TVA general redus la 19%, disparitia accizei pe carburanti si a « taxei pe stalp » – ultima o monstruozitate fiscala al carui inventator ar fi trebuit nominalizat la categoria « investment killer » – iata noutatile Codului Fiscal tocmai adoptat in Camera Deputatilor.
Nu credeam sa ajung sa fiu de acord cu Ponta, si inca de doua ori intr-un an, dar iata ca se poate. Cu care ocazie sunt in dezacord si cu avertismentele Comisiei Europene. Desigur, sunt ferm convins ca nici un calcul economic sau bugetar nu a stat in spatele acestor decizii, ci doar pure calcule politice. De fapt, este strigatul de disperare a lui Ponta si al multor pesedisti, aflati fata in fata cu amenintarea disolutiei in urma gravelor acuzatii care planeaza asupra activitatii lor : « salvati-ne, va dam de toate ».
Dar nu motivatia este cea care importa aici. Ci efectele. Comisia Europeana avertizeaza in special cu privire la scaderea TVA. O gramada de alti experti au sarit si ei sa-si exprime scepticismul, majoritatea bazandu-se pe faptul ca « lipseste un studiu de impact ». Really ? As fi dorit sa-i fi auzit atunci cand a crescut, intreband de studiul de impact. Este de fapt o atitudine de non-combat si un limbaj de lemn ce sugereaza expectativa.
Ei bine, eu nu stau in expectativa cand spun : excelenta masura ! Unii spun ca nu e sigur ca va creste consumul, cel putin nu imediat. Si ce daca ? Mai spun ei ca si daca va creste, nu e sigur ca va merge in dezvoltare interna, intrucat surplusul se poate asigura si din import. Mofturi, asta inseamna sa presupui ca scaderea TVA va creste ponderea importurilor, o aberatie. Ca sa nu mai zic ca importul se face prin importatori, respectiv companii romanesti. Dar cele mai multe ingrijorari se leaga de scaderea veniturilor bugetare. In replica, Ministrul Finantelor vorbeste de o mai buna colectare, ( ceea ce este probabil), si de tinerea in frau a cheltuielilor, (ecce homo !). Eu nu stiu cat de serios vorbesc acesti oameni, dar ce mi-as dori cu adevarat ar fi o lege prin care aceste niveluri sa nu mai fie tangibile prin crestere macar 10 ani… Sub nici o forma.
Sa va spun si care cred eu ca sunt beneficiile certe ale acestei masuri :
– Imbunatatirea imediata a cash flowului companiilor.
– Scaderea preturilor sau cresterea marjelor de profit, depinzand de modul in care se va echilibra piata.
– Cresterea vanzarilor de autoturisme si a leasingului, destul de afectat de deductibilitatea modificata in ultimii ani
– Efectul cumulat al caderii supraaccizei si TVA la combustibili, (in baza de calcul a TVA intra si supraacciza), ar trebui sa insemne o scadere semnificativa a pretului combustibilului, avand ca efect renuntarea la tendinta transportatorilor internationali romani de alimentare a camioanelor in afara tarii. Impactul va fi masiv.
– Presiune pe cheltuielile publice. Nu trebuie sa ne treaca prin cap sa ridicam taxele pana la nivelul la care politicianul poate cheltui…
Desigur, toate astea sunt valabile ceteris paribus. O crestere de alte taxe si impozite ar putea anula efectele benefice ale scaderii de TVA si eliminarii celorlalte doua monstruozitati.
Cum ne transmitea domnul Ponta din Turcia, înainte de vot:
”Azi este o zi extraordinară pentru economia României și pentru toți cetățenii săi – la ora 15 Camera Deputaților votează Noul Cod Fiscal propus de Guvernul pe care îl conduc / prin acord politic și cu Opoziția cota standard de TVA va reveni la 19% (așa cum era înainte de decizia catastrofală de mărire la 24% luată în 2010 de Băsescu – Boc – Predoiu și restul PDL)! Regret că nu pot fi azi la acest vot istoric, dar le mulțumesc anticipat tuturor colegilor deputați care vor participa și vor susține azi acest Nou Cod Fiscal!!!”.
Iar după vot:
””A fost adoptat noul Cod Fiscal!!! Sunt un premier mândru și fericit – USL și-a îndeplinit azi TOATE promisiunile economice și sociale!!!”, a scris premierul Victor Ponta, pe pagina sa de socializare.
Cu alte cuvinte, maurul și-a făcut datoria, deci maurul poate merge la pușcărie, via DNA.
Sau cam așa ceva, nu-mi aduc aminte exact expresia. Dacă va ajunge și el în pușcărie ca și mentorul său, chiar putem spune că suntem un neam blestemat, nerecunoscător față de valorile lui, ce nu-și respectă binefăcătorii: Adrian Năstase, Ponta…
Noi le dăm celule, în loc de statui și locuri în Istorie?! întreb eu retoric.
P.S. Trebuie să recunosc însă că mă surprinde plăcut această măsură îndrăzneață, noul Cod Fiscal. Sunt de apreciat cei care l-au conceput și asumat, pentru că premierul oricum este iresponsabil, el semnează tot ce prinde ( tot el a semnat doar și taxa pe stâlp, și accizele…), după cum îi vine.
Și un articol off topic, exclusiv pentru enervarea unora:
Cazul Rarinca. De ce abia achitarea șantajistei este o eroare judiciară
de Liviu Avram
Acum o lună, când încă nu era motivată decizia definitivă în dosarul Marianei Rarinca, femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa Curţii Supreme, evocam posibilitatea ca hotărârea de achitare să fie încă şi mai scandaloasă decât păreau atunci arestarea şi condamnarea în primă instanţă. Între timp a apărut şi motivarea achitării şi aceasta este, într-adevăr, scandaloasă.
Completul Curţii de Apel care a pronunţat achitarea pare să fi fost format din doi judecători care aveau păreri diametral opuse asupra faptelor supuse judecăţii. Numai că în loc să apeleze la un complet de divergenţă, cum spune legea, ei par să fi procedat astfel: unul a scris prima parte a hotărârii, în care înclina să menţină condamnarea din prima instanţă, iar celălalt a scris partea a doua, în care s-a străduit pe cât a putut, uneori sfidând orice logică juridică, să submineze şi rechizitoriul, şi prima sentinţă, şi ceea ce tocmai scrisese colegul de complet. Având avantajul de a fi ultimul, a pus şi verdictul definitiv: achitarea. Sar peste partea din decizie în care se rezumă rechizitoriul şi conţinutul primei sentinţe şi mă opresc la momentul în care completul de apel îşi începe propria evaluare asupra cazului. Şi începe aşa: ”Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că atât procurorii prin rechizitoriu, cât şi judecătorul primei instanţe au dat o încadrare juridică corectă faptei de şantaj reclamată de persoana vătămată”. Deci avem şantaj.
Apoi instanţa constată că în mod corect, pe lângă Codul Penal, s-a aplicat şi legea specială anticorupţie, care atrage competenţa DNA de instrumentare a cauzei. Citând o decizie a Curţii Constituţionale, completul arată că la infracţiunile de şantaj în care sunt implicate persoane cu funcţii publice, este irelevant dacă respectivele persoane sunt făptaşi sau victime. În cazul de faţă persoana cu funcţie publică era Livia Stanciu, şefa Înaltei Curţi, şi aceasta a fost victimă. Deci a fost legal ca ancheta să fie făcută de DNA şi nu de un parchet local. În continuare, ”Curtea constată că în mod corect judecătorul instanţei de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de şantaj în infracţiunea de hărţuire”, aşa cum ceruse Marian Rarinca, dat fiind că hărţuirea este pedepsită mai uşor.” În acord cu persoana vătămată Stanciu Livia Doina, Curtea reţine că între infracţiunea de şantaj şi hărţuire, deşi există asemănări, ambele având ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, ele se deosebesc esenţial”, se mai arată în motivare. Deci, din nou, avem şantaj. Din acest moment se produce fractura şi completul începe să submineze tot ce scrisese până atunci. Bunăoară, judecătorii îi impută Liviei Stanciu că nu a detaliat care anume sunt faptele şi documentele compromiţătoare pe care Mariana Rarinca ameninţa să le dezvăluie la televiziuni. Explicaţia însă e simplă: în mesajele SMS trimise Liviei Stanciu, Rarinca nu preciza fapte anume, ci afirma la modul general că ”voi spune tot ce ştiu desptre dvs”, că ”o să iasă fi urât”, că ”veţi pierde mai mult dacă nu-mi daţi banii”. E ăsta mai puţin şantaj? Judecătorii au socotit că dacă şantajista nu a precizat care sunt actele compromiţătoare, iar la percheziţii nu au fost găsite asemenea documente, atunci ”mesajele trimise de inculpată nu au fost de natură a crea o stare de temere părţii vătămate” şi ”nu se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj”. Deci nu avem şantaj.
Apoi, judecătorii reproşează procurorilor faptul că au folosit un colaborator sub acoperire. În fapt, după ce Livia Stanciu a făcut denunţul, telefonul acesteia a fost preluat de un martor sub acoperire al DNA, care a continuat să converseze cu Mariana Rarinca. Conţinutul mesajelor arată limpede că procurorii nu voiau decât să afle la cât se ridică presupusa datorie pe care Rarinca o revendica de la Livia Stanciu, spre a face o cât mai corectă încadrare a infracţiunii de şantaj. Dacă datoria chiar era reală, tot aveam fapta de şantaj, dar într-o formă mai puţin gravă. În rechizitoriu, procurorii au admis în mod onest că nu includ conversaţiile cu martorul sub acoperire în conţinutul infracţiunii de şantaj, dar le folosesc ca probe spre a dovedi persistenţa infracţională a Marianei Rarinca. Judecătorii însă au decis că Rarinca a acţionat ”în stare de provocare”, iar procurorii au încălcat principiul unui proces echitabil din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Straniu la acest proces este şi faptul că nici procurorii, nici judecătorii nu au reuşit să afle de la Mariana Rarinca la cât se ridică pretinsa datorie pe care o avea la ea Livia Stanciu. De asemenea, Rarinca nu a prezentat nicio probă care să dovedească existenţa datoriei. Nici judecătorii instanţei de apel nu au părut interesaţi să clarifice aceste lucruri. Un alt detaliu: când a văzut că Livia Stanciu rezistă şantajului, Mariana Rarinca a telefonat la Antena 3. A avut ghinion: era duminică după amiaza, iar operatoarea nu avea la îndemână un reporter pe care să i-l dea la telefon, aşa că a sfătuit-o să sune în altă zi. A doua zi n-a mai apucat să sune, că a fost arestată. Procurorii au considerant asta o agravantă, în sensul că inculpata chiar şi-a pus în aplicare ameninţarea de a ”ieşi pe televiziuni”. Judecătorii au considerat însă că această susţinere este ”lipsită de fundament legal”, pe motiv că telefonul dat la Antena 3 a fost un demers ”fără finalitate”. Logic, nu? După ce au înlăturat mai multe susţineri ale procurorilor şi ale primei instanţe pe simplul considerent că ”sunt lipsite de fundament legal”, fără să explice şi de ce, judecătorii conchid: ”Curtea constată că fapta de şantaj pentru care inculpata Rarinca Mariana a fost trimisă în judecată nu are caracter penal, motiv pentru care va dispune achitarea”.
Dacă în România ar funcţiona precedentul judiciar, această sentinţă ar deveni literă de lege pentru toţi magistraţii care vor avea de judecat şantaje, iar argumentaţia completului format din Risantea Găgescu şi Damian Dolache ar putea fi o excelentă introducere la Manualul Şantajistului de Succes. Afli de acolo cum să execuţi un şantaj fără să fii pedepsit. Aceasta este sentinţa care a inflamat la cote incredibile opinia publică şi maimuţele urlătoare de prin televiziuni, l-a făcut pe Tăriceanu să ceară demisii la vârf în Justiţie şi să înfiinţeze o comisie de politruci care să ne măsoare democraţia şi statul de drept şi i-a dat lui Victor Ponta şansa să se victimizeze după rendez-vous-ul cu procurorii. Pentru cei interesaţi, ataşez cele trei documente esenţiale pentru înţelegerea cazului: rechizitoriul, sentinţa de condamnare de la fond şi decizia de achitare din apel:
http://adevarul.ro/news/eveniment/cazul-rarinca-abia-achitarea-santajistei-eroarejudiciara-1_558ae67bcfbe376e3592d77a/index.html
Nu am urmarit deloc nici acest proces, nici altele. Motivul este acela ca nu ma consider suficient de jurist incat sa-mi pot forma o parere foarte bine argumentata asupra cazurilor.
Din punct de vedere principial insa: mi se pare o marsavie ce a cerut Tariceanu, si anume sa fie pedepsiti sefa DNA, Livia Stanciu si toata lumea care ii agaseaza pe ei, pe motiv ca in acest proces s-au savarsit abuzuri, dovada acestor abuzuri fiind achitarea doamnei cu pricina. Este atat de transparenta motivatia reala, incat nu merita discutat prea mult.
Articolul de mai sus este unul foarte bine argumentat in sensul in care sentinta prin care a fost achitata pare de fapt facatura, si nu cea initiala. Si totusi nu mi-ar trece prin cap sa cer pedepsirea acelui judecator care pare cam dus cu pluta in argumentatia sa, (daca rezultatul final ar fi fost invers), asta pentru ca il consider suveran cu privire la lucrul judecat. Sistemul juridic trebuie sa fie cel care sa se curete de gozuri, corupti si incompetenti, orice interventie arbitrara ar stirbi principiile independentei justitiei si a separarii puterilor in Stat. Justitia de azi se cladeste totusi pe cea de ieri, si in ciuda unei primeniri importante, sunt convins ca este plina in continuare de aranjorii aciuati in sistem in perioada tulbure a anilor ’90. E un proces de durata.
Inca o opinie dupa comunicarea motivarii, aici:
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-20257135-ceva-adevarat-socant-cazul-rarinca.htm
@ athos
Desigur ca relaxarea fiscala de orice natura are efecte benefice si imediate asupra companiilor. Insa stiind cam cat de urechist este Ponta si cei din jurul lui nu ai cum sa nu te temi ca:
– nu s-a facut nici o analiza de impact asupra incasarilor la buget pe termen mediu si lung
– nu s-a facut nici o analiza a imbunatatirii puterii de cumparare a cetatenilor
– mai ales ma tem ca se va reveni foarte curand asupra masurii, pentru ca nu este sustenabila
Dar daca oricum stiai ca urmeaza sa iesi de la guvernare, nici o problema, nu? Ca vine PNL sa isi rupa gatul cu aplicarea efectiva a legilor…
“– nu s-a facut nici o analiza de impact asupra incasarilor la buget pe termen mediu si lung
– nu s-a facut nici o analiza a imbunatatirii puterii de cumparare a cetatenilor
– mai ales ma tem ca se va reveni foarte curand asupra masurii, pentru ca nu este sustenabila”
Faceţi voi una din care să reiasă că au efecte malefice !
Dacă sunteţi atât de deştepţi …
Dar, nu e cazul !
@ athos
Vezi cu subiectele astea mai adevarate.. nu se inghesuie nimeni…
Eeeeiii ia sa fie un rost de un Puie Monta sau Jos Base sa vezi zecile de comentarii cu spumele la gura aferente…
🙂
Păi să-i dăm o mână de ajutor: Puie Montaaaa!!!
Puie Monta!
Lazycat
PNL ar face bine sa tina cu dintii de acest TVA si sa construiasca bugetul tinand cont de el. Daca e partid liberal.
Inca o data: sunt perfect convins de urechismul lui Ponta si a celor care il inconjoara si de adevarata motivatie a masurilor fiscale intreprinse. O catastrofa in orice institutie serioasa.
Intamplator insa, societatea romaneasca sufera real de taxe ce ii sufoca dezvoltarea. Expertii spun ca reducerea TVA va accelera consumul acolo unde nu sunt investitii, si ca se vor strica resorturile atat de greu aranjate ale politicii monetare. Adica, vezi doamne, s-au redus dobanzile, semn ca trebuie sa investim, iar reducerea TVA a stricat socotelile, impinge la consum.
Daca reducerea dobanzilor ar fi ca efect al pietei, (tendinta spre economisire), asa ar fi. Dar este doar politica monetara, adica semnale artificiale.
Concluzie: sa ignoram festivismul nejustificat al lui Ponta, sa ignoram sursa idioata a acestei masuri, dar sa luptam pentru ea. Merita.
Athos, pe mine ma bucura aceste măsuri. Inteleg ca si impozitul pe dividende a scăzut. Nu mi-e clar însă cum se aplica cas-ul. Oricum, la câta penurie e acum in piața, cred ca erau obligatorii aceste măsuri. Altfel mi-e ca nu se mai colecta nimic la buget.
Eu as zice ca n-ar strica la casa omului ca bietul Ponta , ca un animal haituit, sa mai traga de timp vreo cateva luni pe la Palatul Victoria…C-o fi cu un picior in gips, sau pricopsit c-un control judiciar , sau chiar impaiat si pus in geam la Victoria , mai ca l-as vedea inca ceva timp premier.
Maimutoiul este atat de speriat si de avid de putere si functie si ii este atat de imposibil la cerebelul lui sa priceapa ca-i dus pe apa sambetei si se agata cu degetelele lui ca niste castraveciori murati cu atat disperare de clanta de la Victoria, incat este posibil sa ne mai surprinda inca. Ei, ce-ati zice voi de un TVA de 9% peste tot ? Dar de o diminuare a cotei unice la 12 % ? Si CAS -ul asta , ce, nu ar mai putea scadea putin ? Si o marire de pensii nu mi-ar displace, ca bietul taica-meu, dupa o viata de munca, nu plateste cu pensia lui decat factura la gaze la casa, iar restul ,medicamente, tratamente, alimente si alte acareturi, cad in sarcina mea. Si nu-i putin…Asa ca eu unul nu-s deloc cu ” Puie Monta ” ! , ba spun ” Hai Ponta , tine-te bine, trage de tine, ca poti, inca vreo cateva luni, stringe din dinti, daruieste ce mai poti darui si apoi du-te invartindu-te ! ”
Cum s-or descurca altii dupa tine si de unde or sustine darul, mai vedem noi.
Trageți toți de bietul om ca de-un elastic….
Adevărul este la mijloc.Obiecțiunea mea principală este că nu am înțeles sensul politicii economice a guvernului vis a vis de creșterea economică.Fiindcă nu cred că România poate să meargă pe două cărări:creștem și consumul,micșorăm și taxele.Aici echilibrul este foarte sensibil și trebuie un guvern foarte puternic și profesionist care să facă așa ceva.Nu se poate miza numai pe capitaliștii români fiindcă,vai,capitalul românesc este slab.Nu se poate miza nici pe capitalul extern,care este destul de fluctuant.Ar rămâne(ceva mai sigur) pentru dezvoltare capitalul guvernamental,cel din fonduri europene și capitalul privat românesc.Iar problema importantă rămâne cea clasică:dezvotare prin creșterea consumului/cerere(mizând pe capitalul propriu care nu prea este…serios) sau prin creșterea ofertei prin investiții guvernamentale,din fonduri europene și ale capitalului privat românesc(atât cât este).
sunt contra, in sensul ca e o porcarie sa impui viitorului guvern o masura “simpatic pe banii tai”, cum zice Moise Guran.
Liberalii ar putea ajunge la concluzia ca ar fi mai buna o reducere a taxarii muncii, de ex.
TVA este singura taxa platita si de diaspora, pentru ca acolo se duc si banii trimisi in tara. 24% din materialele de constructii pentru casa, din banii trimisi mamei care ii da pe produse alimentare etc. Ori interesul guvernului este sa creasca piata muncii din Romania.
Pentru cine are rabdare sa vizioneze, un interviu extraodrdinar de interesant cu Yanis Varoufakis, ministrul de finante al Greciei. Pe langa faptul ca tipul este doctor in economie, format in Anglia, fost profesor universitare in Australia si SUA, este un economist foarte talentat, recunoscut ca atare de multi confrati din generatia sa, si nu un simplu detinator de diplome. Si, cherry on the cake, este si un personaj… cum sai ii spun? …. cinematic 🙂 🙂 de la dress code, atitudine, pana la limbajul corpului, (vine la reuniunile de ministri de la Bruxelles cu un rucsac de umar, “student style”, dar, fata de obositii gen Juncker, Fabius, etc, emana energie si self -confidence ).
Una peste alta, tipul explica in interviu cat de mare este bula euro, de ce Grecia nu isi va putea plati nicioadata datoria in aceasta formula, de ce politicienii eurpeni au mintit in legatura cu solutiile pentru criza greaca, de ce au preferat sa salveze bancile, de ce Germania se OPUNE unei solutii car ar include uniunea bancara la nivelul UE (ca sa nu isi piarda din putere si sa conserve raportul asimetric de forte), etc. Toate aceste explicatii sunt date intr-un mod foarte articulat, cu o coerenta si calitate a argumentelor pe care numai o persoana care a studiat/cercetat la un anumit nivel o poate face. Nici Varoufakis, nici Tspiras nu sunt atat de nebuni, retardati, populisti, etc-asa cum sunt prezentati de o mare parte a mediei occidentale. Iar decizia lui tspiras, de a convoca un referendum cu privire la continuarea masurilor de austeritate, e, in opinia mea, exact cel mai bun lucru: poporul grec sa isi asume calea care va fi urmata in continuare.
Doar un comment legat de referendum: este o manevra inteligenta a lui Tsiparis pentru a iesi dintr-o situatie imposibila. De fapt este perfect incapabil sa onoreze promisiunile cu care a castigat alegerile, (cine ar putea?), iar acum paseaza raspunderea…
Mai fac si io un ultim comentariu legat de referendum dupa care-mi bag picioarele in ei greci.
Tsipras-ul pacii stia de 6 luni incoace ca sfarsitul jocului va fi in data de. Dar nu a cerut referendumul acum o saptamana, ca sa aiba timp sa il faca. L-a cerut abia acum, dupa termenul platii, ca sa ceara amanarea.
Asta pentru cei care cred ca la greci democratia e altceva decat o unealta de santaj & escroc.
PS
Creditorii au zis ca, chiar daca rezultatul referendumului este in favoarea ramanerii in UE, ei vor refuza discutia cu actuala conducere de extrema stanga. Ceea ce e sfarsitul Greciei, pentru ca trebuie organizate alegeri, numire in functie, etc, si in timpul asta defaultul isi va face treaba.
Scuze ! Dar parca dupa 25 de ani ati ramas doar 3 Muschetari!
Pe unul l-am pierdut în luptă…s-a rătăcit pe câmp!
Acuma stiu ca va enervez dar buba financiara mare nu vine din Grecia ci din China.
Pe mine nu…
Lucifer
Intreaga dezvoltare economica se bazeaza pe consum. Cresterea consumului nu este in sine niciodata o problema, ci doar cresterea pe credit a consumului, ceea ce inseamna altceva.
Investitiile se bazeaza si ele pe o estimare de crestere a consumului, altfel nimeni nu ar investi, sau atunci cand estimarea se dovedeste gresita, reprezinta un mal-investment.
Din acest punct de vedere, orice taxa reprezinta poison pentru dezvoltare. Acceptand insa ideea unor sarcini transmise Guvernului si a nevoii finantarii acestora, accepti si ideea de taxe, insa ele trebuiesc limitate la un minimum, ma refer atat la sarcini, cat si la taxe.
In acest moment, nivelul taxelor este extrem de ridicat. Si sa nu ne pacalim, TOATE aceste taxe sunt in preturi. Ni se spune ca ele sunt necesare ca sa traim mai bine. Asadar concluzia este ca platim totul mai scump, ca sa traim mai bine… Crazy, nu?
Am creat sisteme de pensii despre care putinii economisti inteligenti si nedoritori de popularitate ieftina au spus la acea vreme ca sunt o bomba cu ceas. A venit timpul acela, intre 30-50% din pensii sunt sustinute nu din contributii sociale, ci din bugetul de stat. Sunt suportate prin TVA, impozite pe venit si alte taxe pe consum si afacere. Inca o data, toate sunt in preturi, pe care le platesc si pensionarii. De fapt, singurii beneficiari reali ai taxelor sunt politicienii si clientela politica, cei care, fara aceste taxe, nu ar avea existenta.
În principiu sunt de acord dar adevărata problemă este CUM crești mai repede consumul atunci când n-ai capital autohton(sau ai puțin).Am spus că actuala politică guvernamentală axată pe consum și pe scăderea taxelor este riscantă deoarece,pe de o parte,capitalul românesc(care să preia rapid necesitățile de consum) este insuficient și neserios,iar pe de altă parte,dacă necesitățile de consum nu vor fi satisfăcute,totul se va duce în importuri(adică banii suplimentari vor fugi din țară).A fost politica lui Tăriceanu,dar atunci exista capital,dar deficitul comercial a crescut datorită importurilor.
Apoi,există diferite tipuri de ”consum” ca de ex.autostrăzi,modernizarea CFR,irigații,hidrocentrale,centralele atomoelectrice,construcția de nave,industria militară,etc care nu pot fi abordate de firmele românești mici și mijlocii fiindcă nu au capital suficient. Deci trebuie făcute de guvern sau cu capital extern sau mixt.Pentru acest tip de investiții nu prea conteză TVA sau scăderea CAS ci mărimea profitului și perioada de recuperare a investiției.Să observăm că tocmai acest tip de investiții nu au fost efectuate în ultimii 25 de ani.
Suntem penultimii din Europa la nivelul de trai,deci trebuie să ne gândim CUM ne dezvoltăm mai repede.
Ca părere optez pentru varianta a doua ca variantă principală.
Pentru întreprinzătorii mici și mijlocii mai trebuie și altceva decăt scăderea TVA și a CAS.Mă gândesc de ex.la sprijinirea creditării acestora prin garanții de stat,o simplificare a legislației economice,alte înlesniri de tip juridic,etc.
Am citit un articol misteaux. http://www.spiegel.de/international/europe/spiegel-interview-with-helmut-schmidt-and-valery-giscard-d-estaing-a-855127.html
Practic, exista 2 Uniuni Europene:
– cea mica cele 17 state care au adoptat euro, de la care se asteapta ca in final sa formeze SUE
– cea mare, de 27 de state, care sunt interesate numai de piata comuna, de la care n-are nimeni pretentii cata vreme se mentin in niste limite minimale de conectivitate. Ca nici Canada nu se va uni vreodata cu SUA.
De la unirea mica se astepta sa adupte aceleasi valori sa se transforme ca stil de lucru si mentalitate. Pai Grecia nu vrea asta! si n-avea ce cauta in uniunea mica. Acum a cazut in Uniunea mare, ca Romania. Daca face nefacute si nu mentine un minim de compatibiltate cu UE, poate pica si de acolo. Caz in care pierde piata comuna – si aici ii inteleg pe panarame, ca nici nu sunt in stare sa exporte nimic.
Si face sens si declaratia lui Johannis, ca scopul principal national al Romaniei este aderarea la euro. Nu e dpdv financiar, ci subinteles vrem sa aderam la valorile lor. Dar nimeni nu mai are chef dupa experienta greceasca sa accepte pe neve. Deocamdata singura tara trece verificarile (“este capabila” si “are aspiratia reala”) este Polonia.
se refera la tarile din Europa de Est care vor sa adere la uniunea “grea”.
Eu am senzatia ca Tsiparis&Co nici un au vrut vreodata sa ajunga la o intelegere cu creditorii sai. Atitudinea lor total netransparenta fata de partenerii de dialog, de genul una spunem la masa, alta acasa, are toate sansele sa ingroape orice efort de negociere.
Referendumul este o facatura, o incercare de plasare a raspunderii pentru esec. Este un referendum despre nimic, oricum la data aceea lucrurile se vor fi intamplat din punct de vedere tehnic, dar si o declaratie de razboi: practic, Tsiparis&Co au inchis discutiile.
Am asa o idee – ar putea Syriza sa confiste banii bagati de ECB in bancile lor, pentru sustinerea sistemului bancar grec? Ca sunt vreo 40 de miliarde euro.
Amin, nu au vrut decat sa streseze UE si sa ii compromita leadershipul cat mai mult. Spre bucuria lui Putin.
Esti o capodopera.
Ministrul de Finanţe grec a afirmat că Greciei i se datorează 1,9 miliarde euro din profitul obținut de BCE în 2014 și, de aceea, a cerut ca acești bani să fie transferați pentru a acoperi datoria de 1,6 miliarde euro pe care țara sa trebuie să o plătească marți FMI. „Este ceva ce se cheamă demnitate și care nu are preț”, a spus Varoufakis în legătură cu situația dificilă în care se află țara sa.
Se pare că demnitatea nu face obiectul nici unui aranjament financiar ! 😉
Că altfel, de unde atâta obrăznicie la mai marii UE ?!
Adică eu nu-ţi dau ce se cuvine, dar tu eşti obligat să-mi dai ce mi se cuvine, că altfel te scot pe uşă afară !
Se zice că banul e ochiul dracului, şi ăstora de la finanţele mondiale se pare că le-au crescut deja coarne !
Radu Humor
comentariul de mai sus la adresa lui Porthos va fi sters.
Nimeni nu poate fi jignit aici pentru delict de opinie, chiar si autorul de pe un alt blog.