Grecia, intre politica si contabilitate

Daca reusim sa vedem dincolo de retorica partilor , inflamata si exagerata de iminenta scadentelor, problema Greciei este una politica. Mai ramane problema contabila a “datoriei” , problema usor de rezolvat daca macar o parte a creditorilor si-ar asuma pierderile si ar recunoaste ca au facut afaceri proaste si paguboase ( creditorii reali, nu cetateanul european platitor de taxe).

Grecia poate fi ( inca o data in istorie ) o Influenta disproportionata fata de marimea sau ponderea proprie. Nu va mai fi vorba de elenism, sau de resuscitarea unor curente filosofice sau artistice, dar poate fi vorba de unele turbulente economice si mai ales de schimbari sau reasezari politice majore. Pentru ca iesirea ( fortata sau voluntara ) a Greciei din zona Euro va aduce cu sine un val politic de nemultumire fata de conducerea conservatoare care domina acum la Bruxelles. Si este posibil ca noua stanga pe care o reprezinta Tsipras si Varoufakis sa gaseasca adepti, sa faca prozeliti si sa se armonizeze la nivel european, iar in final sa reprezinte un challenge pentru puterea actuala de la Bruxelles. Daca grecii vor fi fortati sa renunte la Euro ( iar tupeul si obraznicia lui Tsipras distruge orice baza viitoare de negociere) , va fi evident pentru multe alte tari europene ( din zona Euro sau nu) ca UE si retorica solidaritatii sunt teoretice, si ca o intoarcere de la visul european este oricand posibila. Va fi food for thought nu numai pentru cetateni ( care e posibil sa inceapa sa gandeasca mai mult in termeni locali si nationali decat paneuropeni) , dar si pentru euroscepticii care astazi sunt voci minoritare. Izolationistii, nationalistii si extremistii de toate nuantele vor primi o farfurie plina si vor avea ce sa mestece. Pe scurt , semnalul dat de iesirea Greciei din zona Euro va insemna o noua realitate pentru UE care va trebui gestionata. Mentalul public insa o va privi ca un egoism al tarilor mari si bogate fata de cele mai mici si mai sarace. Adica o schimbare de paradigma a ceea ce a insemnat ( la nivel de discurs) UE in ultimele trei decenii. Posibil, o intoarcere la cinism, si probabil la conflict. Urmarile sunt atat de complexe si de greu de prevazut incat s-ar putea scrie un roman.
Daca Europa “locomotivei germane” lasa Grecia din brate pe 1 iulie insa ,nu stiu daca este ( neaparat) de condamnat. Pana la urma, Tsipras a avut timpul necesar sa vina cu propuneri, micul geniu Varoufakis a avut ocaziile necesare pentru a face lobby pentru teoriile sale economice inovatoare ( si care in lipsa unei suprafete de sustinere politica fie si minoritara la nivel european sunt doar jongleriile unui saltimbanc talentat) , dar amandoi s-au ocupat cu retorica si cu vizitele. Ultimul iepure din joben se numeste referendum. O consultare pe baza unei intrebari ce trebuie definita , programata dupa expirarea scadentelor , nu poate fi luata in serios. Stangistii de moda noua duc pe greci in ape neexplorate. Daca nu descopera America, e mai bine sa se arunce in mare, pentru ca generoasa si frumoasa Elada nu-I va mai primi inapoi.

Cei care-l considera pe Tsipras iresponsabil ,se inseala. Stie prea bine ce face, chiar daca e constient ca este o aventura. Retorica ( altfel seducatoare, ca orice utopie) folosita la Atena este uitata la Bruxelles si inlocuita cu licente poetice la Moscova. Grecia nu este doar Tsipras. E posibil ca momentul istoric pe care-l reprezinta Tsipras si ai lui sa lipseasca Grecia de Euro, cu neprevazute consecinte. Soarele si marea, joie de vivre si intensitatea trairilor nu o poate insa nimeni lua. Anul acesta imi voi face, ca de obicei, vacanta greceasca.
Η Ελλάδα ποτέ δεν πεθαίνει!

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

122 Responses to Grecia, intre politica si contabilitate

  1. Aramis says:

    @ Isabel

    Nu te contrazic, Varoufakis este cinematic, un bun actor, un vorbitor placut si usor de urmarit, fluent, articulat. Dar vai! cat e de gol, cat de populist si a tinichea rasuna ceea ce spune. A avut tot timpul ( inainte si dupa castigarea alegerilor) sa faca lobby pentru inovatiile sale economice, sa lupte pentru obtinerea unor conditii mai generoase, samd. In loc de asta, a preferat sa se baladeze cu rucsacul pe umar pe la toti stangistii minoritari din Europa fumand pipe intelectualiste si producand ganduri si fum. Tsipras si Bubulina lui ( relatia lor este exotica pentru traditiile grecesti, iar partenera incearca o poza de La Pasionaria) se fotografiau acum cateva luni in burghezul Paris Match in decoruri aristocratice. Eu nu spun ca o alternativa la conservatorismul actual dominat de unica reteta ” pilula austeritatii” nu e posibila ( si poate chiar de dorit) , dar cu leadership-ul asta, nu are nici o sansa sa convinga.

    Intamplator, stiu bine la ce se refera cand spune in interviu de femeile de serviciu pe care vezi Doamne! Ebenezer Scrooge le voia concediate. Eram acolo cand a avut loc discutia. Ministerul de Finante de la Atena avea o armata de femei de serviciu amploaiate, cam de 3 ori cate ar fi fost necesare. Toate erau pe salariul minim, desigur. Una dintre subcapitolele protocoalelor semnate cu Troika prevedea ca functionarimea publica sa fie redusa, inclusiv personalul auxiliar. Grecii au vrut sa concedieze cam jumatate din acele cleaners si au motivat ( incercand sa evite scandalul, pentru ca aceste femei de serviciu erau afiliate unui sindicat scandalagiu) ca Troika le-a cerut-o. De aici mare scandal, cu femeile respective rasturnand galeti plane de apa murdara pe scarile ministerului, si alte clovnerii, adica o comedie greceasca pana la urma. Argumentele lui Varoufakis sunt de multe ori scoateri din context , bine gasite si accentuate ca sa adauge savoare si condiment naratiunii, dar nu pot fi considerate serioase.

    • Isabel.A says:

      Nu sunt de acord cu tine decat partial: ce nu iei in considerare este ca Troika a avut, tot timpul, o atitudine aproape infelxibila, de genul “austerity or nothing AND in our conditions”. Plus, nimeni nu doreste sa adreseze urmatoarele probleme, fara de care criza greaca sau cum vrem sa o numim va ramane, si nu e o figura de stil, eterna:
      1. Ne-existenta unei politici fiscale comune la nivel UE
      2. Interzicerea de transferuri fiscale directe de la BCE catre statele membre (BCE trebuie sa imprumute bancile din statele membre, care imprumuta statele)
      3. Opunerea, de catre Germania mai ales, a realizarii unei uniuni bancare.

      Tsipras si Varoufakis nu sunt nebuni si nici populisti atunci cand spun ca, in lipsa unor masuri care tin de arhitectura instittionala a zonei euro, austeritatea in Grecia va fi una eterna. Ori si aceasta este o varianta la fel de paguboasa ca aceea a intarii in faliment.

    • Isabel.A says:

      Si inca ceva, draga Aramis: m-ai facut sa ma uit la pozele din Paris Match, ca sa vad si eu decorul “aristocratic” 🙂 Le-am analizat si decorul mi se pare doar cel al unui cuplu de middle class, care afiseaza simplitate si un bun gust evident. Daca terasa lor si biblioteca ti se par “aristocratice”, sa stii ca si terasa mea, si cele ale vecinilor mei de prin imprejurimile de aici (oameni de middle class sau un pic peste) sunt mai cochete si mai aranjate chiar. Varoufakis si Danaei nu afisaza nici kitschul afista de unii politicieni romani care se pretind “fini”, “intelectuali”, si amesteca ecclectic opere de arta ca la bazar, nici stilul de “nouveau riche”, cu lucruri facute “pe comanda, in Italia”. Totul e foarte simetric, simplu la ei si arata educatie estetica.
      Iar faptul ca introduci o dimensiune personala in argumentatie-precum “relatia” lui Varoufakis cu Danae nu ii sporeste forta 🙂 E viata lui personala, care nu trebuie luata drept baza de argumentatie atunci cand se discuta oportunitatea actiunilor sale.Dar cred ca, facand asta, tu ai vrut sa subliniezi dimensiunea sa “cinematica” 🙂 Pana la urma, daca a reusit sa faca o tipa ca Danae-atragatoare, cu extrem de mult stil, si foarte bogata-sa il ia de sot, desi nu e Fat Frumos, inseamna ca e un personaj chiar foarte interesant 🙂

      • Aramis says:

        @Isabel

        Nu mi-au placut niciodata stangistii si populistii. Dar nu asta e problema. Ceea ce nu-mi place la Tsipras este usurinta cu care a facut tot soiul de promisiuni ( promisiuni, nu simple declaratii) nesustenabile in campania electorala. A ametit de cap needucatii, puturosii si casnicele inflamand sentimentele antieuropene ( de fapt antigermane) si resuscitand niste discutii si dezbateri vechi de cand e Grecia moderna, si care au rupt intotdeauna societatea in doua. Degeaba ma trimiti la argumente , Tsipras a vorbit intotdeauna emotional si inflamator , fara nici o baza, l-a lasat pe Varoufakis sa-si faca de cap cu negocierile si sa discute “tehnic” si daca e sa tragi o concluzie la argumentatia lui Tsipras, aceea este: ” noi nu vrem austeritate, mai vrem bani ca sa-I papam” . Asta-I argumentul central. Motivatia? ” noi suntem popor de marinari, si stim sa ne descurcam cu furtunile” .
        Relativ la ce spui, politicienii greci ( cu cateva exceptii) nu sunt tzoape , nici macar cei foarte bogati. In general grecii au un nivel de tzopenie mult mai scazut daca e sa facem comparatie intre segmentele sociale de pe acelasi palier in Grecia, si in Romania. Cel mai bun argument in acest sens este acela ca nici unul, oricat de sus ar ajunge, si oricat de célèbru, important sau bogat , nu-si uita radacinile, si nici oamenii de la locul de bastina. Intrebat de unde este orice grec, oricat de sus pe scara sociala plasat, iti va raspunde ca e din satul X judetul Y, si ca fratii lui muncesc inca bucata de piatra mostenita de la parinti in sat. Chestia cu Paris Match-ul am spus-o pentru ca “poza” a fost facuta in contextul in care Tsipras are un discurs real anticapitalist, antisistem si contraglamour. Dar probabil ii place totusi Paris Match-ul 🙂
        Partenera lui este o imitatie moderna de Bubulina ( personaj real din timpul revolutiei din 1821) , o mixtura de populism grecesc si discurs semirevolutionar, totul legendat si mistificat( ar trebui sa intelegi si sa simti Grecia cum o simt eu ca sa intelegi) . In sfarsit, ambele personaje sunt real interesante, dar eu nu am incredere in genul lor de abordare.
        Si ca sa trecem la argumente, ai dreptate in tot ceea ce spui, si asa ar trebui sa functioneze zona euro, sa se uneasca fiscal, bancar, etc. Tot asa, Grecia nu va putea niciodata ( nu in viata asta) sa plateasca datoria integral, iar dobanzile ( sunt ) au fost foarte mari. Da, Germania ar trebui sa se comporte altfel, iar Europa unita cu adevarat ar trebui sa insemne ( printre altele) si ca tarile bogate sa plateasca pentru cele mai sarace. Asta intr-o lume ideala, poate in viitor. Si atunci cand se va armoniza si cultura muncii, mentalitatea corectitudinii si luciditatea ce vine din educatie si cunostinte.
        Pana atunci, traim intr-o anume realitate, pe care grecii au acceptat-o atunci cand au luat acei bani. Au acceptat si acele dobanzi, sigur ca si creditorii au o vina pentru ca nu s-au gandit cum ( si cand, si daca) isi vor lua banii inapoi. De vina este si Germania, si Franta, si BCE ca au acceptat Grecia in Euro inchizand ochii la ” aducerile din condei ” la contabilitatea aratata la intrarea in Euro de Simitis, contabilitate pe care Germania a inghitit-o pentru ca s-a bucurat sa aiba o piata de desfacere usoara in plus. Dar revin la realitate. Realitate este ca Grecia trebuie sa reduca din datorie, sa demonstreze ca poate schimba mentalitatile neeuropene a unei parti din populatie, ca stie sa-si tina cuvantul, si mai ales ca nu sapa la fundatia UE , fundatie care se numeste incredere reciproca. Ceea ce face acum Tsipras este extrem de toxic, iar teoriile economice ale lui Varoufakis ar putea sa-si gaseasca platforma politica daca acesta n-ar mai pierde vremea participand populist la manifetsatii de strada in Atena la care se striga ” nu vrem austeritate” . Da ce vreti? Abundenta? Cu ce bani, mister Varoufakis?

  2. athos says:

    Doua sunt marile probleme in aceasta evolutie a situatiei:

    1. Atitudinea celor doi negociatori greci, teribilisti si cu o agenda proprie, netransparenta
    2. Faptul ca mare parte din datorie provine din contributii ale altor state europene, (Franta, Spania, Germania, etc), ceea ce face discutiile sensibile in ceea ce priveste “debt relief” ul cerut de greci. Asta ar insemna transferul unei sarcini mari catre platitorii de taxe din acele tari, situatie inacceptabila pentru multe din ele, intrucat extrem de paguboasa financiar si mai ales politic.

  3. athos says:

    Ziaristul Vlad Petreanu prezinta, pe blogul lui, cateva dintre cererile Eurogrup pentru continuarea finantarii Greciei si respinse de prim-ministrul Alexis Tsipras, care le-a calificat drept “umilitoare pentru intreg poporul elen, punitive, ultimative, anti-europene”.

    O TVA unificata la 23%, inclusiv pentru restaurante si hoteluri si catering, cu exceptia unei cote de 13% pentru produse alimentare de baza, energie si apa, si cu inca o exceptie, a unei cote de 6%, pentru medicamente, carti si productii teatrale. De asemenea, ar urma sa fie anulate exceptiile de la plata TVA, inclusiv in cazul locuitorilor din insule. Aceste cresteri de TVA ar putea fi revizuite la sfarsitul anului viitor, in functie de incasari.
    Adoptarea unei legislatii mai restrictive in privinta evaziunii fiscale.
    Anularea subventiilor pentru combustibilul destinat agriculturii.
    Reevaluarea taxelor pe proprietate si cresterea incasarilor; scaderea pragului de la care incepe sa fie impozitat venitul personal.
    Colectarea integrala a taxelor pe clinicile private de sanatate si a taxei de clawback pentru anul 2014.
    Reducerea bugetului apararii cu 400 de milioane de euro.
    Introducerea taxarii pentru reclamele difuzate de televiziuni.
    Extinderea taxei de lux pe ambarcatiuni recreationale de peste 10 metri lungime si cresterea ei de la 10% la 13%.
    Introducerea taxarii pe jocurile de noroc (30%).
    Scoaterea la licitatie a licentelor pentru 4G si 5G.
    Descurajarea puternica a pensionarilor anticipate; cresterea varstei de pensionare la 67 de ani pana in 2022 (sau 62 de ani cu 40 de ani de contributie). Finantarea pensiilor suplimentare doar in functie de contributii. Eliminarea graduala a tuturor exceptiilor finantate de stat. Modificarea si unificarea legislatiei care guverneaza legatura dintre contributii si beneficii in privinta pensiilor. Cresterea de la 4% la 6% a contributiilor de sanatate platite de pensionari.
    Reforma salarizarii bugetarilor in sensul acordarii salariilor in functie de responsabilitati, calificari si performante personale. Rationalizarea grilei de salarii speciale. Alinierea legislatiei diurnelor, concediilor si altor avantaje salariale la normele europene.
    Reforma si autonomia institutului elen de statistica.
    Adoptarea legislatiei necesare pentru crearea unui fisc autonom, nesubordonat politic.
    Combaterea activa a contrabandei cu petrol inclusiv prin adoptarea de legislatie relevanta in domeniu. Verificarea depozitelor si tranzactiilor bancare pentru depistarea evaziunii. Promovarea platilor electronice.
    Modificarea legislatiei falimentului, inclusiv a celui personal, pentru a fi facuta mai usor distinctia intre datornicii “strategici” si cei de buna credinta.
    Initierea unei consultari privind nivelul salariului minim, concedierile colective, negocierea contractului colectiv de munca in conformitate cu practicile europene.
    Masuri pentru cresterea competitivitatii pe piata muncii; deschiderea profesiilor restrictionate acum (notari, ingineri, executori judecatoresti etc.) Liberalizarea pietei de transport pentru turisti, inclusiv ferry.
    Privatizarea distribuitorului national de energie electrica.
    Urgentarea vanzarii aeroporturilor regionale catre cumparatorii care au castigat deja licitatiile de privatizare. Continuarea procedurilor de privatizare in transporturi, inclusiv in cazul porturilor Pireu si Salonic.

    Intregul documentul aici.

    http://blogs.ft.com/brusselsblog/files/2015/06/Table-compromise-250615-Version-CLEAN.pdf

    Citeste restul articolului pe blogul lui Vlad Petreanu.

    • d'Artagnan says:

      Eu când văd măsurile respinse de greci mă simt, ca român, cetățean european de mâna a doua.
      Eu nu cred că stau granzii Europei la trăncăneală cu noi așa cum stau cu Grecia, să accepte asemenea mofturi de la România.

    • Isabel.A says:

      Bine ai spus, sunt CATEVA. Eu am citit intregul document si el introduce multe masuri pe termen lung, de austeritate, care, trebuie adaugat, se ADAUGA unui lung sir de masuri deja luate in acelasi registru. Economia greceasca va inregistra si anul acesta un deficit de minim 3 la suta, dupa ani in sir de scadere. Ce taxe sa mai colectezi in acest context? Ce rezolvi daca cresti TVA-ul? samd

      • Isabel.A says:

        Inca ceva: ar fi trebuit, ca cel putin 2-3 ani, conditionalitatile sa fie, aproape in cea mai mare parte, legate doar de constituirea si implementarea unui cadru care sa asigure o mai buna colectare a taxelor, vanarea capitalurilor expediate peste hotare (din coruptie), impozitarea Bisericii, a armatorilor (cu maxim 10-15 la suta). Practic, decshiderea unri domenii unde pana acum nu s-a facut/face colectare.

  4. d'Artagnan says:

    Bugetarul, pensionarul, şi „hipsterul“ grec vor decide viitorul celui mai important proiect de pace şi prosperitate al Europei
    de Cristian Hostiuc

    Generaţia noastră este principalul beneficiar al acestei perioade de pace şi prosperitate şi de aceea apreciam Uniunea Europeană la adevărata ei valoare. Generaţia bunicilor şi părinţilor noştri a plătit într-un fel sau altul pentru acest lucru, fie prin război, fie prin reconstrucţia ulterioară, o perioadă extrem de dură şi cu multe lipsuri.

    Şi Alexis Tsipras, tânărul premier grec, se bucură, laolaltă cu noi, de libertatea şi prosperitatea ultimelor decenii, fără să fi luptat măcar o zi pentru acest lucru.

    De aceea Uniunea Europeană, chiar şi zona euro, nu înseamnă nimic pentru el şi pentru mulţi din generaţia lui şi nici din generaţia mai tânără.

    Acum duşmanii sunt: multina­ţionalele, profiturile care pleacă din ţările unde au fost generate, străinii care conduc, austeritatea, germanii şi, nu în ultimul rând, americanii.

    Noua generaţie crede că propriile ţări au devenit colonii pentru marile companii şi primesc prea puţin în schimb, respectiv salarii mai mari de la an la an, program de muncă lejer şi vacanţe cât mai multe pentru a vedea lumea. Pentru noua generaţie totul este un experiment şi o experienţă. Cel mai des răspuns la angajare este: vreau să experimentez până văd ce îmi place! Toate aceste lucruri fac parte din viaţa zilnică actuală.

    Dacă locuitorii Uniunii Europene se bucură de pace, nemţii sunt principalii beneficiari economici ai zonei euro, ai introducerii monedei unice europene. Statele mai slabe, cum sunt Grecia, Portugalia, Spania sau Italia, au pierdut lupta cu nemţii din punctul de vedere al competitivităţii. Fiind o singură monedă, aceste ţări nu îşi mai pot folosi moneda proprie şi cursul valutar al acesteia pentru a face faţă produselor nemţeşti.

    De asemenea nu mai pot folosi inflaţia şi deficitele interne pentru a susţine propriile economii şi implicit pentru a plăti salariile şi pensiile. Până la introducerea euro, grecii îşi plăteau salariile şi pensiile prin inflaţie şi prin rostogolirea din lună în lună a datoriilor.

    Nemaiavând aceste instrumente, Grecia este la un pas să fie prima victimă oficială a zonei euro.

    Dacă pe 5 iulie poporul grec, chemat la referendum de conducătorul ei politic Tsipras, respinge măsurile de austeritate cerute de FMI, Eurogroup şi creditorii privaţi, ce alternativă are?

    Ministrul de finanţe grec Iannis Varoufakis spune că tratatul Uniunii Europene nu prevede ieşirea unei ţări din zona euro sau din Uniunea Europeană. În aceste condiţii Uniunea Europeană este obligată să se descurce cu o Grecie în faliment, pe acest lucru mizând şi puterea politică de la Atena.

    Grecii, care nu au fost lăsaţi în afara Uniunii Europene, vor dansa sirtaki, vor sparge farfurii până muzica se va opri. După aceea se vor duce la culcare sperând ca nemţii să continue să le facă cafeaua de dimineaţă, înainte să meargă să deschidă tavernele.

    Banii Uniunii Europene au construit ceea ce este Grecia astăzi, cu toată infrastructura pusă la punct. Dacă nu ar fi fost aceşti bani, drumurile din Grecia ar fi fost ca la noi şi nu ar mai fi existat milioanele de turişti care sunt acum şi pe care se bazează o întreagă economie elenă.

    Pentru revoluţionarul premier grec soluţia lui pentru situaţia în care se află Grecia este poporul. Poporul să decidă ce să facă ei, politicienii, mai departe. El invocă democraţia şi alegerea poporului pentru acest lucru. Este cea mai laşă şi mai lipsită de responsabilitate soluţie. Niciun popor nu va vota austeritatea sau tăierea salariilor şi pensiilor. Politicienii trebuie să îşi asume propriile decizii şi să nu invoce decizia poporului în luarea unor măsuri.

    „Părinţii“ actualei Uniunii Euro­pene au făcut tot posibilul să nu mai existe război în Europa. Fără să întrebe poporul. Generaţia actuală, repre­zentată de Tsipras, omul care se ridică împotriva corporaţiilor, creditorilor şi nu în ultimul rând a Germaniei, face tot posibilul să aducă poporul înapoi la arme.

    Bugetarul, pensionarul, dar şi „hipsterul“ grec, categoriile cele mai afectate de austeritate şi de măsurile huliţilor creditori internaţionali, vor decide viitorul celui mai important proiect de pace şi prosperitate al Europei de care s-au bucurat din plin în ultimii 30 de ani.

    • athos says:

      Foarte, foarte pertinent articol.

      Sa presupunem ca avem o arma de infanterie ultra performanta. Una care loveste de la 5000 m orice tinta, poate trage dupa colt, are o cadenta de 1000 lov/min in regim automat, poate fi intrebuintata si sub apa, foloseste munitie clasica si reactiva.

      Si sa mai presupunem ca dam aceasta arma unei gospodine, cu un biletel cu instructiuni langa, conceput de un agent de publicitate cu pile, pasionat de Paintball…

      Acesta este Referendumul.

    • mac gregor says:

      oh well, se poate exista un popor care sa respinga prin referendum cresteri de salarii si concedii – si acela e poporul elvetian. Dar asta pentru ca are responsabilitate, stie ca el plateste si ca cadourile socialiste pot duce la efecte negative.

      • athos says:

        Acesta este exemplul soldatului instruit. Nu e cazul Greciei.

      • pierre says:

        Aramis a sesizat un lucru corect : referendumul , daca va exista si in felul in care va exista, nu va fi despre acord cu Troika, bailout, haircut , debt relief etc pentru ca , daca europenii se mentin pe pozitie, toate aceste notiuni vor fi devenit caduce pe 5 iulie, data preconizatului referendum. Referendumul va fi, in ultima instanta, despre euro sau drahma, apartenenta sau iesirea din zona euro. In aceste conditii, nu subestimati inteligenta grecilor care stiu bine ce avantaje le-a adus moneda unica. S-ar putea ca rezultatul referendumului sa surprinda pe multi. Si, mergand mai departe cu rationamentul, daca Tsipras & Varoufakis mizeaza exact pe respingerea de catre greci a iesirii din zona euro si se spala astfel igienic pe maini de orice intrebare din partea celor care i-au votat ?

  5. Radu Humor says:

    “Pe cei care încă fac glume proaste cu “populistul” Tsipras i-aş ruga să-şi imagineze ce-ar fi totuşi să mai avem politicieni care să încerce minime eforturi pentru reconectarea cu poporul.”

    pe iunie 28, 2015 la 6:27 PM | RăspundePorthos
    Probabil că vor vinde tot ceea ce mai au. Bănci, companii de stat (nu știu dacă mai au ceva în OTE), energie, căi ferate, autostrăzi și de ce nu, insule. Îmi pare rău de grecul de rând. Însă asta se întâmplă când lași pe alții să decidă pentru tine.

    Scamatoria cu referendumul e făcută din nou prea târziu. Când nu se mai poate schimba nimic. Sper doar ca grecii să facă cu Tsipras și Varoufakis ce au făcut și cu alți politicieni proști și ticăloși. Să-i spânzure!

  6. Radu Humor says:

    Mi-a plăut mult asta :

    “Inteleg ca dupa ce l-au ales pe Joh anus la pachet cu tot PDL-ul , diaspora credea ca si-a luat tara inapoi si cand colo astia le-o da exact indarat 😀
    Baga-le-o mare , Johane, sa ajunga la toata diaspora 😀
    Sa va vad cum guitati de foame cand v-o da Cameron 80 de lire somaj ca asa a batut palma cu Johanus ….

    bine va face

  7. pierre says:

    Intre timp a aparut si intrebarea pe care Tsipras vrea sa o supuna referendumului :
    “Ar trebui ca propunerea care a fost inaintata de catre Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International la reuniunea Eurogroup din 25 iunie, 2015, si care consta din doua parti care impreuna constituie propunerea completa, sa fie acceptata?”

    Cred ca i-am banuit de prea multa inteligenta sau subtilitate pe aventurierii care conduc azi Grecia.
    Formulata astfel, o mostra de populism iresponsabil combinat cu o evidenta rea-credinta si manipulare, intrebarea va capata un raspuns absolut previzibil. Piromanii au pus mana pe cutia cu chibrituri.

    • mac gregor says:

      o sa fie scandal in Parlamentul lor.

      s-a facut un sondaj:
      – 57% ar vota pro-euro la referendum
      – si 14% refuz sa raspund – in traducere “sunt un magar batran care am tipat pro-Syriza, dar imi dau seama ca am mers prea departe si o sa votez pro-euro, dar mi-e prea rusine sa recunosc”.

    • Isabel.A says:

      Mohamed El Erian (fostul manager de la PIMCO, cel mai mare fond de investitii din lume; a plecat din functie ca a vrut el, ca sa stea mai mult cu familia, nu ca a fost dat afara 🙂 ) da 85 la suta astazi sanse ca Grecia va parasi zona euro.

  8. mac gregor says:

    Ahaha!

    „Dacă nu facem ceva ca să ne schimbăm, peste douăzeci de ani vom lustrui pantofii europenilor“… (un politician grec socialist in 1991) – via cabalinkabul

  9. Radu Humor says:

    Văd că e o adevarată directivă de care ţin cont majoritatea massmedia ( nu spun că şi blogul ăsta, care spune doar ceea ce simte, nu-i aşa 🙂 ), de a-i cataloga în fel şi chip pe cei doi greci de care depinde situaţia Greciei, dar nu numai . Ba-i consideră clovni, ba măscărici, ba filoruşi, ba populişti, ba chiar, de către un biet exaltat, se propune împuşcarea lor :mrgreen:
    Nimeni n-are nici cea mai mică bănuială că aceştia pot fi nişte păsări rare, pe care chiar să-i intereseze soarta propriului popor şi să nu accepte docili şi fără replică toate cerinţele unor hiene financiare, considerate principali vinovaţi de actualul impas, parşiv dirijat al Greciei !
    O asemenea abordare, dată fiind “calitatea” (re)cunoscută a politicienilor noştri, nu poate fi luată în calcul !
    Cum să mai existe politicieni care să-şi iubească Patria, să -i intereseze soarta celor mulţi, să nu se lase copleşiţi de recompense, sau dacă nu, de ameninţări, cu o asemenea UE din ce în ce mai în toate băgătoare, cu nişte puteri pe care şi le arogă de la sine putere, transformând Europa într-o veritabilă plantaţie modernă, cu sclavi de mai toate naţionalităţile şi cu stăpâni doar de o singură rasă ( indiferent că-s nemţi, francezi, austrieci, portughezi, polonezi, olandezi sau…ruşi )
    Pe nimeni nu interesează cu cine se luptă într-o luptă complet inegală cei doi eroi naţionali, transformaţi în personaje din cele mai negative, sau chiar comice, de cei care nu-s învăţaţi să le fie comentate poruncile, întotdeauna în defavoarea celor mai slabi ( mde, Legea junglei 😉 ).
    Şi asta, în aplauzele puternice a unor cozi de topor ce nu lipsesc din nici o colonie, cu atât mai mult, europeană ! Degeaba susţin cu probe, cei doi eleni că :
    “Ministrul de Finanţe grec a afirmat că Greciei i se datorează 1,9 miliarde euro din profitul obținut de BCE în 2014 și, de aceea, a cerut ca acești bani să fie transferați pentru a acoperi datoria de 1,6 miliarde euro pe care țara sa trebuie să o plătească marți FMI. „Este ceva ce se cheamă demnitate și care nu are preț”, a spus Varoufakis în legătură cu situația dificilă în care se află țara sa.”
    Se pare că demnitatea nu face obiectul nici unui aranjament financiar ! 😉
    Că altfel, de unde atâta obrăznicie la mai marii UE ?!
    Adică eu nu-ţi dau ce se cuvine, dar tu eşti obligat să-mi dai ce mi se cuvine, că altfel te scot pe uşă afară !

    • athos says:

      Eu stau si ma intreb de unde iti iei tu informatiile si de ce insisti sa arunci astfel de fumigene in spatiul bloggeristic.

      1,9 miliarde EUR, cota Greciei din profitul ECB pe 2014?

      ECB a avut ceva mai putin de un miliard profit in 2014, conform datelor publicate:

      https://www.ecb.europa.eu/press/pr/date/2015/html/pr150219_1.en.html

      In acord cu cerintele propriului regulament, 20% se transfera in fondul de rezerva, iar restul se distribuie actionarilor, (adica statele UE). Grecia are 2% din actiuni, ceea ce inseamna ca i s-au cuvenit si distribuit, grosso modo, vreo 15-16 milioane de EUR …

      Ce sursa credibila ar putea sustine altceva? Poti sa indici?

      • mac gregor says:

        Sunt curios daca Radu Humor are minima onestitate & curaj ca sa raspunda.

      • Radu Humor says:

        ” Grecii trebuie sa inteleaga un lucru: nu poti sa consumi mai mult decit produci.”

        Ba poti. Pe datorie , ca USA. USA datoreaza de 8 ori PIB-ul propriu deci se presupune ca ar munci 8 ani fara sa consume nimic nici apa nici mincare nimic dar sa produca pentru a plati… datoria.
        Grecii produc din inchirierea pozitiei geo-strategice si din refuzul de a returna datoriile odioase.
        Toate statele din lume consuma mai mult decat produc. Se numeste dezvoltare pe credit si de aceea exista FMI , BM, BCE si AIIB.
        Aceste institutii financiar bancare fac investitii in dezvoltarea statelor. Cand au dat bani Greciei ce au sperat sa dezvolte, productia de masline la hectar ? Greciei i s-au dat bani ca sa pazeasca Mediterana. Pentru asta i s-au dat submarine si tancuri pe datorie si i s-a impus cel mai mare % din PIB pentru inarmare dupa USA. Nu-mi mai spune ca a fost alegerea Greciei, nu a fost: in UE si NATO cedezi suveranitate contra solidaritate. Grecia are nevoie de solidaritatea UE si a NATO, pentru asta a cedat suveranitate . Greciei i s-a oferit sponsorizare si reducerea datoriilor ca sa nu devina comunista, asa cum i s-a oferit si Germaniei dupa WW2. Germania a avut industrie si resurse ca sa isi revina. Grecia nu a avut niciodata si nici nu va avea. Asadar ori o sponsorizezi in continuare ori renunti la Grecia si la pozitia ei geo-strategica si la orientarea ei politica pro-occidentala. Grecia poate deveni oricand Cuba Europei si baza militara rusa in Mediterana. De foame.

  10. d'Artagnan says:

    Sunt unii care tot încearcă să ne convingă ce luptă extraordinară dau politicienii greci cu oculta mondială. O țară mică asuprită de marile puteri.
    Eu înțeleg și greșelile creditorilor, înțeleg că problematica Greciei este pe undeva mult mai complicată decât pare la prima vedere, totuși, simplificând, situația se rezumă la…

    Vecinul de bloc grec
    de Alex LIVADARU

    De aproape un deceniu, îmi achit, lună de lună, cele două credite pe care le-am făcut la bănci. Întâmplător, ambele împrumuturi- unul imobiliar şi unul de nevoi personale- au fost făcute la două instituţii bancare greceşti, prezente şi în România.
    Tot întâmplător, una din bănci practică dobânzi peste media pieţei. În ciuda devalorizării leului în raport cu Euro, în ciuda creşterilor şi scăderilor de dobandă, am plătit fiecare rată, aşa cum am fost educat încă din copilărie: să nu rămân dator, să îmi ţin cuvântul şi să nu întârzii ziua returnării oricărei forme de împrumut către creditor, indiferent cum se numeşte acesta.

    În situaţia mea sunt, probabil, alte câteva zeci, dacă nu sute de mii de români care în fiecare lună se duc la ghişeu, înghit în sec şi îşi plătesc ratele.

    Iresponsabilitatea conducătorilor de la Atena este înfiorătoare. Imaginaţi-vă că dumneavoastră, cetăţeni europeni cu drepturi aproape depline, care contribuiţi la bugetele UE, refuzaţi, începând de luna care vine, să vă plătiţi ratele către bănci. Dacă fiecare om care ia un credit de la o bancă, indiferent cum se numeşte aceasta şi indiferent de costuri, nu şi-ar mai achita ratele, aceste instituţii ar da faliment, iar falimentul lor ar afecta economii, zone şi chiar lumea întreagă.

    Mergând mai departe, imaginaţi-vă că toţi clienţii băncilor greceşti care au sucursale în Europa s-ar trezi ca nu îşi mai primesc banii înapoi. Pe logica grecilor- cum că nu mai pică la înţelegere cu creditorii- la fel, noi, împrumutaţii acestor instituţii să ridicăm frumos din umeri şi să le spunem că nu mai vor să ne achităm creditele.

    Ne uităm, la trei paşi de noi, la acest individ care a apărut de niciunde, acest iresponsabil mândru că este grec ortodox. Alexis Tsipras invită la referendumuri în care îşi întreabă cetăţenii dacă mai vor sa plătească. Imaginaţi-vă că mergeţi acasă, vă adunaţi familia, soţia, copiii şi părinţii şi le puneţi o întrebare: “Rata Euro a crescut, avem alte cheltuieli în creştere. Hai să votăm: ne mai plătim creditul de mâine?”.

    Despre efectele colapsului Greciei este foarte greu de vorbit, pentru că efectele sunt dificil de calculat. Numai astăzi, în 29 iunie 2015, moneda românească a ajuns la un minim al ultimelor luni faţă de Euro. Şi, din păcate, oricât de liniştitoare ar fi asigurările BNR, România este extrem, extrem de vulnerabilă în faţa unei eventuale crize economice.

    Vor exista cititori care vor da vina pe instituţiile financiare, cum că au împrumutat cu forţa Grecia, cum că au crescut gradul de îndatorare al ţării special ca să o vadă în genunchi. Despre oportunitatea creditelor, ratele lor, modul în care au fost cheltuite acestea, au scris analişti pricepuţi. Un lucru se vede limpede la orice ieşire în Grecia: toţi folosesc servicii publice, transporturi şi de sănătate. Puţini plătesc, pentru că nimeni nu dă chitanţă şi mai puţini muncesc cu adevărat, de dimineaţa până seara ca să-şi achite dările.

    Vă propun un ultim exerciţiu de imaginaţie: aveţi un vecin de scară sau de bloc, care de ani de zile, refuză să îşi plătească întreţinerea. Vecinii au pus mână de la mână, au achitat o parte din datorii, penalităţile i-au fost şterse.

    La schimb însă, asociaţia de locatari i-a cerut vecinului să îşi monteze apometre, să îşi pună becuri ecologice în camere, să repare caloriferele, să nu doarmă cu televizorul deschis şi să îşi trimită copiii la şcoală. La câţiva ani de la ştergerea penalităţilor, vecinul rău platnic cântă şi dansează noaptea, nu merge la muncă şi stă pe banii statului, face gălăgie, sta cu lumina aprinsă în toată casa, refuză să repare robineţii şi să-şi pună apometre ca să ţină sub control consumul. Din cauza lui, riscaţi să rămâneţi fără apă caldă şi fără apă rece, dar şi fără căldură la iarnă, pentru că s-au strâns datorii şi penalităţi

    Dumneavoastra cum aţi proceda cu vecinul datornic?

  11. Radu Humor says:

    “Un lucru se vede limpede la orice ieşire în Grecia: toţi folosesc servicii publice, transporturi şi de sănătate. Puţini plătesc, pentru că nimeni nu dă chitanţă şi mai puţini muncesc cu adevărat, de dimineaţa până seara ca să-şi achite dările.”
    Este incredibil cum se încearcă denigrarea unui popor doar pentru că încearcă să-şi apere demnitatea şi suveranitatea ! :mrgreen:
    Frica de a nu se trezi şi alţii a creat avalanşa asta de critici la adresa asasinului, nu a victimei cum ar fi normal !
    Pentru câţiva arginţi unii ar face-o şi pe mă-sa de două parale !

  12. athos says:

    Radu Humor

    Te faci doar de ras si iti pierzi orice credibilitate, (ca sa nu spun ca devii suspect de intoxicare cu minciuni), atunci cand arunci informatii false, fara sa mentionezi sursa si fara cea mai elementara verificare.

    Datoria publica a SUA, (incluzand cea locala, statala si federala), este de aprox 102-103% din GDP, (PIB).

    Ai aici un site care contorizeaza in timp real:

    http://www.usdebtclock.org/

  13. athos says:

    Mc Gregor,

    ti-am editat comentariul de la 12.57, prespunand ca ai vrut sa spui “Athos”

  14. Radu Humor says:

    http://www.antena3.ro/romania/adriean-videanu-scapa-definitiv-de-controlul-judiciar-motivul-este-halucinant-298953.html?utm_source=newsletter&utm_medium=email&utm_campaign=Newsletter
    Bogdan Stefan ·
    … v-a placut salamul sasesc ?! … acum o sa va saturati de rahat sasesc … Luati de la Sasescu !

    Pseudonim Nim ·
    Din asa ”’erori ”’, s-au eliberat toate pusculitele :Udrea , Cocos si fiul , Basescu-frate si nepot , urmasii si oamenii lui Basescu , printre care si Bica …Doamne , unde – i ”judecata ta ”’ ?

    Forza Rapid Giulesti ·
    Cat de prosti ne cred astia pe noi romanii…aceste dosare ale celor care au ingenuncheat tara asata, adica a portocaliilor sunt facute doar de forma…rusine, pe cand pe altii ii luati ca au vandut tigai electorale….asata e institutia in care romanii au mare “incredere”

    Ababei Danut ·
    Forza Rapid Giulesti , din pacate pentru noi, trebuie sa te contrazic ! Nu ne cred ei prosti, ci suntem cu adevarat prosti, in aceasta privinta, desigur !

  15. pierre says:

    Pana la urma poate cineva sa ne spuna de ce refuza grecii sa plateasca FMI transa de imprumut de 1,6 miliarde euro ?
    OK, am inteles, refuza planul de restructurare , refuza propunerile CE , nu mai prelungesc acordul cu creditorii externi , dar banutii de ce nu-i platesc ? Nu cumva seamana cu tactica datornicului caruia ii ceri banii , iar el se supara si nu-ti mai da nimic inapoi ? Mai ales ca am inteles ca au banii pentru aceasta transa de returnat , dar asteapta rezultatul referendumului de duminica si vor sa cumuleze si celelalte transe de imprumut de pana la sfarsitul lui iulie intr-o singura suma.
    Ce treaba are referendumul cu rata la FMI ? Dar daca o pun de o mare tzeapa, grecii astia ?

    • athos says:

      Grecia nu are banii acestia, decat daca este creditata. In vreme ce se tot prostesc cei doi eroi, de luni de zile, multe, multe miliarde au parasit Grecia, asa ca astazi sunt doi rupti in fund care vorbesc din ce in ce mai anemic, (in ciuda tonului razboinic), despre nimic.

      • Isabel.A says:

        Athos,
        Cei doi “eroi” cum ii numesti tu, nu au spus ca au banii, au spus ca doar vor renegocia conditiile imprumutului, in sensul unei austeritati mai cu fata umana. Si de ce nu discuti IMPACTUL pe care planul, in forma propusa de eurogrup l-ar avea asupra economiei grecesti? Stieglitz si Krugman au spus foarte clar ca nu se mai poate continua asa; chiar si Mohamed El Erian a spus-o, intr-o forma mai voalata. A face un reductionism din aceasta chestiune: “Tsipras e nebun si populist”, “Grecia nu vrea sa dea banii inapoi” nu face decat sa se judece in clisee, iar concluziile nu pot fi decat lipsite de consistenta.
        Pana si Strauss Kahn-care chiar stie economie, dar are si common sense,-spune ca solutia nu e cea a continuarii austeritatii, ci a reducerii nominale a datoriei grecesti catre guvernele europene. lucru la care se opune f mult Franta, caci ea e in deficit masiv, are crestere economica anemica si i-ar creste vertiginos costurile de imprumut pe pietele internationale.
        http://economictimes.indiatimes.com/news/international/business/former-imf-chief-dominique-strauss-kahn-suggests-temporary-halt-to-greek-debt-payments/articleshow/47848293.cms

    • Isabel.A says:

      Rata de la FMI nu poate fi platita fara lichiditati. Grecia, de la inceputul crizei, traieste din imprumutul de la FMI +bail outul UE (nu imprumut direct, ci un fel de garantare) a BCE, FMI si Comisie , in schimbul masurilor care au dus la somaj 26, 5 (cifre recente) + recesiune continua. Banii din bail out servesc la plata datoriei catre FMI + dar mai ales a datoriei acumulate din imprumuturile pe pietele internationale (in mod special banci germane si franceze, fonduri de investitii, etc). O mare parte din datoriile bancilor sus amintite a fost preluata de guverne (Germania, Franta). deci banii din bail out mer, in final catre FMI + catre guvernele UE, care nu au facut banicle sa plateasca, ci le-au preluat datoriile. E o invartire in cerc sau o spirala fara sfarsit, depinde cum vrem sa vedem lucrurile.

  16. athos says:

    Apropos de contabilitate: ceea ce va darama Grecia va fi lichiditatea, mai precis lipsa acesteia. Cei doi sfortosi pot sa-si tot numere oratoriceste cartusele, sa tune si sa fulgere sau sa planga in pumni, presiunea in astfel de situatii este mai mare decat poate duce oricine. Grecia se va autoexclude astfel din orice circuit economic si se va sufoca. Intrebarea este cati vor fi atrasi in aceasta prabusire.

    Un turist poate sa-si asigure 2000 EUR cash si sa profite de preturi scazute, dar companiile care nu mai pot incasa sau efectua plati in tranzactii curente transmit paralizie in sistemele internationale de plati. Culmea este ca nu mai conteaza daca este vorba despre disponibil sau linie de credit in asemenea situatii, lichiditatea bancii este cea care conteaza, sau disponibilitatea ei de a mai credita, cand banca este off shore iar tu esti companie greaca.

    • Isabel.A says:

      Vor fi afectate, in egala masura, si statele UE, mai ales cele cu datorii mari, caci costurile de imprumut vor creste exponential. Vor plati dobanzi la imprumuturi de se vor usca.

  17. Isabel.A says:

    Si tot discutand pe argumente, nu pe clisee sau reductionisme:
    “IMF: austerity measures would still leave Greece with unsustainable debt
    Secret documents show creditors’ baseline estimate puts debt at 118% of GDP in 2030, even if it signs up to all tax and spending reforms demanded by troika”

    Cu alte cuvinte, document “scurs” de FMI (a facut-o DELIBERAT, caci Lagarde a pledat in ultimul timp, neoficial, pentru o pozitie mao moderata a creditorilor) in care spune ca, si daca se conformaza tuturor cererilor creditorilor, datoria Greciei va fi imensa in 2030, asta in conditiile in care scenariul IMFG ia in considerare o crestere de 4 la suta a Greciei in urmatorii 5 ani; ceea ce, trebuie adaugat, quite unlikely, adica s-ar putea f bine sa nu se realizeze.

    http://www.theguardian.com/business/2015/jun/30/greek-debt-troika-analysis-says-significant-concessions-still-needed

    Deci despre ce vorbim aici? 🙂

  18. d'Artagnan says:

    Isabel
    România parcă a luat vreo 20 de miliarde în niște condiții dure.
    Ești de acord să nu le mai dăm înapoi?! De ce noi avem alt statut? De ce noi trebuie să plătim?
    Dar n-aș vrea să te legi de zona EURO, hai să vorbim doar de cele două state europene, de ranguri diferite. Ți se pare în regulă ca ei să fie păsuiți, și la noi să se uite ăștia cu curu?

    P.S. Văd la televizor o ”bătrână” grecoaică la vreo 50 de ani, aproape tinerică, pensionară. Și zice: ”Cum să trăiesc cu 60 de EURO pe zi după ce-am muncit de la 18 ani?!”.
    Asta înseamnă vreo 1800 de EURO pe lună?!
    Dar de ce n-ar putea primi și maică-mea, care a ieșit la pensie la vârsta legală, măcar juma din suma asta? Tot pe datorie.

    • Isabel.A says:

      Nu mai continui discutia, nu are rost: 1. Grecia a implementat deja masuri de austeritate, de 5 ani; rezultatul este o recesiune continua, somaj de 26 la suta, 40 la suta printre tineri, brain drain (adica le pleaca oamenii pregatiti). 2. Intreaba-i pe cei care au condus Ro pana acum de ce nivelu pensiilor este cel care este, dar ia in considerare si pensiile SPECIALE (magistrati, servicii, etc)-vezi care e nivelul, foarte mare, echivaleaza nivelul mediu occidental. De ce aceasta discrepanta??
      3. A pune problema “pe noi de ce nu ne iarta” inseamna iarasi a gandi in clisee: problema se pune va, in absenta unei reduceri nominale a datoriei Greciei catre statele UE, situatia va continua LA FEL, ba are sanse sa se inrautateasca. Nu lasa loc decat unei alte crize-peste cateva luni, peste un an, peste doi… multi factori depind de definirea intervalului de timp. Grecia NU va avea NICIODATA bani sa isi plateasca datoria.
      Intrebarea este: trebuie rezolvata aceasta problema acum, sau mai tarziu? Daca se rezova acum, se evita costuri sociale uriase si se da o sansa Greciei sa isi mai reporneasca economia. Daca se rezolva mai tarziu, se rezolva cu costuri sociale uriase, datoria nu face decat sa creasca, etc. Care varianta ti se pare mai viabila?
      Germania si-a bazat reconstructia si miracolul economi pentru ca, dupa WWII, s-a decis stergerea datoriilor-cum suna asta?

      PS: Iar pe noi nu ne “iarta” nimeni, ca si pe oricare alta tara cu datorii (Italia, Franta, au datorii foarte mari raportat la PIB, depasesc criteriile de la Maastricht) pentr ca datoriile sunt sustenabile. Inca. Datoria Greciei nu este, nu a fost de la inceput, cand s-a decis bail outul si alta trebuia sa fie solutia de atunci.

    • Isabel.A says:

      Cum au fost sterse datoriile Germaniei, “biggest debt transgressor of the 20th century”.

      http://www.spiegel.de/international/germany/economic-historian-germany-was-biggest-debt-transgressor-of-20th-century-a-769703.html

      • Isabel.A says:

        Si articolul acesta, extrem de interesant: datoria Germaniei dupa WWII atingea 300% din PIB . A fost stearsa in cea mai mare parte si nici planul Marshall nu a mai fost rambursat. S-a conventi, la Londra, in 1953, ca o parte din reparatiile post-1933 sa fie platite dupa reunificare, cand ar fi trebuit sa se tina o conferinta. Conferinta NU s-a tinut si Germania a spus ca datoria a INCETAT sa existe (!).
        Cum ti se pare asta?
        http://www.economist.com/blogs/freeexchange/2012/06/economic-history

        • d'Artagnan says:

          Isabel
          Nici eu nu mai continui discuția, vorba ta, nu are rost. Totuși, să compari CUM și-a făcut Germania datoriille și CUM le-a făcut Grecia este prea mult, Și apoi, Germania, după ce i s-a șters datoria și a primit Marshallul s-a apucat de treabă. Grecia , după ce i s-a șters datoria și a mai primit bani, a făcut altele.
          Nici eu și nici tu, și nici chiar nobeliștii ăia de economiști nu suntem Mafalda. Nu știu cum ar fi mai bine, văd doar că acești greci nu sunt în stare să ia nici măcar măsuri destul de ușurele.
          Mă supără guvernele grecești, mă supără ăi de le-au dat bani, mă supără dubla măsură, mă supără cei ce nu-și țin cuvântul. Foarte probabil că măsurile FMI sunt tâmpite, și făcute dinadins pentru a țin o țară prizonieră. Dar atunci fă într-un fel și nu lua banii lor.
          Precedentul de a lua bani de la cineva și a nu-i da înapoi mi se pare la fel de periculos.
          Noroc că nu mai continuăm discuția, altfel ar fi fost interesant să-mi spui dacă tu consideri că ar fi bine să nu dăm niciun ban înapoi. Inclusiv toate celelalte țări care au împrumuturi.

          • Isabel.A says:

            Eu nu compar CUM si-a facut Germania datoria, caci Germania ar iesi in dezavantaj-a ocupat, a luat cu forta. Dar asa este istoria. Eu comparam ca exista precedente de stregere a datoriei, si acestea vizeaza chiar cea mai vocala tara acum a austeritatii, Germania.
            Ideea este ca orice solutie ar fi, este una proasta. Deci este de ales intre doua solutii proaste, una care doar da iluzia unein plati a datoriie dar ascunde gunoiul sub pres, si alta care clarifica lucrurile un pic mai devreme. Si tot ideea este ca tarile UE ar trebui sa isi asume responsabilitatea pentru situatia la care s-a ajuns, caci Grecia nu a imprumutat cea mai mare parte a banilor de la banci rusesti, chineze sau qatareze. Le-a imprumutat de la banci europene, care au cumparat bondurile grecesti pentru ca, virgula, Comisia si Consiliul de ministri nu si-au facut treaba si nu au supravegheat deficitul bugetar, respectiv actionat imediat in caz de depasire a acestuia (in 2003 si 2004, nu au miscat nici un deget, cand Franta si Germania au fost in situatie de depasire, s-au facut ca ploua). Deci Grecia era, atunci cand imprumuta, garantata de zona euro (ca sa nu mai vorbim ca nici nu s-au obosit prea mult sa verifice cifrele trimise de la Athena). Iar guvernele + institutiile UE, iarasi, au lasat, o lunga perioada de timp, bancile sa zburde cum le-a taiat capul, supravegherea prudentiala nu a existat.Iar apoi le-au salvat, cu banii contribuabililor lor, dar asta fara ca vreun bancher sau membru in boardul bancilor sa plateasca pentru deciziile luate. Nimeni nu a platit, nici pecuniar, nici legal. Deci per total responsabilitatea e impartita, so solutia nu poate fi decat o asumare a tuturor partilor. Cred ca am fost suficient de explicita.

            • d'Artagnan says:

              Nu era vorba de moralitate la CUM și-au făcut datoriile cele două țări…
              Hai s-o lăsăm așa cum a căzut. Înțeleg ce vrei să spui, dar Grecia are numai soluții proaste, să vedem care este cea mai puțin proastă.
              Dar oricare ar fi, dacă ei cred că pot continua cu stilul ăsta așa, fără o reformă profundă, se înșeală. Spune acum un om de afaceri grec, că nu este posibil să fie în Grecia pensionari la 40 de ani… Dacă el minte, mint și eu!

              • Aramis says:

                Mai draga,

                Grecia a facut realmente ceva cu banii imprumutati, iti dau cateva exemple:
                1. Infrastructura. Are mai mult de 2000 de Km de autostrazi, iar infrastructura este foarte moderna si bine facuta, daca o intretin , dureaza generatii. Au mai facut si alte lucruri serioase, nu le mai enumar.
                2. Au organizat olimpiada in 2004, si au trait intr-o betie a succesului timp de un deceniu. Intre 2000 si 2010 au fost printre tarile nucleu a Euro zonei, au castigat campionatul European de fotbal in 2007, Eurovision in 2005,pensiile au crescut vazand cu ochii, ajutoarele de stat au explodat, nivelul de trai asemenea, real estate-ul crestea ca-n poveste, cuferele erau pline de euro fosnitori si nou tipariti, ce mai, trai neneaca! Toate astea au gonflat orgoliul si asa la cote mari ( orgoliu care isi face simtita prezenta si acum, cand spun NU austeritatii fara a se gandi ce vor face maine) al grecilor, care cam pierdusera contactul cu realitatea.
                Cam asa s-au impartit banii, intre chestii durabile si serioase, si petrecere cu spart de farfurii. Cei care I-au creditat, pentru ca erau in zona Euro, au inchis ochii la faptul ca economia Greciei nu putea sustine toate aceste investitii( adica nu putea produce intr-o suta de ani cat au imprumutat in 10) si acest nivel de trai ridicat impreuna ( eventual putea fi ori una ori alta). De asemenea n-au stiut ( vax! , n-au vrut sa stie) ca mentalitatile privind plata taxelor, cultura muncii ( grecul nu mai lucra orice, veneau bulgarii si albanezii sa starnga gunoaiele si sa spele strazile) si alte obiceiuri nu s-au europenizat odata cu trecerea la Euro. Ca urmare, toti acesti factori coroborati , si alte detalii asemenea, au dus la aceasta situatie.
                Dar vorba lui Tsipras, prietenul Isabelei ( vorba spusa in seara asta la TV national grec) :
                ” chiar daca nu platim scadenta, soarele va rasari maine dimineata peste Grecia din nou” !

  19. d'Artagnan says:

    Foarte bine, dacă datoria Greciei nu se poate restructura cu aceste măsuri și trebuie șterse datoriile ( sau oricare alt plan), ar trebui ca, retroactiv, să se aplice măsuri identice și proștilor (adică și noi) aflați în aceeași situație.
    Update: Guvernul de la Atena vine cu o nouă propunere în faţa oficialilor europeni, cerând ştergerea unei părţi din datoria publică şi implementarea unui nou program de ajutor financiar, al treilea de care ar beneficia pentru a evita intrarea în faliment.

  20. d'Artagnan says:

    Citesc din GANDUL

    http://www.gandul.info/stiri/criza-din-grecia-in-cifre-4-guverne-8-planuri-de-austeritate-2-planuri-de-ajutor-si-nicio-rezolvare-14524161?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BCitesteSi+200&utm_campaign=CitesteSi%2Bgandul

    Ca nespecialist, îmi sar în ochi următoarele :

    1. 2 Mai 2010. Grecia ajunge la un acord cu FMI şi UE pentru acordarea unui ajutor financiar de 110 miliarde de euro.
    2. 27 Octombrie 2011. La capătul unei întâlniri maraton, liderii UE ajung la un acord privind ştergerea unei părţi din datoria Greciei . Este vorba de 100 de miliarde de euro. În schimb, Atena se angajează să accepte un control mai strict al politicilor fiscale.
    21 februarie 2012. Ţările din zona euro au căzut de acord asupra unui nou plan de salvare a Greciei, în valoare de 237 miliarde de euro. Planul cuprinde, pe de o parte, un ajutor public, sub forma de împrumuturi în valoare de 130 de miliarde de euro până la finele lui 2014. Cealaltă componentă se referă la ştergerea a 107 miliarde de euro din datoriile Greciei deţinute de creditorii privaţi, bănci şi fonduri de investiţii.
    26 noiembrie 2012. Miniştrii de finanţe ai zonei euro şi FMI convin asupra unei reduceri cu 40 de miliarde de euro a datoriei Greciei .

    Io asta nu prea înțeleg, pe noi de ce nu ne iartă nimeni niciodată?

    • Observator says:

      Pentru ca nu ești falit, d’Artagnan. E bine?

      Apoi, are dreptate si Tsipras asta, drept e ca tu Germanică sa-mi iei acu’, când au scăzut dobânzile, dobânzi din alea mari? Nu ai putea măcar pe ale sa mi le ștergi? Ca tu nu te mai împrumuți la dobânzile alea. Da’, ma rog, io mi-s nespecialista, dar, asa, la bunul simt zic ca s-or putea șterge din datoriile acumulate din dobânzi.

      • d'Artagnan says:

        OK, sunt de acord, spune-i tu te rog lui Țipras ăla că sunt de acord să i se șteargă datoriile acumulate din dobânzi. Dar atât.
        Păi dacă-i așa, atunci noi ca popor suntem tâmpiți. N-ar fi fost bine să facem autostrăzi de 100 de miliarde, să dăm pensii la tot poporul, și pe urmă să decretăm falimentul? Și barosanii să ne ierte?

  21. athos says:

    Ah, am scris un sfert de ora si a picat net ul. Reiau pe scurt

    Observator si Isabel, nu dobanzile sunt problema, nici altceva legat de datorie. Problema este capacitatea Greciei de a plati ORICE. Grecia vrea imprumuturi ca sa plateasca datorii si ca sa faca fata platilor curente, dar nu-i mai da nimeni !

    Se gaseste in situatia unui debitor care cere de la creditor sa-i restructureze creditul si sa-i mai dea bani, avand drept unic argument ca nu poate plati ! De aceea spun eu ca singura sansa a Greciei este defaultul, pentru ca Grecia ESTE falita. Daca nimeni nu-i cere nici un ban Greciei, tot aia e, Grecia se duce de rapa, pentru ca nu se poate credita si nu-si poate sustine balanta de plati.

    N-o da nimeni pe Grecia afara din zona EURO, dar din Grecia au iesit miliarde de EUROsi vor mai iesi daca e posibil, asa ca Grecia trebuie urgent sa-si inventeze moneda pentru a nu-si paraliza intreaga economie. Se va cere ea afara, ca sa zic asa.

    Restul este minciuna populista a la Tsiparis, inca unul din sirul care isi sugruma tara sub pretextul ca vrea sa o salveze. Singura atitudine corecta ar fi fost sa elaboreze sau sa colaboreze la un plan de default controlat, intelegand exact miza pentru Grecia si miza pentru UE.

    • Isabel.A says:

      Asta este o alta abordare, NOUA, a subiectului 🙂 Problema este ca un default controlat NU este acceptat si/sau acceptabil de creditori, dintr-o multitudine de motive. Vrei sa le explic? 🙂

    • Observator says:

      Athos, draga, eu cred ca sărim prea ușor peste faptul ca ceea ce a dus la actuala situație a Greciei a fost corupția generalizată, corupția dusa la rang de arta de toată clasa politica. A-l blama acum pe Tsipras ca e populist, a blama poporul grec, uitând ca Syriza a ajuns la putere tocmai din cauza lipsei alternativei, e totuși prea dur.
      Eu ramân la idee ca acum avem lupta la banioneta. Grecii trag de timp, așteaptă eventuale întăriri din Spania, ceilalți încearcă sa para duri sa nu se obrazniceasca si alții. Dar rezultatul va fi o Grecie cu Euro si cu parte din datorii șterse. Nu-mi place Tsipras, mi se pare un soi de comunist din anii noștri “de glorie”, dar asta nu înseamnă ca nu pot încerca sa privesc si din perspectiva greceasca.

      • athos says:

        Eu nu blamez pe nimeni, si cu atat mai putin poporul grec. Cat despre coruptie, a ramas neatinsa. Este greu de combatut, atunci cand este o stare de spirit, un ceva impotriva careia este de bon ton sa te pronunti, dar cu care cinezi in fiecare seara.

  22. Radu Humor says:

    Văd că toţi pupincuriştii amatori de …UE ascund cu mârşăvie sub preş condiţiile umilitoare şi criminale, pentru care într-un stat de drept, cei care ar accepta asemenea condiţii ar fi condamnaţi măcar la închisoare pe viaţă !
    Şi un om inteligent, ca Tzipras sau Varoufakis, ştie asta : că păduchelniţa europeană, noua Uniune iudeo-masonică, de teapa celei sovietice, ce are la bază aceleaşi minţi orbite de gândul puterii supreme, care n-a acceptat să pună la baza acestei făcături creştinismul, pentru că dumnezeul lor este Banul, deci un om inteligent, repet, îşi dă seama că până la urmă trădătorii de neam şi Ţară, vor fi până la urmă traşi, dacă nu direct în ţeapă, cum ameninţa un slugoi sorosist, măcar la răspundere pentru înaltă trădare de ţară !
    De ce nu face troika cunoscute datele din acest acord criminal impus Greciei, care prevede expres cedarea suveranităţii naţionale, că ce altceva sunt privatizările reţelelor de distribuţie a electricităţii, gazelor, a principalelor porturi greceşti, şi cam tot ce ai noştri trădători de neam şi Ţară au vândut fără să clipească ( păduri, petrol, gaze, teren arabil, creiere de excepţie, în special olimpice) pentru nişte bacşişuri asemănătoare, la banii pe care-i învârt hienele străine, cu cele aruncate curvelor de lux ( de fapt comparaţia le-ar putea jigni doar pe ele :oops.: ) !
    Ei, uite că cei doi “nebuni populişti” nu pun botul nici la comisioane, nici la ameninţări şi-şi apără “sărăcia şi nevoile şi neamul” cum o făceau şi românii odată, până când ne-am pricopsit cu o clasă politică dementă care a vândut ţara pe bucăţi, crezând că nu va da socoteală niciodată pentru aceste crime naţionale !
    Şi atunci cum să aprecieze asemenea lepre şi toate massmedia lor, curajul celor doi ?!
    Deocamdată Argentina şi Turcia şi-au declarat pe faţă sprijinul pentru lupta curajoasă a Greciei !
    Pe de altă parte, Rusia şi China nici nu mai trebuie s-o declare, pentru că o fac demult !
    Cât priveşte România, cu alde Johanus, Helwig şi mai nou, vechia combinaţie dintre vita kobe şi muşchiuleţul evreiesc, alogeni la vârf, că vorba aia, de unde români, în Ţara Românească , asemenea atitudini demne şi patriotice nu pot fi decât criticate, nici decum lăudate !?!
    Se zice că Ceauşescu, care cu preţul vieţii lui, a fost unul dintre românii care-i ţinea la respect pe unii ca ei, a rămas foarte surprins când în timpul uneia dintre numeroasele vizite, ridicând în braţe un splendid exemplar de românaş, într-un superb costumaş naţional, era să-l scape jos din braţe, când a auzit răspunsul la întrebarea de rutină ce i-o pusese puştiului :
    – Cum te cheamă pui de dac?!
    – Iţic , răspunse mândru şi graseiat, nevinovatul copilaş … 😉

  23. mac gregor says:

    ce palma pentru fraierii care laudau referendumul!

    Pe langa ca e organizat dupa ce le-a aras casa, adica dupa default, aseara Tsipras era gata sa renunte la el in schimbul unei transe urgente, La nivel de primul default din lumea civilizata, el se razgandise!

    Jet!

  24. Radu Humor says:

    Nu mai putem de grija grecilor, dar noi ?!
    Preţul final al gazului pe care îl plătesc consumatorii casnici din România se măreşte de azi cu un procent de 10-11%, potrivit unor surse guvernamentale. La începutul lunii trecute, după vizita delegaţiei FMI în România, autorităţile au anunţat că noul preţ de achiziţie al gazului din producţia internă va fi de 60 de lei/MWh, de la 1 iulie, de la 53 de lei. O creştere de 13%, care, având în vedere că gazul contează în proporţie de 50% în formarea preţului final la consumator, s-ar transpune într-o factură mai mare cu 6 – 6,5%. Numai că reglementatorul ANRE mai face două ajustări ale componentelor de preţ, care, împreună, adaugă circa 5% în plus la preţul final, pe lângă cele 6% din scumpirea mărfii gaz. Este vorba de faptul că, la iarnă, pentru gazele consumate din depozite se suportă de către furnizor şi tariful aferent înmagazinării, dar şi de introducerea factorului import, pentru sezonul rece, au spus sursele.

    http://www.economica.net/gazul-se-scumpeste-cu-11prc-de-azi-estimarile-erau-de-maxim-8prc-preturi-uriase-pentru-moldoveni-si-ardeleni_103301.html

  25. Radu Humor says:

    Astăzi, ceasul datoriilor indică, în dreptul Greciei, suma de 338 de miliarde de euro (dar „cifra de lucru” pentru presă este de 330 de miliarde); la sfârşitul lui 2011, înainte de „programul de salvare”, datoria guvernamentală era de 162% din PIB, iar acum se ridică la 180%; economia Greciei este cu 20% mai măruntă decât estimările FMI din 2010, când a început „procesul de solidarizare europeană”.
    De atunci, FMI, UE şi BCE i-au dat cu împrumut guvernului Greciei 252 de miliarde euro (restul creditelor au fost acordate de „diverşi” sau de speculatori foarte calculaţi), suma care a fost folosită după cum urmează:
    – 34,5 miliarde, ca să „înmoaie” sectorul privat, să accepte restructurarea datoriei, în 2012;
    – 48,2 miliarde, ca să sprijine băncile din Grecia;
    – 149,2 miliarde, ca să plătească datoriile iniţiale.
    Dar băncile din Grecia nu sunt greceşti.
    Asta înseamnă că doar 20 de miliarde (eventual) vor fi ajuns pentru sprijinirea efectivă a economiei Greciei, adică puţin mai mult de 9% din banii împrumutaţi de la „Troica”.
    Până la câştigarea alegerilor de către Syriza, a existat o crevasă între poporul grec şi guvernul său – este o ţară canibalizată de corupţie (cam cum e şi la noi), disciplina fiscală a fost percepută drept încurajarea hoţiei de stat.
    În plus, ce rost mai are să munceşti, când datoria creşte?!
    Daca hărnicia grecească nu mai contează, atunci ce înţeles mai are să-i faci „puturoşi” pe greci?!
    Băncile din Grecia sunt deţinute majoritar de investitori străini (dacă socotim drept „investitor străin de stat” pe „Hellenic Financial Stability Fund”, întemeiat de EFSF, în 2010, cu 50 de miliarde de euro, ca să recapitalizeze băncile din Grecia).
    Între aceştia, se distinge grupul celor mai mari fonduri de investiţii din lume (despre care nu se poate zice, ca despre creditaţii noştri în franci elveţieni, că n-ar fi fost atenţi atunci când au cumpărat acţiuni ale băncilor greceşti).
    De pildă, la Alpha Bank, în poziţia a doua, figurează şi Paulson & Co., Inc., al lui John Alfred Paulson, o legendă vie, faimos pentru averea de miliarde de dolari, facută în 2007, prin specularea CDS-urilor (poliţe de asigurări contra falimentului, care îl pot face pe deţinător să-şi dorească falimentul societăţii la care deţine acţiuni, ca să se înavuţească cu profituri uriaşe).
    Din 2012 şi până astăzi, băncile şi entităţile financiare străine şi greceşti care împrumutaseră statul grec şi-au recuperat investiţiile şi au dispărut dintre potenţialii păgubaşi; fuseseră francezi, nemţi, italieni şi greci.
    Programul european de emisiune monetară a urmărit să-i salveze pe aceştia.
    El nu reprezintă decât confiscare de avuţie de la popoarele europene.
    Pe organismele bancare şi financiare centrale europene nu le-a costat nimic să emită euro.
    Sau aproape nimic: banii nu au fost nici măcar tipăriţi, ca să socoteşti hârtia, electricitatea şi salariile muncitorilor tipografi; nu, a fost doar o oră de salariu pentru un contabil şi electricitatea pentru computerul lui.
    În astfel de condiţii, nu văd de ce Uniunea Europeană nu i-ar da Greciei, un trilion de euro, gratis.
    Şi-ar putea să ne dea, aşijderea şi nouă.
    Eventual, fiecăruia.
    Oricum, ţinta pare ca euro să nu mai aibă nici o valoare…

    http://www.bursa.ro/?s=macroeconomie&articol=272901

    http://www.bursa.ro/_documente/fisiere_articole/272901.pdf

  26. athos says:

    Tsiparis nu stie ce face si nu a inteles ca Grecia nu va rezista valului de probleme odata cu oprirea lichiditatilor. Pe el nu-l intereseaza poate cum se descurca grecul de rand, respectiv bietul mic intreprinzator, dar incepe sa priceapa usor, usor ca nu va avea din ce plati pensii si salarii la slujbasii de stat, cei pe care i-a dus de nas pana acum despre cum o sa le salveze el nivelul de trai…

    • pierre says:

      Nu prea inteleg cum ajung niste bani privati in conturile FMI , dar nu asta este important acum. Important este ca , dupa cum se precipita evenimentele in aceste ore si zile, Tsipras & Comp vor fi primii maturati de furtuna pe care chiar ei au starnit-o. Daca Frau Merkel ramane pe pozitie si nu-i mai recunoaste drept interlocutori credibili, Tsipras este Pa !

      • athos says:

        Este o observatie pertinenta, insa sunt convins ca prevederile contractului de imprumut prevad o asemenea posibilitate. Simplificand, este probabil un caz de poprire in mecanismul de decontare a platilor, in acel punct unde se evidentiaza un disponibil al cuiva care poate fi poprit.
        Asa este cand te crezi mai destept decat esti, doar ca de data asta ai atras in gambling ul tau intreaga tara. Sunt de acord ca Tsiparis devine rapid istorie, insa trebuie observate si urmarite evenimentele ce se vor declansa dincolo de destinul lui personal, total irelevant.

  27. athos says:

    Pretul gazului:

    Marile hub uri energetice, (de gaz, energie electrica, petrol, agent termic, etc), ar trebui sa fie astfel gandite incat sa poata permite accesul oricarui ofertant de asemenea produse. Secretul pretului bun este si aici, ca si ailleurs, concurenta… In rest, vorbim discutii.

    • Isabel.A says:

      E mult mai complicat cu huburile astea 🙂 Detaliez alta data, dar doar un hint: petrolul e a “commodity” tranzactionat in proportie de peste 50 la suta pe piata globala (de aceea nu mai pot fi nici instaurate embargouri); gazul e tranzactionat regional, si contractele sunt in mare parte indexate cu pretul petrolului. Exista inca putine huburi , pentru ca, pentru a le constitui, trebuie sa construiesti capacitati de stocare foarte mari-deci investitii, deci money. Insa marile companii de gaz sunt vertical integrate, nu si in Europa, care are Pachetul 3 de energie, care prevede unbundling (separarea de productie, transport si distributie). Exista huburi fizice si virtuale de gaz, dar si aici e de discutat-cele virtiale, ca sa fie eficiente, au nevoie de o interconectare foarte mare a retelelor de distributie. O sa revin e subiect, daca te intereseaza 🙂

  28. Radu Humor says:

    Poponariatul de partid și de stat va deveni politică obligatorie, cît de curînd. Ce mă bucur !

    Știu că unii se vor converti rapid și le va plăcea. Ceilalți mă interesează, cei ce nu se vor putea redescoperi, dar vor fi nevoiți să predice politica bucilor deschise, dacă vor mai dori să existe în politică pur și simplu.

    Cît de acri la mutre erau tranzacționabilii și pînă acum, de la atîtea limbi, să vezi ce acreală sinistră vor răspîndi cînd vor căpăta sarcină fermă să promoveze o practică atît de anticlismatică !
    Un posibil cuplu în devenire, sau nu… 😉
    MRU-Johanus…

  29. athos says:

    Intreaga strategie a lui Tsiparis se bazeaza pe determinarea UE de a mentine Grecia in UE. Cu toate astea, ar trebui sa fie constient ca nu orice pret este acceptabil si ca exista un punct dincolo de care nu mai exista negocieri.

    Tsiparis vrea FMI afara din negocieri si probabil ca va face ceva compromisuri ca sa poata plati FMI. Ceea ce insa poate parea un avantaj, intrucat BCE si celelalte entitati creditoare par mai “prietenoase”, poate sa devina si un risc: Tsiparis nu-si lasa nici o alternativa. E adevarat ca cei ramasi sunt interesati de salvarea EURO, dar sunt convins ca in paralel se lucreaza la variante unde santajul Greciei sa devina neoperant.

    • Isabel.A says:

      E mai mult decat atat, totusi. UE si-a bazat o parte din influenta pe idea de “normative power”, ale carei idei, valori, etc au reprezentat prin ele insele un vehicol de difuziune a proiectului european. Atitudinea lui madam Merkel si a lui Schauble mai ales e deplasata usor, si sunt convinsa ca ceea ce este numit “the EU narrative” va avea mult de suferit prin ceea ce se intampla acum. Pana la urma, in “EU narrative”, statele si-au cedat o parte din SUVERANITATE -caci asta inseamna, concret, “politici comune ale UE”, faptul ca tu, ca stat, nu mai detii controlul acelei politici (comert, monetara, agricultura) in schimbul a ceva: apartenenta la un proiect care, printre valorile promovate, are si solidaritatea. Repet, sunt absolut convinsa ca toata situatia asta va avea urmari nu numai financiare, ci si in ceea ce priveste modelul de proiect reprezentat de integrarea europeana.

  30. Radu Humor says:

    Un tip se duce la preot:
    – Părinte am păcate mari.
    – Spune fiule, Dumnezeu e mare şi iartă.
    – Părinte, în timpul războiului am ascuns un evreu în beci.
    – Fiule, asta nu e păcat, i-ai salvat viaţa. Mergi cu Domnul liniştit acasă.
    – Da, Părinte, dar i-am cerut 20 de dolari pe zi.
    – Fiule, asta nu este bine. Ai profitat de necazul lui. Dar totuşi i-ai salvat viaţa. Mergi acasă, ţine post 2 săptămâni şi fă rugăciuni. Omul pleacă, nu prea convins, şi după 5 minute bate la uşa preotului din nou.
    Intră şi îl întreabă pe preot:
    – Părinte, crezi că ar fi bine să-i spun că s-a terminat războiul?

    Până aici!

    Scufiţa roşie:
    – Bunico, de ce ai ochii aşa mari?
    – Bunico, de ce ai urechile aşa mari?
    – Bunico, de ce ai dinţii aşa mari?
    Bunica:
    – Hai gata, că mă enervezi. Pune lupa aia pe masă şi cară-te la mă-ta!

    Nedumerire
    Într-un tren, doi ardeleni şi un negru:
    – Bre, da tu nu eşti de aici.
    – Da, tatăl meu este din Africa, dar mama mea este de aici.
    – Păi cum?
    – Păi tata a fost odată pe aici şi a văzut-o pe mama şi a început să alerge după ea şi a alergat şi a alergat şi a alergat… şi aşa m-am născut eu!
    După vreo 5 minute, ardelenii aveau o nelămurire:
    – Măi, dar ştii ce ne întrebam noi: o fi prins-o?

    Ochi în ochi
    Două prietene stăteau de vorbă:
    – Te-ai uitat vreodată în ochii soţului tău în timp ce făceai sex?
    – Da.
    – Şi ce mutră avea?
    – Stătea în uşă ca prostul.

    Viol cu premeditare
    Într-o seară, un ţăran cu o găleată într-o mână, cu o nicovală în cealaltă, cu câte o găină sub braţ, se uita nedumerit, când spre stânga, când spre dreapta drumului.
    Din spate îl ajunge o blondă. Cetăţeanul necăjit de-atâta bagaj, o întreabă:
    – În ce direcţie e gara, domnişoară?
    – Mergeţi cu mine că şi eu merg într-acolo. După vreo sută de metri, blonda zice:
    – Dacă mă gândesc bine, eu n-ar trebui să merg cu dumneata.
    – De ce domnişoară?
    – Păi, ai putea profita să mă violezi.
    – Cum aşa domnişoară? Cu atâtea lucruri în braţe?
    – Sigur, ai putea pune galeata jos, nicovala în găleată şi găinile…le ţin eu.

    Dilemă

    Un negru ajunge în Ceruri, cu frica-n sân că nu o să fie primit în Rai din cauza problemelor rasiste…
    – Numele? întreaba Sf. Petru.
    – Leonardo Di Caprio – răspunde negrul.
    Sfântul Petru îl priveşte neâncrezător şi-l mai întreabă o dată numele.
    – Leonardo Di Caprio – insistă negrul, conştient de faptul că nu mai putea s-o dea la întors.
    Sfântul Petru scoate celularul şi-l sună pe Dumnezeu:
    – Să trăieşti, Şefu’! Scoate-mă, te rog dintr-o dilema: Titanicul s-a scufundat sau a ars?!

    Evreii se descurcă tot timpul
    Doi cerşetori stau unul lânga altul în faţa unei biserici catolice.
    Unul poartă de gât o cruce iar celălalt are steaua lui David. Toţi care trec dau bani numai celui care portă crucea. Un preot se apropie de cerşetorul cu steaua lui David şi-i spune:
    – Aici e o biserică catolică şi nimeni n-o să-ţi dea vreun ban, mai ales că stai chiar lângă un creştin. Mai bine te duci la o sinagogă de-a ta.
    După ce pleacă preotul, cerşetorul cu steaua îi spune cerşetorului cu crucea:
    – Ia uite, Iţic, cine vrea să ne înveţe pe noi cum se fac bani.

    Prevedere

    O doamnă şi-a pierdut poşeta în agitaţia de la cumpărături.
    A fost găsită de către un băieţel cinstit care i-a returnat-o.
    Uitându-se în poşetă, a observat:
    – Hmmm…când mi-am pierdut poşeta aveam o bancnotă de 20 dolari. Acum am 20 bancnote de un dolar.
    Băieţelul a răspuns repede:
    – Aveţi dreptate doamnă. Ultima data când am găsit poşeta unei doamne, nu avea marunţiş pentru răsplată.

  31. athos says:

    Ce spune Tsiparis: votul referendumului nu este despre ramanerea in zona EURO, acolo vrem sa fim, poporul trebuie doar sa respinga programul propus de creditori.

    Adica, vrem intreaga protectie a zonei EURO, doar ca nu ne asumam obligatiile…

    Domnul Tsiparis nu este nici prost, nici needucat, incat sa nu stie ca cineva trebuie sa poarte sarcina costurilor pe care el nu vrea ca Grecia sa si le asume, desi este 100% responsabila pentru ele, indiferent ce ar spune oricine. Din punctul lui de vedere, zona EURO exista pentru ca ceilalti membri sa preia aceasta sarcina, nimic mai putin. Pentru ca, daca n-ar fi fost zona EURO, nu ar fi existat nici pensiile si nici salariile nesustenabile de azi ale bugetarilor greci, nu ar fi existat sutele de km de autostrazi aproape goale in sezonul turistic, (nici nu vreau sa stiu cum sunt in rest), nu ar fi existat nici o gramada de imbogatiti din sifonarea a sute de milioane de EURO care au curs inspre Grecia din fonduri europene. Adica nu ar fi existat motivul pentru care azi Grecia este chemata la casa pentru a da socoteala de inconstienta cu care s-a lacomit sa supraliciteze, ignorand orice regula a economiei, moderatiei dictate de bunul simt elementar, sa dea socoteala de minciunea intentionata pe care a tesut-o in fata cenzorilor ei atunci cand si-a masluit cifrele…

    Domnul Tsiparis nu este un politican onest, ci unul care intelege sa continue linia mincinoasa a celor care au manipulat creditori, opinie publica, alegatori, in trecut. Domnul Tsiparis cere solidaritate europeana, dar isi dispretuieste concetatenii europeni, din moment ce isi doreste ca acestia sa plateasca pentru el. Nu e vorba despre o cerere cinstita de ajutor, intrucat dl Tsiparis NU ISI ASUMA NIMIC, ci isi acuza creditorii si inventeaza cereri absurde de compensatii. De aceea, in ciuda determinarii aliatilor europeni de a salva zona EURO, si prin ricoseu, Grecia, dl Tsiparis va fi o piedica majora in reusita acestei actiuni si un element care poate evidentia marea slabiciune a proiectului european, care provine de fapt din marea slabiciune a democratiei: nu este mai buna decat cei care o practica. Iar un lant nu este mai tare decat cea mai slaba veriga a lui.

    • Isabel.A says:

      Athos,
      Un discurs foarte “politically corect” :), dar care evalueaza doar dintr-un singur punct de vedere situatia. Dar cei care au imprumutat Grecia nu au nici o responsabilitate? Dar Comisia europeana, care trebuia sa fie mai atenta, ca Grecia sa respecte criteriile de convergenta macroeconomice de la Maastricht: deficit bugetar sub 3% ?

      Ai vazut interviul de azi al lui Varoufakis pentru Bloomberg? Cum ti se pare? Cam cntrazice ideea ca Tsipras & co nu isi asuma nimic.
      http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-07-02/defiant-varoufakis-says-he-ll-quit-if-greeks-endorse-austerity

      • Aramis says:

        Isabel

        Nici nu se Pune problema ca macar un minut sa mai stea Tsipras &co daca referndumul va fi cu rezultat “da”. Lucru deloc imposibil. Chiar si in conditiile lui nu, nu stiu daca au viata lunga ca guvernanti.
        Flamboyantul Varoufakis are un discurs dublu. La Bloomberg, pe la Bruxelles e mielusel, defiant vorba aia, la Atena tipa sus si tare ca institutiile si Germania sunt de vina, ca nu ei ( SYRIZA) au facut datoria ( de parca ar avea vreo importanta cine era la putere cand s-au luat banii) , si alte asemenea balarii. Plus ca nu rateaza nici o manifestatie contra ” finantei mondiale monstruoase” .
        Ce e insa real, palpabil si trist este ca ( vorbesc la telefon in Grecia zilnic cu rude si prieteni) in timp ce Varoufakis zambeste misterios si Tsipras se incrunta neconvingator, Grecia se transforma intr-o tara deprimanta si depresiva. Deja mood-ul oamenilor este unul intre isterie si sindrom melancolic.

        • Isabel.A says:

          Draga Aramis,
          Comentarium tau, ca si ale altor distinse persoane, pierde din vedere tocmai esentialul: datoria Greciei, asa cum este ea, NU este sustenabila; adica nu o poate plati nici intr-o mie de ani in conditiile actuale.
          Despre asta este vorba, si nu daca Varoufakis e mielusel sau nu la Bruxelles (tocami, ca nu a fost) sau daca isi asuma sau nu respinsabilitatea. Nu stiu de ce, din ce motive, se pierde esentialul si se gandeste in clisee de genul “sa pltaeasca !”; “de ce nu platesc?”; “socialistii sunt nenorociti” (n.m.-eu nu sunt o iubitoare de socialisti); etc.
          Si Tsipras is Varoufakis au spus acelasi lucru: ca sa PUTEM plati, avem nevoie de o restructurare a dtaoriei, altfel Grecia va fi in aceeasi situatie si peste 50 de ani, indatorata pana in gat si cu bail outuri permanente. Ce este asa de GREU de INTELES??? Asta spune si varoufakis in interviul pentru Bloomberg: vrem sa platim, vrem sa reformam tara, dar avem nevoie sa o facem pe alte baze, care sa permita un orizont de timp a rambursarii, masuri care sa nu sufoce si mai multe economia. Tu si Athos credeti ca investitiile straie vor veni VREODATA intr-o tara a carei datorie e skyrocketing? paba la cer? In Grecia investitiile straine sunt “dried up” de cativa ani si nu vor veni in conditiile actuale; nu vor veni nicioadata, stiind ca tara traieste din imprumuturi si ca este in situatia de bail out permanent. .

          FMI a scos un raport astazi dupa amiaza in care spune acelasi lucru: datoria trebuie restructurata (punctul inflexibil, unde nu vrea sa cedeze mai ales Merkel).
          Cum ti se pare acest lucru? !!!-mai ales ca FMI nu este cel mai mare iubitor de ne-austeritate. Eu pot sa iti spun de ce a facut FMI acest lucru, ca sa spuna presiune pe eguvernele europene in cauza sa accepte restructurarea datoriei.
          http://www.telegraph.co.uk/finance/economics/11713944/Greece-needs-another-50bn-to-prevent-bankruptcy-and-will-not-survive-without-massive-debt-relief-admits-IMF.html

        • Isabel.A says:

          Adaug: “The IMF’s former bail-out chief, Ashoka Mody said the report revealed that creditors had not been “negotiating in good faith” with Greece by refusing to countenance debt relief for the last five months.
          “If the IMF and other creditors had this document while they were negotiating with the Greeks, it is completely unconscionable that they did not discuss deep debt relief”

          Cum ti se pare asta? Mai par stangistii radicali de Tsipras si Varoufakis doar nebuni si populisti?

          PS: Am auzit/ citit, in presa romana si pe net atatea opinii absolut urechiste despre criza din Grecia, incat ma intreb daca incapacitattea de a rationa, de a gandi critic, e geenetica sau rezultatul unui sistem educatiobnal bazat in mod masiv pe memorare de infromatie. Subliniez ca NU ma refer la nimeni de pe acest blog, e doar o constatare generala.

          • Aramis says:

            Isabel,

            Admit ceea ce spui, am zis ca si creditorii ar trebui sa arate flexibilitate, sunt de acord ca datoria este nesustenabila si ca doar austeritatea nu este o solutie in sine. Dar:

            Bruxelles-ul si toti cei implicati au cerut reforme de cand a inceput toata panarama, de prin 2010. Grecia are mare nevoie de reforme pentru ca sa devina competitiva. Tsipras a venit la putere spunand ca va face negocierile “praf” ( si le-a facut pulbere) , ca va face reforme fara numar ( e drept ca prea putin le-a numit) , si mai ales (!atentie) ca se va ocupa de coruptie si de egoistii bogatasi pe care-I va Pune sa plateasca taxe si nu-I va mai lasa (!) sa scoata banii din Grecia. Grecia are mai multi milionari si miliardari decat Germania ( chiar daca nu toti traiesc azi in Grecia, iar multi au dubla/tripla cetatenie) . Intre ianuarie 2015 si azi, peste 50 de miliarde de Euro au parasit Grecia, adapostindu-se in alta parte datorita fricii pe care o au de Tsipras. Cred ca exista aprox un milion (10% din populatie) de persoane care au conturi in Elvetia sau aiurea. Acum un an a circulat o lista numita ” lista Lagarde” scursa de FMI pe care figurau zeci de mii de persoane cu nume extrem de sonore ( politicieni, actori,mari afacristi, armatori, amante de figuri importante, sotii,cumnati,soacre de politicieni ,etc) care aveau conturi in Elvetia pline de sume nejustificabile prin veniturile sau castigurile declarate legal. Noua Democratie ( o parte din lista membrilor de frunte era si pe lista Lagarde) a fost acuzata ca nu face nimic pentru ca are mainile legate ( nu poate sa ia masuri impotriva propriilor oameni) si uite asa a castigat Tsipras. Dupa ce s-a batut cu pumnul in piept, Tsipras nu doar ca nu a facut nimic ( nici nu putea face macar o treime din ce a promis, dar nici aia n-a facut-o) , dar rezultatul actiunilor si retoricii sale este fuga capitalului. De coruptie s-a ocupat cum te-ai ocupat si tu. pe deasupra a intarit cateva obiceiuri si cutume grecesti pe care Noua Democratie Incepuse sa le demonteze. Un singur exemplu pe care-l stiu bine. Ocupatiile ” inchise” . Notarii, farmacistii, dentistii, anumite specialitati medicale, taximetristii, si altele, sunt considerate in Grecia meserii inchise. In sensul ca daca tu esti sa zicem farmacist cu diploma, poti sa urli si la luna, singura modalitate de a avea o farmacie sau a lucra intr-una este fie sa o cumperi de la un farmacist care se retrage sau care nu are urmasi, fie sa te angajezi la matusa care e farmacista si te ia eventual de mila. Numarul farmaciilor este limitat. Poti sa-ti inchipui ce facea asta la competitivitate.
            In genere, Tsipras nu a facut nimic, din contra, a anulat si firavele reforme pe care le facuse Samaras anterior.
            Asa ca investitorii nu vor veni nici daca I se sterge Greciei datoria pentru ca nu prea au la ce veni, Grecia nu prea e o economie foarte deschisa. Si asta trebuie sa se schimbe. Mai trebuie sa se schimbe si cutuma de a nu plati impozite ( am cunostinte cu mansion de milioane in Kifissia – un cartier de superlux- si care inainte de 2011 cand s-a schimbat regula declarau 12500 Euro venit annual, venit la care intre 2000 si 2011 nu se plateau impozite fiind considerat sub nivelul de saracie .Unii se incadrau si la ajutoare sociale 🙂
            Haiducia asta cu ” cu cat nu platim impozite, cu atat suntem mai smecheri/destepti” , trebuie sa dispara, de asemenea. Si in Germania se evita impozitele pe cat posibil, dar nu in acest fel, si nu in totalitate.
            Asa ca , oricat de destept si futurist in gandire ( Varoufakis foloseste in interviuri officials expresii gen “cock-up” ) ti se pare Yannis , si oricata dreptate ar avea in unele puncte, situatia trebuie sa se schimbe dramatic pentru a mai putea vorbi de o Grecie in Euro si minimal prospera in aceasta viata.

            • d'Artagnan says:

              Ce înseamnă, dragă, ”cock-up”, în termeni futuristi? Că în termeni normali sună bine…

              • Aramis says:

                A mess, a badly done thing, dar e o expresie de urban slang folosita de jmecheroizi, ma’ntelegi…
                A folosit expresia intr-un interviu pentru BBC in care descria sistemul Euro spunand ceva de genul” History will judge Euro as the biggest cock-up…”.
                Sigur ca e o diferenta intre genul acesta si scrobitii de la Bruxelles , Isabel este thrilled 🙂

        • Radu Humor says:

          Aramis says:
          July 2, 2015 at 11:16 pm
          “…ca nu ei ( SYRIZA) au facut datoria ( de parca ar avea vreo importanta cine era la putere cand s-au luat banii) , si alte asemenea balarii. Plus ca nu rateaza nici o manifestatie contra ” finantei mondiale monstruoase” .
          Ce e insa real, palpabil si trist este ca ( vorbesc la telefon in Grecia zilnic cu rude si prieteni)…”
          Nu contează întradevăr cine era la putere când s-au luat banii, ci cum şi pentru ce s-au luat !
          Şi e din ce în ce mai clar că s-a vrut afundarea Greciei în datorii, cu scopul parşiv de a o jefui ! ( am arătat care sunt ţintele exprese ale acestor şacali numiţi pe bună dreptate de Varoufakis ” monstruoasa finanţă mondială”.
          Cât despre faptul că vorbeşti zilnic în Grecia, mă aşteptam !
          Ştiu şi ce-i îndemni şi cine te îndeamnă !
          Sper ca grecii să nu cadă în plasa unor diversionişti, a căror reţele sunt activate urgent când simt pericolul ca un popor să se trezească din minciună la realitate !

  32. mac gregor says:

    Anunt la mica publicitate:

    “In urma defaultului mult dorit, in Grecia au fost vazuti umbland mai multi caini cu colaci in coada. Radu Humor este chemat sa guste din ei.”

    • Radu Humor says:

      Şoţia macacului, ăsta europenizat până-n borta…. palatină este admirată de o pietenă:
      – Vai, dragă ce haină de blană frumoasă ai ?!
      De la ce animal este ?!
      – De la soţul meu , răspunde mândră, creatura ! 😉 Care postează în neştire,pe diferite bloguri, tâmpenie după tâmpenie, dar ia bani frumoşi pentru asta.
      De la nişte neisprăviţi. Tot ca el de bine plătiţi, de alţii, şi mai tâmpiţi ! 😆 😛

  33. pierre says:

    Varoufakis :
    “Nu avem capacitatea de a tipari drahme.In 2000, cu un an inainte ca Grecia sa adere la zona euro, una dintre masurile pe care le-am luat a fost sa ne debarasam de toate matritele .
    Uniunea monetara este ireversibila ”
    Ei, cu o asemenea nazdravanie scoasa pe gura de Varoufakis asta, probabil ca toata Europa a rasuflat usurata. Iote, de asta nu o sa avem Grexit, c-au distrus astia matritele de drahma. Bine ca n-a spus ca nu mai gasesc cheile de la camera unde tineau drahmele astea cu tot cu matrite, ma rog, ce-or fi mai ramas din ele. Citind insa amuzat declaratia lui Varoufakis, pe care recunosc ca multa vreme l-am crezut mai destept decat se cuvenea, m-am intrebat, asa, intr-o doara : oare italienii or fi distrus si ei matritele de lira ? Dar matritele de DM ?

  34. mac gregor says:

    Zici ca Grecia e condusa de antena 3:

    Manipulated by emotive language, panicked people are being sent to the polls like lambs to the slaughter, asked to make a decision that will change the country’s destiny overnight. But they are making this decision without any real information.

    Do you really want to know what it’s like here at the moment? A heated Facebook debate between two close friends just ended with the words: “Don’t ever talk to me again, you bloody fanatic.” Why? One was voting ‘yes’ and the other ‘no’. They have been friends for more than a decade.

    “I’m not talking to my brother these days, we’re enemies,” said another friend, only half-jokingly.

    Social media sites are more like civil war zones – full of threats and swearing, with people losing their tempers and branding each other ‘fascists’ simply for holding a different opinion. TV radio stations are constantly broadcasting news programs to update the public. Worn out journalism colleagues are trying to control their guests, who are frantically shouting in desperation, trying to shift the vote one way or the other.

    Minunat. desigur sunt sarcastic, si ma bucur ca in Romania gunoaiele de la antena 3 au pierdut meciul.

  35. Radu Humor says:

    http://www.cotidianul.ro/cum-se-vede-grecia-intr-o-tara-care-a-fost-la-randul-sau-in-incapacitate-de-plata-264143/

    Președinta Argentinei Cristina Kirchner a comparat miercuri criza bugetară care afectează Grecia cu incapacitatea de plată în care s-a aflat țara sa în 2001, vorbind de consecințele „teribile” ale punerii în aplicare a politicilor de austeritate, transmite joi AFP.

    „Ceea ce trăiește poporul grec este exact ceea ce noi, argentinienii, am trăit în 2001: consecințele politicilor teribile, neoliberale, tăierile permanente care conduc la mizerie, foame și șomaj”, a declarat Cristina Kirchner într-un interviu difuzat de televiziunea publică argentiniană.

    „Astăzi, 60% dintre tinerii greci nu au un loc de muncă, 30% dintre cetățenii greci vor sta la lumina lumânării pentru a reduce costul la electricitate, astăzi în stradă se află oameni ale cărora pensii au fost tăiate. Cu excepția cheltuielilor militare: FMI nu a cerut niciodată reducerea cheltuielilor militare”, a mai spus aceasta.

    Argentina s-a declarat în 2001 în incapacitate de plată, pentru o datorie privată de aproape 100 miliarde de dolari.

  36. Radu Humor says:

    http://www.hotnews.ro/stiri-russia_report-20272592-rusia-statul-interzice-orice-finantare-pentru-ong-urile-clasificate-drept-agenti-strainatatii.htm
    Aştept ziua când şi ai noştri tineri, ce la Paris sau la Bruxelles învaţă, nu la gât cravata cum se face nodul, ci cum să-ţi trădezi Ţara, să nu mai poată suge de la două vaci ! S-o sugă doar pe una !

    • athos says:

      Sigur, e vorba de agenturili straine… Uneori intelegi că pentru unii, evolutia reprezintă un proces fără sens.

  37. mac gregor says:

    Johannis a zis azi ca vom fi si noi grav afectati daca cade Grecia. As tinde sa ascult cu 2 urechi ce spune sasul, el fiind si om de calitate si informat pe filiera nemteasca.

    Si numai daca ma gandesc la efectul asupra increderii consumatorului si a “animal spirits” pe care il va avea spectacolul deprimant al unor oameni care vor trebui sa se hraneasca cu basinile lui Tsipras si care probabil vor incepe in cateva luni sa faca foarte urat.

    Ei nemaiavand euro, banci sau drahme pentru ca desigur guvernul nu s-a gandit la asta..

    • d'Artagnan says:

      Să fiu sincer, probabil ar fi fost mai bine ca Iohannis să-și fi ținut gura, exact pentru efectul aupra încrederii cocnsumatorului…român. Adică Isărescu se dă de ceasul morții să liniștească spiritele, și vine Președintele și prevestește Apocalipsa!

  38. Radu Humor says:

    Văd că vă declaraţi oripilaţi de sporurile pe care le primeau câteva categorii de oameni ( ai muncii ! ) din Grecia, fără să ştiţi avantajele pe care şi le trag unii care nu produc decât mătreaţă, cum zicea cineva ! 🙄
    De unde până unde, la nişte oameni imteligenţi ca voi, atâta urmă de slugărnicie ?!
    Din moment ce omul s-a născut liber, cum s-a putut ajunge ca el să fie adus în starea actuală de sclavie ?!
    Păi, problema care ar trebui s-o pună nişte oameni inteligenţi ar fi, de ce ăia primesc astfel de sporuri şi noi , nu ?!
    Vă spun eu că toţi am putea benreficia de două salarii anuale în plus ( primele de Crăciun şi de Paşte) cu condiţia ca hienele care ne conduc să dirijeze ca lumea, Lumea asta prost făcută, în care urât mirositori ca acest macac de exemplu, …ut, în loc să pută !
    Dacă o singură zi de război în Siria de ex. costă 70 milioane de dolari, şi sunt cu zecile războaiele şi cu sutele de mii zilele acestea blestemate în care se moare şi se distruge într-o veselie nebună, închipuiţi-vă cum ar arăta Lumea în care toţi aceşti bani s-ar folosi să zicem pentru acordarea unor asemenea sporuri ( a câta sutime din această sumă ar fi folosită pentru aceste sporuri şi altele, la nivel mondial ) şi cât ar mai rămâne pentru un trai omenesc pentru toţi locuitorii acestui Pământ 😉
    Dar n-ar mai avea unii miliarde, pe care probabil speră să le ia cu ei în mormânt, făcute din industria de armament, farmaceutică, dar mai ales din camăta ordinară, la nivel planetar pe care o desfăşoară aceste bănci, toate încăpute pe mâinile unor descreieraţi care se cred Dumnezei !
    Dacă suma totală a banilor rezultaţi din activităţi economice, productive a ajuns să fie mai mică decât cea “realizată” din speculaţii financiare, activitate ce nu produce nici măcar un ac, nici un bun material, ce fel de viitor poate avea o asemenea nebunie ce se vrea generalizată prin crearea unui singur guvern mondial !
    O lume fictivă, bazată pe o exploatare sălbatică a marii majorităţi de către o mână de descreieraţi ! :mrgreen:
    Iar dacă are cineva bunul simţ de a respecta Omul, această creaţie a lui Dumnezeu, nu a lui Darwin cum ne mai învaţă unii ( se zice că maimuţele după ce au văzut ce-a ieşit în urma evoluţiei, unul şi aici pe blog, au renunţat la ea 😉 ), se găsesc nişte oameni să critice asemenea acte lăudabile !
    Păi, să nu vină sfârşitul Lumii ?!
    Dar, vorba cuiva :
    – Ce, asta-i Lume ?! Poate, lume…

  39. Isabel.A says:

    Mai am o precizare: cred ca (“educated guess”, cum se spune) raportul FMI-scurs presei engleze (foarte interesant acest aspect) astazi are in spate ingrigorarea Washingtonului ( administratiei americane) fata de situatie, care, daca escaladeaza, va avea si consecinte importante geopolitice, multe dintre ele greu de determinat acum. Nu trebuie scapat din vedere ca Grecia are poate cea mai importanta pozitie geostrategica din toate tarile europene si, de la Winston Churchill incoace (pe care nu l-a interesat la Moscova, in 1943, cand a negociat deja cu Stalin pre-aranjamentul de la Yalta decat sa scoata Grecia din sfera de influenta sovietica, chiar cu pretul de a-i da mana libera lui Stalin in tarile din est), politicienii si europeni, si americani au insistta sa aiba Grecia in sfera de influenta euro-atlantica si au impins chiar integrarea ei, in unele momente, in NATO, respcetiv UE. Acum, cu atat mai mult, in conditiile miscarilor geopolitice si geo strategice ale actorilor statali (Rusia, China) dar si non-statatali (oranizatii teroriste, retele de trafic, etc), e nevoie de o Grecie stabila atat din punct de vedere politic cat si economic (una fara alta nu se poate) , pentru ca altfel, repet, exista marele risc al unor consecinte geopolitice care intra in sfera “unchartered”, adica greu de definit /prevazut chiar.

    • d'Artagnan says:

      Oare Grecia știe ce mare avocat are în persoana ta? 🙂

      P.S. Probabil ai dreptate cu acest comentariu…dar, după ce l-am citi, mi-a venit în minte celebra replică: Ba eu merg și mai departe și zic: mă tem de șantaj!
      Nu-i cam scump totuși?

  40. d'Artagnan says:

    PULSUL PLANETEI. Pentru că a prins-o jucând la cacealma, UE a pus Grecia să-și arate goliciunea
    de Iulian Chifu

    Epopeea Greciei a ajuns pe ultima turnantă cu încetarea parțială de plăți pe tot cuprinsul Eladei.
    Atena a ratat plata ratei către FMI și a ieșit din negocierile cu creditorii, în condițiile în care a anunțat varianta sa de soluție: referendumul. Mai exact, domnul Tsipras, ocupat cu bătutul cuielor în tălpile colegilor politicieni, a ales să ia un ciocan mai mare, să amenințe Uniunea Europeană, jucând la cacealma. Iar reacția UE, respectiv a Germaniei, a fost clară: hai să te vedem. Joci la cacealma, să-ți văd cărțile, să văd pe ce te bazezi când ameninți fără bază. Să-ți văd goliciunea, să arăți lumii rușinea!

    Actuala conducere a Greciei, cu Syrza și Tsipras în prim plan, e autoarea a numeroase episoade de frondă și tupeu maxim, deși nu are un chior în buzunar. Ambiția, demnitatea, forța unei națiuni sunt invocate contra finanțatorilor globali și europeni care ar fi, cumva, obligați să susțină huzurul și modul de viață al grecilor, sau măcar transformarea pas cu pas a stilului de viață spre unul mai modest. Rezultatul e decizia ca, odată cu prăbușirea financiară a Greciei și readucerea in regulile jocului, să fie pedepsiți si cei care au împins jocul dincolo de orice limită acceptabilă.
    Nu am nici o problemă cu Grecia, bravo ei dacă își poate susține nivelul de trai. După mine, grecii ar trebui să aibă un nivel de trai comparabil cu al românilor și bulgarilor. Totuși pensia medie e mai mare ca-n Germania, pensionarea la 55 de ani, iar pentru cine știe, siesta 12-17 nu a putut fi decât redusă între 14-16, nu eliminată, ca-n Spania. În rest, grecii nu au învățat lecția, cei bogați au părăsit țara, iar cei de rând nu s-au îndreptat spre orice tip de muncă, așa ca-n Spania și Portugalia, ci au rămas tot cu „boieria” joburilor nobile, ca-n Marea Britanie. Dacă tot a amenințat cu referendumul pentru a forța negocierile cu creditorii, după ce premierul și comunicarea guvernamentală au mințit populația că proiectul de austeritate presupune tăieri de pensii și salarii sau după ce Varufakis, ministrul Finanțelor, a înregistrat convorbiri cu omologii săi, amenințând că le dă publicității – gest incalificabil și definitiv în privința pierderii încrederii într- un asemenea personaj politic – iată că azi Germania obligă Grecia să meargă până la capăt.
    Practic îl obligă pe Tsipras, pentru a profita măcar și de ultimul tren și de ultima ofertă propusă, să treacă prin referendum, să iasă public și să spună populației „votați NU, votați rămânerea în Euro, votați pentru programul de austeritate”. Evident un gest suicidar oricum: fie Grecia votează la referendum astfel, la cererea Syriza, și îl aruncă pe Tsipras și partidul său din poziția de guvernare, dovedind încălcarea crasă a promisiunilor electorale, fie votează ieșirea Greciei din Zona Euro și-l obligă pe liderul populist de stânga să pună pe masă planul alternativ. Despre care Tsipras deja a anunțat public că nu-l are.

    Nu știu ce va face guvernul grec. Prins cu ocaua mică, trișând și jucând la cacealma, obligat să pună cărțile pe masă, nu știm dacă se va sinucide pentru că a pierdut casa și nevasta la poker sau va fi ucis de partenerii de joc la risc cu mize mari pentru că a pariat pe ceea ce nu are. Cert este că azi orice pas înainte trece prin referendum, că nu există alternativă și că viitorul se anunță sumbru pentru grecii de rând și frumoasele lor insule însorite.

    Nici jocul cu focul, prin tentativa de a găsi alternative la Moscova, ca o formulă de contrapondere la europeni, nu pare să fi ajutat. Din contră, această picanterie minoră a fost considerată tot la capitolul vedetisme, aroganțe și abordări ieftine ale Atenei, care s-a dus la altă capitală care se tot caută de bani, reduce cheltuieli și amână plăți, fiind sleită de lipsa reformelor, sancțiuni și efortul de război, plătind pentru aroganța și aventurismul de a modifica frontiere prin forță, în plin secol 21. Iar astăzi, Tsipras este la zid, împins să-și plătească glonțul, pistolul și călăul care-i va pune capăt carierei politice de populist, anarhist de sânga și, cel mai probabil, cum se va dovedi duminică, păcălici politic notoriu. Aviz amatorilor!

    • Radu Humor says:

      …”după ce Varufakis, ministrul Finanțelor, a înregistrat convorbiri cu omologii săi, amenințând că le dă publicității – gest incalificabil și definitiv în privința pierderii încrederii într- un asemenea personaj politic -…”
      Păi, dacă n-au nimic de ascuns, de ce să se teamă şacalii ueişti că Varoufakis face publice convorbirile ?!
      Şi până la urmă n-ar trebui să ştie şi poporul ce i se pregăteşte cu perfidie în spatele uşilor închise ?!
      Ce toţi sunt ca ai noştri, nişte yesmany împuţiţi care pentru câţiva arginţi îşi scot şi mamele la produs ?!
      Cred că numai proştii, sau cei plătiţi să susţină feroce distrugerea unei naţiuni glorioase pe care o jignesc şi o înjură în fel şi chip, pot fi de partea caracatiţei iudeo-masonice ce vrea să distrugă Ortodocsia, principalul lor adversar !
      Şi dacă vor reuşi, dar nu cred, ce veţi câştiga unii ca voi, care lătraţi de zor când trece democraţia şi scheunaţi amarnic când sunteţi puşi cu botul pe labe şi coada între picioare ?! Vă spun eu :
      Câţiva bănuţi şi reproşul plus dispreţul tuturor celor care vor fi învinşi de acest sistem demonic global, care, la fel ca celrelalte se va prăbuşi până la urmă deoarece nu poţi face totul cu bani. Mai trebuie şi dragoste de oameni, nu numai de bani !
      P.S.
      După câte observ, maşinăria manipulatorie furibundă pornită împotriva fraţilor noştri greci, creştin ortodocşi, e pe cale de a se gripa ! 😉
      Cu un ultim efort, sunt unii pe aici, care gâfâie împingând s-o scoată din mocirla urât mirositoare. Cu riscul de a li se îmbiba şi lor mirosul pestilenţial !

      • Radu Humor says:

        Şi de ce să se decredibilizeze unul ca Varoufakis care arată adevărata faţă a acestei făcături şi să nu-şi piardă credibilitatea cei care se feresc ca dracul de tămâie să nu se afle planurile lor diabolice de distrugere şi compromitere a unei naţiuni căreia îi datorăm inclusiv Democraţia ,cu care umblă-n gură această adunătură globalistă, pentru a-şi ascunde colţii gata să sfâşie orice demnitate umană şi balele ce le curg după bogăţiile altora !?

  41. athos says:

    Isabel

    in primul rand nu vad in articolul din Bloomberg propus de tine ceva care sa sugereze ca Varoufakis sau Guvernul grec in general isi asuma ceva.

    Apoi, cred ca nu ai citit cu atentie ce am scris despre acest subiect. Principalele mele afirmatii sunt:

    1. Grecia nu va putea plati niciodata aceasta datorie
    2. Problema cea mai mare a Greciei este structura bugetara, total nesustenabila. Syriza este complet nepotrivita pentru a face orice reforma in acest sens.
    3. Grecia ar fi trebuit sa discute serios alternativa unui default controlat, (echivalent cu o restructurare masiva a creditului), dar asta inseamna in primul rand sa faci taierile necesare de pensii si salarii bugetare acasa, aratand ca iti asumi prostiile din trecut si intelegi sa le corectezi si mai inseamna sa incepi sa fii eficient in eradicarea coruptiei, altfel iti bati joc de contribuabilii din celelalte tari europene carora le ceri sustinere sau carora le-ai pierdut banii cu care te-au creditat.
    4. Cei doi clovni nu au nici un plan legat de restructurarea datoriei, asa ca vorbesc discutii. Agenda lor, daca au una, este ascunsa, iar povestea cu referendumul doar un exemplu de lasitate si perfidie fara margini, o scurtatura spre un posibil haos.
    5. Cel mai mare pericol al Greciei nu este parasirea zonei EURO, ci incapacitatea administrativa de a mentine tara in parametri normali intr-un astfel de proces. Personal , nu cred ca Grecia poate rezista in zona EURO, este oarecum un non-sens. Nu ma refer la UE, ci la moneda.

  42. mac gregor says:

    ” viitorul se anunță sumbru pentru grecii de rând și frumoasele lor insule însorite”

    daca Grecia pica in groapa sapata de Tsipras si ramane acolo 5 ani, mi-e ca insulele vor prefera secesiunea, sub un nume gen “Confederatia Cretana”, si sa-i lase pe grecii de rand sa-i duca in spinare pe comunisti, daca le place asa tare de ei – sa-si duca crucea, cum ar veni.

    • Radu Humor says:

      Da, mă !
      Că tu crezi că-i ca la voi, la macaci, să vă agăţaţi în cozi pe alţi copaci ?!
      Las-o jos ! Nu coada, ci politica ! Că-i prea grea pentru voi, deşi se mai coboară uneori şi alţii la nivelul vostru 😉
      P.S.
      Şi să se cheme “Cretană” după insule, sau “cretină”, după voi, maimuţele globaliste ?!

  43. Radu Humor says:

    Ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, a acuzat sâmbătă creditorii internaționali ai țării sale de ‘terorism’ și de intenția de a-i ‘umili pe greci’, cu o zi înaintea referendumului prin care aceștia se vor pronunța asupra ultimelor propuneri de acord ale instituțiilor creditoare, transmite AFP.

    ‘Ceea ce fac cu Grecia are un nume: terorism’, a acuzat Varoufakis, într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Mundo.

    ‘De ce ne-au obligat să închidem băncile? Pentru a le insufla oamenilor teamă. Și când este vorba despre a răspândi frica, numim acest fenomen terorism’, a susținut ministrul elen, referindu-se la politica dusă de creditori Atenei — Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europană și Uniunea Europeană.

    gherghin 04 Jul 11:10
    Nu ca as fi un sustinator al syrizei dar in conjunctura actuala cred ca acest personaj care este Tsipras are multa dreptate sa consulte poporul vis-a -vis de conditiile puse de grupul euro si FMI( Bancherii acestor doua entitati financiare nu au facut altceva decat sa perceapa o dobanda care a impovarat nu numai Grecia ci toate tarile din euro grup. Daca stam sa analizam SI Ungaria si Polonia au negociat foarte dur cu UE numai romania a plecat capul ca o sluga neputincioasa. Iar consecintele se vad. Cred ca in actuala situatie in care se afla europa este foarte probabil sa apara pe scena politica partide cu politici comunistoide cel putin la nivel declarativ , iar daca se va continua cu politici de distrugeri a economiilor nationale asa cum a dorit germania in ultimii 20 de ani in cadrul UE numai pentru a-si vinde produsele sale pe pietele din estul europei pe bani dati imprumut, cu dobanzi mari, nu face altceva decat sa forteze tarile care au trecut printr-o perioada comunista sa ia masuri similare Greciei .

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/referendum-grecia-ziua-care-poate-decide-soarta-europei_1737421.html#ixzz3ev5NgwjB
    Follow us: @realitatea on Twitter

    P.S.
    Până unde a ajuns prostia (r)omenească, datorată manipulării ordinare făcute de iudeo-masonerie :
    În loc să-i susţinem pe fraţii noştri de cruce greci, îi criticăm alături de nişte cămătari împuţiţi care-i acuză pe cetăţenii Eladei că trăiesc prea bine ( vezi idioţenia cu sporurile !).
    În loc să ne dorim şi noi să trăim la fel, luptând pentru reducerea “taxelor letale”, cum le numesc chiar ei, într-o bătaie de joc dusă la extrem, noi ne dorim ca dobitocii, să moară capra vecinului !
    Treziţi-vă !
    Ori, n-ascultaţi (nici de) Imnul României ?! 🙄

  44. mac gregor says:

    de cate ori citesc prostiile lui Tsipras imi vine sa-i dau palme lui Radu Humor.

    ‘De ce ne-au obligat să închidem băncile?’

    Cine si cum i-a “obligat”, mai prostea? A fost decizia luata unilateral de Varoufakis.

  45. d'Artagnan says:

    Hei, Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă?
    de Iulian Anghel

    Oamenii cu umor fac, totuşi, în aceste zile o legătură între prăbuşirea Greciei şi prăbuşirea “telefericului” din romanul lui Nikos Kazantzakis „Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorba” (1947), tradusă la noi, şi la Univers şi la Humanitas, sub titlul „Alexis Zorba”, probabil sub imperiul formidabilului succes al filmului din 1964 al lui Mihalis Kakoyannis, „Zorba Grecul” cu Antony Quinn în rolul vieţii lui.

    Cea mai frumoasă replică a filmului este, spune un amic, cea în care Zorba, la capătul catastrofei tuturor catastrofelor în care telefericul se prăbuşeşte şi, odată cu el toată investiţia, călugării fug care încotro răniţi şi betejiţi, icoana Maicii Precista este în mare pericol, oaia la proţap se face scrum, spune, către „american”: „Boss, ai văzut vreodată o prăbuşire mai măreaţă? ”

    Replica este adaptată pentru film, în romanul lui Kazantzakis* ea, nu mai puţin stupefiant, suna aşa: „Vai, vai, vai! jupâne, ai văzut ce scântei făcea dumnealui? (telefericul prăbuşindu-se – nota mea)”.

    La aproape 70 de ani de la apariţia romanului lui Kazantzakis, un alt Alexis se pregăteşte să dărâme „telefericul”.

    Dar, aşa cum am spus, Grecia de azi nu este despre Alexis Zorba şi nici Nikos Kazantzakis nu este “despre Grecia”.

    Alexis Tsipras nu are nici o genă comună cu Alexis Zorba deşi rezultatul acţiunii lor s-a putea să fie, păstrând proporţiile dezastrelor, acelaşi:

    „– I-ai văzut cum fugeau?

    – Mai ales călugării!

    – A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

    Avem mereu tendinţa, noi oamenii, să-i îndemnăm pe alţii la meditaţie şi am făcut un obicei din a face altora reproşuri: ”Nu au învăţat nimic din greşeli!”.

    Doar că, alegând Syriza sau Zorii Aurii grecii nu au făcut decât să arate că au învăţat din greşeli.

    Nu Syriza i-a adus pe greci în situaţia în care sunt, ci partidele tradiţionale PAKOS (stânga) şi Noua Democraţie (dreapta).

    Cu ochii pe Grecia nu vedem mita pe faţă care se dă la noi în România, în acest moment.

    România a trecut prin situaţia Greciei, la o scară de, hai să zicem, 1 la zece, în 2008 -2010. În 2008 când „economia duduia” la fel ca a grecilor acum 20 – 30 de ani, guvernul a cheltuit sume uriaşe. În 2008, la o creştere economică greu de imaginat acum, de 8,5%, în loc să fie pe excedent bugetul a fost pe un deficit de 5,6% din PIB: 25 de miliarde de lei, adică 7 miliarde de euro, într-un an cu o creştere economică record, la care se adaugă încă 2 miliarde de euro („venituri extraordinare” care nu se văd în deficit), banii din privatizarea BCR. Într-un an record, guvernul a cheltuit în jur de 10 miliarde de euro bani pe care nu-i avea. Nu a fost de ajuns, parlamentarii au votat într-o veselie majorări de salarii pentru anii ce vin. O frenezie a cheltuielilor nesăbuite nu doar în 2008, ci şi în 2009.

    Ce a urmat ştim: prăbuşire, tăieri de salarii, majorări de taxe un an mai târziu şi următorii. O apocalipsă a grecilor, mai mică.

    Este, în aceste zile, o aşa mândrie naţională la noi că nu suntem în situaţia grecilor.

    Dar nebunii, singurii care nu dorm, pregătesc o alta.

    Nu am auzit pe nimeni protestând împotriva reintroducerii pensiilor speciale decisă în Parlament în ultima zi din sesiunea din vară.

    Impactul? Nu-l ştim. Ştim un singur lucru, din datele INS. Anul trecut, deficitul fondului de pensii a fost de 25%. Anul acesta, la patru luni, ca urmare a reducerii CAS, deficitul a ajuns la 36% (6,5 mld. lei), ceea ce va însemna pe tot anul 19 miliarde de lei, echivalentul a 2,7% din PIB.

    Nu protestează nimeni şi e şi normal, într-un fel: daca vecinul ia o pensii cu două sute de lei mai mult, de ce să protestez eu, că doar suntem vecini buni.

    E normal că nu protesteze nimeni când PNL propune dublarea alocaţiilor pentru copii, ceea ce înseamnă 2 mld. lei în plus de la buget, pentru că alocaţiile sunt de mizerie.

    E normal să nu protesteze nimeni când se majorează salariile cadrelor nedidactice cum spune guvernul, pentru că au salarii foarte mici.

    E normal să nu protesteze nimeni când se reduce TVA la alimente, pentru că avem preţuri ca în Vest, iar salarii de cinci ori mai mici.

    E normal să nu protesteze nimeni când TVA revine de la un nivel imens de 24%, la 19%.

    E normal să nu protesteze investitorii când li se reduce impozitul pe dividende la 5%, pentru că trebuie să incurajăm bursa.

    Iar anularea accizei de şapte eurocenţi este de la sine înţeleasă, de vreme ce nu au făcut din ea niciun centimetru de autostradă, cum au promis!

    Dar responsabilitatea unde e?

    Problema reducerilor de taxe nu este dacă ele sunt bine de operat pentru că sunt excelente, dacă sunt posibile. Reducerile programate pentru anul viitor ce rezultă din noul cod fiscal şi din cele decise anul trecut şi la începutul acestui an sunt de cel puţin 28 de miliarde de lei (fără impactul pentru pensii pentru care nu există un calcul), adică 4% din PIB-ul estimat pentru 2015. La acestea trebuie adăugat deficitul deja asumat de 1,2% din PIB. O parte din sume vor fi compensate de încasări mai bune. Dar, în mare parte, vorbim bani ce trebuie împrumutaţi. Iar banii împrumutaţi trebuie rambursaţi, dacă nu azi, mâine, dacă nu de generaţia asta, de generaţia viitoare. Tinerii greci în rândul cărora şomajul este de 50% plătesc azi pentru ce nu au consumat.

    De ce sunt aceşti oameni, care-şi spun oameni politici, atât de generoşi cu impozitele noastre într-o vreme, iar în alta nu sunt?

    Ia amintiţi-vă perioada reducerii TVA la pâine, în 2013, toamna. Un an de zile nu s-a putut! Nu ştim, să vedem impactul! După asta, cererea de reducere similară, pentru carne. Nu ştim, să vedem impactul pe pâine! S-au mărit taxe ca să facem autostrăzi – miniciună gogonată.

    Brusc, în iarna lui 2015, s-a putut nu doar pentru carne, ci pentru tot – guvernul şi PSD, pe muchie de cuţit după catastrofa din alegeri, arăta că este responsabil! Ca în vremea apusă a lui Băsescu. Un an a susţinut că nu se poate reveni la situaţia de dinainte de tăierea cu 25% a salariilor bugetarilor, iar când interesul electoral i-a cerut-o, cică nu este nicio problemă.

    De ce a reintrodus Parlamentul pensiile speciale, într-un moment în care deficitul fondului de pensii a ajuns la o treime şi este acoperit din bugetul de stat, adică din TVA şi impozit pe salarii cu 4 miliarde de euro, anual – un sfert din suma totală pe care statul o plăteşte bugetarilor?

    În primul rând ca parlamentarii să justifice că şi-au umflat lor pensiile cu până la 4.000 de lei pe lună de căciulă. În al doilea rând ca Oprea, care conduce un partid ce, în mod normal, nu are ce să caute pe scenă, să câştige voturi de la militari şi poliţişti apărătorii cu caschetă ai interesului lui naţional de partid.

    De ce a introdus PNL amendamentul la reducerea TVA cu încă un procent? De ce a introdus şi amendamentul la dublarea alocaţiilor pentru copii? Simplu: ca să vadă poporul că luptă pentru el chiar şi din tranşee. Niciun calcul economic, niciun pic de bun-simţ, doar calcul politic în cazul tuturor.

    Nu ne-a ajuns episodul 2008. Îl repetăm în 2015.

    Nu s-a întâmplat altfel în Grecia. Nu-i mai înjuraţi pe greci.

    Nefericirea lor de azi este că figura de mai sus s-a putut repeta pe distanţe lungi de 10 – 20 de ani, iar acum trebuie să plătească tot. Nimeni nu va spune în lumea asta că nu vrea majorare de salariu sau pensie specială. Şi, dacă va fi întrebat de unde vin banii, va spune că nu este treaba lui.

    Dar vedeţi, cu faze de astea o iei în freză.

    Câţi mai ştim ce a însemnat reforma Hartz în Germania, acum 10 ani? Reforma dură a pieţei muncii în mandatul cancelarului de stânga Gerhard Schroeder şi pusă pe hârtie de Peter Hartz, pe atunci director de personal al Volkswagen, este şansa Germaniei de astăzi. După reformă, din ce ştiu (e posibil să greşesc), germanii nu au văzut o majorare de salariu mai de doamne ajută vreme de 10 ani.

    Nu dau idei nimănui, salariile în România sunt atât de jos, inclusiv în comparaţie cu cele ale grecilor, încât principalul ţel al oricărui politician responsabil ar trebui să fie acela de a crea condiţii ca ele să se tripleze în zece ani, dacă nu în cinci.

    Dar nici salariile, nici pensiile nu pot fi majorate prin decizii parlamentare.

    Schroeder care lucrează acum pentru Gazprom a pierdut alegerile din cauza reformelor impuse – dar aceasta înseamnă responsabilitate. Dacă Germania dictează azi în Europa este pentru că un cancelar de stânga a ştiut că social-democraţia nu înseamnă să dai pomană săracilor, ci să-i trimiţi la şcoală, să le dai şansa unui loc de muncă, chiar dacă cu bani mai puţini.

    În rest, cum am spus, nicio legătură între realitate şi fabula literară, doar, poate, ceva, o vagă asemănare pentru cei care iubesc filmul între episodul fugii banilor din Grecia de azi şi finalul din “Zorba Grecul”:

    „– I-ai văzut cum fugeau?

    – Mai ales călugării!

    – A doua oară… A treia oară a fost cel mai bine. N-a mai rămas nimic… Nimic!”

    * Nikos Kazantzakis, „Alexis Zorba”, editura Univers 1987, pg. 297. Uimitor este la această traducere că nu menţionează traducătorul.

  46. Radu Humor says:

    Neobişnuitul obiect care a fost atins de buzele “Doamnei de Fier” a fost scos la vânzare pe site-ul http://www.justcollecting.com şi oferă celor interesaţi şansa de a “primi” un sărut de la Margaret Thatcher.

    Fostul premier britanic Margaret Thatcher a folosit acest şerveţel pentru a-şi îndepărta de pe buze excesul de ruj roşu în timpul unui turneu pe care l-a efectuat în SUA, în anul 2000.

    Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/un-sarut-de-la-margaret-thatcher-un-servetel-cu-urmele-rujului-doamnei-de-fier-scos-la-vanzare_1737608.html#ixzz3evnncRRJ

    Se pare că cel care a găsit şerveţelul este macacul nostru ! 😉
    Pe când aduci şi o mostră de hârtie igenică de-al Cristinei Lagarde, sau vreun tampon de-al Vivianei 😉
    Dacă nu, măcar un prezervativ folosit de-al lui Strauss Kahn, sau vreun pampers de-al moştenitorului tronului britanic 😉 ( nu de-al lui Charlles… 🙄 )

    • mac gregor says:

      macac?

      tu esti atat de jos incat nici nu ma pot gandi la vreo porecla de animal care sa ti se potriveasca, toate fiind mai sus in ierarhie. Poate rama 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s