-i face!
Culmea, am aflat într-o zi că pentru vânzătoarele de la brutărie eu eram „domnul acela morocănos”…
Am citit într-un ziar o declaraţie a unui mare şef de la Apele Române, cum că inundaţiile sunt fenomene naturale, au fost şi vor fi mereu, aşa că noi oamenii trebuie să ne obişnuim cu ele. N-ai ce-i face!
Cum se schimbă guvernarea, cum se schimbă şefii la societăţile de stat, iar cei daţi jos vorbesc de politizare cu toate că şi ei la rândul lor au fost puşi politic. N-ai ce-i face, e criză, nu mai merg societăţile particulare, aşa că este normal ca descurcăreţii să se retragă la cele de stat, şi numai pe posturi de directori.
În toate parcările din ţara noastră locurile rezervate handicapaţilor sunt ocupate de oameni perfect sănătoşi. Atâta vreme cât aceste locuri sunt cele mai apropiate de intrarea în clădiri, n-ai ce-i face, românul nostru nu suportă să fie altul mai şmecher ca el!
Cu baronii locali toată lumea-i lămurită: orice-ai face, n-ai ce-i face, ei au fost, sunt şi vor fi aleşi de către electorat. Chiar de-ar trebui să voteze şi cetăţenii morţi pentru asta.
Ponta nu renunţă la doctorat, chiar dacă se vede din avion că-i plagiat, n-ai ce-i face!
Şi naţionala noastră de fotbal, una două se bagă cu fundul în poartă şi stă la ciupeală, poate pică un gol pe contraatac, acesta-i stilul consacrat, n-ai ce-i face!
Dumitru Dragomir şi Mircea Sandu sunt eterni pe funcţiile lor, n-ai ce-i face!
Iarna-i zăpadă şi ne blocăm în nămeţi, vara-i furtună şi te inunzi, n-ai ce-i face!
Cutremurul cel mare va veni mai devreme sau mai târziu, iar bulinele de pe blocurile cu probleme sunt tot acolo. Nu sunt bani, n-ai ce-i face, trebuie să ne obişnuim să mai cadă şi blocurile!
Indiferent de câţi bani s-au băgat şi se vor băga, indiferent de legi, eutanasieri, sterilizări, câinii vagabonzi vor rămâne pe străzi, ca un fel de fenomen natural cu care va trebui să ne obişnuim pentru că, nu-i aşa, n-ai ce-i face!
Copiii romi se căsătoresc la 12 ani, mulţi dintre ei nu se duc la şcoală; este tradiţia lor, n-ai ce-i face!
Olimpicii pleacă afară, medicii la fel, n-ai ce-i face!
După Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu,Băsescu, va urma tot un „…escu”, adică Antonescu, n-ai ce-i face!
La urma urmei suntem români, n-ai ce-i face!
P.S. Azi am fost cu soţia mea să iau pâine. De când am intrat în brutărie am avut o sumbră presimţire: ieşirea din paradigmă … „Nu vă supăraţi, zice ea când o vede pe vânzătoare cum mă serveşte, nu vreţi să vă puneţi mănuşile când ne daţi pâinea? Ştiţi câţi microbi aveţi pe mâini de la bani?”
Am ştiut eu dintotdeauna că ceva este în neregulă cu nevasta mea…

This entry was posted in General and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

69 Responses to N-ai ce-i face!?

  1. Radu says:

    d’Artagnan,

    Esti un dulce cu exemplul brutariei, m-ai facut sa rad; de parca te vedeam cu ochii cum intri in brutarie, te imaginam pe rand ca Seinfeld, George si Kramer. Dupa car vine Elaine si rezolva problema … Bine ca nu se scarpina in nas inainte sa-ti dea painea, s-au mai vazut prin alte parti.
    Cu javrele insa nu e de glumit. Se mai traieste si cu Iliescu, si cu Ceausescu si cu Antonescu la anul poate, si cu microbi, dar cu javrele pe strada nu !

  2. Candid says:

    Acest “N-ai ce-i face” este cam fatalist, mioritic as putea spune. Dar este destul de raspandit printre noi, din pacate. Acest “N-ai ce-i face” este scrasnetul de masele al unui observator lucid, care incearca, totusi, sa alerteze semenii sai ca trebuie schimbate anumite lucruri, dar este intampinat cu nepasare de vecini, cunoscuti si chiar de catre prieteni. Discutam acum ceva vreme cu o profesoara de liceu despre abandonul scolar in perioada postdecembrista. Stiam eu cateva aspecte, dar discutand cu o persoana din sistem, am ramas stupefiat sa constat ca societatea noastra este bolnava rau….
    Acest “n-ai ce-i face” este si un indicator al activismului societatii civile:
    – guvernul actual are o majoritate in parlament de te sperii, nici Petre Roman, dupa duminica orbului, n-a avu asemenea sustinere si, iata ca Ponta se incapatineaza sa doboare recordul de OUG-uri/luna, zice cineva care e atent la ce se publica in Monitorul Oficial….
    -N-ai ce-i face, sare interlocutorul sau.
    -Ponta vrea sa rupa norii, in toate: a ajuns doctor in drept fara sa-si elaboreze teza, a ajuns prim-ministru fara sa fie vaccinat contra bolilor de care sufera un prim ministru, sef al unui partid invatat la rele, ricana primul vorbitor…
    -N-ai ce-i face, comisia aia celebra, nasita de sindicalistul lui peste, alias liviu pop, a “decretat” ca e in regula…
    – Iar cu celelalte cadavre din dulapul guvernului ce se va intampla?
    -da popa Sarbu, socrul pm, un acatist si vor dispare ca prin farmec
    -Deci, n-ai ce face, oricum ai intoarce-o, cred ca de aceea s-au “trezit” mortii anull trecut si au votat la referendum, nu?
    M-ai lamurit: tu nu intelegi ca acest “n-ai ce-i face”, este emblema inteligentei resemnate a romanului? Ceva in genul acelui p…m… invocat de neamtul de la curtea regala a lui Carol I,

  3. Isabel.A says:

    @d’Artagnan,
    Nu te supara, dar asta cu “n-ai ce-i face” mi se pare atat de romaneasca…. mesajul pe care eu il percep ca il transmite e ceva d egenul “n-ai ce-i face si atunci de ce sa mai incerci sa schimbi ceva?” Ori, eu cu un astfel de mesaj nu ma impac defel: sunt anti-Miorita, anti-Mesterul lu’Manolea , dupa cum bine se stie deja 😀 Pare ciudat, dar pasivitatea, ingitirea tuturor mizeriilro fara de reactie-la nivel individual si general-mi se parea mai inspaimantatoare decat saracia, pentru ca nu lasau deloc loc sperantei.

    In fine, off-topic, in eventualitatea ca maine nu mai apuc sa intru aici: La Multi Ani, Majestate! Sa ne traiti ani multi, caci acest popor cu valori rasturnate ( inca ) are nevoie de repere.
    Eu regret enrorm ca Romania nu a apucat pe alt drum in anii ’90, caci putea avea un alt destin istoric, dar regretele mele nu mai conteaza acum (poate si pentru ca m-am “salvat”). Dumnezeu (nu numai al ortodoxilor, al tuturor credinciosilor) sa va aiba in paza si sa va ocroteasca.

    • Isabel.A says:

      Completez: maine (25 octombrie), Majestatea Sa implneste 92 de ani. Romania Mare are 95 de ani: este de o varsta aproape cu cel mai minunat proiect politic pe care l-a facut elita romaneasca (politica in special), in frunte cu bunicii sai (aceia nici macar nu erau romani prin nastere, dar erau prin dedicatia pe care au dovedit-o pentru Romania)

      • Dl.Goe says:

        25 Octombrie… Hm! Parca era si Ziua Armatei de straja patriei…

        @Isabel A. – Uneori am senzatia ca mesejele pe care le postati nu va apartin de adevaratelea ci ca au fost compuse special pentru d-voastra de catre Jonathan Swift ca replici ale unui personaj dintr-un roman pe care n-a mai apucat sa-l scrie: Aventruri post-guliveriene cu liliputani si tooth fairies. Trebuie sa recunoasteti ca acest elogiu adresat unui rege venitic strain de neam, devenit si redevenit roman, fortat, prin osmoza istorica si prin straduinta, propus de catre de un fost roman, venetic in neromanitate, evadat, din ce mai neroman, mai nemiortic (in spirit, in cuget, in context, prin straduinta), este un tablou usor suprarealist, care se petrece in tara nimanui, intr-un spatiu paralel cu Romania. Pareti a va afla nicaieri, in regatul polon al regelui Ubu. Dar de ce ziceti ca sunteti monarhista? De unde vi se trage? Daca nu va e cu banat. As face pariu ca e chestie de vita veche…

        • Radu says:

          Dl. Goe,

          Nu ca as fi EU mare fan monarhist in general sau mare fan Mihaita in particular, dar mesajul dumneavoastra sugereaza asa cumva ca venetic inseamna rau, in timp ce de-al locului ar fi bun, si nu cred ca e cazul. In plus Mihaita chiar se califica ca fiind de-al locului, ma rog in masura in care un rege poate fi de-al locului.
          In alta ordine de idei Carol l-a trimis frumos pe Ferdinand in Germania sa-si bage mintile-n cap cand ii umblau ochii dupa o romanca. Mihaita n-a facut asta si a gresit si ne-am procopsit cu Dude Radu, roman neaos, si prost si fudul. Mie unuia nu-mi displace ideea unui venetic la conducerea tarii, sau macar ca simbol al tarii, dar bineinteles ca ideea este total inaplicabila Romaniei de azi.

          • Isabel.A says:

            Ferdinand a fost pus sa aleaga intre tron si Elena Vacarescu deoarece statutul casei regale nu permitea casatoria decat cu cineva tot de celasi rang princiar; si, daca imi aduc bine aminte, era si interzisa casatoria cu membrii ai boierimii autohtone: motivul ar fi fost ca sa nu intareasca influenta vreunei familii autohtone sau a alteia prin casatorie, in detrimentul neutralitatii pe care ar fi trebuit sa o aibe regele. Din acest motiv nu a fost recunoascuta nici casatoria de la Odessa a lui Carol al doilea cu Zizi Lambrino.

            Duda nu e atat de rau, sa stii. Din multe puncte de vedere, e chiar mai ok decat multi, foarte multi din politicienii romani. Iar a-l numi pe rege “Mihaita” e un pic… e un om care a trecut cu foarte multa demnitate peste vicisitudini: singurul lucru care mi-a displacut a fost reconcilierea cu Iliescu, la inceputul anilor 2000, cu untip care il alerga, cu 10 ani in urma, pe autostrada Pitetsi in 1992ca sa il expulzeze din tara. Dar la baza acestei reconcilieri a stat foarte mult si presiyunea celor din jur: e complicat…

          • Dl.Goe says:

            @Radu – Din ne/fericire viata fiind complicata si avand multe aspecte (inclusiv) atunci cand scriem mesaje pe bloguri nu putem regla butoanele nuantelor in asa fel incat sa se ajunga la un acord armonic in toate straturile, planurile, aspectele complicatei vieti, ci doar pe unul, lasandu-le de izbeliste pe celelalte. Mesajul meu anterior (in pofida tuturor aparentelor) n-a intentionat sa fie unul anti-monarhist (dl.Goe nu este anti-monarhist (…), n-are cum, cea mai sacra sarbatoare a sa fiind 10 Mai cand merge la bulivar birjar; nu explic mai mult acuma), ci a intentionat sa evidentieze cat de swiftiana este tentativa unui instrainat de a promova un strain, ca monarh in Macondo, de pe luna. Celelalte aspecte desigur ca le putem dezbate in plenul hanului cand or fi mai on topic sau cand om fi mai beti (de o dulce betie si de o amara revereie). Va multumesc pentru comentariu.

        • Candid says:

          Goe,
          Nu crezi ca esti putin penibil? Ce ai invatat tu despre Carol I si Ferdinand? Ce au scris alde Roller in acea pseudoistorie a romanilor, sau ai citit cumva doar balivernele lui eugen barbu din decrepita Saptamana?
          Pacat, de tine, te credeam mai stilat…..

          • Dl.Goe says:

            @Candid. – Aveti dreptate. Absolut, total si definitiv. Cu un asemenea pseudonim nici n-ati fi putut avea altfel.

            P.S. Intrebare capcana (in afara de concurs): Stiti cine a declarat (persoana importanta, nu spui cine) ca (citez): monarhia este un fel de “inchisoare”? Asa… de curiozitate.

        • Isabel.A says:

          @ Dl Goe,

          Mai rasfoiti si o carte de istorie adevarata. Mesajul dvs contine, pardon, numai balarii.
          Dvs stiti ce au facut pentru Romania “veneticii” Ferdinand si Maria? Aveti habar? Macar STITI cum, in ce conditii, cine si mai ales cum a realizat Romania Mare? : aveti minime cunostinte despre subiect?
          Ar mai trebui sa stiti ca regele Carol al ii lea (care a facut si multe lucruri bune, pe langa tampeniile cunoscute) si Mihai erau romani cu R mare, botezati ortodox?
          Poate v-o place dvs Miorita si stiti sa comentati despre inecluctabilitate, dar la nivel de cultura generala minima, care tine de cunoasterea istoriei propriei tari, sunteti, pardon, NUL.
          Daca aveti nelamuriri CONCRETE-adica doriti sa va clarificati din multele lacune pe care le aveti-va stau la dispozitie, in functie de timp, bineinteles. Daca doriti sa imi adresati balarii in continuare, mesaje lipsite de sens, atunci , vorba poetului, “cantati la alta masa”. Mesaje ca cel anterior arata ca, de foarte multe ori, scrieti doar ca sa va aflati in treaba.

          • neamtu tiganu says:

            isabel_ma_bel, ma dezamagesti, nu pricepi nimic, exista persoane, nu dam nume, care considera ca eventuala apreciere a Regelui ar stirbi din sclipirea ADEVARATULUI Imparat, majestatea SA, Zeus, zis si Chioru-mparat. Ca in tara orbului Chioru-i imparat, nu?

            • Isabel.A says:

              Adevarul este ca, atunci cand TB l-a facut pe Regele Mihai “tradator”, a fost de o neam-prostie fara de margini… Comportament de santz.

          • Dl.Goe says:

            @Isabel.A – Nu ma asteptam sa va suparati si sa va revoltati… in felul superficial in care ati facut-o. Replica d-voastra este extraordinar de off topic in raport cu mesajul meu, mutand discutia in alta parte, in alta Luna, ramanand insa la fel de swiftiana ca si primul mesaj. Speram la mult mai mult de la d-voastra. Mai multa sinceritate, mai multa profunzime. Asa insa ce sa va (mai) zic? Poate doar sa va citez: “ca Carol al ii lea si Mihai erau romani cu R mare, Aici ati adus-o bine.

            P.S. D-voastra de ce scrieti mesaje pe bloguri? In ce scop? Ce urmariti? De curiozitate…

            • Isabel.A says:

              Dl Goe, scriu pe blog (si nu pe bloguri: am mai scris pe Decablog, dar nu mai scriu) ca sa aveti dvs motive sa intrebati de ce scriu, de aia scriu.
              Si, in alta ordine de idei, sa stiti ca nu m-am suparat si nici revoltat, ci am emphasized, adica am subliniat penibilitatea si fu-ti-li-ta-tea mesajului dvs.

              • Dl.Goe says:

                Ei, asa da, mai vii de acasa. Se schimba lucrurile. Daca scrieti exclusiv pe acest blog (evitand aventurarea in lucuri straine, de limbi straine, cu interlocutori imprevizibili) atunci este evident ca nu scrieti doar pentru a va afla in treaba ci pentru a face treaba. O treaba buna. Culturalizare. Si inalta fidelitate. Lucruri de pret.

                P.S. Ma pot declara fericit in legatura cu faptul ca a fost nevoie de interventia d-voastra pentru a sblinia futilitatea mesajelor mele. Inseamna ca nu erau indeajuns de futile. Voluptatea pe care in mod evident v-a trezit-o sonoritatea cuvantului, pe care ati tinut sa-l reluati si chiar sa-l despartiti in silabe, este emblematica, am putea zice…

  4. neamtu tiganu says:

    un barbat adevarat trebuie sa creasca un baiat, sa faca o casa, sa planteze un copac si sa instaleze o cada!

    • neamtu tiganu says:

      O statistica
      Romania, de-a lungul istoriei, s-a aflat mereu la rascruce de vanturi, intre 3 mari imperii.

      De la 1393 la 1877 (484 ani) Muntenia, Moldova si Transilvania au platit Imperiului Otoman 1.066.305.780 lei-aur, sau 341.021 kg aur (341 tone aur).
      Imperiul Habsburgic a tinut sub ocupatie Transilvania, intre 1687 si 1918 (231 ani), Banatul, intre 1718 si 1918 (200 ani), Oltenia, intre 1718 si 1739 (21 ani) si Bucovina, intre 1775 si 1918 (143 ani) si a stors aceste provincii de 2.450.000000 lei-aur, sau 857.500 kg aur (858 tone aur).

      In perioadele de ocupatie ruseasca, intre 1769 si 1854 (85 ani),
      Moldova si Muntenia au fost stoarse de 200.000.000 lei-aur, sau 64.516 kg. aur (65 tone aur).
      Cu alte cuvinte, Imperiul Habsburgic, stapanind 231 ani Transilvania si 100 ani Bucovina, a jecmanit de doua ori mai mult decat turcii (484 ani) si de patru ori mai mult decat rusii (85 ani).

      Fara a mai pune la socoteala tezaurul trimis spre pastrare rusilor si nici uriasele despagubiri de razboi impuse Romaniei la sfarsitul WW2, inseamna o paguba de 1.264 tone aur, care astazi ar fi valorat peste 63 mld. EURO.
      *******************
      iata, domnilor si doamnelor, adevaratele perioade de aur!

    • Isabel.A says:

      Ce asertiune machista de 2 lei “sa creasca un baiat”: dar de ce nu ar creste o fata? cu ce este mai bun un baiat decat o fata? cunosc “n” exemple de fete/femei inteligente si care au reusit sa faca mult mai multe lucruri valoroase decat persoanele de sex opus.
      Asta cu “sa am baiat” tine de societatile agrare, inapoiate, unde valoarea adaugata era data de munca fizica: cu cat individul era mai vanjos, puternic, capabil de munca fizica, cu atat valoarea sa era mai mare.
      Se pare ca tu nu realizezi ca lumea s-a schimbat si se schimba, mai Rrom(ulus) 😀

      PS: Anglia a avut o regina femeie in secolul 15, Elizabeth Tudor, cea care a pus bazele viitoarei maretii a Angliei (a mai avut si inainte regine femei, dar Elizabeth a fost iesita din comun)

      • Radu says:

        Dau si eu un exemplu (aproape) la subiect si (putin) rautacios: daca Mihaita crestea si el un baiat altfel vorbeam azi. Sau macar dude … care are si el o varsta cred …

      • neamtu tiganu says:

        Ce asertiune machista de 2 lei “sa creasca un baiat”: dar de ce nu ar creste o fata?
        ***************
        Desigur exista si muieri inteligente, nu zic nu, da sunt exceptii si au tite mici. E posibil sa creasca si o fata da asta nu l-ar califica drept adevarat barbat. In propozitie nu comparam muierile cu oamenii ci comparam tatii de baieti cu cei de fete. E mult mai pretentios sa cresti un barbat, e cunoscut ca sunt mult mai putini crescatori de tauri decit de vaci.

  5. Radu says:

    Isabel,

    Nu te supara, mie imi place cum suna Mihaita pentru cei care au o varsta. Am auzit expresia in familie, si chiar daca e hazliu sa spui Mihaita cuiva la pensie, eu m-am obisnuit.
    Cat despre dude si candidatura lui la presedentia Romaniei, cu acordul si binecuvantarea lui Mihaita, nu pot sa spun decat: al mare o fi senil da’ Radu ce scuza are ?

    • Isabel.A says:

      @Radu,
      Regele Mihai nu a fost de acord cu candidatura lui Duda, a fost chiar foarte impotriva. Aceasta candidatura a fost o diversiune a unora din servicii.

      • Dl.Goe says:

        @Isabela.A – Da, dar vad ca evitati sa spuneti de ce sunteti monarhista. Cand, cum si de ce ati devenit asa? In ce scop? Sa nu-mi spuneti ca asa v-ati nascut. Si de ce nu v-ar placea Duda in rol de voievod? Daca descendentii lui Ferdinand si-ai Mariei l-au plåcut nu vad posibila existenta unor motive serioase pentru care nu l-ati plåcea si d-voastra.

        P.S. Dar in Franta, tara d-voastra de adoptie (daca am inteles eu bine, daca nu, nu) n-ar fi potrivita monarhia? Trebuie sa fi avut si ei acolo niste regi si niste regine care sa fi facut lucruri bune pentru marea Franta. De ex… Dar mai bine nu… Postati cumva si pe bloguri de limba franceza? In limba franceza? Si sustineti monarhia? Sau va risipiti integral pe bloguri mioritice in limba romana? De curiozitate numai.

        P.S. Fie ca ma credeti fie ca nu ma credeti as reitera ideea ca nu sunt anti-monarhist (ar fi culmea).

        • Isabel.A says:

          Dl Goe,
          V-am raspuns mai sus.
          Intrebare: Aveti habar despre istoria Frantei, stiti cum arata societatea franceza actiala, ce clase sociale exista (inca), faptul ca moblitate sociala este, in tara lui “libérté, égalité”, foarte redusa-si ca acest fapt este foarte acceptta de socialisti si privit ca ceva normal? Stiti aceste lucruri?: va spun eu nu stiti dar va place sa puneti intrebari fut-ile (am despartit cuvantul gresit in mod intentionat).
          PS; Credeti ca o sa imi mai pierd vremea cu dvs?-mai precis, sa va raspund?

          • Dl.Goe says:

            Da, eu asa cred. Sunt chiar sigur. As fi in stare sa fac si pariu. Oricum si tacerea si si tacerile pot fi raspunsuri elocvente. Mie insa imi place de d-voastra. Serios. Imi amintiti de cineva care a fost pe blog si nu mai e. Nu stiu exact de cine.

            P.S. Sa stiti ca-mi place de d-voastra in dialog cu dl.Goe si daca-mi adresati mesaje in mod explicit, si si daca nu. O sa vad ce pot face pentru d-voastra ca sa va imbunez nitel.

  6. Dl.Goe says:

    @D’Artagnan – Ati reusit o performanta demna poate chiar de Umberto Eco, propunand un topic (apropo, excelent scris, iarasi, va cam repetati 🙂 ) in asa fel incat niciunul dintre comentatori nu are cum sa fie off topic, indiferent ce ar scrie. Asa da han.

    Sunt tare curios daca va reusi cineva sa fie off topic pana luni.

    • d'Artagnan says:

      A trebuit să scriu un articol, n-am avut ce face, că Aramis a fost ocupat cu…în ce privește topicul ales, știți cum e, când te-a lovit inspirația unui subiect, pur și simplu n-ai ce-i face!
      Interesantă observația cu off topicul!

  7. Radu says:

    Cea mai on-topica interventie: Stenograma convorbirii Biden-Basescu :

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/stenograma-convorbirii-biden-basescu-11561598

  8. Dl.Goe says:

    Am senzatia ca se manifesta un curent de opinie majoritar la han (cel putin pana acum) care instaureaza ideea ca ireverentele la adreasa Printzului Duda (un biet actor) sunt firesti, acceptabile… Si “majoritar” e putin spus. Ce majoritate? Unanimitate neicusorule… Eee, daca ar fi ajuns presedine, alta era situatia acum. Cred ca ar fi putut juca bine, credibil, rolul de presedinte, sustinut de un socru monarh, care i-ar fi deschis toate usile palatelor regale (lui si Romaniei) din Europa si din lume. Daca nu s-a intamplat asta este in mod cert din cauza sonoritatii numelui. Chiar daca au acceptat sa aiba in frune “basesc”, romanii n-ar accepta sa fie condusi de “dude”. Deh! Lipså de inspiratie poetica. Daca de cheama “râpå”, iti ei si tu (cu anticioare) un pseudonim mai sic (de la mama) ca de ex. “iaru”, plin de sunet si mister.

    • Isabel.A says:

      Dle Goe, dvs faceti diferenta intre “a citi” un text, recte un mesaj si a-l “intelege”? Nimeni nu a facut reverentze lui Duda pe aici, dl Goe. Hai, faceti un efort hermeneutic si incercati sa intelegeti , la modul con-cret, textele. Stiu, nu e la fel cum ai comenta inefabilu’, ineluctabilu’ , Mioritza si Mesterul lu’ Manolea, e nevoie de ceva aplicatie, dar cu putina straduinta, veti ajunge la un nivel minim de intelegere.

      • Dl.Goe says:

        @Isabel.A – Aveti dreptate. Diferenta dintre a citi si a intelege este esentiala. Cu atat mai adanca devine diferenta dintre a scrie si de a intelege ce ai scris, in varianta plenara a intelegerii scrierilor, inclusiv a efectelor secundare involuntare (la care sunteti experta). Si, da, aveti dreptate, pentru lectura mesajeor d-voastra este nevoie de efort hermeneutic cum bine ati zis din greseala.

        P.S. “Referente”? Pardon. Noi am zis taman invers: ireverente. De unde si diferenta dintre citire si intelegere. Dar ma rog, orice argument e bun pentru a evita fondul problemei.

        • Isabel.A says:

          “Eee, daca ar fi ajuns presedine, alta era situatia acum. Cred ca ar fi putut juca bine, credibil, rolul de presedinte, sustinut de un socru monarh, care i-ar fi deschis toate usile palatelor regale (lui si Romaniei) din Europa si din lume. Daca nu s-a intamplat asta este in mod cert din cauza sonoritatii numelui”.

          Aveti o problema de logica, musiu Goie

  9. d'Artagnan says:

    DlGoe
    Prințul Charles.

  10. Dl.Goe says:

    Mie imi este teama de faptul ca, in anumite cazuri, a fi “monarhist” deriva (prin absconse si labirintice cai) direct din incapacitatea de a intelege si interpreta Miorita si Balada Mesterului Manole (altfel decat in cheia manualului de-a-V-a si a contestatarilor manelisti), ceea ce este intr-un fel o crima de lezmajestate. Cu atat mai simptomatic devine in context inabilitatea d-ne Isabel.A de a spune in cateva cuvinte simple cum, cand si de ce a devenit monarhista. Presupun ca i s-a intamplat devreme, in precocea sa pubertate, concomitent cu ratarea intelegerii Mioritei si si a misoginului Manole.

    • Isabel.A says:

      Musiu Goie,
      Vedeti, d’aia nu ati ajuns dvs monarhist , pentru ca ati inteles Miorita si Mesterul lu’Manolea in copilaria tarzie (caci ati intra in pubertate tyarziu, presupun, dupa modul cum subliniati aceasta etapa) . Si tot d’aia il admirati atat de mult, incat nu ii gasiti nici un defect, absolut nici unul, pe Basescu. Pt dvs, Basescu (care are calitati politice , dar si enorme defecte ) egal Rege. D’aia-i bine sa intelegi Mioritza si Mesterul, ca sa il vezi pe Basescu drept un Rege. Hai, ineluctabilitate placuta si usoara, v-am pupat, dar orice raspuns adresat de acum incolo se va incadra in categoria faptelor fut-ile.
      PS: Dvs credeti ca am facut referirile la Miorita si Mesteru’ lu’Manolea la modul serios la modul “misteaux”? 😀

      • Dl.Goe says:

        @Isabel.A – Mi-ati dat o lectie necrutatoare. Si in materie de “probleme de logica” (prin aglomerare) si si de comunicare (integrala). In plus posedati la baza o ironie devastatoare (sunt zdrobit), si abilitati de traducator-inversåtor de talie mare. Mi-ati tradus mesajul (tålmacit si rås-tålmacit), l-ati intors pe dos (cat v-ati priceput) si in acest fel neingenios dar simplu si eficient ati iesit din situatie exercitandu-va dreptul inalienabil la replica si onoare. Tttt. Mi-e teama ca sunteti pierduta stimata doamna. Teoremele reciproce sunt numai arareori adevarate. Speculatiile d-voaastre atat de neoriginale in precaritatea lor, cat si faptul ca asta este tot ce ati gasit sa spuneti in apararea egg-oului isabelian, constituie alte detalii amuzante ale fiintei in hârjoana. Dar numai la han.

  11. Observator says:

    Domnule d’Artagnan, dar ce postare ați reușit! Dar sa știi ca ai ce face. Sa te obișnuiești cu situația. Sa vezi atunci cum iti reapare zâmbetul pe fata, iar doamna de la pâine iti va zambi frumos. Drept e ca pâinea ti-o va da in același mod. Auzi, dar de ce nu-ti cumperi tu mașina de făcut pâine?

  12. d'Artagnan says:

    Isabel
    Chestia aia că DlGoe nu-i găsește niciun defect lui Băsescu … 🙂 …de unde ai scos-o!?

    • Dl.Goe says:

      Ah, cred ca problema este inca si mai profunda, si anume cum Dumnezeu a venit iarasi vorba despre “Basescu”? A devenit argumentul universal al celor care n-au ce sa mai zica. Iesirea cea mai simpla din orice blocaj se rezolva simplu: “I sugi pula lui Basescu”. Merge si la doamne.

    • Isabel.A says:

      @d’Artagnan,
      Fara suparare: cu musiu Goie (caci vorba ceea, musiu se zice, musiu se scrie), recte dl Goe, e foarte greu sa discuti pe argumente. Are un stil foaret particular, in care amesteca fraze, cuvinte, intr-un fel de sufleu stilistic, dragutz si agreabil ca citire, dar slabutz spre nul ca nivel si calitate argumentativa. Musiu Goie este un tip care foloseste binisor stilistic cuvintele limbii romane si atat. De aceea, nu imi voi mai pierde timpul cu domnia sa, caci nu ma intereseaza digresiunile “avec des fioritures” , ci argumentele bazate pe cunoastere.
      Asta cu Basescu am scos-o din burta :D, caci , pe bune, ce poti sa spui cand citesti un astfel de text, ca cel de mai jos?
      “Mie imi este teama de faptul ca, in anumite cazuri, a fi “monarhist” deriva (prin absconse si labirintice cai) direct din incapacitatea de a intelege si interpreta Miorita si Balada Mesterului Manole (altfel decat in cheia manualului de-a-V-a si a contestatarilor manelisti), ceea ce este intr-un fel o crima de lezmajestate. Cu atat mai simptomatic devine in context inabilitatea d-ne Isabel.A de a spune in cateva cuvinte simple cum, cand si de ce a devenit monarhista. Presupun ca i s-a intamplat devreme, in precocea sa pubertate, concomitent cu ratarea intelegerii Mioritei si si a misoginului Manole”.

      Autorul s-a vrut “suptil” fara sa fie “futil”, dar a pierdut din vedere ca referirile mele la Mioritza si Mesterul lu’Manolea erau la “misteaux”. Serios, o fi amicul tau, dar pentru mine dl Goe e case closed. Fara cuvantul care incepe cu P si cu all due respect 😀

      • Dl.Goe says:

        @Isabel.A – Continuati sa fiti uluitoare. Monumental-decorativa as zice. Nu stiti exact nici ce faceti (aici la han, doar la han) nici de ce, si tineti mortisi sa demonstrati (cu argumente) ca nici cum, nu prea stiti. In acest context (dublat de o ingenua sinceritate care va domina) faceti acest gen de marturisiri complete si aveti impresia ca textele pe care le produceti ar fi un soi de demonstratii bazate pe argumente, sau ca aici s-ar practica ceva care sa presupuna vreo argumentare riguroasa si consistenta. In masura in care acceptam (fragila) perspectiva in care pseudo-dialogurile de pe bloguri ar presupune asa ceva, ar fi normal sa acceptati (daca ati avea o minima luciditate vizavi de propria prestatie) ca argumentele cele mai solide (aici) sunt cele stilistice, semantice si logice si nu cele biografice sau bibliografice. Domnia voastra insiva incercati in limita posibilitatilor sa apelati la cele dintai pentru a le declara apoi invalide dupa fiecare esec de utilizare. Pana una alta as constata ca m-ati amenintat de mai multe ori ca ma abandonati, ceea ce vad ca nu se prea intampla. Tot mai sperati ca veti reusi sa inchideti cumva favorabil asa zisa demonstratie despre … aaa. âå… monarhie? mioritza? i/mobilitatea societatii franceze? Ati vrut sa demonstrati ceva? Ati demonstrat? Ce? Ati vrut sa fiti malitioasa, ironica, cinica si muscatoare? Vi se pare ca ti reusit? Nu faceti decat un singur lucru: incercati sa va puneti in valoare importanta de sine, sa va promovati. Atat. Nimic altceva. Problema este ca nu pareti a realiza ca asta este ceea ce faceti si ca rezultat va driblati singura in careul de 16 metri.

        P.S. Cineva care nu e capabil sa inteleaga simbolistica din Miorita si Mesterul Manole, dandu-le interpretari adlitteram, probeaza absenta unor abilitati cognitive de baza, ceea ce-l predispune si la alte interpretari simbolice eronate, precum si cea legata de monarhie. Sansele ca d-voastra sa fiti o monarhista dupa ureche, imaginandu-va ca faptele istorice ale reginei Maria ar fi argumente pentru o Romania monarhista azi, sunt destul de mari. Nu vad insa de ce ar trebui sa renunt la exprimarea poetica, baladeasca, si sa va explic pe sleau cu argumente logice pe intelesul d-voastra care-i valoarea argumentelor cu care defilati. Cu regret trebuie sa mentionez faptul ca in cazul d-voastra metoda cimiliturilor este mult mai operativa. Are efect. Se pare ca va stimuleaza.

        • Isabel.A says:

          Musiu Goie,

          Gizas, sunteti irecuperabil. Si mai cred ca suferiti mult de singuratate si aveti la fel de mult timp liber. Eu am adresta un mesaj de felicitare Regelui, musiu Goie, si replica dvs a fost de o cretinatate absoluta: venetic, etc., fara sa dovediti minime cunostinte, din acelea de baza.
          Apoi m-ati intrebat, in stilul dvs Vascos-Alunecos-Superior-Condescendent daca sunt monarhista (care e treaba dvs cu optiunile mele politice?: poti sa nu fii monarhist si sa il feliciti pe rege) si de ce scriu pe “bloguri” : alte intrebari stupide, care nu aveau de a face cu subiectul, nici macar cu asertiunea ca Regele este un “venetic”.
          Musiu Goie, sinccer, si va rog sa ma scuzati, mais “j’en ai pas ma langue dans ma poche”, adica spun ce gandesc, sunteti penibil si mascati lipsa dvs de inteligenta in spatele unor texte lungi, foarte greu de citit si care nu spun NIMIC;
          Unul dintre romanele mele preferate este “L’Insoutenable légèreté de l’être” -Insuportabila usuratate a fiintei umane de Milan Kundera, adaptat si pentru marele ecran (cu Juliette Binoche si daniel Day Lewis) . Ei bine, cand voi avea timp voi scrie o carte care se va numi “L’Insoutenable futilité de l’être” -Insuportabila futilitate a fiintei umane-si o voi dedica dvs, musiu Goie, caci asta sunteti, un biet futil 😀 (nu mai despart cuvantul :D)

          PS: Pentru motive de sanitate, ca sa nu mai inter-actionez cu dvs pe aici -imi dati sentimentul a ceva vascos, foarte vascos- iau o pauza pe blog (nu mai voi face efortul sa scriu seara, caci in timpul zilei va fi foarte greu, am mult de lucru). Mie imi place sa interactionez, chiar virtual, cu oameni normali, pe ciudati ii ocolesc.

          • Dl.Goe says:

            Prin incercarea de a-l descrie pe „musiu goie” nu faceti decat sa reusiti plenar o auto-descriere pe baza de oglindire. Ca de obicei va iese… monumental/å. Felul in care va decospirati lecturile ecranizate (vai, cititi Kundera!), insistenta utila cu care ofiliti futilitati, incercarile de recurs retoric (esuate in derizoriu) isi gasesc cireasa pe coliva in acest mesaj de pomina: Cand va avea timp, detractorul baladei Miorita va scrie un roman filozofic sugestiv intitulat „L’Insoutenable futilité de l’être” dedicat d-lui Goe. Uluitor. Am tot intalnit fanfaroni pe net pe care am reusit mai intotdeauna sa-i stimulez creator la creativitate, dar niciunul n-a fost asa de facil ca domnia voastra.

            Aveti un haz formidabil, incarcat de umbrele inselatoare ale unei luciditati pasagere. Ideea cu santajul retragerii de la han (cu care ati mai cochetat) nu se refera la evitarea ciudatilor pe care (nu) ii ocoliti ci ar fi o simpla repliere in fata d-voastra insiva. Simtiti ce-i drept nevoia de a va ascunde macar pentru o vreme, dar ati vrea sa dati vina pentru asta celor care va stimuleaza accesele de luciditate in auto-receptare. N-o sa fie cazul… N-o sa va retrageti nicaieri.. de la han… pentru ca n-aveti unde si pentru ca oricum egg-oul isabelian nu v-ar permite un asa afront.

            P.S. Poti sa-l feliciti pe rege si fara a fi monarhist, desigur. Ideea ca as fi facut o astfel de deductie gresita este felul d-voastra limitat de a va dribla singuura in careu. Ati mentionat in clar intr-un mesaj anterior ca ati prefera monarhia in Romania (nu in Fanta) ca forma de guvernamat. Desigur ca (he-he) nici din asta nu rezulta c-ati fi monarhista (nu?) dar am aceptat formal faptul ca aveti o anumita continuitate ca personaj si am mizat pe ideea ca nu uitati de la mana pana la gura ce vorbiti.

  13. Radu says:

    Observator, tout le monde,

    Ca veni vorba de masina de facut paine: caut si ma screm si nu reusesc sa gasesc o masina de facut paine care sa scoata o bagheta (de-aia frantuzeasca, lunga si mai mult aer decat paine). Voi ati vazut ? Daca da, please, please spuneti-mi unde. Daca nu se gaseste vreun intreprinzator sa foloseasca geniala-mi sugestie ? Sunt sigur ca se va vinde !!

    • d'Artagnan says:

      De mașină nu știu, dar dacă vrei îți cumpăr eu personal de la brutăria aia baghete franțuzești și ți le trimit.

    • Observator says:

      Radu, am auzit ca exista un super Moulinex care are program si de bagheta franțuzească. Insa, din ce am citit, totul sta in reteta preparării drojdiei. Adică o parte trebuie preparata cu o zi înainte. Asta pe lângă modul special de frământăre. Si bineînțeles inpachetarea pentru coacere. Era un blog al unei doamne ce părea o gospodina desăvârșita ce tot își pozează ce gătește pe-acasă si avea niște poze frumoase cu baghete.

    • Isabel.A says:

      Eu am o masina care nu face baghete, tot Moulinex, si este foarte buna: o folosesc foarte rar, caci este jucaria lui Mr Macho, care, atunci cand are timp, face paine cu jambon, paine cu ceapa, paine cu masline, paine cu susan, etc. -de aceea barbatii din clanul sau de mediteraneeni sunt socati de rezultatele procesului de re-educare prin care a trecut 😀

  14. Radu Humor says:

    Când n-ai ce face, te cobori la subsol de unde revii plină de insinuările greţoase, uneori huliganice ale unui bădăran, ce în curând va ajunge la supremul argument :
    – Dar, de lungime, ce ziceţi, doamnă ? 😳

  15. Radu says:

    Isabel,

    Uite Miorita (in varianta culeasa de Alecsandri):
    http://ro.wikisource.org/wiki/Miori%C5%A3a

    Ca de la Miorita a plecat balamucul de azi. Nu iti place ? Poezia a o bijuterie, cred ca esti de acord, mica, curata, emotionanta.

    Un om obisnuit afla din intamplare, la un control de rutina, ca exista sanse bune sa fie bolnav incurabil. La ce se gandeste prima data ? Cui sa lase averea ? Unde sa-si refaca analizele ca sa fie sigur ? Cum sa dea vestea celor dragi ? Spune tu ! Si care crezi ca e cea mai emotionanta, si prin urmare care ar fi cea mai buna intriga pentru o mica poveste ?

    Sunt multe interpretari ale versurilor Mioritei, ceea ce dovedeste ca este o adevarata opera de arta. Probabil nici nu ai vreo problema cu poezia, ci cu mesajul; dar ce te face sa crezi ca e “ce-o fi o fi ?”

    • Dl.Goe says:

      “Miorita”, “Balada Mesterului Manole” si basmul “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” sunt niste capodopere care ar trebui sa faca parte din patrimoniul cultural al umanitatii, fiind piesele de rezistenta ale contributiei folclorului romanesc la acest patrimoniu.

      P.S. Mintea d-na Isabel.A este universal captiva interpretarilor adlitteram nu doar in ceea ce priveste Miorita. Pana si formulele folclorului oral preluat de Iepurele de Martie direct din gura Tiganului de Germania le-a interpretat tot asa mot-amot si terre-a-terre, adlitteram. Acestea sunt limitele sale pe care este condamnata sa nu le poata depasi. Ca si ciobanul mioritic se confrunta cu problema simbolica a inexorabilului. Spre deosebire de ciobanul anonim care confruntandu-se cu moartea implacabila o accepta ca pe o nunta cosmica, Isabela.A nu. Dansa pune mana pe par si-si transforma inmormantarea intr-o incaierare cu nuntasii.

    • Isabel.A says:

      Balada in sine e frumoasa, insa interpretarilecare i-au fost date ulterior, felul in care s-a clamat ca reprezinta “spiritul poporului roman”, “summumul culturii populare”, etc, acestea mi s epar inadecvate. In fapt, Miorita (mai mult) si Mesterul au fost instrumentalizate politic as spune: in loc sa fie prezentate ca ceea ce sunt,niste creatii populare frumoase, au fost instrumentalizate ca fiind “expresia fiintei nationale”, intr-o vreme cand comunismul facea din protocronism arma politica. Cam in acelasi curent se incadreaza si genul acesta de intrepretare/instrumentalizare a Mioritei si Mesterului: “expresia fiintei romanesti”: etc. Dar altii, carora le curge (mai) putin sange romanesc prin vene (cazul meu), cu ce se pot identifica ca “expresie a fiintei”, daca Miorita si Mesterul reprezinta “spiritul poporului roman?”
      Ca sa concluzionez, eu am exprimat iritarea fata de o inadecvare si instrumentalizare a operelor evocate mai sus: ca unii o iau pe aratura si sunt incapabili sa discute la subiect, sa emita idei inteersante si valabile, e alta poveste 😀

      • Dl.Goe says:

        @Isabela.A – Continuati sa etalati cu seninatate unilaterala (…) starea de confuzie adanca in care va aflati, in vreme ce stilul comentariilor literare pe care le faceti (pline de un umor savuros – involuntar) denota nivelul unui elev mediocru de clasa a-VI-a. Cam aici s-a oprit evolutia d-voastra la disciplina “Limba si literatura romana”. Fiecare fraza pe care ati scris-o in “analiza” d-voastra este o perla demna de antologia nationala a celor extrase de prin extemporale, teze si lucrari de bacalaureat la liceele cu profil agricol.

        “Balada in sine e frumoasa (n.b. wow!), insa interpretarilecare i-au fost date ulterior (n.b. pam-pam.), felul in care s-a clamat ca reprezinta “spiritul poporului roman”, “summumul culturii populare”, etc, acestea mi s epar inadecvate. “

        Lasand la o parte jålnicia comica a felului in care va chinuiti sa reproduceti din minte stilul comentariilor cerute la “româna” in scoala primara, ar fi de remarcat insistenta cu care va promovati rigiditatea mentala, incapacitatea de a intelege cuvintele scrise dincolo de sensurile lor adlitteram, modul mecanic, primitiv, de a interprta in cel mult doi pasi orice realitate (Miorita, Monarhia, etc)… Ce legatura au interpretarile de lemn din perioada comunista cu natura si esenta in sine a Mioritei si Baladei Mesterului Manole? Si Eminescu a fost supus aceluiasi gen de schingiuire. Nu va place nici Eminescu? Din aceleasi motive? Domnia voastra, in suprema d-voastra inteligenta, ati inteles ca Miorita nu poate insemna nimic… din ce vi s-a spus ca inseamna (cata perspicacitate), si ca deci prin urmare, nu inseamna nimic, si de aceea va puteti deda la insolente de puber. Un puber perpetuu care, imaginandu-si ca poseda un sarcasm devastator, poate oricand sa ironizeze si sa “mininimalizeze” (sic) nimicul mioritic cu pretentii de “expresie a fiintei romanesti”. Isabela – “balada in sine fiind frumoasa” (cata concesie, cata marinimie) oare ar putea macar sa va treca prin tartåcutzå ca are niste valente filozofice, universale, niste semnificatii simbolice profunde, care transpar nu numai din text (mot-a-mot) dar si din relatia textului cu autorul (autorii), cu contextul curgator in care a aparut si cu insusi Universul? Mi-e teama ca nu. Chiar daca domniei voastre va e teama ca da, si va aparati de aceasta teama prin insolente si firoscosenii. Va rog sa n-aveti nicio teama. N-aveti cum ajunge in Zen prin Miorita.

  16. Candid says:

    @D-l Goe,
    Degeaba te-ai ofticat, alegatiile domniei voastre fata de monarhia din Romania au fost precum nuca in perete…
    Indiferent cat de mult te afecteaza asta, trebuie sa-ti spun ca regele Mihai s-a achitat mai mult decat satisfacator de rolul sau. Despre Carol I si Ferdinand nici sa nu incepi sa scrasnesti din dinti 😀 : au facut mai mult pentru neamul romanesc decat orice roman.
    Am citit si celelalte mesaje de pe blog si cred ca D’Artagnan chiar n-a avut ce face cand a scris articolul asta(“N-ai ce-i face?”) : poate i se trage de la faptul ca mereu a aruncat coaja painii de teama sa nu inghita si microbii proveniti de la mainile vanzatoarei, iar lipsa dextrinei, dupa cum stiu toti desteptii de nutritionisti, provoaca unele simptome de umorist 😀 😀 😀
    Chiar ca i-a reusit de data asta sa provoace o reverberatie printre participanti. Ma mir ca n-a aparut si iepurele(o fi exclus sau s-a autoexclus singur, nu sunt la curent cu stirile :D)

    P.S. Chiar ca acest blog este unul republican fiindca nu am vazut nici un mesaj de felicitare pentru Regele Mihai ! Doar Isabel a incercat sa puna lucrurile la punct dar a fost atacata din toate partile de “haita” de republicani. Fara a fi insa coplesita, merci, Isabel…

    • Isabel.A says:

      My pleasure 😀
      PS: Eu il admir pe Rege, cred ca a trecut cu demnitate peste vicisitudinile destinului sau; unul din bunici si fratele sau au fost ofiteri in Marina regala; bunicul a luptat WWII pe unul din submarinele pe care le avea Romania (caci avea o mica flota de submarine, spre deosbire de azi)

      • Radu says:

        Serios ?!? Cu submarinele …
        Le cumparam de la nemti sau de unde ?

      • Dl.Goe says:

        Profesorul (suparat, cu humor amestecat cu dispret): Pe mine sa ma-nvatati corajul, tu si cu muma-ta, niste loaze! pe mine? care, in catane, la Zolfarino, unde au fost si cu frantozul si cu talianul, am avut un frache mai mare undrofitir in gavaliri si un unchiu de pe mama fetfebel la granatiri!… Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, canta cu mult avant eroic:)

        „La Zolfarino ghe vale,
        Mere-un ghenaral calare
        si tot striga-n gura mare:
        ―imparache inaltache!
        Pugne pase, nu che bache,
        Ca-ti perzi catagnele toake!

        …und zo waiter …”

        (Copiii aplauda si rad.)

        Profesorul: Nu larma, vitelor, cari n-aveti respect ghe istoria neamului!…

    • Dl.Goe says:

      @Candid – Candida d-voastra interventie a pus sare pe rana. Ma ofticasem foarte tare, facand alegatii si scrajnind din dinti fata cu glorioasele fapte ale regilor germani in favoare tzaranilor valahi, mai grandioase decat ale oricarui roman luat in parte sau la un loc, dar speram ca macar publicul n-a bagat in totalitatea sa de seama oftica mea. Acuma ca m-ati deconspirat aproape daca mai pot incropi cate o alegatie cu care nu mai pacalesc pe nimeni. De ex as putea zice ca avand candida (candida aura a unui sfânt bizantin) ati putea candida la titlul micelian de arbitru al elegantei la han (cu rang de mascota pe locul actualmente vacant). Eu pe d-voastra va votez. Vad ca si d-na Isabela.A voteaza cu d-voastra asa ca succesul este aproape garantat.

  17. Radu says:

    @Candid:

    Iepurele pavlovian nu apare decat dupa ce se aprinde lumina si intra Aramis. E conditia necesara si in plus suficienta. Restul nu-l intereseaza, dar daca scrie Aramis ceva poti fi sigur(a) ca avem si vizitatori.

  18. Radu says:

    Observator, Isabel,

    Multumesc pentru sugestiile cu masina de paine, dar nu e ce vroiam eu. Eu caut o masina de facut paine care sa scoata baghete, deci care sa aiba forma potrivita si care sa faca treaba de la un capat la altul. Dintr-un motiv foarte simplu: imi plac baghetele si care majoritatea lucrurilor din Franta peste ocean, sunt scumpe ! Si baghetele, si vinul, si branza. Ma rog, pe locul doi ar fi o masina care scoate franzele (nu altceva !) sau paine impletita. Bineinteles ca nu duc dorul doar vinului si branzei din Franta, branza de oi romaneasca si casul (de sezon) ar fi foarte binevenite si ma mir ca inca nu s-a gasit vreo companie sa le exporte. La urma-urmei gasesti produse grecesti spre exemplu pe toate drumurile, Feta si multe altele sunt de supermarket acum !
    La final, si tot complet off-topic stiti zacusca “taraneasca” de Raureni ? Tare buna, a “spart” piata canadiana !

Leave a reply to neamtu tiganu Cancel reply