Revelația

”Karl Pillemer, profesor la Universitatea Cornell, a vrut să afle care este cel mai mare regret pe care îl au oamenii la sfârşitul vieţii. Astfel, el a coordonat un studiu, la care au participat peste o mie de persoane de peste 65 de ani din Statele Unite.

Cercetătorul specializat în gerontologie a fost uimit de rezultatul obţinut. Cei mai mulţi bătrâni au declarat că regretă mai ales că şi-au făcut prea multe griji şi că au pierdut mult timp gândindu-se la probleme care de fapt nu existau.

Bătrânii consideră că timpul este cel mai preţios lucru din lume, iar faptul că au pierdut mult timp gândindu-se la lucruri care de fapt nu s-au întâmplat sau care nu aveau cum să fie controlate de ei este o mare greşeală pe care au făcut-o.”

Cred că așa este. Ca să nu am mari regrete la bătrânețe, ar trebui s-o iau mai încet cu gânditul. La lucrurile pe care nu le pot controla. Exemple de ce nu pot:
– să-l fac pe Ponta să demisioneze (așa cum nu pot să-l fac pe ministrul de externe ungar să nu ne mai ia în balon cu premierul anchetat)
– să-l fac pe Tăriceanu să tacă;
– să-l fac pe Aramis să vorbească;
– să schimb clasa politică;
– să schimb șefii;
– să schimb subordonații;
– să mă schimb eu;

Nu pot controla:
– înaintarea în vârstă;
– dezordinea copiilor;
– mahmureala de a doua zi;
– genunchii să mă doară după tenis;
– valul de imigranți;
– încălzirea globală;
– taxa radio/tv
– boala;
– acest blog.
Și-ar mai fi.

Dar, cum spunea și Toma Caragiu în schița cu alpinistul, ce m-amestec eu?! Aici e linişte, aer, apă, păsărelele ciripesc… e minunat. Eu am venit aici, în viața asta, să mă odihnesc, să admir natura, crestele înzăpezite ale munţilor…
Viața poate fi și altceva decât o eternă încrâncenare și dorință de a controla. Am decis: nu pot să influențez o chestiune, nu pierd timp gândindu-mă la ea.
Un nou început.
E bine că m-am adunat, concentrat, și în mai puțin de o oră am făcut inventarul lucrurilor care mă fac să pierd timp degeaba, într-o luptă de Sisif, fără finalitate.

O oră?! Așa de mult? A durat atâta timp ca să scriu un articol de câteva rânduri cu lucrurile pentru care îmi irosesc vremea degeaba?
Deja încep să mă enervez! Doamne , cum mai pierd eu timpul…

Advertisements
This entry was posted in General. Bookmark the permalink.

35 Responses to Revelația

  1. BadDragon says:

    No, acum si pierdutul timpului e oarecum inevitabil. Doar n-o sa-ti pierzi timpul enervindu-te ca pierzi timpul.

  2. athos says:

    Si totusi, cand nu pierzi timpul? Se duce el, timpul ce nu l-am pierdut, in alta parte?

    • pierre says:

      Unii ar spune ca singura, veritabila pierdere de timp este somnul. Medicii nu sunt de aceasta parere si au cel mai probabil dreptate.

  3. Radu Humor says:

    Este o postare pe care Porthos a şters-o imediat !
    Ca să nu afle Bizonu, dar nici ceilalţi, mai multe despre el ! :

    “Bate Bizonul şaua de se pişă iapa, dar ţi-ai găsit să priceapă cineva, ceva din toată încercarea asta disperată a omului ce ajunge în final să cerşească de-abinelea o amărâtă de funcţie care să-i astupe găurile făcute prin buget şi mădularele chinuite de boli şi vicii !
    Un om care renunţă ( cu bună ştiinţă !) la demnitate, deşi e sigur că mai mult pierde decât câştigă ( în eventualitatea că totuşi se îndură cineva de el 😉 ) în faţa celorlalţi, este demn şi de milă, dar şi de dispreţ !
    A fost alegerea lui şi cu siguranţă are ceva circumstanţe atenuante care l-au silit să o facă !
    Ceilalţi însă n-au nici o scuză :
    Fie s-au erijat în mari patroni, deşi nu sunt decât nişte bieţi slujbaşi ce-şi plimbă mai lesne degetele pe tastatură mai lesne decât omul nostru, fie că sunt ceea ce susţin, dar nu-s deloc omenoşi, refuzând să ajute un om aflat la ananghie, căruia nu-i mai ajung banii.
    Nici pentru boli, nici pentru viciile, care în loc să-l părăsească cum au făcut toţi ceilalţi, se încăpăţânează să rămână cu el ! :mrgreen:

    • Radu Humor says:

      Vreau doar ca postarea mea să fie citită de Bizon !
      Să-mi dea un semn de viaţă…
      Dacă şi asta ce-o duce el, mai poate fi numită aşa !

  4. d'Artagnan says:

    Apropo de faptul că nu pot (nu putem) controla valul de imigranți… oamenii ăștia știu că la noi trebuie să ajungă doar 6000 de bucăți? Atâta este pus contorul.
    Până se câcâie șefii UE (adică Germania), la ritmul în care năvălesc arabii, cifra va fi demult depășită. Poate ar fi mai bine ca săptămânal să fie câte o teleconferință la care să se reactualizeze cotele.

  5. d'Artagnan says:

    Oare a scrie pe blog este pierdere de timp?

  6. d'Artagnan says:

    Lăsați gardurile să se ridice! Au rostul lor și a venit vremea lor
    de Sever Voinescu

    Mai există printre noi oameni care cred că dacă, printr-o minune, ar dispărea toate armele din lume, ar dispărea războiul și crima.
    Să crezi că armele produc răul și nu oamenii care le manevrează este, totuși, o dovadă de frumoasă încredere în bunătatea fundamentală a speciei noastre – vorba lui Rousseau, omul se naște bun, dar îl strică societatea. Este, desigur, mult mai ușor să-ți focalizezi aversiunea asupra unui obiect decît atenția asupra unui ungher întunecat și foarte complicat al omenescului. Dar nu-i pot judeca pe cei care gîndesc așa, pentru că idealismul lor pur, liric, mă impresionează atît de mult! La fel, nu-i pot judeca pe cei care cred că, dacă dărîmăm toate zidurile/gardurile/granițele, oamenii din lumea largă se vor iubi între ei și vom trăi respectîndu-ne, ca frații buni, fără dușmănie și fără pizmă. Poate tocmai pentru că nu pot visa așa frumos, îi ador pe cei care chiar cred că Paradisul e posibil pe pămînt. Dar, pe cît de mult îi ador pe ei, pe atît de mult mă revoltă cohorta de politicieni șmecheri, dar neptuncioși și găștile de funcționari sterili, dar cu putere-n pix, care speculează acest vis și-l transformă în ideologie ori direct în propagandă.
    Spectacolul căderii Europei în eroare istorică, pe care îl vedem în aceste zile, are intensitatea metafizică a unei tragedii antice, așa cum se și cuvine. În anatomia oricărei tragedii există, esențial, momentul ”pierderii minților” – la un moment de răscruce, cînd încă se mai putea salva ceva, protagoniștii se comportă pătimaș, ca și cum nu văd ceva ce vede toată lumea și, neîndoielnic, dacă ar vedea ar redeveni raționali și tragedia ar fi evitată. Dar nu, ca și cum li s-a așezat un voal negru peste ochi, merg orbește spre deznodămînt. O patimă, o durere, o frustrare, o credință rănită – ceva de genul acesta le acoperă ochii și le ia mințile, îi aruncă într-un fel de transă și îi face să meargă, somnambulic, spre final. Orbirea celor care împing astăzi Europa spre următorul moment de cădere civilizațională se manifestă în multe feluri, dar cel despre care aș vrea să vorbesc aici se referă la garduri/ziduri/granițe.
    A te apăra după ziduri cînd te simți amenințat este ceva atît de natural, precum este să te hrănești cînd ți-e foame sau să dormi cînd ți-e somn. Există o diferență enormă între zidul făcut ca să închizi pe cineva (precum erau Zidul Berlinului sau zidurile lagărelor) și zidul făcut pentru a opri pe cineva care vrea să vină peste tine (precum sînt zidurile unei case, zidurile unei curți sau Zidul Chinezesc). V-ați întrebat vreodată de ce avem sentimente foarte diferite cînd vedem Zidul Chinezesc și cînd vedem Zidul Berlinului? Pentru că, deși ambele sînt ziduri, aveau întrebuințări cu totul diferite. Primul, ne stîrnește interesul, poate chiar admirația. Al doilea, ne stîrnește fiori, poate chiar repulsie. Primul, este un zid care ținea migratorii afară din teritoriile unei civilizații. Al doilea, era un zid care ținea proprii cetățeni prizonieri. Cu primul zid, cetățenii proprii erau protejați, cu al doilea erau încarcerați. Să privim, acum spre zidurile pe care țările Europei de Est încep să le ridice la granițe.

    Ideologii noii Europe, deschisă oricui și oricînd, disponibilă pentru orice, mereu lăsabilă și modificabilă doar să nu fie deranjată din somnul ei confortabil și obez, nu văd diferența dintre ziduri. Ideologia simplifică mintea, așa că oriunde ei văd un zid, scot din raniță tiradele știute, demolatoare. Ideologia le-a simplificat mintea atît de tare, încît ajung să ceară imperativ cuiva care funcționează perfect natural să-și suprime instinctele cele mai omenești, cele care ne-au asigurat supraviețuirea ca specie sute de mii de ani și să se reconstruiască după manualul omului nou, european. Omul nou, european, cînd se teme, nu trebuie să se apere. Trebuie să se ducă la un cabinet de psihoterapie social-democrată bruxelleză, de unde să afle că nu trebuie să se teamă, ci trebuie să se simtă vinovat. De unde să afle că instinctul său de a se apăra este anti-european și rușinos, dar și că trebuie să simtă în suflet o culpă grea pentru tot răul din lume și că, într-un fel, trebuie să ispășească păcatele multor altora. Acolo află că european este să se dea la o parte, să fie suficient de flexibil astfel încît să se poată lepăda de orice și suficient de versatil să poată asuma orice, fără multe discuții.

    Dar să nu zăbovim în termeni generali. Să vorbim despre situații concrete. O țară se simte amenințată de avansul unei populații, care forțează pătrunderea ilegală pe teritoriul ei. Ce ar trebui să facă? Nimic, după opinia unora. Ar trebui să-i lase să treacă, să se ducă unde vor, sau să rămînă, dacă asta-i dorința lor. Totuși, acea țară își ia cea mai firească măsură de protecție: își consolidează granița. Face un gard, reduce numărul punctelor de trecere, își duce forțe de ordine la frontieră. Imediat se aud strigăte că nu e normal. Dimpotrivă, european este să te lași tranzitat de orice populație vrea să treacă pe la tine. Nimeni nu se întreabă de ce Europa este atît de dură cu imigranții/refugiații care vin cîte doi sau trei și e atît de îngăduitoare cu imigranții/refugiații care vin cu sutele de mii. „Size does matter”, cum ar spune americanul, dar să nu vorbim despre americani în Europa, că nici asta nu e bine.

    Așadar, pentru a se apăra de ceea ce consideră a fi o invazie (totuși, cîteva zeci de mii de oameni îți trec frontiera fără pașaport și fără viză în cîteva ore și alte zeci de mii vin după ei – ce-o fi asta?), acea țară ridică ziduri/garduri la frontiera asediată. Imediat, se aud, indignați, apologeții deschiderii totale: zidurile sînt oribile, sînt ne-europene, sînt un semn de agresivitate, au ceva sălbatic, fascist (deși cel mai recent zid din istoria Europei era comunist, totuși nu spunem ”comunist”, spunem ”fascist”), vrem o lume fără ziduri și garduri! Frumos ca un cîntec de la Woodstock. Doar că Europa dlor Juncker și Schultz nu are talent să cînte expresiv, erotic-eliberator. Dimpotrivă, livrează, milităros aproape, cote obligatorii în dreapta și-n stînga. Am trecut de faza idealismului de chitară, poetic; sîntem în faza idealismului de directivă, administrat de la ghișeu.

    La noi, țipătul cel mai ”omenos” îl dă V.V.Ponta și e acompaniat în surdină, dar prompt, de marea dezamăgire numită Bogdan Aurescu, cîndva diplomat harnic și devotat, acum activist PSD în fruntea Ministerului de Externe. L-aș întreba pe ”deschisul” Ponta dacă are garduri în jurul proprietății de la Cornu și de ce stă, la București, într-un complex rezidențial păzit de bariere, dacă tot i se pare că gardurile aduc a anii 1930? Dar eu nu sînt eu un asemenea publicist, chiar dacă el este un politician care ar merita o asemenea, perfidă, întrebare. Lui și celorlalți care vorbesc despre ”o lume fără garduri” le spun, doar, că gardul/zidul nu e deloc rău în sine și că, dacă ar sta să se gîndească mai bine, ei înșiși nu ar putea trăi într-o lume fără graduri/ziduri. Și dacă ar sta să se gîndească și mai bine, și-ar da seama că parte a civilizației europene este respectul pentru garduri. În Europa aceea, pe care ei o vor dispărută și eu, de pildă, nu, treci peste un gard pus de poliție doar dacă ai aprobarea unui judecător. Dacă nu, nu. În Europa pe care ne-o pregătesc dnii Juncker, Schultz și Ponta, totul e să fie gloata mare, că se suspendă toate regulile și intră în funcțiune ”omenia”, adică permisiunea bonomă acordată gloatei de a face ce vrea.

    Oamenii nu pot locui spații infinit deschise din simplu motiv să locuirea înseamnă luarea în stăpînire a unui loc și nimeni nu poate lua în stăpînire de unul singur tot cuprinsul. Locuirea însăși presupune marcarea unui teritoriu în care omul, cu ai lui, se așează. Nici asupra distincției, de importanță fundamentală pentru om, între public și privat nu insist. Omul are nevoie de ambele – și de lumea largă și de siguranța cuibului său. Iar diferența între aceste două lumi, deopotrivă necesare, este un zid. La fel și națiunile. În plus, împotriva susținerilor propagandistice, zidurile au eficiența lor. Sigur că zidurile de la granița SUA – Mexic sau cele de la granița Israel – Teritoriile Palestinene nu rezolvă nici imigrația ilegală mexicană și nici infiltrările teroriste în Israel. Dar au contribuit masiv la reducerea sensibilă a proporțiilor acestor fenomene punctual, exact pe spațiile în care aceste ziduri există. Adevărul este că zidurile merg! De aceea, zidurile despărţitoare apar mereu, deprimante pentru unii, dar salvatoare de cele mai multe ori. Iar mîine, voi da și un argument literar.

    PS Anticipînd existența unora care nu-mi vor ataca argumentul, ci poziționarea și mă vor răstingi în numele ”societății deschise” că țin cu Viktor Orban, vreau să precizez ceva. Viktor Orban mi-e groaznic de antipatic. Îl socotesc nociv și dăunător Europei în care eu cred (și care nu este cea a dlor Juncker și Schultz), democrației și statului de drept. În plus, îmi pare și mai periculos pentru că face jocul rușilor.

  7. Observator says:

    Mda. Nu stiu ce regreta majoritatea, dar eu, ca sa nu regret nimic, mi-am propus ca, intr-o zi, sa fiu o respectabila doamna batrana bogata cu urmatoarele tabieturi:

    – sa-mi fac parul o data la 3 zile. Am un par extraordinar de dificil si pana la varsta asta nu am invatat cum anume sa-l domolesc. Asa ca, atunci cand voi fi o splendida doamna batrana, vreau sa gasesc un salon criminal care sa foloseasca super produse pentru par si cu un stilist cu o mana de aur care sa ma coafeze de 2 ori pe saptamana. Nu stiu exact cum mi-ar placea sa am parul, dar cum tot zic ca as vrea sa fiu fabuloasa, parca mi-ar placea sa il am ca al lui Carmen Dell’Orefice.
    – sa ma imbrac numai in rosu. Am observat ca Liliane Bettencourt se imbraca in culoarea rosie la cei 90 de ani ai ei si-i sta foarte bine pe langa faptul ca e foarte bogata. Nu?
    – sa-mi cumpar un conac. Nu stiu unde, insa stiu ca trebuie sa aiba o gradina imensa, cu trandafiri galbeni si obligatoriu o camera vopsita numai si numai in galben. M-a socat un pic citind despre camera rosie a lui Diane Vreeland si m-am limitat la galben. Totusi voi fi o doamna batrana:-).
    De fapt m-am gandit, stiu si unde o sa fie: in Elvetia, la Lugano sau pe aproape.
    – si obligatoriu, in fiecare zi la ora 5 dupa amiaza, sa beau un martini. Dry martini.

    Ce zici, d’Artganan, daca voi face toate astea, voi mai fi in ton cu statisticile astora de la Cornell?

    • Radu Humor says:

      Continuaţi, doamnă !
      De ce v-aţi oprit la fatidica oră 5 ?!
      Adevărata viaţă a unei femei bogate abia de atunci încolo începe ! 😉
      Continuaţi !
      Măcar să visaţi…
      Iar tu mustăciosule încetează să-mi moderezi comentariile !
      Mi-e greu să cred că nici unul dintre voi nu-mi poate da nişte replici de bun simţ.
      Cum sunt cele ale mele ! 😉
      Singura diferenţă este aceea că eu sunt un om liber, iar voi încă nu !

    • d'Artagnan says:

      🙂

      P.S. Păi era vorba de regrete atunci când privești în urmă… ce să regreți la ACEL prezent de la bătrânețe?!

  8. d'Artagnan says:

    Ah, era să uit de bărbați…

  9. athos says:

    Observator

    Doamna, imi place ideea ta despre “five a clock tea”… Presupun ca daca as fi invitat vreodata, nu as ezita sa-mi las bastonul si reumatismul acasa, pentru a onora cum se cuvine o asemenea invitatie. Lugano, spui? Sa-mi notez…

  10. intrusul says:

    A fost făcut public un document intern al fostei Securități comuniste (DSS), în care se notează că fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar fi primit suma de 1.500 de dolari în 1984, pentru serviciile prestate pentru DSS.

    Astfel, conform documentului, Traian Băsescu s-a ocupat de “Materialele specifice de propagandă pentru orientarea opiniilor și atragerea simpatiilor” lucrătorilor din Portul Constanța, în vederea celui de-al XIII-lea Congres al Partidului Comunist Român.

    Documentul mai afirmă: “Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1500 de dolari USA pentru subvenționarea rețelei în cadrul noilor deziderate”.

    Indicativul unității era UM 0544, care aparținea Centrului de Informații Externe( actualul SIE)

    • d'Artagnan says:

      Stau să mă gândesc, oare ce regrete va avea Băsescu la pensie?
      Oare va avea?!
      Oricum, el a mai controlat niște lucruri:
      – clasa politică
      – bilețelele lui Tăriceanu
      – niște șefi
      – niște subordonați
      Bine, în altele a dat chix, de exemplu n-a putut controla:
      – pe fata mai mică
      – mahmureala de a doua zi;
      – pe el însuși

      P.S. Nu ți se pare că ești puțin defazat cu ”dezvăluirile” astea?
      Uite, nici nu caut docomentul, dar pun pariu o duzină de sticle de vin bun contra unei poșirce de producător că docomentul în cauza a apărut ori la Antena 3, ori la dcnews, ori la luju.ro?
      Câștig?

      • pierre says:

        Trebuie sa fii tantalau profund ca sa musti asa ceva. Chestia cu munca ( remunerata ) lui Basescu pentru ” atragerea simpatiilor” este epocala. Simpatii pentru cine ? PCR ? Securitate ? ” Orientarea opiniilor ” ? Mai sa fie, astia de le Securitate inseamna ca postulau libertatea de opinie din moment ce-si propuneau s-o ” orienteze” …
        Cred ca nea Intrusul asta, in candoarea lui, si-a procurat o mica placere navalind la Han si fluturand ” dovada ” . Pana la urma a iesit un partz.

        • intrusul says:

          Deoarece nu esti tantalau trebuia sa-ti dai seama ca formularea era facuta
          de politrucii din securitate.
          Eu am postat-o sa ma amuz,matale ai mushcat-o.
          Sari ca leul si cazi ca baliga.

          • pierre says:

            Nea intrusule,
            da’ ce sari asa de cur in sus ? Este evident ca formularea nu-ti apartine, nu ma refeream la dta, ci exact la tembelismul celor care au insailat chestia asta. Ca matale ai pus botul la plastografiile Antenelor, ca doar n-oi crede sincer ca Securitatea facea in ’84 plati in $, asta-i alta treaba.
            PS Si ia zi-ne si noua, te-ai amuzat ? Mai precis, in ce a constat amuzamentul ? Spui lucruri traznite si apoi ne amuzam ?

            • DISTRUS says:

              Eu l-aș întreba al cui Cal Troian se vrea pe aici… 🙂
              Stilul cam miroase a ceva învechit în rele, deși e greu de dibuit prin aroma proaspătă de mici 🙂

  11. DISTRUSUL says:

    Singurul lucru demn de regretat la sfârșitul vieții,
    e viața.
    Timpul risipit e
    cel pierdut cu regrete după timpul irosit.
    Scrisul generează timp.
    Timpul e o frumoasă convenție omenească.
    El se micșorează pe măsură ce
    se perfecționează tehnica
    și – implicit – aparatele de măsurat.
    Meditați și veți prinde infinitul într-o clipă.
    Dacă nu vă e frică să pierdeți o clipă.

  12. intrusul says:

    Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii şi filosofiei. Este o măsură a duratei evenimentelor şi are diferite înţelesuri în funcţie de contextul în care este definit. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii şi poate fi văzută ca o măsură a schimbării. În accepţia fizicii clasice, timpul este un continuu. Fizica modernă (mai precis, teoria mecanicii cuantice) dispută însă această calitate, sugerând că ar exista doar continuu spaţiu-timp. În filosofie, timpul este definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură direcţie. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin prezent spre viitor şi în cadrul căruia se desfăşoară toate procesele din natură. Definirea cu exactitate a timpului este o sarcină dificilă, atât în filozofie cât şi în ştiinţă.(https://ro.wikipedia.org/wiki/Timp)

  13. Radu Humor says:

    Cred că cea mai mare pierdere de timp e să asculţi încercările unora de a-l scoate pe Băsescu din orice rahat !
    Cu orice preţ !
    Chiar dacă se bagă ăia în el, până în gât….
    Pfuiiii !

  14. athos says:

    Intrusul

    Basescu zice ca este un fals, (poate ca e, poate ca nu), iar “facut public” inseamna Antena 3, dupa cate stiu, care din pacate nu beneficiaza de prezumtia de informare corecta, (daca e nevoie sa argumentez de ce, orice continuare este inutila).

    Sa vedem ce mai apare, pe acest subiect.

    • Radu Humor says:

      Eşti cel mai mare mincinos !
      Aproape toate dezvăluirile de la Antene s-au adeverit pe parcurs. Sunt singurii de la care se mai pot afla nişte adevăruri pe care maassmedia românească ( vorba vine, că scrie şi gândeşte de la dreapta la stânga, adică invers 😉 ) le ascunde sau le răstălmăceşte la greu !
      Trebuie să fii cretin sau să te laşi prostit de bună voie ca să pui botul la tot ce spune un nemernic ca Băsescu !
      Iar a crede că n-a fost securist, dar mai ales că nu este dirijat de servicii, de data asta din afara ţării este dovadă de infantilism, nu numai politic, dar şi intelectual !
      N-ai decât să nu publici comentariul !
      Mi-e de ajuns că l-ai citit !

  15. athos says:

    La Consiliul Europei, Johannis zice ca s-a ajuns la concluzia care, in opinia mea, era evidenta de multa, multa vreme: cel mai urgent si inteligent lucru era sa cooperezi cu tarile din apropiere, (Turcia, etc), pentru a-i asista in gestionarea crizei refugiatilor, inainte sa se verse mai departe. Inclusiv, mai cred eu, crearea unor centre de imigratie, care sa trieze din start eventualele cereri de imigratie in Europa ale refugiatilor, si nu dupa ajungerea lighenelor pe tarmurile Europei.

    • lazycat001 says:

      Sunt absolut de acord, cu siguranta o asistenta financiara serioasa acordata Turciei, Libanului si Iordaniei in legatura cu refugiatii aflati la ei ar fi mult mai eficienta (si mai ieftina) decat rezolvarea problemelor cu refugiatii deja ajunsi aici…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s