Microsoftgate dâmboviţean.Consideraţii.

Când mă gândesc la afacerea „Microsoft de malul Dâmboviţei” îmi vin în cap, fără să vreau,  un cântec, o lozincă şi-o imagine. Cântecul este :

♪♫♪  Ecaterino, eşti damă bine,

M-aş da la tine, dar n-am pantofi!

Ecaterino, vedea-te-aş vie,

În colivie, la Văcăreşti! ♪♫♪

Lozinca este: „PSD continuă tradiția de a fi aproape de părinții și elevii clujeni la deschiderea anului școlar 2014-2015, acordând orice ajutor care poate să îmbunătățească calitatea și accesibilitatea actului educațional.”

Iar imaginea e cu un individ cu bască roşie pe cap ce vrea să omoare cu barosul o muscă aşezată pe laba piciorului şi loveşte cu toată forţa.

Ecaterina-i Ecaterina, mimoza garantată de Vanghelie, lozinca-i de la deschiderea anului şcolar 2014, iar individu-i Ponta.  Nu cred că se aştepta Victoraş ca atunci când l-a reclamat la DNA pe fostul ministru Funeriu să se facă atâta deranj printre ai săi. Omul a uitat că DNAul de acum nu-i PNAul din vremea lui Năstase. Aşa că, într-un anume sens,  s-a întâmplat ca-n ceata lui Piţigoi: dai într-unul ţipă douăjdoi, aoleu ce tărăboi!! Şi ce ceată are PSDoi, cu care trece mândru prin zăvoi, numai luptători de soi! Cred că de-acum Victoraş o să sufle şi-n iaurt, n-o să mai reclame niciun fost ministru pedelist că s-ar putea să rămână singur în partid: nu există randament, sunt prea mulţi pesedişti anchetaţi la pachet cu un singur adversar politic. Unde dai şi unde crapă! Sau mai plastic zis, avem un caz clasic de cum să-ţi dai singur cu tesla-n…Cum să-ţi dai singur cu tesla. Acolo, unde nu-i place voinicului.

De câteva zile aud numai de “mani pulite”: o grămadă de analişti politici compară operaţiunea „mâinile curate”din Italia anilor 90 cu Microsoftgateul dâmboviţean. Se spune că vor cădea capete „încoronate”, vor dispărea partide mari, ce păreau indestructibile, aşa cum s-a întâmplat în Italia. Eu sunt mai sceptic. Poate vor dispărea câteva nume importante de pe scena politică, dar cam atât. Electoratul PSDului este în principal electoratul găleţilor şi clienţii Antenei 3 şi ai României TV, posturi care minimalizează această anchetă. Tot cei de dreapta o vor deconta-o electoral într-un grad mai însemnat, din două motive: susţinătorii lor au o aversiune mai mare pentru paraîndărăt şi o înţelegere mai realistă a fenomenului de corupţie, iar nehotărâţii, cei care ar putea înclina balanţa decisiv, s-ar putea retrage definitiv în cochilia lor, dezamăgiţi, cu sentimentul că „toţi sunt la fel”.

Dar nu „toţi sunt la fel”. Există, ca întotdeuna, grade de vinovăţie. De exemplu, din câte am citit, Funeriu şi Valerian Vreme, pedeliştii reclamaţi de Ponta sunt cercetaţi DOAR pentru abuz în serviciu. Ceilalţi, pesediştii, sunt cercetaţi pentru abuz in serviciu, luare de mită, trafic de influenţa şi spălare de bani.

Nu vreau să iau în nici un fel apărarea primilor doi, chiar dacă aşa s-ar putea interpreta, dar este foarte important să se stabilească cât se poate de exact vinovăţia fiecăruia. Chiar şi între interlopi există diferenţe: mai periculoasă mi se pare o structură mafiotă decât o bandă de hoţi. A doua este mult mai uşor de destructurat şi face pagube mai mici în societate.

Aşa că, indecişilor, nu mai aşteptaţi să vină Alba ca Zăpada sau Mandela ca să votaţi, că vă pierdeţi cu totul ţara până atunci; suntem şi vom mai fi mult timp de acum încolo în situaţia de a vota răul cel mai mic, tâlharul cel mai nevolnic. La o adică, dacă sunteţi înghesuiţi şi n-aveţi alternativă, mai bine votaţi un hoţ, fir-ar a naibii, decât un mafiot!

Mai este o chestiune şi cu ceea ce s-a întâmplat după  operaţiunea „mani pulite”, în sensul că a venit apoi la putere Berlusconi. Vreau să spun că lupta cu corupţia nu se desfăşoară într-un singur act, iar victoria ţine de mai mulţi factori, inclusiv de prestaţia electorală a poporului, nu numai de o acţiune în forţă a justiţiei, fie ea şi foarte consistentă.

Nu trebuie uitată plevuşca. Vine vorba, plevuşcă, vorbim doar de minister! Şi cred că se poate extinde atenţionarea şi la alte ministere: oare câte hârtii dubioase  au fost băgate sub nasul unor  miniştri care-au semnat ca primarii?

Nu mi se pare în regulă să-l „agăţi” pe Ponta în anchetă cu expresii de genul „ X a încercat să-l determine pe Victor Ponta…”.  Acesta-i stil de Antena 3, nu de DNA.

Probabil că dacă şi FBIul face anchetă pe partea lor de competenţă, în colaborare cu DNAul, Kovesi are scaunul mai stabil acum. Asta-i, cred, marea problemă a PSDului…

This entry was posted in General and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

52 Responses to Microsoftgate dâmboviţean.Consideraţii.

  1. Autorităţilor române le-au trebuit 10 ani ca să descopere un caz de mită?
    La rata asta de succes ne trebuie vreo 30 de generaţii, ca să ajungem “cu mânile curate”.

    • d'Artagnan says:

      Există un dicton: Festina lente!
      Pe de altă parte, câte ceva au mai descoperit ei, vezi Năstase, Voiculescu, Becali…
      Dar chiar cu mâinile curate de tot mi-e greu să cred că vom ajunge vreodată…mai degrabă cu mâinile împreunate!

    • d'Artagnan says:

      1.Păi Dorin Cocoș este transpartinic, transfrontalier, ca să spun așa…asta în măsura în care insinuezi că ALȚII fură mai mult decât PSDul, așa că ăsta nu se pune la socoteală.
      2. Vorbeam numai de miniștri.
      3. De curiozitate, pentru ce naiba a luat Pinalti 3 milioane de EURO, pentru lobby la Emil Boc, Daniel Funeriu si Valerian Vreme?! Păi unul nu e anchetat, iar ăilalți, așa cum am spus, sunt băgați DOAR la abuz în serviciu. Oricum, afacerile lui Pinalti sunt destul de urât mirositoare, nu-l văd bine în viitorul apropiat.
      Dragă Observator, întrebarea nu e dacă pedeliștii au băgat mâna la acest minister sau la altul, dacă au furat sau nu, cât au furat, că de furat au făcut-o sigur mulți dintre ei, întrebarea e cine-i în acest moment mai periculos pentru țară: Mafia sau niște bandiți obișnuiți? Pentru mine răspunsul este Mafia, reprezentată de PSD.
      Oricât de bine s-au organizat hoții de la PDL și PNL sunt mici copii pe lângă rețeaua roșie.
      Părerea mea. Nu înseamnă că e și cea bună.

      • Observator says:

        So, so. Si eu zic ca primii stiau sa fure mai bine, vorba lui vanghelE, dar ceilalti au fost mai lacomi. Trust me!

      • pierre says:

        Maestrii diversiunilor nu pot sta degeaba, mai ales cand tara are nevoie de ei. 🙂
        Or fi luat Cocos si cu Pinalti 3, sau poate 30 de milioane de cocostarci, foarte bine !, la bulau la Rahova cu ei.
        Da’ ce-i a maestrului, e a maestrului, hai sa fim seriosi !
        Adevarul este ca artizanul smecheriei, recte “cel mai bun PM al Romaniei”, are asemenea clasa in el, incat a pus-o de-o afacere sa manance nu numa’ gura lui si a familiei, ci generatii si generatii ce vor sa vina in politichia damboviteana.Ia uitati-va cati au ciugulit dupa festinul lui Nastase, Micky Spaga, Cati cea Aiurita, Bejenariu,Bittner,etc…Si acum se mai gasesc ceva firimituri de adunat de pe sub mese.

        • Observator says:

          Ai dovezi?

          • Dl.Goe says:

            Domnita, aduceti din ce in ce mai bine cu Elena Ceausescu… Prieteni (si intelectualii) stie de ce.

            • Observator says:

              Aoleu! Definiti cuvântul “intelectual”, va rog! Sau credeți si Dvs ca stimabila doamna Udrea care spunea ca toti din PMP sunt intelectuali.

              Dar apropo, o avea dovezi?

              • Dl.Goe says:

                E simplu. Intelectual este cineva/ceva asa ca d-voastra. In acest context Elena Udrea are doar partial dreptate. Dovezi? Va rog sa evitati Târgovistea si romantele Ilenei Sararoiu.

                Dar de ce schimbati vorba?

          • Aramis says:

            Draga mea Observator,

            Chestia asta cu dovezile e o intrebare inchisa, nu lasa loc de conversatie. Ori in cazul de fata, situatia si intrebarile pe care ni le putem pune (unii altora, sau noua insine 🙂 ) sunt de tip deschis.

            Indiferent de “dovezi” sau partizanate de casta, de partid, de breasla profesionala, de preferinte muzicale sau de scara de bloc, trebuie cu totii sa recunoastem ca traim in aceeasi oala, sau daca vrei in aceeasi societate. Si nu vreau sa generalizez. Vorbesc de ce acea societate romaneasca (intre 10 si 20%) care nu-si pune problema unui concediu poleit, a unui automobil mai de Doamne’ajuta, a unei mese la restaurant sau a unei locuinte minim civilizate. Cei care se presupune ca ar trebui sa avem o minima viziune, o oarece implicare in decizie (mai mare decat simplul vot si mica barfa politica). Si daca ne uitam putin “de sus”, sau “din afara” observam ca nu ne putem dezvinovati de starea generala zdrentaroasa moral a socialului. Indiferent de cat de “curat privat”sau de “privat-privat” sau de “fara stat” ne desfasuram (activitatile, vorbele, conversatia) intram in aceeasi clisura a bishnitz-ului autohton. Stim, cunoastem, am experimentat “incoruptibilitatea” sectorului privat(cu totii). Ca era vorba de bani negri (care erau necesari pentru a-i plati mai departe tot negri), ca era vorba de lacomie, ca era vorba de habitudini sistemice, domeniul privat nu este nici el ferit de obisnuinte si atitudini la limita (asta eufimistic vorbind). E vorba de sistem. Absenta “lucrului cu statul”nu este nici pe departe o garantie a asa-zisei “curatenii”. Uita-te la textul publicat de Radu, si la tonul dezamagit al celui care l-a scris. Eu il cred. “Mituri” din astea am mai vazut sfaramate, aproape o dovada ca in Romania capitalismul autohton este construit pe baze gresite, moi, nestatornice, adica pe nisip. Si cand vine valul…

            Asa ca dovezile le avem in fata , cotidian, la indemana. Ajunge doar sa le recunoastem. Si nu-ti trebuie “al treilea ochi” pentru asta.

            • Dl.Goe says:

              @Observator – Din felul in care dl. Aramis a considerat ca se cuvine sa va raspunda mi se pare ca se poate deduce destul de limpede ca si d-lui va considera intelectuala. Va rog insa sa nu-mi cereti dovezi.

          • pierre says:

            Dovezi ??? Asta-i buna !
            Repet : anul in care s-a clocit ( ca la Cornu, la ferma de oua) afacerea, a fost 2004.
            Ai retinut ? Douamiipatru, era noastra.
            Daca cineva isi inchipuie ca Micky isi tragea pe atunci comisioane de capul lui, ei, asta inseamna ca nu are nevoie de nici un fel de dovezi, ca oricum e degeaba !
            Dar daca totusi se insista cu dovezile, eu zic asa : stay tuned !

            • Isabel.A says:

              : )
              Ce am vazut pana acum e doar deschiderea. “Deschiderea Siciliana”, ca la sah. E va urma si va fi dinamic, ca si “siciliana”.

          • Isabel.A says:

            Draga Observator,
            Doar o idee (simpla): intelectualul Adrian Nastase, cum il numeai tu odata, isi supraveghea foarte, foarte, foarte bine ministrii. Nu misca musca prin Palatul Victoriei fara ca Nastase sa nu stie (erau microfoane si prin birouri). Tot el stia exact ce face fiecare, ce interese (mercantile sau nu) urmareste, etc. Trust me (unele din lucruri sunt traite “pe viu”).
            In cazul in care furaciunea asta ordinara si pe scara larga nu a fost pusa la cale de el si/sau cu acordul lui, nu e mai putin in culpa. Si stii de ce ? Pentru ca stia tot si ar fi putut lua masuri. Nu a facut-o. De ce? : pentru ca, indraznesc sa afirm fara sa gresesc deloc, intelectualul Nastase a avut o toleranta foarte mare fata de coruptie. De unde i s-a si tras sfarsitul carierei politice.

            PS: In cazul in care nu ar fi stiut de ceea ce faceau ministrii si apropiatii sai (Bittner, Truica, etc)-desi nu e asa-atunci inseamna ca a ocupat degeaba fotoliul de premier. Trebuia sa se duca la cules cartofi, sau in biblioteca, sau unde o fi vrut el, nu sa isi propuna sa conduca un guvern.

            • Observator says:

              1. Doamna, domnilor, nu am de gând sa apar niciun Nastase sau pe orice persoana s-ar dovedi ca s-a implicat in marirea exagerata a prețului de vanzare cu scopul de a împarți profitul pe post de mita.

              Insa, as vrea sa observați ca dupa o zi de la apariția acelei știri in presa care se axa strict pe Nastase si Ponta, stirea principala era alta si anume extinderea din 2009 cu ministrul Sandu pe post de învârtitor alături de Gașca de grei Pinalti + Cocos, la care s-a adăugat Pescariu pe post de cărăuș. Jaf mai mare ca in aceasta perioada superba, cand justiția e cu ochii pe noi ca sa fim cuminți, cel putin in IT, eu nu am vazut. Si, ma revolt, pentru ca asa se mânjește o întreaga industrie, din cauza unora care nici măcar nu sunt reprezentativi pentru noi. Sunt niște nimeni care s-au aciuat pe lângă IT pentru ca părea suculent, venind direct din bazar de unde vindeau blugi, de la cherestea, cu gândul ca si software-ul asta tot ca o pereche de pantofi trebuie sa se vândă. Si ca sa-i raspund direct lui d’Artagnan care întreba de ce a luat ala 3 mil- ca sa-i împartă.
              http://emiliasercan.blogspot.ro/2014/10/claudiu-florica-doru-bostina-dinu.html?m=1
              Si, Isabel, departe de mine gândul ca gruparea asta nu e transpartinica. E. Dar, haideți sa vedem contextul complet: o fi început cu Nastase, dar se termina cu Basescu. Si pe cuvânt, spun, astia de acum par ca au fost flamanzi rau. Străbunicul meu vota mereu cu liberalii, fara sa fie convins ca erau mai buni, dar avea o vorba: “măcar, astia păreau a fi mai sătui”….

              • Isabel.A says:

                Ai dovezi ca “astia de acum” sunt mai flamanzi? Si, apropos, “astia de acum” sunt intr-o masura si “aia de ieri”, ca sa raman in acelasi registru al exprimarii tale.

              • Isabel.A says:

                Si mai am o intrebare: cine sunt exact ‘astia’? PDL ? PNL ? (partner cu ‘aia’ in USL pana acum 6 luni) UDMR? Cine exact?

  2. Radu says:

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/de-ce-ar-castiga-nicolae-ceausescu-din-primul-tur-13360094

    Motto: “acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie”

    ” Irina Socol a fost colega mea de promoţie în Facultatea de Automatizări şi Calculatoare Bucureşti. Era o fată harnică şi onestă, deloc fiţoasă, mereu gata să ajute un coleg aflat în nevoie. În toţi anii care s-au scurs după `89 am considerat-o pe Irina un simbol al iniţiativei private româneşti, mişcându-se cu mult mai mult talent decât mine în afacerile din domeniul IT, în care ne-am pregătit împreună. Firma SIVECO mi se părea o probă solidă că e posibil un capitalism românesc sănătos, liberal, fără propteaua statului.

    Greu de descris ce am simţit când am aflat că Socol Irina e arestată pentru evaziune fiscală pe scară mare, circa 10 milioane de euro, între 2009 şi 2013, folosindu-se pentru asta şi de firme „fantomă” ale ţiganilor infractori din Sinteşti. Iar acum, odată cu explozia dosarului Microsoft, constat că buna mea colegă Irina s-a ocupat tot timpul, în capitalismul românesc pe care credeam că-l construieşte, cu escrocherii ordinare, programe luate de la elevi isteţi şi vândute Ministerului Educaţiei la de 5 ori preţul, computere şi periferice la preţuri umflate de 10 ori. Mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, furturi de zeci de milioane de euro din banii statului, ăsta era „softul” scris de programatoarea Irina, întreprinzătoarea de mare succes.

    Iar alţi tineri instruiţi în IT se vor fi întrebat în toţi aceşti ani de ce start-up-urile deschise de ei în mod cinstit n-au reuşit să crească, să-şi vândă produsele şi serviciile, multe au dat faliment. Păi, pentru că piaţa era acaparată de SIVECO şi alte societăţi de jaf de soiul ăsta, cu strânsa colaborare a Guvernului. De ce majoritatea colegilor mei şi ai Irinei Socol au părăsit ţara şi cu generaţiile actuale de absolvenţi ai Automaticii se întâmplă la fel? Pentru că acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie.

    Şi nu numai românească. Microsoft însemna până acum pe la noi hiperinteligenţă, mare performanţă, tehnologia viitorului. Acum, pentru mulţi români, Microsoft va fi numele de cod pentru Macrociordeală. Şi dacă aşa e în IT, e lesne de extrapolat cum o fi în alte sectoare…
    Subsemnatul, ca IT-ist la bază, mă simt înşelat, dezonorat, batjocorit. Nu vreau să mă gândesc cum se simt simplii cetăţeni, pentru care dosarul Microsoft e imaginea capitalismului din România post `89 ca ansamblu de metode pentru jecmănirea lor la sânge de către politicieni şi afacerişti, în cârdăşie cu mari firme occidentale.

    Şi nici că Nicolae Ceauşescu ar câştiga din primul tur şi aceste alegeri pentru preşedinţia României.”

    • pierre says:

      Doamna Socol nu este cea pe care o caina mai deunazi pe blog un propagandist PSD, spunand ca a fost saltata de DNA pentru delictul de a fi antibasista ?
      Maica-maiculita, te trec sudorile cand ii vezi ce le poate gainata mintea…

  3. pierre says:

    @d’Artagnan,

    nu DNA a bagat soparla cu Ponta, ba chiar a parut suspecta viteza cu care a dat de stire tarii ca Ponta nu are calitate de suspect sau cercetat.
    Ei, acum daca ar fi sa tesem scenarii, drept este ca sintagma din comunicatul DNA era “la acest moment”…ceea ce lasa deschise noi orizonturi de asteptare. 🙂

    • d'Artagnan says:

      Dar cine a băgat dinozaur…pardon, șopârla?

      • Isabel.A says:

        Insusi Ponta (ca sa fim exacti, staff-ul sau). Ca se se victimizeze dupa si sa aibe motiv sa acopere putin scandalul, care loveste PSD-ul in plin. Cunosc tactica, e una facila si pe care EI (o categorie larga, o definesc alta data) o folosesc frecvent.
        Trust me. Semnat: o intelectuala.

        • d'Artagnan says:

          A naibii intelectualii ăștia, ielitele, cum s-ar spune, cum le știe ei pe toate… 🙂
          http://www.evz.ro/despre-elite-si-popor.html

          • Isabel.A says:

            Eu nu ma consider o intelectuala. In primul rand pentru ca nu imi place cuvantul dar si pentru alte motive. Mie imi plac cuvintele “intelligentsia” si “intelligence”.

            • Dl.Goe says:

              Se poate retine (in ordine) ce nu va considerati, ce nu va place si ce va place, urmand ca, pe acest fir logic, concluzia sa o traga dl.D’Artagnan si/sau (de ce nu?) d-na intelectuala Observator. 🙂

              P.S. Dupa parerea noastra, articolul recomandat de catre spadasin are verva si candoare si este simultan incarcat de realism dar si de idealism si visare, ceea ce-i da frumusete si forta dar si o anumita fragilitate intrinseca (nascuta sub tensiunea contradictiei dintre etaje), facandu-l prin urmare extrem de vulnerabil in fata unor posibilie si foarte probabile atacuri (nesportive) din afara, ale cuiva care si-ar propune sa-i invalideze concluziile suparatoare, sau macar sa le escamoteze. Va imaginati cum ar comenta simpatica d-na Observator (fanå a intelectualului rasat) acest articol… daca s-ar incumeta?

      • pierre says:

        Informatia a sifonat de la Parlament, de la comisia juridica , unde s-au primit documente de la DNA pentru avizul cerut ca sa demareze cercetarea penala.
        Intr-unul dintre documentele de la dosar, apare o declaratie a unui martor.Atata tot.

        • Isabel.A says:

          Si? Cine e presedintele Comisiei juridice? Dl deputat PSD Florin Iordache, care rostea in vara lui 2012 celebra fraza : “Cine e, domle, Bruxelles-ul asta? ”
          Apropos, am dat zilele trecute peste o emisiune pe internet nu mai stiu la ce post, unde era dezbatut subiectul Microsoft si era invitat si Iordache: avea o fatza plouata… priceless 🙂

  4. athos says:

    Observator

    Eu imi aduc aminte de replica unui amic dupa schimbarea de putere din 2004. Ca responsabil cu dezvoltarea al unei organizatii multinationale, se lovea de tot felul de oameni politici, asa ca odata l-am intrebat daca vede vreo schimbare dupa caderea PSD.

    “Da”, mi-a spus ” inainte tratai cu unul singur, acum tratezi cu toata lumea.”

  5. Dl.Goe says:

    O observatie nevinovata: Cred ca d-na Observator ar trebui sa ju/bileze (fara sa se infioreze) in fata faptului ca aproape inteaga adunare ii acorda atentie adresându-i-se in mod direct. O atentie care, in sine, spune (extrem de) multe. 🙂 Dintre acestea l-as sublina pe cel mai nesemnificativ: Exista asadar si locuri in care intelectualii au cautare si sunt pretuiti la justa valoare.

  6. Observator says:

    Aramis,

    In primul rand va spun ca mie mi-e foarte greu atat sa urmaresc conversatia, cat si sa scriu arborescent pe blog. Folosesc tableta (de exemplu de dimineata vedeam cate 2 caractere pe rand). Aveti cred ca setata o structura arborescenta foarte adanca la comentarii. Daca sunt singura afectata – no problem.

    Are dreptate Radu (insa frustrarea lui CTP mi-e mai greu sa o inteleg), si eu simt ca in acest moment toata industria de IT e manjita. Nu spun ca, deunazi il vazusem la Sorina Matei pe B1 pe Pavelescu de la PNTCD care baga Microsoftul la investitori de nimic. Mi se pare de-a dreptul penibil sa se dea credit la astfel de lucruri. Lucrez cu companii americane de mai bine de 15 ani, ei nu accepta astfel de mizerii. Mi-aduc aminte ca acum cativa ani a fost un caz in care a fost sactionata compania de medicamente Eli Lilly pentru practici semi-ortodoxe de finantare a calatoriilor medicilor la diverse congrese. Americanii i-au sanctionat si nu au asteptat vreo verificare in Romania. Daca FBI-ul ar fi avut dovezi ca Microsoft ar fi fost implicat in astfel de practici sunt convinsa ca demult ar fi luat masuri impotriva Microsoft.

    Mi se pare ca e nevoie de o reactie din partea noastra, a celor din industrie.
    IT-ul romanesc e mai mult decat schimb de hartii sau vanzari de fiare la de 10 ori pretul.
    Un proiect de IT nu e doar un proiect tehnic, e un proiect “de process” din care cea mai mare parte din valoare ar trebui sa o reprezinte serviciile. Si sunt servicii scumpe. Acum, mi-e greu sa cred ca la vanzari de Office si Windows au fost servicii, insa daca prin licentele alea aveam si un Exchange, ceva, s-ar putea sa fi avut nevoie.
    Din pacate, feelingul meu e ca serviciile catre stat au fost subfinantate, ingrosandu-se artificial pretul produselor ca sa poata fi uns unul sau altul.
    Subfinantarea serviciilor in IT a dus la ceea ce avem azi – o administratie complet neinformatizata, cu proiecte intarziate, nelivrate corespunzator. De aceea ne chinuim sa avem un sistem de cartele de sanatate de ani, de aceea nu avem nici azi o imagine unica a contribuabilului in sistemele ANAF, de aceea avem greseli la calculul pensiilor, evaziune fiscala, etc.
    Vinovati sunt si cei din industrie care au acceptat sa intre in gasca stiind ca vor livra servicii proaste sau stiind ca vor livra produse mult supra cotate.
    Insa si legislatia permite acest lucru. Politica asta a pretului mai mic se poate face daca ai specialisti buni care sa defineasca bine cerintele tehnice obligatorii in caietul de sarcini. Altfel, e bataie de joc.
    Iar in administratia romana avem, din pacate, putini specialisti de IT, specialisti in definirea de procese. Se dezbate de ceva timp despre CIO-ul de stat. Nimeni nu a implementat asta pana acum. E o incercare a guvernului actual de a implica o comisie de analiza a caietelor de sarcini, asfel incat s anu mai apara cerinte care sa limiteze particparea pe criterii neconcludente sic re sa urmareasca o oareccare uniformitate a solutiilor pentru a permite o ulterioara integrare. Astept sa vad ce-o sa iasa. Dar nu sunt foarte optimista. Cu salarii proaste nu poti avea specialist buni.
    Si tare mi-e ca rolul acestei comisii se va reduce la a creste birocratia.

    • Kain says:

      Doamna Observator, nu sunt de acord cu ce spuneti dumneavoastra:
      1. “si eu simt ca in acest moment toata industria de IT e manjita.”
      2.” IT-ul romanesc e mai mult decat schimb de hartii sau vanzari de fiare la de 10 ori pretul.”
      3.”Subfinantarea serviciilor in IT a dus la ceea ce avem azi – o administratie complet neinformatizata, cu proiecte intarziate, nelivrate corespunzator. De aceea ne chinuim sa avem un sistem de cartele de sanatate de ani, de aceea nu avem nici azi o imagine unica a contribuabilului in sistemele ANAF, de aceea avem greseli la calculul pensiilor, evaziune fiscala, etc.”
      In primul rand, eu lucrez in IT, si poate de aceea ma simt atacat.
      1. Cum sa fie intreaga indutrie IT manjita? Asa ca o regula generala, aproape toate firmele care lucreaza cu statul s-ar putea califica in categoria dumneavoastra, dar sunt foarte multe firme care isi castiga cinstit painea.
      2. IT-ul romanesc, asa cum e el manjit si care plimba hartii, a depasit turismul. IT-ul nu se ocupa numai cu echipamente.
      3. Si in ultimul rand, piata stabileste pretul tuturor serviciilor, inclusiv ale celor din IT. Problemele din administratie descrise de dumneavoastra sunt datorate in primul rand administratiei, asa cum o stim toti, proasta. Nu banii sunt problema, noi romanii suntem oameni grozavi de multe ori si cred ca multi IT-sti ar lucra pe gratis daca s-ar dori acest lucru. Nu cred ca intelegeti ce inseamna sa ai o administratie automatizata, sa va spun eu: 0 bugetari, administratie care chiar functioneaza, 0 evaziune, cheltuieli de intretinere insignifiante comparat cu ce este acum. E ca si cum ai trece de la mersul prin noroi in opinci la rachete pe luna. Ce guvernarea vrea sa produca someri, sa nu aibe scuze, sa nu poata sa fure nici macar un leu, si sa nu mai aibe nici scuze ca sa ne taxeze?

      • Kain says:

        Erata: A se citi “cred ca multi IT-sti ar lucra pe gratis daca s-ar dori acest lucru” cu urmatoarea completare “pentru o administratie complet automatizata”.

  7. Lucifer says:

    Chestia asta cu Microsoft este doar “micro” faţă de ce o să fie “afacerea” EADS(aia cu protecţia graniţelor UE/România dar şi cu traficul de armament!).Cred că toată România va ajunge la puşcărie numai că,oare,cine plăteşte dacă băgăm tot poporul român la puşcărie?…

  8. Radu says:

    Am si eu o intrebare legata intr-un fel de declaratia Victoriei Nuland referitoare la tarile Europei de Est: care e motivul pentru care nici Romania nici Ungaria nu au ambasadori de doi ani de zile ? De ce nu o numeste pe Victoria Nuland la Bucuresti sau la Budapesta, ce inseamna asta in limbajul diplomatic, ca sigur e un mesaj, nu pot sa cred ca nu mai are SUA diplomati de profesie.

    • d'Artagnan says:

      Eu, unul, nu știu și nu înțeleg.

    • Isabel.A says:

      E o problema de blocaj al Senatului: mai exact, Republicanii blocheaza de multe, multe zile numirea ambasadorilor propusi de administratia democrata (sunt peste douazeci de nme care asteapta vreo 260 de zile-in medie). Spre exemplu, nominalizarea pentru Kuweit (o tara importanta pentru SUA in regiunea Golfului & ME) e in asteptare de peste 200 de zile. La fel, un sfert din ambasadorii pentru Africa sunt in asteptare.Au fost numiri rapide doar in Irak, Egypt si Turcia, tari-cheie in contextul amenintarii colosale (si nu e o figura de stil) reprezentata de Statul Islamic.

      PS: Am citit mai de mult un text pe blogul “Contelui de Saint Germain” -de ce nu trimit SUA amnasador-: ca e Romania e o colonie, ca Basescu e o sluga a americanilor, etc. Gizas, cat de prost poate fi baiatul (domnul) acesta cu pretentii de intelectual….

  9. athos says:

    Observator

    nu inteleg comentariul tau. Industria IT nu este manjita decat in masura in care s-a manjit singura. De fapt, nu industria IT s-a manjit, ci cateva firme de IT care au aplicat reteta damboviteana de succes: “cine impinge, invinge”. Una peste alta, nu cred ar trebui sa fii trista in toata aceasta chestiune, ci bucuroasa ca acele companii si acei politicieni care au trisat si au deformat ani de zile piata concurentiala, vor raspunde pentru asta.

    Apoi, FBI a avut suficiente dovezi/motive incat sa porneasca investigatia in cazul Microsoft in USA. Vom vedea in ce masura Microsoft a acceptat tacit “regula” jocului in business ul guvernamental din Romania si a admis riscul de a fi tarata intr-un caz de coruptie, chiar daca nu a avut nici un rol activ.

    Pentru documentare: http://online.wsj.com/news/articles/SB10001424127887324392804578361971662214256
    http://www.forbes.com/sites/alexandrawrage/2013/03/20/microsoft-whistleblower-allegations-highlight-global-corruption-risks/

    • Isabel.A says:

      Rationamentul ca “este atacata industria IT, fiti atenti ca ramane Romania fara industria IT, caci cei care fac business si/sau programatorii vor pleca, etc” este din acelasi resort cu “operatiunea Mani pulite din Italia a fost un esec, caci a venit ceva si mai rau in loc, recte Berlusconi; si daca ai arestam pe toti, ce punem in loc, etc”.
      Cu alte cuvinte, nu ar trebui scos puroiul copruptiei la suprafata, caci efectele pe care le genereaza o astfel de actiune-in politica, IT, whatever-ar fi mult mai devastatoare decat daca s-ar continua situatia actuala. “Stati linistiti, la locurile voastre”, cum spunea “toa’sul” Ceasusescu, la ultimul sau miting :))

      • Observator says:

        Doamne, iarta-ma! De unde si pana unde?

        Eu ma referam la:
        – articolul lui CTP, postat de Radu care arata ca aceasta industrie a “oamenilor subtiri” e bagata pana peste cap in….
        – la afirmatia pe care o auzisem la Pavelescu care considera Microsoft un investitor de mana a 2-a si, vezi, draga doamne, de accea a acceptat astfel de practici.

        Reiau- industria IT e mai mult decat vanzatorii de hartii, asa cum presa romaneasca e mai mult decat cei ce copiaza din Daily Mail, si, cred ca noi, cunoscatori fiind ai fenomenului, ar trebui sa fim primii care sa ne aparam industria. Consider ca in marile contracte intre statul roman si diverse companii pentru proiecte de IT, serviciile au fost mult subcotate, proiectele de IT nu au cum sa fie proiecte de valori mici, iar lipsa specialistilor IT de la stat nu a facut altceva decat sa se accepte aceste aberatii in calcul de pret (produse supra-cotate din care se pare ca s-au scurs bani catre diverse “entitati” si servicii sub-cotate.

        Draga mea, eu am zis si alta data, mi se pare anormal ca un programtor sa fie bagat in aceeasi oala cu vanzatorul de licente. Una este sa produci plus valoare (prin servicii), alta e sa scrii doua hartii pe care apoi sa le dai mai departe.

        “Athos, sunt convinsa ca FBI a avut acces la date. Si tocmai asta spuneam, daca Microsoft va fi gasit vinovat (ma gandesc la societatea Americana) ar fi fost pedepsit fara sa fie vreo ancheta in Romania.

    • Isabel.A says:

      http://uk.reuters.com/article/2014/10/06/russia-lukoil-romania-probe-idUKL6N0S135120141006

      Ce nu stie Ponta-sau poate stie, dar nu vrea sa arate :)-este ca “raw materials, crude oil and products” nu inseamna “conducte”, cum spune el. Altfel ar fi fost “pipeline” trecut in text si oricum pe alea nu poti sa le “confisti”, ca sunt asset-uri fixe. Inca o exprimare din asta smechereasco-urechista, “ce, fugeau cu conductele?”, ca sa eludeze de fapt fonul problemei si sa arate ca el suspina alaturi de salariatii companiei cu activitatea intrerupta.
      Asta este un element care se poate adauga la explicatia generala privind bilantul sau de procuror: foarte, foarte slab: nu l-a interesat niciodata sa se ia in srios, indiferent ce a facut.

    • Kain says:

      Domnul inviorat, Ponta, sare in apararea Lukoil, ne spune ca se gandeste la saracii angajati care nu isi pot primi salarile la timp. Despre Oltchim nu zice nimic, acolo sunt poate mai multi angajati care nu si-au primit salariile de mai multe luni, cam 4 luni. Ce fel de om e domnul Ponta, care se intereseaza asa de tare de o companie ruseasca, dar are grija sa ingroape de tot o companie romaneasca.

      • d'Artagnan says:

        Ce fel de om e?! Păi un om aflat în campanie electorală! Pe el nu-l interesează compania rusească în acest moment, că ea nu votează, în schimb votează salariaţii Lukoil. În plus, a zis şi de legăturile de afaceri între Oltchim şi Lukoil, să vadă şi muncitorii de acolo ce mult le poartă el de grijă.

        • Kain says:

          Pana acum vorbe, promisiuni, singurul lucru palpabil au fost taxele. Benzina mai scumpa cu 50 de bani pe litru, pe asta am simtit-o toti. Banii care trebuiau sa ajunga pentru constructia de autostrazi, care nu se mai fac… Cum vine asta?
          Greu de crezut ca in schimbul neamanarii platii salariului sa iti dai votul, cati sunt atat de sensibili incat sa pice pentru vorbe? In orice caz, vedem ca pe asta mizeaza Ponta.

        • pierre says:

          Cel mai grav in toata tarasenia asta este ca a doua zi dupa ce Ponta a cuvantat, procurorii si-au luat seama si au ridicat sechestrul asigurator.
          Vremurile cand PSD dadea indicatii justitiei stau sa vina din nou.

  10. Isabel.A says:

    Si ceva un pic off-topic, dar nu chiar: presedintele CA (Consiliului de Administratie al Université Libre de Bruxelles ) a demisionat pentru ca a rostit doua discursuri plagiate (scrise de un colaborator). Nu pentru ca si-ar fi plagiat vreo lucrare de doctorat, ci doar pentru ca in public nu a fost in stare sa exprime propriile-i idei, ci a trebuit sa le copieze pe ale altora. Restul-nu mai comentez.
    http://www.lemonde.fr/europe/article/2014/10/06/le-president-de-l-universite-libre-de-bruxelles-demissionne_4501422_3214.html

  11. athos says:

    Pur si simplu remarcabil!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s