Triumful mediocrității

M-am uitat zilele trecute la un film despre MotoGP (motociclism), apoi unul despre Mr.Olimpia (culturism), un altul despre muzica anilor ’70 ,’80.
Campioni mondiali, vedete intrate în legendă. Spuma spumelor. Crème de la crème.
M-am gândit apoi la supercampioni în general, la starurile din toate domeniile, fie ele din sport, muzică, cinema, știință.
Cum naiba este să fii așa tare?! Și cum este să câștigi titlul suprem la un moment dat? Toți zic că sunt extraordinari de fericiți. Nu-mi spune mare lucru chestia asta, și eu am fost extraordinar de fericit când am ajuns campionul școlii la tenis de masă. Sau la șah. Sau la fotbal, în clasele gimnaziale, cu mine căpitan de echipă.
Adică cât poți fi mai fericit decât extraordinar de fericit?! E vorba totuși de relativitate.
Pe de altă parte, am avut așa, un sentiment amar când i-am comparat cu mine. Un sentiment de mediocritate, ca să spun așa.
Nu știu cum se face dar am fost bun, talentat, cam la toate în general. La nivel de clasă, școală, cartier, cerc de amici, uneori chiar oraș, am fost un campion. La tenis de masă și câmp, la fotbal și șah, cartonașe (știți jocul, trebuia să iei cu lanțul sau piatra fețele de chibrituri dintr-un cerc), capace (la fel, dar cu capace de bere aplatizate), tir, poker, baschet, șeptic, table. Sunt convins că orice joc s-ar mai fi jucat, inventat, în mica mea lume aș fi făcut față cu brio. La ”Cercul pionierilor” le-am luat pe rând: literatură, filatelie, desen, muzică. Bun, frate, bun! Am jucat pe scenă nu mai știu ce prinț, am cântat la mandolină, la chitară, am ajuns la TV pe vremea aia, la ”Antena vă aparține”.
În sfîrșit, la școală am ajuns la Olimipiadele județene.
Am fost prin urmare un copil, un tânăr multilateral dezvoltat, plin de talente.
Și la ce mi-au folosit?
Am ajuns un inginer mediocru, un mușchetar la fel de mediocru. Și blogul ăsta, inclusiv articolul de față, nu este nici prea prea, nici foarte foarte. Nici prea prost ca să adormi, nici prea bun ca să creeze emulații.
Dacă aș fi mers pe literatură sau pe jurnalism aș fi fost la fel de mediocru. Cum îmi place să mă laud la un șpriț, sunt cel mai bun inginer dintre literați și cel mai bun scriitor dintre ingineri.
Aiurea, mă îmbăt cu apă rece, și știu asta. Sunt un mediocru de la cap la coadă.
Ah, dacă aș fi putut face un troc cu CINEVA, nu spui cine, persoană importantă: dă-mi Doamne, un singur talent, dar MARE, URIAȘ, unul singur, și ia-mi-le pe toate celelalte!! Dă-mi mintea lui Einstein, și consimt să-mi dau cu stângu’ în dreptu’ la fotbal, fă-mă Hagi și lasă-mă analfabet, fă-mă Paul McCartney și sparg racheta, primesc să fiu Hemingway și renunț la tenis, fotbal, matematică, chitară!
Aș, n-ai cu cine vorbi! Ursitoarele alea m-au nenorocit. Mi-au dat atâtea talente mediocre că m-au îngropat în anonimat. Cică au vrut să fie binevoitoare cu mine…
Acum nu-mi rămîne decât să mă consolez: bucuria extraordinară că am fost campionul școlii la ping pong, adunată cu bucuria extraordinară că am fost coordonator de joc la echipa campioană a cartierului, plus bucuria extraordinară că am fost odată singurul care a luat 10 la română din clasă, adunată cu bucuria unui onorant loc 3 la concursul de tenis de săptămâna trecută, plus…suma lor probabil că face mai mult decât una bucată bucurie extraordinară a lui, să spunem, Valentino Rossi, de 9 ori campion mondial la MotoGP. Fie vorba între noi, prima bucurie a fost MAI extraordinară, restul, hmm…

Dacă vrei cu tot dinadinsul, câteodată infinit plus infinit dă mai mult decât infinit.
Și dacă mai pui că am și o nevastă superbă și doi copii frumoși, iată cum mediocritatea iese triumfătoare!

Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

16 Responses to Triumful mediocrității

  1. Radu says:

    d’Artagnan,

    Randurile tale m-au facut sa-mi pun intrebarea: Chiar exista mediocritate sau excelenta la modul absolut ? Distributia talentelor cred ca e un obiect matematic foarte interesant, nu e pur si simplu un clopot gaussian cu un maxim la mijloc, cu fruntasi si cu codasi. Spun asta pentru ca daca te uiti la distributia rezultatelor la concursuirle pe scoala cum spui tu, ai impresia ca vezi un clopot gaussian. Daca ii iei pe castigatorii concursurilor pe scoala si formezi iarasi o distributie, la nivel de oras, iar obtii un clopot gaussian. Continui la judet la fel, pe tara, pe Europa, pe lume, pe urma din ultimul secol, etc. Oricat de multe zoom-uri ai face ca sa vezi detaliile distributiei asteia dai peste un clopot gaussian. Un clopot in clopot, un fel de Matriushka sau un fractal ar spune Mandelbrot. Si daca e asa atunci nimic nu e absolut: oriunde alegi sa te uiti gasesti aceeasi structura, nu exista mediocritate, totul este relativ. Relativ la lupa pe care o folosesti. Iar lupa asta poate fi reglata sa mareasca sau sa micsoreze oricat de mult vrei, nu exista nici limita inferioara nici superioara.

  2. BadDragon says:

    Gascoane, viata fericita incepe abia dupa ce ti-ai asumat mediocritatea. Daca mai adaugi si o motocicleta care sa ti se potriveasca, ca tot ai amintit de MotoGP, poa’ sa fie chiar fascinanta.

    Am reintilnit in ultima vreme mai multi oameni extraordinari pe care ii stiam din tinerete. “Atleti” ai domeniului lor. La vremea tineretii i-am invidiat si as fi vrut sa fac schimb de locuri cu ei. Acum, dupa ce s-au adunat anii, mi-am dat seama nu doar de faptul ca n-as mai face schimb, ba chiar ca-i compatimesc oleaca. Dezvoltarea unilaterala poate fi foarte paguboasa, mai ales daca nu esti obsedat de domeniul tau. Sau poate e doar rationalizare.

  3. Radu Humor says:

    “Nu știu cum se face dar am fost bun, talentat, cam la toate în general. La nivel de clasă, școală, cartier, cerc de amici, uneori chiar oraș, am fost un campion…”
    Ei, uite că mai ai un domeniu, în care, chiar dacă nu eşti campion, te situezi pe podium :
    Banarea comentariilor care nu-ţi convin !
    Si poate că mai eşti campion şi la ascultare, ca să nu spun direct, slugărnicie, şi nu ieşi din cuvântul sau tiparele care-ţi limitează independenţa !
    Şi e păcat, pentru că în rest, chiar eşti bun ! 😉

  4. Observator says:

    Dragul meu, sunt convinsă ca tu ești un om cu mai multe “chemări”, cu capabilități de multipotentialitate. Sunt convinsă ca prin combinarea acestor capacitați ale tale te vei îndrepta către genialitate. Tu nu trebuie sa te lași prada unei singure valente! 🙂

    Am început sa recitesc de curând Bouvard si Pecuchet: superb roman; inaltatoare prostia. Si trag concluzia, d’Artagnan ca diferența între mediocritate si excelenta sta doar in puterea noastra de a ne privi profund si corect in oglinda.

  5. Lucifer says:

    Nu știu dacă trebuie să râd sau să plâng.Sper că simpaticul d’Artagnan n-a căzut în depresie.Păi,amice,cam asta este viața a peste 99,99% din muritori.Unii au de la Dumnezeu un talent,un har,o idee,etc și…mult noroc(fiindcă sunt atâtea genii care nu au avut noroc și n-au făcut nimic cu geniul lor).Alții trăiesc și ei cum pot,mai bine sau mai rău.Aurea mediocritas est-media este de aur.Poți fi fericit,nu-i așa? ca om simplu și fără griji,liber și iubitor de viață,de familie,de copii.Problema e pe lumea ailaltă că te poate întreba cineva:măăă,tu ce-ai făcut în viața ta?
    Hait,că m-apucă și pe mine depresia…

    • d'Artagnan says:

      Ce dracu,Lucifer, aș fi putut face mai mult cu viața mea dacă n-am niciun talent deosebit? Cum aș fi putut, de exemplu, să descopăr Teoria Relativității dacă eu de-abia pricep Legea Gravitației?!
      Adică chiar m-aș enerva pe acel CINEVA: AUZI, DOMLE, DACĂ VREI REZULTATE MARI DE LA MINE, DĂ-MI ȘI INSTRUMENTELE NECESARE! NU MĂ TRIMITE ÎN LUME MEDIOCRU TRATÂNDU-MĂ APOI CA PE-UN GENIU! NU E CORECT!

  6. pierre says:

    @d’Artagnan,

    prietene, cred ca te cam alinti , ceea ce nu inseamna in sine un lucru rau si pe care desigur ca-l putem intelege si tolera. Ba chiar este indicat sa o faci mai des, una-pentru ca meriti si a doua- pentru ca rezulta chestii simpatice, chiar agreabile. In fond, tot ceea ce zugravesti tu ca fiind caramizi ale propriei mediocritati, acele “mici talente ” pe care le inventariezi constiincios si care nu par a fi prea putine ( ba din contra ! ), te departeaza cumva de imaginea unei mediocritati asezate, cumsecade. Vreau sa zic ca intr-un anume fel , fara sa vrei sau din contra, deliberat, te plasezi cam tot la atatea mile distanta de mediocritatea absoluta instalata temeinic pe cat esti de excelenta glamuroasa. N-ai fi tu vreun Valentino Rossi ( chiar asa, se pot imagina multe moduri mai stupide de a dobandi faima si a evada din mediocritate decat calarind o motocicleta ? ), dar nici un mediocru sadea nu esti. Dealtfel, in cele din urma, tragand o linie, pare ca te acomodezi destul de bine cu presupusa ta mediocritate.Ceea ce-i bine. Ca o experienta personala, iti spun aici, intre noi ca sa nu mai stie nimeni, ca si eu meditez adeseori la chestiuni nasoale si ale naibii de deprimante precum esec , prabusire si ratare personala. De multe ori rezultatele sesiunilor de intrebari si raspunsuri sunt nashpa de-a binelea , sau macar tulburatoare, dar, cu toate acestea, spectrul mediocritatii nu m-a bantuit niciodata. Si cred ca nici pe tine, cu adevarat. Asa cum spuneau si @Radu, cu ale sale lupa si distributie statistica sau @Observator, cu a sa oglinda-oglinjoara , ” it’s all in your mind “.
    PS Am citit recent o excelent scrisa biografie a lui Mozart. A fost ca o sarbatoare pentru minte si suflet. Culmea,spre deosebire de tine, nu am fost nici un moment tentat sa reflectez la propria mediocritate, care in contextul amintit, nu putea fi decat zdrobitoare.Nu am fost tentat nici de inventarierea altor mediocritati prin comparatie. Paranteza : sunt voci ( Amos Oz intr-unul dintre romanele sale -daca nu gresesc ) care merg pana acolo , atat de departe, incat prin comparatie cu Mozart sa-l sorteasca mediocritatii celei mai banale pana si pe … Beethoven. Citind despre Mozart, eu unul nu am incetat nici un moment sa ma intreb si sa ma minunez ce legi , sau poate accidente, sau poate intamplari fericite au facut posibil ca in istoria scurta a umanitatii sa apara asemenea indivizi.

  7. d'Artagnan says:

    ”…chiar asa, se pot imagina multe moduri mai stupide de a dobandi faima si a evada din mediocritate decat calarind o motocicleta ?”
    Daaa??
    Da’ să fugi ca prostu’ după o minge sau să pedalezi ca apucatu’ pe-o bicicletă sunt chestii mai deștepte?

  8. d'Artagnan says:

    Mi se pare mie sau cumva ați început să vă scuzați, aflând abia acum că de fapt frecventați un blog mediocru?
    Ba că a fi mediocru este de fapt un lucru genial, ba că nu ne interesează aspectul, ba relativitate…lăsați prieteni, îmi asum singur mediocritatea. Spre deosebire de blogul lui Năstase, unde cititorii lui sunt mai deștepti decât scriitorii altora, aici, cei care frecventează acest blog, sunt cu mult mai deștepți decât proprietarii lui ( decât unul de fapt, adică eu, nu-l văd pe Aramis asumându-și asemenea ipostază!!).
    Mai în glumă, dar mai mult în serios, niciodată n-am priceput cum de o mediocritate desăvârșită ca mine poate atrage niște minți sclipitoare ca ale voastre. Eu sunt o lampă prăfuită, voi fluturii!

  9. athos says:

    Zi mersi ca vezi un mediocru intre doua varste. Intr-o zi, una din varste o sa dispara…

  10. Dl.Goe says:

    Pana la urma vad ca n-a (mai) triumfat, ci s-a consfintit. 🙂 … deplin, la orase si sate, in hanuri si uzine. 🙂 Vivat!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s