Corb la corb nu-și scoate Ochi(ul)

Ion Ochi, un deputat PSD necunoscut, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a fost salvat prin vot de colegii lui parlamentari.

Mie, personal, acest Parlament îmi dă senzația de un stol de corbi ce ciugulesc dintr-un trup plin de răni. Continuați voi metafora…

În ianuarie, copleșiti de panică  în urma  votului de la prezidențiale, și-au lăsat fără imunitate un întreg grup (era să scriu stol…) de colegi parlamentari:  Ecaterina Adronescu, Şerban Mihăilescu, Mircea Roșca, Ion Diniţă, Ioan Adam… Unii au descris acțiunea drept un masacru.

Cred că a durut enorm, cred că asemenea gest poate fi asemănat cu o automutilare: te duce cu gândul la  un animal prins în capcană care-și roade un membru pentru a scăpa.  Degeaba i-au avertizat atunci împricinații:  fraților, nu vă pierdeți cumpătul, nu ne lăsați în urmă, prizonieri, atenție, sunteți prea surescitați de contextul politic și faceți astfel o greșeală enormă dacă avizați solicitarea DNA…degeaba, atunci, frica irațională de mânia populară s-a dovedit mai puternică decât spiritul de castă.

Încet, încet, însă lucrurile au luat-o …pe un făgaș normal, ca să zic așa. Instinctul de supraviețuire, propriu fiecărei entitați vii, a fost mai puternic. Parlamentarii români au deciș să se opună voinței electoratului, alegând să supraviețuiască ca indivizi. Ca specie.

Strategia principală adoptată a fost aceeași dintotdeauna, și anume intimidarea Justiției. Tactica s-a mai schimbat, dar nu esential. Sunt două linii directoare, cea în care pedalezi pe niște erori judiciare mai vechi, dovedite (dar care, culmea, nu au legătură cu fapte de corupție), inerente pe undeva fiecărui sistem juridic, și a doua, cea mai folosită, compromitarea actului de justiție sau a indivizilor care exercită acest act prin alăturarea imaginii lor de anumite persoane sau entități administrative care pot fi atacate credibil, care au potential compromițător. Nu ai succes dacă declari că judecătorul X este corupt, dar poți să-l decredibilizezi dacă susții că-i prieten cu borfașul Y.  

Înainte se marșa pe sintagma ”Justiție băsistă”. S-a încercat un transfer de nepopularitate de la fostul președinte la DNA, chiar și la ÎCCJ. În mare măsură demersul a eșuat, dovadă fiind numărul mare de alegători care au votat contra lui Băsescu la Referendum și popularitatea de care se bucura atunci DNAul (la fel de mare). Acum, Traian Băsescu este istorie, chiar dacă unele televiziuni încearcă să-l țină cu forța în prim plan. Pe undeva sunt curios cât mai poate imaginea lui deconta din tâmpeniile celui mai cinstit guvern , cel al lui Ponta?!  Este de neînțeles totuși  ca, la bilanțul a trei ani de guvernare, tu, ca prim ministru, să vorbești tot de Băsescu… și cum chinuie el economia țării…

Prin urmare, după plecarea lui Băsescu de la Cotroceni se impunea o nouă abordare a decredibilizării Justiției, vechea teorie a conspirației conform căreia Băsescu șantaja cu dosare pe aproape toți magistrații căzând în derizoriu, de vreme ce chiar Udrea, cea mai apropiată …colaboratoare a fost arestată. Așa că rolul  Președintelui Dictator a fost preluat integral de Binomul SRI-DNA. Cum s-ar zice, Le roi est mort, vive le roi ! Sau, mai aplicat, Dictatura veche a murit, trăiască noua Dictatură!

De aici, și transformările de nuanță: dacă până acum cine susținea că există un progres în actul de Justiție era stigmatizat ca agent băsist, acum el a devenit peste noapte agent acoperit al SRI; dosarele compromițătoare s-au mutat, s-au întors de fapt, din pivnița lui Băsesu în arhivele SRI și birourile DNA. Cum spune o lege universal, nimic nu se pierde, totul se transformă.

Ultimul trend pare să fie transformarea odiosului  Binom SRI/DNA în trinomul SRI/DNA/ÎCCJ. Aceeași Mărie, cu o altă pălărie mai mare.

Acum se vorbește de ”un stat al procurorilor”, de ”spectacolul cătușelor”, ” de avalanșe de arestări”. Se trece cu vederea că judecătorii aprobă arestările, inclusiv pe cele preventive, că pusul cătușelor este reglementat de Poliția Română, că ”spectacolul cătușelor” este unul mediatic, cu reporteri bulucindu-se la porțile DNAului, acolo unde același DNA nu are nicio putere să împiedice accesul ziariștilor. Nu procurorii sau judecătorii filmează, nu ei dau obsesiv pe post imaginile, în buclă, și nu ei stau la tocșouri dezbătând la nesfârșit cazurile de corupție.

Sub acoperirea acestei presiuni mediatice, politicienii noștri încearcă să se strecoare și ei cum pot, acum, că stresul dat de alegerile prezidențiale s-a diminuat. Au avut revelația că există viață și după moarte, adică după un vot de avertisment dur dat de alegători. Și oricum,  cămașa e mai aproape de piele decât haina!

Așa că au mai făcut scăpat pe unul, pe altul, mai prind mici victorii de etapă, precum scoaterea cătușelor de la cei arestați pentru corupție… și vor continua să sape la temelia anticorupției, flegmând în  Ochi(ul) alegătorului cu un dispreț suveran, de ales al lui.

Cum s-ar traduce oare în cazul de față  legea talionului: Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte?

P.S.

Aștept o luare de poziție în forță a Președintelui României. Pe Facebook, bineînțeles.