Cu alte cuvinte, întrebarea hamletiană este: sunt sau nu sunt și ei oameni ca noi?
De 1 Mai am zis să ne întîlnim câțiva la mine la un grătar. Nu știu cum s-a potrivit, dar toți sunt patroni. Că eu așa știu, dacă ai o firmă cu angajați, se cheamă că ești patron. Sunt oameni deosebiți, cu multe calități, cea mai mare dintre ele fiind calitatea de prieteni ai mei. E o plăcere să te întâlnești cu ei la un șpriț. Sâmbăta. Duminica. În orice zi.
Dar și de 1 Mai?!
Acuma, nu știu dacă o fi de vină tinerețea mea, de fost pioner și utecist, dar mi se pare pe undeva o impietate să stau la băutură cu dușmanul de clasă, exploatatorul cum s-ar zice, chiar de ziua exploataților. Adică, domle, bem, mâncăm, râdem, glumim, dar nu ne ploconim! Mda, n-am găsit altă rimă…
Eu, de exemplu, dacă s-ar sărbători Ziua Patronilor, nu m-aș băga! Să mănânce ei, acolo, icrele lor negre și să-și bea șampania, e dreptul lor, e pe merit, și l-au câștigat! Dar cu micul și cu berea mea muncitorească ce-au!? Eu știu că le lasă gura apă, dar ce să le fac, i-am pus eu să fie patroni?!
O să mi se reproșeze că și patronii muncesc. Un bun amic îmi spunea odată că mai degrabă angajatorul muncește pentru angajat, nu invers…Nu mă bag, nu cunosc viața și relațiile interumane de pe poziția asta, eu nu m-am angajat decât pe mine…în tot felul de acțiuni riscante, gen ”mă las de fumat” etc. Muncesc patronii, nimic de zis, dar nu vreau să mă las influențat de povești de ăstea siropoase și să desconsider idealurile înaintașilor noștri, cei care-au decretat în 1889 ziua de 1 Mai drept Ziua Muncii. Apropo, oare ce-ar zice dacă ar ști de fraternizarea între clasele antagonice la un șpriț?!
Nu știu, mă întreb și eu filozofic toate astea, că nu scrie nicăieri că clasa celor care muncesc nu gândesc, cum greșit scandau niște demni…niște demni.
Oricum, dragi prieteni patroni, chiar dacă vom sta de 1 Mai pe aceeași parte a baricadei la un mic și-o bere, îmi voi apăra cu dinții dreptul câștigat ce stă la originea semnificației zilei de 1 Mai: voi bea, mânca, râde și glumi fix 8 ore, exact cât este timpul de lucru reglementat, câștigat cu greu de glorioșii mei înaintași!! Nu accept să fac azi nici o oră în plus. Dar mai ales în minus.
-
Recent Posts
Recent Comments
Archives
- April 2018
- March 2018
- February 2018
- November 2017
- October 2017
- June 2017
- March 2017
- February 2017
- December 2016
- June 2016
- March 2016
- February 2016
- December 2015
- November 2015
- October 2015
- September 2015
- August 2015
- July 2015
- June 2015
- May 2015
- April 2015
- March 2015
- February 2015
- January 2015
- December 2014
- November 2014
- October 2014
- September 2014
- August 2014
- July 2014
- June 2014
- May 2014
- April 2014
- March 2014
- February 2014
- January 2014
- December 2013
- November 2013
- October 2013
- September 2013
- August 2013
- July 2013
- June 2013
- May 2013
- April 2013
Categories
Meta
Blogroll
-
AUTOR:Adrian Nastase
Stimată Mediafax,
Am aflat că ati solicitat un punct de vedere Ambasadei SUA in legătură cu votul din Camera Deputatilor in cazul Ion Ochi.
In opinia mea, această solicitare generează mai multe neclarităti:
1. Ati solicitat, cumva, si pozitiile ambasadelor Frantei, Marii Britanii, Italiei, Germaniei, Olandei, Danemarcei, Cehiei, Ungariei, Poloniei, Rusiei, Chinei, Bulgariei, Spaniei, Portugaliei, Belgiei, Africii de Sud, Braziliei, etc.?
2. Ati avut, vreodată, curiozitatea să cititi Conventia de la Viena, din 1961, cu privire la relatiile diplomatice? Probabil că nu. Ati fi putut descoperi cu ce se ocupă ambasadele străine pe teritoriul altor state. Dacă aveti neclarităti, intrebati si la ambasada noastră de la Washington. Ati cerut, cumva, pozitia publică a ambasadei noastre in legătură cu manifestatiile din orasele americane, legate de moartea lui Freddie Gray? Evident că nu era cazul.
3. Ati creat o situatie in care reprezentantul Ambasadei poate fi chemat de presedintele Camerei Deputatilor sau de către directorul de spatiu din MAE pentru a i se atrage atentia că aceste chestiuni tin de jurisdictia internă iar dacă există unele preocupări ale guvernului american in aceste chestiuni, ele trebuie transmise direct la MAE, la guvern sau la Parlament, nu prin presă. Cred că asa procedează si ambasada noastră atunci când are anumite preocupări legate de unele situatii din Statele Unite.
4. Ati determinat redactarea unui comunicat rabinic – „nu comentăm cazuri individuale” dar „nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere”. Ce s-a inteles de aici? A fost abuz al Camerei in cazul deputatului Ochi?
5. Ati pus in pericol jobul consilierului român (expertul pe anti-coruptie) de la Ambasadă care a ajutat la redactarea raspunsului, in conditiile in care consilierul respectiv nu stie ca incă din 2003 Constitutia a fost modificată si ca nu mai există imunitate de urmărire penală pentru deputati. Cu alte cuvinte, dosarul, redeschis, poate merge in instantă, fără nici un obstacol. Problema era dacă, in acest dosar, pentru fapte anterioare mandatului de deputat, pentru care se dăduse deja un NUP, fără să existe elemente noi (cel putin asta rezulta din dezbateri), ar fi trebuit să fi retinut/arestat? Deputatii au decis, in exercitarea prerogativelor lor constitutionale, că nu este cazul. De ce ar trebui ca o ambasadă străină să comenteze o decizie a Parlamentului României? Poate că ar trebui să (re)cititi si Constitutia.
6. Ati fortat Ambasada să răspundă cu un cliseu – „unul din principiile de bază ale democratiei este că toti oamenii sunt egali in fata legii”. Principiul „the rule of law” inseamnă că nu trebuie să-ti faci singur dreptate si că trebuie aplicată legea. Unii, poate că si reporterul Dvs., au crezut că, in România, există o singură lege. Oricât de ciudat ar părea, la noi in tară, ca si in SUA, există mai multe legi (nu una singură) – pentru persoane cu dizabilităti, pentru gravide, pentru veterani, pentru medici, pentru sindicalisti, pentru pensionari, pentru ONG-uri, pentru scriitori, pentru elevi, pentru pompieri, pentru functionari, pentru militari, etc. In plus, chiar dacă vi s-ar părea paradoxal, si Constitutia este o lege. Poate că ati si votat pentru ea. Acolo există un text referitor la retinerea si arestarea parlamentarilor. Poate că pare nedrept, dar nu toti cetătenii sunt parlamentari (desi, in ritmul actual…), asa incât cetătenii care nu sunt parlamentari nu pot fi egali cu parlamentarii in fata ACESTEI legi. Se poate stabili insă, cu ocazia revizuirii Constitutiei, ca toti cetătenii să fie parlamentari sau să nu mai existe parlamentari si atunci toti cetătenii vor fi egali in această privintă.
Comentariu: Autoflagelarea a reprezentat o modalitate prin care unii călugări isi arătau credinta. Eu cred, in continuare, că, in relatia cu Statele Unite, noi trebuie să dovedim loialitate, nu umilintă.
Oare Năstase sărbătorește 1 Mai muncitoresc? Cu mici și bere?!
Puie Matroni ! De 1 Mai … 😉
@ intrusul
Esti pe bune frate? Nu esti un trucaj, o vedenie a mintii mele ce viseaza la micul si berea muncitoreasca ?
Daca aceasta baterie va ajunge a fi produsa si comercializata la preturi competitive, va fi intr-adevar debutul unei revolutii in energie.
http://science.hotnews.ro/stiri-tehnologie-20055833-video-tesla-dezvaluit-baterie-pentru-case-care-poate-face-locuintele-dotate-panouri-solare-total-independente-energetic.htm
Am citit si eu. E nemaipomenit băiatul asta.
Frate, de 1 Mai?!!!?!!!?!!!
Nu bem si noi ceva?
D’Artagnan, cu mic, cu mare, cu bere au vin ar trebui sa sărbătorească patronul, zic. Plăieșii sa meargă la o manifestație ceva, să revendice de la guvern.
De 1 Mai muncitoresc>