Ardelenilor, Dumnezeu îți dă…

Dar nu-ți bagă și în traistă! Sau, mai laic spus, vă ajutăm și noi, ceilalți români cu voturile noastre, dar nu-i vina noastră că domnul profesor a venit nepregătit la examen!
Frate, a avut-o de câteva ori în mână pe obrăznicătura aia și a ratat superb cu poarta goală! Privindu-l pe omul ăsta ai senzația că ratează și în reluare.
Dau un singur exemplu de lucru prost făcut, nu bine făcut, cum se laudă în slogan, un exemplu de cât de superficial a tratat dezbaterea (împreună cu impotenții sau…trădătorii ăia de la ACL). Vii și-l acuzi pe Ponta de plagiat. Cum îți închipui că va riposta? Ce bănuiești că îți va răspunde? Cumva cu un: ”Da, așa-i , am greșit, n-am să mai fac! Ce dur sunteți cu mine, domnu’ Johannis, domn profesor, să mă certați așa în fața clasei, mă faceți să plâng de rușine…”?!
Păi, domnu’ profesor, împreună cu staful de campanie, trebuiau să anticipeze, ca la șah, mișcarea următoare a lui Ponta, nici nu era prea greu, mai mult de două, trei variante de răspuns nu avea; să-l lase apoi, de exemplu, să bată câmpii cu minciuna lui cum că ICCJ i-a dat sentință irevocabilă că n-a plagiat, și pe urmă să urmeze pălitura … ardelelenească, vorba unui amic: minciună, domnule Ponta, uitați de fapt la ce se referă sentința, și o citea clar și răspicat, să priceapă tot poporul cum e mințit cu televizorul. La propriu.
Nu mai spun de faza cu Kovesi, cum că a pus-o el în fruntea DNA, și ce treabă bună face…și Johannis își privea ceasul în timpul ăsta. Atunci am plecat din fața teveului ca să nu-l sparg. Dacă aveam o poză cu Ponta cred că îi dădeam un cap în gură…
Vreau să spun că așa îți pregătești înfruntarea, exersând diferite variante, încercând să simulezi atacul și apărarea. Iar Johannis ar fi trebuit s-o facă din timp, mai ales că nu este un tip spontan, gen Antonescu, Băsescu, cu răspuns la purtător.

Mă rog, ce a fost, a fost… oricum, n-am crezut ca Ponta să fie lovit de vreun glonț de argint, dar mă enervează că obrăznicătura a scăpat netaxată, n-a luat un ”șut în cur”, o ”palmă după ceafă”, o ”găină moartă băgată pe gât”. A rămas cu zâmbetul ăla de șmecher pe față, gen, v-am făcut fraierilor!

De acum depinde de noi. Dacă va ieși sasul, victoria(!!) va fi a noastră, nu a lui.
Deși am o anume antipatie pentru Alina Mungiu-Pippidi, am să trec peste ea, peste antipatie adică, și am să postez un text de-al ei deoarece este simplu, pe înțelesul tuturor, și arată de ce, dincolo de etichetele de băsiști, antibăsiști, de pro sau anti DNA, de dreapta sau de stânga, este nevoie de ALTCINEVA decât Ponta în funcția de Președinte:

” Ieri după amiază m-a strigat un necunoscut pe o stradă din Bruxelles. S-a dovedit a fi un compatriot care voia să ştie dacă vor fi mai multe secţii de votare în Bruxelles, oraş invadat literalmente de români – s-a deschis până şi o băcănie românească vizavi de bursă pentru a servi toată această comunitate în creştere. Grupul românilor din Belgia are un site Internet mai mare decât multe din România: dacă zece la sută din ei se hotărăsc să se prezinte se va bloca ambasada şi există iarăşi riscul ca sute de oameni care şi-au petrecut seara la coadă să nu mai apuce să voteze. Deşi e campion la ordonanţe de urgenţă, guvernul Ponta nu a vrut să dea una să decongestioneze votarea din străinătate, pentru că în turul întâi românii din străinătate au votat cu precădere alţi candidaţi. În timp ce, în străinătate, românii împinşi acolo de hazardul vieţii, nu pentru că ar fi vrut să plece din ţară- mă număr printre ei- cântăresc până în utima clipă dacă apucă să voteze după ce fac sute de kilometri cu autobuzul şi stau ore întregi la coadă, în ţară mulţi oameni au ajuns la concluzia că alegerile nu schimbă cu nimic în bine viaţa lor. Există peste cinci milioane de oameni în această situaţie care nu s-au prezentat în turul întâi. Scriu aceste rânduri pentru a le dovedi că se înşeală, şi că viaţa lor se poate schimba după alegeri dacă renunţă şi la cel mai mic control asupra ei: în rău. Există câteva lucruri importante pe care trebuie să le iei în considerare înainte de a hotărî că mai bine dai la peşte duminică, tricotezi sau te uiţi la Eurosport. Nu, nu dacă cei doi candidaţi au talent la trăncăneală la TV, că eu cred că ne-a ajuns de Băsescu care era mai talentat decât toţi la capitolul ăsta. Nici cu care să te identifici, dacă nu ai şase case ca Iohannis şi şapte ca Ponta. Zi mersi că au deja case şi nu mai au de ce să îşi folosească mandatul, ce predecesorii lor, ca să îşi ia case şi terenuri. Şi nici pentru că a doua zi după alegeri te vei trezi în UE versus URSS – că tot în UE vei fi.

Aici însă e cazul să te întrebi: dar asta e UE? Crezi că în UE se iau bani de la autostrăzi ca să se dea la primarii care îşi schimbă partidul în ajun de alegeri? Crezi că în UE găseşti că pe listele suplimentare s-a votat semnificativ mai mult cu cine e la putere, sau acolo funcţionează distribuţia normală, care e întâmplătoare? Crezi că în UE un candidat poate câştiga cu programul de a amnistia pe cei corupţi sau că poate trimite organele de control peste contracandidatul lui, să îl ţină ocupat de alegeri? Te plictiseşte propaganda băsistă care îţi spune că PSD e cel mai corupt partid, când ştii că toate partidele sunt deopotrivă de corupte? Aşa e: nici eu nu cred că PSD e cel mai corupt partid, răul absolut şi aşa mai departe. Problema cu PSD nu este că e cel mai corupt, ci că este că e cel mai puternic. Un vot pentru candidatul PSD înseamnă că dai PSD controlul absolut asupra statului. PSD are majoritatea parlamentară şi guvernul. Deja a suspendat o lege 45 de zile, ca să racoleze primari, şi a pus avocat al poporului pe unul care a declarat că nu vrea să îşi folosească dreptul constituţional să te apere de corupţie politică pentru că nu face politică. Preşedintele numeşte pe şefii de servicii secrete şi pe procurorii generali. Fără a da afară pe nimeni cu scandal, stă în puterea preşedintelui să înlocuiască cu oameni loiali lui pe toţi cei a căror colaborare a facut azi posibile anchete ca Microsoft, care au arătat că nu avem bani să construim şcoli la ţară pentru că luăm imprimante cu de trei ori preţul lor, ca să le lăsăm după aceea cu anii într-un depozit uitat. Preşedinţia e ultima instituţie care nu e controlată de PSD. Dacă i-o dai şi pe asta, captura statului de către un singur partid poate fi totală. Asta vrei? Ai putea spune că Victor Ponta nu e vinovat de păcatele PSD. Că e un băiat deştept şi de viitor, care vrea în Europa la fel de mult ca şi noi. Aşa o fi: dar are un mentor (Adrian Năstase), un socru (Ilie Sârbu), un partener de afaceri (Dan Şova) care sunt anchetaţi de DNA, instituţia care a băgat şi pe fratele preşedintelui Băsescu la pârnaie. Ce să mai vorbim de mare parte din colegii de la vârful partidului, începând cu dna Ecaterina Andronescu, care l-a absolvit de acuzaţia de plagiat.

Are dl. Ponta forţa să reziste la presiunea acestor oameni, dacă va fi ales preşedinte? Tu ai rezista dacă soţia, socrul, prietenul cel mai bun ar fi în această situaţie? Atunci eşti mai tare ca mine: că eu nu sunt sigură. Nu e mai simplu să nu îl punem în această postură? Nu cred că va închide DNA, nu cred că ne va duce în China, dar pur şi simplu nu cred că ne va duce undeva. Nu văd forţa de a se opune anturajului cu tăria pe care o cere împrejurarea. Sper să mă înşel- dar nu e oare prea mare riscul să acţionăm pe bază de speranţe? Şi să ne punem toate speranţele într-un băiat pus în faţă de oameni mai maturi, care a fost prim ministru în tot acest interval cînd majoritatea lui parlamentară nu a permis anchetarea colegilor lor sau a vrut să dea iarăşi privilegii la parlamentari? Dacă dl.Ponta nu a putut controla partidul când îl conducea direct, sau avea pârghiile guvernamentale, de ce ar avea mai mult succes ca preşedinte? Contracandidatul dlui Ponta nu are, poate, mai multe calităţi, dar o are pe aceasta. Nu e din PSD, nu are rude sau prieteni implicaţi, a cerut să fie respinsă amnistia şi graţierea chiar înainte de alegeri, şi, făcînd un gest bărbătesc, a renunţat în avans la imunitatea parlamentară. A făcut din Sibiu un oraş european, adică a făcut ce trebuie, a adus Europa aici. Dar nu calităţile, ci interesele lui sunt cele care ne dau speranţe. Nu are nici un interes să ajute pe oamenii politici corupţi să scape de justiţie şi e dovada vie că e posibil să faci un loc să prospere fără corupţie. Nu mai cunosc alt politician care să fi cerut simpatizanţilor lui să nu atace pe duşmanii care îl atacau cu maximă josnicie. E un om occidental, banal în Europa de vest, care pare ieşit din comun la noi, că noi nu mai credem în normalitate. Dacă bărbatul câştigă alegerile, tot băiatul va rămâne o vreme prim ministru şi va avea poate ocazia să evolueze, să reformeze PSD şi să îşi ţină promisiunile electorale. Dar va exista un control al legilor şi numirilor la vârf din partea cuiva necontrolat de el. Vei avea măcar un reprezentant în sânul puterii, acolo unde avocatul poporului a abdicat. Şi, pornind de la preşedinţia sa, dl. Johannis poate încerca să construiască o majoritate mai bună şi să înceapă lungul proces al transformării României după modelul Sibiului. Dacă dl. Ponta câştigă, nimic nu va părea să se schimbe de la început. Treptat însă controlul asupra ţării poate deveni absolut, ca al lui Viktor Orban în Ungaria, care şi el îşi cumpără sprijinul cu bani publici, să nu credeţi că e doar iubirea de naţiune nici acolo. Când se ajunge la o majoritate de cumpărat chiar nu mai ai de ce să ieşi din casă să te duci la vot. Majoritatea asta e pe muchie azi. Du-te la vot, ca să o păstrezi în minoritate. Ia-ţi o garanţie. Votează pentru siguranţa ta.

P.S. L-am văzut aseară la Realitatea pe Cătălin Predoiu. A măturat cu Zgonea, un trăncănitor mincinos și obraznic, cu același discurs și argumente ca ale lui Ponta ( ceea ce dovedește că există o strategie de partid), un trăncănitor aflat, totuși, într-o ligă mai mică decât Ponta.
Interesant personaj acest Predoiu…L-am crezut un tip șters, dar are vorbele la el, este elocvent, iar mintea-i brici. La toate minciunelele PSDului a răspuns clar, coincis, la obiect. Poate el va fi soluția în viitor dacă…

This entry was posted in General and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

152 Responses to Ardelenilor, Dumnezeu îți dă…

  1. athos says:

    http://www.reportervirtual.ro/2014/11/antena-3-si-rtv-au-fraudat-votul-valentin-jucan-membru-cna.html

    Nu e nici o noutate, dar am senzatia ca ceva se va schimba si in privinta “succesului” acestor vuvuzele…

  2. athos says:

    Bun, cum in aceasta campanie a lipsit total orice discutie despre proiecte politice, dincolo de slogane, e timpul sa auzim, totusi, ceva. De la Johannis, desigur.

  3. athos says:

    D’Artagnan, ardelenii si diaspora l-au dus pe Johannis la victorie. Si dispretul suveran al lui Ponta fata de cei care nu asculta de primari si popi.

    • d'Artagnan says:

      Tu ți-ai propus să mă enervezi de dimineață?!

      ”Potrivit BEJ Iaşi, până luni dimineaţă, la ora 3.30, au fost numărate voturile din 500 de secţii din cele 714 secţii de votare din judeţ, iar candidatul Klaus Iohannis a înregistrat 54,82%, în timp ce Victor Ponta a obţinut 45,18%.”
      ”Potrivit numărătorii paralele a PDL, Focşani este primul oraş mare din Moldova în care Klaus Iohannis a fost declarat câştigător cu 60%. Ca şi în turul I, candidatul ACL s-a clasat primul şi la Iaşi.”
      ”Moldova a fost împărţită între cei doi candidaţi, Iohannis luând oraşele mari – Iaşi, Focşani, Bârlad etc – în timp ce Ponta a recuperat în mediul rural. Ceea ce a determinat rezultatul final a fost pe de o parte scorul din marile oraşe, între care Bucureşti”.
      ”Din date parţiale, candidatul ACL a câştigat şi Bucureştiul cu aproape 60%”
      Să nu uităm votul strâns în multe alte județe din Muntenia și Moldova, care au reușit să urce pe ansamblu media lui Johannis.

      Știi ceva, data viitoare ia să nu ne mai chemați la vot, pe noi, regățenii! Descurcați-vă singuri!

  4. pierre says:

    A fost , pana la urma, o frumoasa sarbatoare a democratiei.
    Cand vine valul mare, matura totul in cale : aparat de partid,galeti, pachete de zahar si ulei, propaganda media desantata, primari, structuri de forta ale statului, pomeni electorale, manipulari jegoase.
    Cate runde de alegeri va mai trebui sa piarda PSD pana va intelege acest adevar simplu ?

  5. Baronul Munchhausen says:

    Daca ar trebui sa aleg o melodie pentru ponta, m-as referi la una tipic romaneasca:

    http://www.trilulilu.ro/video-divertisment/cassa-loco-ce-bine-imi-pare-ca-ai-luat-teapa

    P.S. Inca o data se adevereste ca fotoliul de la Cotroceni nu este pentru cine se pregateste.
    Infatuarea, aroganta(bazata pe incompetenta si nepasare), impertinenta lui viorelul au primit replica ferma si cuvenita a electoratului destept si cu simtul raspunderii din tara si de peste hotare. “Ma sustin 15 premieri din lume”, clama plagy inainte de turul II. La ce s-o fi gandit, oare, Renzi cand spunea ca ponta ar putea fi un presedinte mare? ca e inalt ca bradul si arogant ca gardul?

  6. Radu Humor says:

    Pentru îndulcit amarul (unora) :
    O CINĂ ÎN ÎNTUNERIC
    Alwyn Menezes

    Vreau să vă împărtășesc o experiență minunată pe
    > care am avut-o recent în Singapore. Într-o seară de
    > vineri am fost invitat la un eveniment organizat de MNC
    > Vendor [o firmă de recrutare de forță de muncă], cu
    > scopul de a strânge fonduri pentru orbii aflați într-un
    > centru pentru persoane cu dizabilități. Pentru că era
    > vorba de vineri seara, primul meu impuls a fost să nu mă
    > duc, gândindu-mă că o să fie ceva plictisitor și ar
    > fi mai bine să-mi încep week-end-ul într-un mod mai
    > relaxant. Dar, fiind singur și neștiind cum aș putea
    > să-mi omor timpul în Singapore, m-am decis să accept
    > invitația și mi-am confirmat online participarea, motivat
    > fiind și de faptul că în invitație se menționa că este
    > vorba de o cină gratuită. De asemenea, m-am gândit la
    > eveniment și ca la o oportunitate de a întâlni câțiva
    > oameni interesanți, cu care aș putea conversa.
    >
    > Ajuns la fața locului, am remarcat că se adunaseră vreo
    > 40 de persoane din diferite domenii de afaceri, și chiar
    > câțiva indieni, cu care am putut vorbi în limba mea
    > despre viața în Singapore și alte lucruri plăcute. Apoi
    > a început evenimentul pentru care fuseserăm invitați.
    > Pentru început, ni s-a arătat un film despre centrul
    > pentru handicapați – activitățile care se
    > desfășoară acolo și modul în care sunt ajutați orbii
    > din Singapore să ducă o viață cât mai
    > aproape de normal. A fost un video de numai 15 minute,
    > captivant și inspirațional. Am văzut oameni de diferite
    > vârste și profesii care-și dedicau o parte din timpul lor
    > pentru a-i ajuta pe acești ghinioniști ai soartei, fără
    > să aștepte nimic în schimb. Am citit satisfacția și
    > împlinirea pe chipurile lor, pentru simplul fapt că
    > reușeau să-i ajute.
    > După film, am fost adunați toți într-o sală, unde am
    > fost informați despre următorul eveniment. Tema acestuia
    > era „Cina în întuneric”, și acesta este evenimentul
    > pe care vreau să vi-l împărtășesc, pentru că merită.
    > În ce consta această cină? Toți cei 40 de participanți
    > urma să luăm cina într-o încăpere cufundată într-un
    > întuneric total. Următoarele două ore au fost plănuite,
    > organizate, conduse și executate de către trei tineri
    > nevăzători – o fată (șefa) și doi băieți
    > (ajutoarele ei) – care formau echipa de voluntari.
    > Mai întâi, șefa
    > ne-a învățat câteva reguli, pe care trebuia să le
    > respectăm, pentru a putea lua masa în mod normal. Acestea
    > sunt, de fapt, unele dintre standardele pentru nevăzători,
    > care le fac viața mai ușoară:
    > 1. Când sunteți așezați la masă, lucrurile din fața
    > dv. sunt plasate în felul următor:- farfuria se află în
    > mijloc;- la ora 6:00 față de farfurie se află un șervet
    > împăturit;- la ora 3:00 față de farfurie se află
    > lingura;- la ora 9:00 față de farfurie se află
    > furculița;- la ora 12:00 față de farfurie se află
    > cuțitul;- la ora 2:00 față de farfurie se află un pahar
    > gol;
    > 2. Două carafe mari vor circula în jurul mesei. Cea de
    > formă dreaptă conține apă, iar cea de formă curbată
    > conține suc de portocale.
    > 3. Când, pe baza alegerii dv., una dintre cele două carafe
    > ajunge la dv., trebuie să vă turnați singuri în pahar.
    > Pentru aceasta, trebuie mai întâi să vă introduceți
    > degetul mare de la mâna
    > stângă în pahar, așa încât, atunci când îl umpleți
    > și lichidul vă atinge degetul, să vă opriți.
    > Acestea fiind zise, fata a întrebat dacă toată lumea a
    > înțeles. Toți am răspuns „da”, dar de fapt eram
    > confuzi, încercând să ne amintim ce ne-a spus și să ne
    > confirmăm unul altuia ce am reținut.
    > Următoarele minute au fost instructive și amuzante în
    > același timp. Toți invitații am fost împărțiți în
    > grupuri mai mici și direcționați spre sala de mese
    > întunecată. Fiecare dintre noi a fost condus la scaunul
    > său de o persoană oarbă, care a plecat numai după ce s-a
    > asigurat că ne-am așezat. Am avut toți același sentiment
    > ciudat, pentru că, de fapt, noi, văzătorii ar fi trebuit
    > să-i ghidăm și să-i ajutăm pe nevăzători.
    >
    > Într-o beznă totală, în care nu puteam zări nimic, am
    > mâncat mai multe preparate delicioase, fără să le vedem.
    > Ni s-au servit băuturi, două aperitive, felul
    > principal și deserturi. Uimitor mi s-a părut faptul că
    > cei trei orbi au știut să-i servească pe vegetarieni cu
    > preparate vegetariene, deși aceștia erau așezați la
    > întâmplare la mese (am uitat să vă spun că atunci când
    > mi-am confirmat participarea online, una din întrebările
    > la care a trebuit să răspund a fost „vegetarian” sau
    > „non vegetarian”; evident că am bifat „vegetarian”,
    > pentru că asta sunt). Serviciul echipei a fost impecabil,
    > n-a trebuit să așteptăm între feluri. Cum terminam un
    > preparat, ni se servea următorul, fără nicio
    > întârziere.
    > După vreo oră și jumătate de luat masa în întuneric,
    > șefa ne-a întrebat dacă toată lumea a terminat de
    > mâncat, iar după ce a primit confirmarea, a aprins
    > luminile în sală.
    > Toți am părăsit sala de mese cu lacrimi în ochi. Ne-am
    > dat seama cât de norocoși am fost să fim dăruiți cu
    > ochi pentru a vedea această lume frumoasă în care ne-am
    > născut.
    > Ne-am dat seama cât de grea este viața pentru un om
    > căruia îi este imposibil să vadă. Ne-am dat seama cât
    > de inconfortabil ne-am simțit noi timp de 90 de minute,
    > cât am fost privați de vedere, și cum trebuie să se
    > simtă ei, trăind toată viața așa. Ne-am dat seama că
    > nu știm să apreciem lucrurile simple, că alergăm toată
    > viața după ce nu avem, fără să fim recunoscători
    > pentru ce ni s-a dat. Fiți bucuroși și iubiți tot ce vi
    > s-a dat în această viață. Puteți încerca să
    > obțineți ceea ce nu aveți, dar nu fiți triști dacă nu
    > reușiți. Gândiți-vă că oricum aveți deja mai mult
    > decât alții. Gândiți-vă la experiența pe care am
    > trăit-o eu și poate filozofia voastră de viață se va
    > schimba.
    >

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s