Ca toata lumea, am prilejul sa observ numeroasele cereri din ultima vreme ale DNA de ridicare a imunitatii parlamentare pentru diversi alesi ai natiunii suspectati de implicare in ilegalitati. In urma socului alegerilor prezidentiale, a existat o perioada in care aceste cereri au fost aprobate ca pe banda : pentru scurt timp, in toti politicienii parea ca a intrat frica de un electorat devenit brusc imprevizibil, asa ca parlamentarii au adoptat prudent o atitudine empatica fata de acesta, pana au realizat probabil ca nici calea asta nu-i o mare solutie pentru a-ti salva bietul loc de munca. Geaba nu te da jos « Boborul », daca te ia DNAul.
Desigur, putem constata cum Tariceanu se pronunta in locul Justitiei si cum tuna si fulgera impotriva unei presupuse Republici a Procurorilor, putem sa il dispretuim pe Vosganian sau sa ne bucuram pentru ca spectacolul pus in scena a functionat. Daca ne oprim aici insa, nu vom reusi sa ne apropiem de fondul chestiunii.
Ca ne place sau nu, Constitutia a prevazut aceasta imunitate partiala a demnitarilor, legata de anumite proceduri penale carora nu le pot fi supusi fara aprobarea Camerei din care fac parte. Drept urmare, exista o procedura de vot a Parlamentului in vederea ridicarii acestei imunitati, atunci cand Justitia doreste sa dispuna masuri de retinere, perchezitie, etc. Am auzit, cu ocazia fiecarui vot negativ, acelasi cantec din partea multora: parlamentarii fac zid in jurul coruptiei. Cu alte cuvinte, daca nu aprobi ridicarea imunitatii, inseamna ca aperi coruptia. Pe cale logica, rezulta ca pentru acesti oameni votul de ridicare a protectiei de care se bucura Parlamentarul ar trebui sa fie unul pur formal, cu o singura varianta de raspuns: aprobam. Cred ca realizam ca este o absurditate, si ca nu asta a fost intentia legiuitorului. Parlamentul chiar trebuie sa decida ceva cu acea ocazie, respectiv sa evalueze cererea de ridicare a imunitatii si sa o aprobe sau respinga. Ori, aceasta evaluare inseamna, vrand nevrand, o cantarire preliminara a argumentelor juridice ale partilor.
Poate pentru ca nu sunt jurist, nu disting foarte clar cu ce se desoebeste asta de evaluarea pe care ar face-o un judecator… Iar daca aceasta concluzie este valabila, avem inevitabil de-a face cu o reala dilema, in acest caz. Nu se poate sa contestam parlamentarilor un drept constitutional, sau sa ii fortam sa il exercite fara continut real, iar pe de alta parte nu este posibil sa acceptam ca ei sa intervina subiectiv, incompetent sau rau-voitor in mersul normal al Justitiei ori sa se substituie acesteia.
Cum se rezolva asta?
In opinia mea, originea acestei dileme este una singura si anume insasi existenta imunitatii parlamentare, respectiv necesitatea acordului Camerelor pentru ca un deputat sau senator sa poata fi supus rigorilor unei anchete judiciare la fel ca orice alt cetatean. Daca suntem de acord cu ea, restul este inevitabil, iar discutia despre corectitudinea sau incorectitudinea rezultatului unui vot de ridicare a imunitatii este una pur subiectiva si goala de continut real. Deci, chestiunea fundamentala nu este CUM ar trebui sa voteze Parlamentul in situatii de cerere a DNA sau a cui o mai fi, ci DACA asemenea protectie suplimentara ar trebui sa existe. Pentru a incerca sa raspundem acestei intrebari fundamentale, trebuie inevitabil sa chestionam si ratiunea pentru care ea fiinteaza, prin urmare DE CE ar fi nevoie ca parlamentarii sa dispuna de o protectie pe care cetateanul de rand nu o are.
Este vechea mea – si nu numai a mea – reala dilema:
Cui foloseste aceasta prevedere?
Aramis
athos
d'Artagnan
Hanul muschetarilor 
Imunitatea parlamentara este prevazuta de art 72 din Constitutia Romaniei,
ARTICOLUL 72
(1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Din punctul meu de vedere, acest articol are un defect din nastere mare cat Palatul Paralamentului(Casa Poporului), anume prevederea din ultimul paragraf
“…In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri ”
Revocarea unei masuri, ca parte a unei proceduri penale, nu poate veni decat din partea celui/celor care au dispus-o, respectiv procurorul/judecatorul de caz. Revocarea acestei masuri de catre organul legiuitor in dauna celui judecatoresc nu este decat o grosolana incalcare a unui principiu constitutional fundamental, care este separatia si echilibrul puterilor in stat.
Revenind la chestiune, pentru mine ar fi suficient doar paragraful 1 din art 72 si, implicit, renuntarea la orice forma de prelungire sau fortare a conceptului de imunitate parlamentara.
De ce totusi exista si nu numai la noi, ci si la case mai mari, asemenea prevederi care aparent impart cetatenii unei tari in 2 categorii in fata legii ? Sa zicem ca in democratii sanatoase, este doar o cutuma istorica si interpretarea acestui articol constitutional cu buna credinta si respect fata de suprematia legii face ca orice abuz sa fie evitat. Nu-i cazul Romaniei, unde aceasta prevedere este interpretata in sensul unui privilegiu.De aceea ar trebui eliminata complet cu ocazia revizuirii.
Retinerea 24h, spre deosebire de arestare se face pe loc. Gen a avut loc o crima, Ghita a fost prins fugind din directia ei, il retinem sa ne lamurim.
Actul de retinere fiind sub decizia parlamentului, acesta poate decide revocarea sa pt ca e singura cale in acest caz, neputand fi consultat in clipa luarii masurii.
O fi, dar ramane aceeasi chestiune: de ce sa aiba dreptul o Camera parlamentara la prerogative ce tin de Puterea Judecatoreasca?
Oficial, ca sa nu poata fi hartuiti parlamentarii cu acuzatii false, gen “Basescu a furat Flota”. Mai precis, sa nu isi piarda prestigiul cand sunt filmati cu catuse.
Practic, este in plus daca avem incredere in justitie.
Arestarea este decisa de un judecator.
Retinerea de 24 h nu creeaza atatea probleme de imagine, si oricum s-a produs, poate fi doar redusa.
Actul de retinere nu este sub decizia Parlamentului, ci a procurorului de caz.
Daca situatia este flagranta, procurorul nu mai are nevoie de incuviintarea Parlamentului.
Treaba este complet asimetrica : procurorul decide retinerea pentru 24 de ore a, sa dam un exemplu, papagalului ala de parlamentar PC, ala de-si spunea “parlamentarul auto” ,pe care l-a urmarit in trafic un echipaj de politie mai ceva ca-n “Arma letala ” (1,2,3 sau 4).
Pe urma vine Comisia juridica, analizeaza cazul, il “judeca” si decide eliberarea delincventului. Pai de cand Parlamentul judeca spete judiciare ?
“Revocarea acestei masuri de catre organul legiuitor in dauna celui judecatoresc nu este decat o grosolana incalcare a unui principiu constitutional fundamental, care este separatia si echilibrul puterilor in stat.”
Prin urmare, poate fi Constitutia …. neconstitutionala? Este oarecum una din intrebarile implicite in articolul meu.
Mie mi-a venit in minte o trimitere medicala : este ca un simptom de boala auto-imuna.
On topic>
http://www.gandul.info/puterea-gandului/justitia-romana-in-europa-contra-grapini-si-frantuliche-14122907
Intrebarea, dilema mea fundamentala cu privire la aceasta chestiune, este cea de la sfarsitul articolului: “cui foloseste?”
Asta pentru ca o prevedere Constitutionala nu se introduce in favoarea cuiva si mai ales nu poate sa dilueze principiile fundamentale pe care se sprijina intreaga constructie a Constitutiei, si care sunt cele ale unui Stat democratic, in care se garanteaza intre altele egalitatea in fata legii. Exceptia implicita si explicita pe care o presupune articolul citat de Pierre, trebuie sa aiba o motivatie serioasa in sprijinul Constitutiei si al Statului de Drept, pentru a nu fi o incalcare a propriilor prevederi.
Prin urmare, ori gasim o astfel de motivatie, ori o asemenea prevedere trebuie sa dispara in scopul refacerii integritatii constitutionale.
Constitutia Romaniei :
ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
…
ARTICOLUL 61
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.
(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
…
ARTICOLUL 69
(1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului.
(2) Orice mandat imperativ este nul.
Singura ratiune teoretica pe care o vad pentru formularea acestui tip de “imunitate”, sau mai bine zis a acestui tratament special de care se bucura in anumite situatii unii cetateni, este aceea ca in exercitarea mandatului lor, parlamentarii asigura suveranitatea poporului roman, iar orice atingere, intrerupere, perturbare a mandatului unui ales, eventual din ratiuni politicianiste, posibil abuziv/represive priveaza poporul de atributul fundamental al Constitutiei si organizarii statului roman, care este suveranitatea poporului. Din pdv abstract , as putea intelege acest principiu, dar practic nu il pot accepta.Este pur si simplu depasit pentru nivelul de civilizatie si democratie politice pe care il revendicam. Altfel formulat, daca o Constitutie cu 156 de articole are nevoie de un asemenea (unic) articol pentru a se apara si prevedea aemenea posibile derapaje sau abuzuri, ce hal de stat si Constitutie mai sunt astea ?
Sursa: ziarul Gândul
Superimunitatea parlamentară. Studiu de caz Germania: “La început de legislatură renunţăm de bunăvoie la imunitate ca să putem fi anchetaţi”
Parlamentarul german Dieter Wiefelspuetz (SPD – Social-democraţii din Bundestag n.red) susţine, într-un interviu pentru gândul, că procurorii germani pot cerceta oricând un membru al Parlamentului. Dieter Wiefelspuetz, fost preşedinte al comisie de imunităţi din Bundestag, a explicat că la începutul fiecărei legislaturi parlamentarii renunţă la o parte din imunitatea conferită de lege. Când cer un aviz pentru arestarea, percheziţia, trimiterea în judecată a unui parlamentar, procurorii din Germania trimit în Parlament o informare de două – trei pagini. ”Este posibil ca un parlamentar să fie arestat chiar şi în Bundestag, însă până acum nu s-a întâmplat”, a declarat Dieter Wiefelspuetz.
Dieter Wiefelspuetz este membru al Bundestagului din Germania şi face parte din comisia de imunităţi care analizează cererile de ridicare a imunităţii formulate de procurorii în cazul parlamentarilor nemţi. Dieter Wiefelspuetz a condus comisia de imunităţi timp de opt ani în perioada 1990-1998.
Gândul: Să presupunem că un membru al Bundestagului este suspectat că a încălcat Codul Penal. În ce moment al investigaţiei trebuie procurorul să ceară avizul Bundestagului?
Dieter Wiefelspuetz: Potrivit legislaţiei din Germania un procuror nu poate nici măcar să înceapă o investigaţie împotriva unui membru al Parlamentului. Noi însă ocolim acestă regulă. La începutul fiecărei noi legislaturi parlamentarii renunţă la acestă imunitate pentru a permite procurorilor şi poliţiei să îi investigheze. Tot ce trebuie să facă anchetatorii este să informeze Bundestagul că au un dosar ce priveşte un membru al legislativului. În cazul în care Bundestagul nu reacţionează în 48 de ore, aceştia (anchetatorii – n.r.) îşi pot continua investigaţia
Gândul: Asta înseamnă că în fiecare caz comisia de imunitate din Bundestag se reuneşte în termen de 48 de ore?
Dieter Wiefelspuetz: Nu. Preşedintele comisiei trebuie să analizeze informaţiile şi decide dacă solicită întrunirea comisiei.
Gândul: Dacă totuşi comisia se întruneşte în procedura de ridicare a imunităţii, ce fel de documente sunt solicitate de la procurori? Cât de detaliate sunt aceste documente?
Dieter Wiefelspuetz: De la procurori primim un document de două-trei pagini. Nu primim dosarul sau probe din dosarul procurorilor. Cele două trei-pagini sunt suficiente. Avem un sistem judiciar de încredere.
Gândul: Odată ridicată imunitatea, Bundestagul va mai urmări ancheta procurorilor de exemplu dacă se pune problema arestării unui parlamentar? Câte de mult urmăreşte Bundestagul evoluţia unei anchete penale?
Dieter Wiefelspuetz: Autorizaţia iniţială dată procurorilor la începutul investigaţiei acoperă doar acest aspect, adică posibilitatea procurorului de a investiga. Un mandat de arestare, un mandat de percheziţie, trimiterea în judecată, toate aceste etape necesită aprobarea Bundestagului.
Gândul: Imunitatea a fost instituită iniţial pentru a proteja parlamentarii de eventuale anchete abuzive ale puterii executive. Mai este cazul şi acum? Există o dezbatere în Germania privind imunitatea?
Dieter Wiefelspuetz: Nu aş spune că avem o dezbatere pe imunitatea parlamentară de vreme ce acesta este folosită mult mai responsabil faţă de alte ţări cum ar fi Italia unde polticienii se zbat ca să ocupe un loc în legislativ pentru a scăpa de anhetele penale.
Gândul: În Marea Britanie, un parlamentar poate fi arestat chiar în Parlament. Este acest lucru posibil în Germania?
Dieter Wiefelspuetz: Într-un caz extrem, desigur că este posibil. Să spunem că cineva ucide o persoană atunci poate fi arestat pe loc. Nu există însă un asemenea precedent.
Gândul: În general care sunt infracţiunile pentru care se solicită ridicarea imunităţii? Corupţie, luare de mită, altele?
Dieter Wiefelspuetz: În general se cere ridicarea imunităţii pe infracţiuni comune şi în cele mai multe cazuri nici nu se ajunge la o condamnare în final. În general se cere ridicarea imunităţii pentru accidente de maşină. Cazurile de corupţie sau luare de mită sunt extrem de rare.
Gândul: În momentul în care se cere ridicarea imunităţii şi se ajunge la vot decizia este unanimă sau există controverse?
Dieter Wiefelspuetz: În general, este o decizie unanimă, dar am avut recent cazuri în care nu am avut parte de un vot în unanimitate. A fost vorba de un membru al partidului de stânga. Un deputat investigat pentru că a împiedicat un poliţist să-şi facă treaba. Acesta este un delict aproape de o acţiune politică, dar totuşi o infracţiune.
Gândul: Colegii unui parlamentar investigat şi pentru care se cere ridicarea imunităţii în Bundestag vor vota pentru sau împotrivă?
Dieter Wiefelspuetz: În general, nu se votează împotrivă. De obicei, politicianul demisionează înainte să fie trimis în judecată. Cel mai spectaculos caz pe care l-am avut a fost cel fostului preşedinte Christian Wulff. Odată ce procurorii şi-au exprimat intenţia de a cere ridicarea imunităţii, el şi-a dat demisia nemaibeneficind de imunitate.
Gândul: Bundestagul a respins vreodată o cere de ridicare a imunităţii?
Dieter Wiefelspuetz: Din 1949 şi până în prezent au fost doar două cazuri în care cererile de ridicare a imunităţii au fost respinse, dar abele cazuri priveau infracţiuni minore. Într-un caz Parlamentul a mai decis sa reinstituie imunitatea unui parlamentar.
Ia te uita, gand la gand, 🙂 :
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19933551-dumbrava-iohannis-discute-partidele-includerea-imunitatii-revizuirea-constitutiei.htm
Pierre,
apropos de art. 69 al 2, din Constitutie, pe care il citezi: eu nu cred ca mai mult de o mana de paramentari intelege semnificatia acestui articol. De fapt, nu cred ca mai mult de o mana de politicieni…
L-am vazut azi pe unul de la PNL iritat de insistenta cu care un jurnalist il intreba despre cum va vota preconizata marire a pensiilor parlamentarilor, raspunzand strepezit printre dinti ca ” voteaza cum vrea el ” . Sa mai zicem noi ca nu inteleg semnificatia acelui aliniat… 🙂
Eu stiu de acum deja multi, multi ani, de la sursa directa, ca unul dintre motivele pentru care un politician se straduia sa ajunga in Parlament, era imunitatea… Cand spun, “se straduia”, ma refer la faptul ca trebuia sa faca rost de vreo 200.000 DM pentru a putea deveni eligibil pe liste. Asta era prin 1997…
Desigur, nu pot extinde abuziv si sa presupun ca toti parlamentarii aveau acest scop, insa cei care erau dispusi sa plateasca bani pentru a ajunge acolo, este evident ca urmareau sa-si recupereze investitia si sa realizeze si un profit prin intermediul acelui scaun… In plus, odata ce exista un pret “convenit”, devine bariera comerciala pentru oricare alt pretendent. Ori esti altfel foarte valoros pentru partid, ori vii cu malaiul.
Iata cum imunitatea, care in opinia mea ar trebui sa aiba doar scopul unei polite de asigurare pentru politician ca nu va fi pedepsit pentru actiuni politice ce nu convin, sau deranjeaza, devine un privilegiu marketabil si este sursa unei selectii nocive in lumea politica.
De fapt, eu cred ca daca le luam banii si imunitatea, va fi dificil sa umplem listele de candidati…
corect.
Hai sa fim seriosi, nu are rost sa discutam pe teorie politica oficiala, sunt doar un paravan pentru fraieri. Discutia care decide in realitate e cea cu suta de mii de euro ca sa ajungi in Parlament si ce primesti in schimb.
Orice putere în stat,fie el un stat de drept şi democratic,tocmai fiindcă “este putere” este supusă presiunilor celorlalte puteri şi a altor instituţii.De ex.fiindcă procurorii şi judecătorii(dar şi poliţiştii,agenţii din serviciile secrete,etc) pot fi agresaţi de criminali,spioni,etc şi şantajaţi de ex.de jurnalişti,politicieni,interlopi,etc;de aceea ei au un fel de protecţie pentru munca lor în condiţii de risc şi de stres.
În cazul parlamentarilor,ei fiind aleşi de popor ca reprezentanţi ai acestuia,ei trebuie să aibă o imunitate care să le asigure declaraţiile şi deciziile politice făcute în numele celor care i-au ales.Mai mult,ei,pentru a fi în deplină libertate de adoptare a legilor,trebuie protejaţi împotriva abuzurilor altor instituţii.De ex.chiar nu este observat că Băsescu,un reprezentant al puterii de stat dar şi al politicului,nu a acţionat sistematic pentru distrugerea adversarilor politici?Idem procurorii,de foarte multe ori,la influenţa politicului,împreună cu serviciile secrete,au acţionat cu premeditare ca poliţie politică la comanda unor reprezentanţi ai politicului din ţară şi străinătate.Idem CCR care a invalidat la comandă politică internă-externă rezultatele votului a 12,4 milioane de români.Deci,au fost abuzuri din partea unor instituţii contra UNEI părţi a puterii politice.
Referitor la parlamentari,aşa cum am spus ei trebuie să aibă o oarecare imunitate pentru a-şi face bine sarcina de ales şi,după părerea mea,nu poate să fie arestat decât atunci când probele sunt clare(omor,furt+mită în flagrant,accidente mortale,etc).NU poţi aresta parlamentari pe baza unor delaţiuni a oricui,aşa cum se întâmplă acum.În definitiv,cine dracu o să mai facă politică dacă aşa se pune problema.Să renunţăm şi la parlament,să renunţăm şi la orice urmă de democraţie,să lăsăm procurorii să lucreze până baga toată România puşcărie.Chiar nu se vede că s-a sărit calul?
12,4 milioane ? La ce te referi ? Daca exagerezi sau vii cu cifre inventate te descalifici, sa stii. Nici restul celor scrise nu raman credibile.
Am gresit,7.4 milioane…mea culpa
Sa recapitulam:
Pentru demiterea lui Basescu au votat 7.4 milioane de cetateni (la indemnul guvernantilor).
Si tot acestia au fost de acord ca Parlamentul sa aiba 300 de membri. Deci daca Basescu era dat jos, pleca si cu o gramada de parlamentari. Deci nu a plecat.
Dar unde au fost acei 7.4 milioane la urmatoarele alegeri? Au votat ei cu guvernantii ? La Europarlamentare sau Prezidentiale? De ce oare toti acesti votanti “antiBase” sunt (gresit) contabilizati “proPSD”? De ce sunt mereu scosi in fata pentru a da “greutate” deciziilor si parerilor guvernantilor?
V-ati intrebat cati din acei 7.4 milioane au venit, de fapt pentru diminuarea marimii Parlamentului la 300 de membrii ( si de fapt au votat antiParlamenti) si, implicit, au pus stampila contra Basescu pentru ca l-au asimilat tot ca pe un exponent al clasei politice de care se saturasera…
Nu cumva principala miza a referendumului, pentru o mare parte a votantilor, a fost restrangerea numarului de parlamentari? Iar chestia cu Basescu a venit “bonus”?
Deci sa recapitulaam
A fost un referedum ptr pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari care a avut loc la 22 noiembrie 2009 odata cu primul tur la alegerilor prezientiale.
A mia fits un referdum la 29 iulie 2012 pentru demiterea președintelui Traian Băsescu . A l doilea, a doua demitere
Deci cf tie cei care au votata in 2012 ptr demitere au votata de fapt reducerea numărului de parlamentari ..
Acu duap capu tau voturile alea exprimate in 2012 cum au fots contabnilizate in 2009? masdina timpului cumva?!
NU se arestează în România DOAR pe bază de delațiuni, asta a zis-o și Kovesi.
Și nu procurorii bagă la pușcărie, ci judecătorii.
Dragă Lucifer, de unde sunt eu,să dea Dracu’ dacă văd că s-a sărit calu’!! 🙂
Nu procurorii ‘baga la puscarie’ ci judecatorii.Chiar si in ce priveste arestarea preventiva. Procurorul doar propune arestarea- inclusiv a parlamentarilor. Decizia e la judecatori. Care ‘e toti basisti’ deci logic nu putem avea incredere in ei. Deci logic parlamentarii au nevoie de imunitate ça sa ii apere de abuzurile procurorilor-care propun arestarea si judecatorilor-care o decid. Nu-i asa? 😦
Am citit azi in presa (nu spun unde, nici nu are rost pentru ca presa cam peste tot exagereaza si nu e credibila) ca Putin ar fi luat ceea ce cred eu a fi una din primele lui decizii destepte. Si anume sa reduca bugetul pentru campionatul mondial de fotbal din 2018. Tare ar fi o idee desteapta si de prea mult timp intarziata. Campionatul mondial de fotbal tinde tot mai mult sa devina campionatul mondial de show in afara stadionului incat sportul mai poate fi gasit doar in inregistrarile din urma cu cel putin zece ani.
Eu am auzit ca la acest campionat fiecare grupa o sa se dispute in cate o tara satelit-inlantuita de Rusia:
Grupa A in Ucraina de Est
Grupa B in Osetia
Grupa C in Cecenia
Grupa D in Transnistria
Iar tragerea la sorti va fi dictata de la centru. Tarile NATO vor face parte din Grupa A
Tarile rusofone (si cele in care se preda rusa la scoala…) vor fi in Grupa B.
Tarile islamice vor face parte din Grupa C.
Tarile sud-americane vor juca prin corespondenta. Cam ca la Sah. Ca-s cam departe si costa mult transportul.
Restul tarilor vor alege: sa joace in Grupa D sau sa joace pe PlayStation.
Sa vedeti ce putin va costa acest Campionat… Iar banii cheltuiti se vor recupera din rascumpararile diversilor fotbalisti ce vor fi rapiti prin tragere la sorti.
Acest campionat va fi un exemplu de austeritate la care Grecia trebuie sa fie cu ochii cat cepele si sa ia notite.
Oare p fi bine sa ne calificam?
Athos, ai reușit să-l enervezi pe maistru…pardon, maestru:
ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De 150 de ani imunitatea parlamentară e înscrisă în toate Constituțiile României. De ce trebuie s-o scoatem acum?
Mă întreb uneori de ce dracu l-am dat pe Stalin de a berbeleacul, l-am împușcat pe Nicolae Ceaușescu și ne zicem cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene, dacă ne lipsește mai departe capacitatea de a supune spiritului critic borhotul pe care ni-l dau zilnic Manipulatorii pe post de caviar.
Să luăm, de exemplu, aserțiunea sădită în spațiul public de Binomul SRI-DNA, cel care conduce de fapt țara, președintele jucînd rolul Tabloului cu nădragi, iar Parlamentul, rolul Turmei de oi de tinichea, și îngrijită ca să înflorească de Divizia Presă a Binomului:
Imunitatea parlamentară trebuie eliminată din Constituție.
Nu cred să existe în ultimul timp politruc, gurist de presă scrisă sau gurist de televizor, membru al așa-zisei societăți civile care să nu repete, ca un papagal înscris în cor, această aserțiune propagandistică, fără a o supune minimului spirit critic, cel care deosebește un cetățean european de un vițel importat din CSI.
Aprinsă de la abila manipulare poreclită măreț Luptă împotriva corupției, în realitate, o cruntă răfuială între bandele mafiote din politică și din instituțiile de forță ale democrației noastre de hîrtie creponată, eliminarea imunității parlamentare e una dintre acele teze pupate-n fund de toată lumea, acceptate automat și repetate papagalicește de toți, fără o minimă dezbatere. Ca și în cazul votului uninominal, ca și în cazul despăgubirilor, orice tentativă de a avertiza că se impune o atentă cîntărire a argumentelor pro și contra, dar mai ales o dezbatere scutită de emoțiile de moment, e rapid descurajată cu hîrdaie de rahat mediatic.
Adept al dezbaterii pro și contra în legătură cu orice subiect, pentru că văd măreția democrației tocmai în dreptul de a te îndoi public pînă și de axiome, voi prezenta pentru cititori reglementarea imunității în toate Constituțiile României de la cea din 1866 (am exclus ”Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” din 1864) pînă la cea din 2003.
”Constituția din 1866
Art. 51. Nici unul din membrii uneia sau celei-alte Adunări nu pote fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de densul în cursul esecrițiului mandatului seu.
Art. 52. Nici un membru al uneia sau celei-alte Adunări, nu poate în timpul sesiunei, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizațiunea Adunării din care face parte, afară de cazul de vină vădită. Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celei-alte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunie, dacă Adunarea o cere.
Constituția din 1923
Art. 54. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de dînsul în cursul exercițiului mandatului său.
Art. 55. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.
Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul cînd sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adunării din care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.
Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.
Constituția din 1938
Art. 56. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit pentru opiniunile și voturile de el emise în cursul exercițiului mandatului.
Art. 57. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.
Detențiunea sau urmărirea vreunuia din membrii Adunărilor este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.
Constituția din 1948
Art. 59. Nici un deputat nu poate fi reținut, arestat sau urmărit, fără autorizarea Marii Adunări Naționale a R. P. R., în timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R. P. R., între sesiuni, pentru orice fapte penale, afară de cazurile de flagrant delict, cînd se va cere de îndată aprobarea Marii Adunări Naționale a R. P. R. sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R.
Constituția din 1952
Art. 34. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi trimis în judecată și nu poate fi arestat fără încuviințarea Marii Adunări Naționale, în timpul sesiunilor, iar între sesiuni – a Prezidiului Marii Adunări Naționale.
Constituția din 1965
Art. 61. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi reținut, arestat sau trimis în judecată penală, fără încuviințarea prealabilă a Marii Adunări Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a Consiliului de Stat.
Numai în caz de infracțiune flagrantă, deputatul poate fi reținut fără această încuviințare.
Constituția din 1991
Articolul 69: Imunitatea parlamentară
1. Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată, penală ori contravențională, fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
2. În caz de infracțiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi reținut și supus percheziției. Ministrul justiției va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Articolul 70: Independența opiniilor
Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Constituția din 2003
Articolul 72: Imunitatea parlamentară
1. Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
2. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
3. În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntîrziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.”
Ce ne arată această trecere în revistă?
1. De 150 de ani, imunitatea parlamentară e o axiomă a tuturor regimurilor, chiar și a celui stalinist din 1952. Nu pentru a face din Parlament un scut anti-Justiție, ci pentru a recunoaște Parlamentului rolul de principală instituție a țării.
2. Excepție făcînd perioada comunistă, cînd nu se punea problema votului de conștiință, toate Constituțiile deosebesc între răspunderea juridică pentru voturi și declarații politice și imunitate în general. De precizat că formula Răspundere juridică nu se referă la o infracțiune penală, ci la o posibilă dare în judecată a unui parlamentar pentru o declarație în plen considerată calomnie.
3. Dintre toate Constituțiile, cea din 2003 exclude din imunitate urmărirea penală a parlamentarului. A fost cedarea lui Adrian Năstase la campania dusă în numele luptei împotriva corupției, cedare cu temeiul în credința fostului premier că el va ajunge președinte și nu va avea nevoie de imunitate pentru a nu fi urmărit penal.
De ce sunt supuse votului și cererile de începere a urmăririi penale în cazul unor parlamentari?
Răspunsul trimite la Legea răspunderii ministeriale din 28 iunie 1999 care prevede prin articolul 12:
”Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvîrșite în exercițiul funcției lor.”
Actualii parlamentari care sunt acuzați pentru fapte ca foști membri ai Guvernului nu beneficiază de o imunitate constituțională, ci de o imunitate depinzînd de o lege. Sunt de acord că e vorba de o anomalie:
Parlamentarul nu poate fi scutit de verificarea adevărului prin Justiție de calitatea sa de fost ministru.
Legea impune o inegalitate între parlamentari. Cei care n-au fost miniștri sau mai precis nu sunt acuzați de fapte din perioada ministeriatului lor pot fi urmăriți penal fără aprobarea Parlamentului.
Anomalia poate fi înlăturată prin modificarea Legii răspunderii ministeriale, operațiune infinit mai simplă decît modificarea Constituției.
Rămîne în aceste condiții Imunitatea la percheziție, reținere sau arestare.
E o imunitate care se regăsește în toate cele opt Constituții din cei aproape 150 de ani de Istorie a României moderne.
Înainte de a o elimina, cum cere Binomul SRI-DNA și cum face propagandă Divizia Presă a Binomului, n-ar fi oare înțelept, european, să ne întrebăm de ce a fost pusă imunitatea în toate constituțiile, inclusiv în cea Stalinistă?
Maestrul bate campii. Amesteca intentionat (sau nu ) notiuni diferite : pe de o parte inceperea urmaririi penale, pe de alta parte retinerea, arestarea si perchezitionarea unui parlamentar.
Parerea mea este ca maestrul face pipi la zid. De data asta, de grozav ce se crede si de mult ce vrea sa socheze umanitatea, a ales un zid pe care tot el a scris DNA + SRI. ( = “love” )
In functie de distanta, maestrul se stropeste mai mult sau mai putin grav.
Maistrul e ramolit: Constitutille burgheze din 1866 si 1923 vorbesc despre “opiniunile și voturile emise de dînsul în cursul exercițiului mandatului său. Deci nu despre alte fapte, care nu au legatura cu exercitarea mandatului politic. Constitutiile comuniste-sa zicem ca cea din 2003 nu se incadreaza in aceasta caracterizare-nu ma intereseaza. Maistrul amesteca, in mod deliberat, imunitatea pentru opini si fapte exprimate in timpul exercitarii mandatului/ sau ca urmare a exercitarii acesuia, cu alte fapte penale.
D’Artagnan
Poate ca l-am enervat, :), dar pana la urma si el se intreaba “de ce?”
Ar fi interesant de studiat argumentele lui, nu pentru ca sunt ale lui, ci pentru ca este interesant de vazut cum ai putea justifica, cu adevarat, existenta acestei duble jurisidictii, pentru parlamentari si pentru restul.
Cand ma uit la ce mai poate emite cate un domn parlamentar, sub emfaticul nume de initiativa legislativa, am totusi o banuiala ca ar fi nevoie de o anume protectie. Dar nu pentru ei, ci pentru noi. Un soi de polita de asigurare impotriva imbecilitatii parlmentare, care sa ne despagubeasca in cazul unor asemenea calamitati:
“Senatorul independent Andrei Volosevici a initiat un proiect legislativ, aflat in dezbatere la Senat din 16 aprilie, pentru modificarea Codului Penal astfel incat Guvernul sa stabileasca, prin hotarare, care sunt bunurle ce pot fi oferite alegatorilor si valorile maxime ale acestora, fara sa fie considerat infractiune si pedepsit cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani.”
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-19952995-senator-vrea-schimbarea-codului-penal-guvernul-stabileasca-bunuri-pot-oferite-alegatorilor-valori-unitare-insumate-maxime-pot-avea.htm
Când aflați răspunsul, share it si pentru mine. Oricum, ținând cont ca si PE are astfel de reguli (vezi cazul Nica), zic ca ceva, ceva e de bine si in imunitatea asta.
In rest, ce ați făcut in vacanța de Paști? Cum v-ați distrat? Ați scris vreo carte, ceva? Ca văz ca acu’ e la moda, tot Romanu-i scriitor. La ce nivel de purificare a ajuns Aramis, ca am pierdut șirul zilelor de când e la manastire.
Se pare că nu există timp și inspirație decât la pușcărie… Doamne Ferește și Apără!!
Se pare că romanul secolului, cel scris de mine, evident, așteaptă vremuri mai…grele!!
Dar mai bine lipsă, rezist și fără glorie literară.
Aramis e undeva între zen și feng șui …
Draga mea,
De ce aduci in discutie subiecte pe care nu le cunosti si le faci salatzica?: i.e.: imunitatea deputatilor europeni? Putem sa scriem dupa ureche mult si bine, cum fac multe distinse persoane, numai ca acest lucru nu ajuta la scopul pentru care ne mai vanturam pe aici: sa ne mai luminam mintea, pe cat se poate, si nu sa facem propaganda unuia sau altuia, fie el politician sau partid politic.
Pentru stiinta ta, afla ca imunitatea deputatilor europeni e un regim juridic dual si ambiguu ca aplicare: adica deputatul are si imunitate data de mandatul de deputat european, dar se supune si legislatiei statului al carui cetatean este. Nu ma apuc sa explic acum, ca sunt cu timpul in pioneze ana la sfaristul saptamanii.
Dar daca vrei sa aprofundezi, uite aici
Click to access IPOL_IDA%282014%29509981_EN.pdf
PS: Ia in considerare-daca poti-ca regimul acesta juridic al imunitatii eurodeputatilor a fost construit plecand de la niste standarde europene, totusi: ori , in nici o alta tara UE, cu exceptia Bulgariei poate (desi eurodeputatii lor au niste CV uri care le bat de departe pe ale romanilor; au studii afara facute pe bune, etc), gradl coruptiei nu este atat de mare.
PPS: Intr-adevar, “ceva de bine” e cu imunitatea, dar sa fie aplicata intr-o tara normala. Apropos, asta-i nivelul tau, nu-i asa? -“zic ca ceva de bine” 🙂
http://www.evz.ro/analiza-lui-george-maior-despre-razboiul-informational-al-rusiei-in-topul-celor-mai-apreciate-articole-de-pe-financial-times.html
Daţi la toţi, să ajungă nimicul, în mod egal, la toată lumea!
de Alex LIVADARU
Epopeea bonurilor fiscale şi loteriei organizate de Ministerul Finanţelor se transformă în comedie absurdă.
Şi este oglinda perfectă a guvernării Ponta, acest premier care se zbate cu toată puterea să îl concureze pe cel mai slab şef de executiv al României ultimului deceniu, Călin Popescu Tăriceanu.
Milioane de români au adunat nişte zeci de milioane de bonuri fiscale câteva luni: a venit şi marea extragere, iar suma pusă la bătaie s-a împărţit după modelul PSD. Câte nimic în lei noi pentru fiecare câştigător, ca să ajungă la toţi. Depui un maldăr de hârtii (tot la ghişeu, tot plecat în faţă funcţionarului), îţi faci cont în bancă şi aştepţi cuminte 60 de zile să se facă viramentul.
La fel e şi cu scăderea TVA. Să dăm la toţi, să nu simtă nimeni, cu adevărat, nimic. Să mergem la stadion, la o petrecere faraonică, să mâncăm, să ne îmbătăm, să dansăm şi să ne bucurăm. Să ne batem cu mâna pe umăr, să ne spunem reciproc despre cât de buni suntem, să vedem viaţa în roz, să mai facem un credit, eventual într-o monedă exotică. Să consumăm astăzi ce câştigăm luna viitoare.
România pierde o perioadă bună din punct de vedere economic şi bate banii la tălpi exact ca în perioada lui Călin Popescu Tăriceanu. Probabil singurul premier de pe mapamond care şi-a bătut joc de creşterea economică, de investiţiile în creştere şi de zecile de miliarde de euro trimise acasă de românii din diaspora. Cu toate cele bune şi nemeritate de el în buget, nu a lăsat în urma lui un metru de autostradă, cale ferată sau un spital nou.
România a intrat în 2015, aproape spectaculos, în al patrulea an de creştere economică peste media ţărilor membre Uniunii Europene. Dar ce te faci atunci când ai în desagă mai mulţi bani decât ştii tu să cheltuieşti pe facturi curente? Dacă te numeşti Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu, mănânci mai mult, bei mai mult, încurajezi oamenii să cumpere pe datorie, risipind miliardele prin măsuri guvernamentale populiste, cum a fi ultima inepţie cu scăderea TVA la apă rece menajeră pentru 5 metri cubi pe lună.
Un calcul făcut de jurnaliştii Ziarului Financiar relevă că, prin reducerea TVA la alimente, o familie de români va economisi în fiecare lună 25 de lei la un coş de cumpărături 200 de lei. 5 Euro pe lună, adică aproximativ 60 de euro pe an. Pentru un pensionar sau un şomer e o sumă care sună bine. Pentru milioanele de români angajaţi la privat e nimic.
Eventualele efecte pozitive ale oricărei reduceri de taxe nu pot fi trecute cu vederea. Este de presupus sau de aşteptat ca evaziunea fiscală să scadă, consumul să crească şi să pompeze în economie mai mulţi bani. Dar mulţi analişti de pe piaţă spun că această reducere a TVA îşi va pierde inerţia la sfârşitul anului. Vom avea o scădere a preţurilor la alimente peste vară, care se va contopi cu producţia agricolă şi recolta din toamnă. Este posibil, însă, ca, spre sfârşitul anului, preţurile să crească la loc, impactul scăderii TVA să fie minim, iar banii pe plus de la buget să fie, realmente, topiţi în economie.
Cifrele economiei româneşti din ultimii ani nu pot fi negate. Dar lipsa de viziune a Guvernului Ponta este limpede. De frica DNA, maldărul de euro pe plus e aruncat în consum. E ce mai bună strategie şi cea mai sigură, atât din punct de vedere penal, cât şi din punct de vedere electoral. Cum să faci licitaţii pentru lucrări publice mari, de anvergură, dacă nu îţi iese şpaga la nivel central şi local, dacă nu poţi să dai lucrările la Tel Drumul lui Dragnea sau firmelor care te-au finanţat ilegal în campania electorală?
Victor Ponta a avut şansa imensă de a arăta că are viziune şi doreşte să schimbe fundamental câteva probleme uriaşe ale României. Cele despre care el şi politicienii precum Klaus Iohannis vorbesc numai în campanie electorală. Cu excedentul de încasări cu care se laudă, ar fi putut creşte substanţial salariile medicilor şi asistentelor medicale, ca să nu îi mai împingem să plece din România, ca să nu îi mai umilim dându-le atenţii după ce ne tratează. Sau ar fi putut să crească salariile profesorilor, pentru că sistemul de învăţământ românesc este o bombă cu ceas care stă să explodeze taman în momentul în care Victor Ponta ar trebui să primească pensia.
În lume se vorbeşte de semnele unei noi crize economice, poate mai gravă decât cea din 2008, cu semnale îngrijorătoare de supraîncălzire a burselor din SUA şi Vestul Europei. Dacă acest scenariu va deveni realitate, paşii înapoi ai românilor vor fi mai mari decât cei când guvernul Boc şi preşedintele Băsescu tăiau, într-o lipsă totala de discernământ, veniturile cu 25% pentru absolut toate categoriile de salariaţi la stat, fără să judece şi fără să facă o reformă reală a administraţiei.
Victor Ponta şi PSD nu vor primi votul meu nici în 2016, pentru că nu au viziune. Pentru că nici premierul şi nici partidele care îl ajută să guverneze “în interes naţional” nu înţeleg că România va pierde avantajul competitiv venit din salariile mici, iar noi nu compensăm cu nimic. Nici cu forţă de muncă superclificată, nici cu o infrastructură care să ajute exporturile (vezi Dacia- Piteşti-Sibiu) şi nici cu acces în zona Moldovei, care ar putea deveni următoarea regiune de atracţie pentru investitori.
Cu excedent la încasările bugetului de 3 miliarde de lei pe trimestru, adică 12 miliarde pe 2015, să dansăm, să mâncăm şi să ne bucurăm. Şoselele tot cimitire sunt, trenurile tot cu 45 de kilometri la oră merg (Japonia a testat trenul care merge cu 603 KM/H). Spitalele tot sărace sunt, medicii ne pleacă în continuare, profesorii sunt săraci la catedre, iar elevii pică bacul. Să ne bucurăm, rânjetul tupeist s-a aşezat înapoi pe feţele lor, aroganţa le-a revenit în atitudine, totul este exact ca înainte de alegerile din 16 noiembrie 2015.
Iar preşedintele zâmbeşte mulţumit. Poate că domnul Klaus Iohannis ar trebui să recitească programul din campanie şi discursul de la învestire din Parlament. Vorbea şi el despre strategii naţionale urgente pe învăţământ şi sănătate.
Bravos stimabile!Nu știu dacă pe blogul vostru,dar știu că am mai făcut și eu considerații/comparații în acest sens despre femeia româncă vs.bărbatul român.Le repet pentru propria plăcere și…autocritică.
Bărbatul român este prost și leneș și din această cauză este sărac;fiind sărac,este milog,ticălos și laș.Ca urmare,bărbatul român este pe ultimul loc între bărbații europeni la toate categoriile.Din cauza lui suntem pe ultimul loc din Europa la sărăcie,din cauza lui am pierdut toate oportunitățile pe care istoria sau providența ni le-au oferit.Mie îmi vine să mă sinucid când mă gândesc că sunt un bărbat român…
Femeia româncă este harnică,tenace,muncitoare,inteligentă și frumoasă.Ea depășește cu mult media europeană la categoria femei,poate este chiar pe primul loc dacă ar fi criterii de comparație.Tot respectul pentru toate femeile românce.
Poate ar fi cazul să ne reîntoarcem la matriarhat…cel puțin în România.