Alte măşti, aceeaşi piesă

Şeful de Cadre PCR (Olaru)= Şeful de  Propaganda PSD (Antena 3, România  TV)

Victor Petrini = Andrei Pleşu

„Ascultă, mă Pleşule, începu  Şeful de Propaganda PSD,  tu ai fost universitar, mă?!””Da”, îi răspunsei. “Şi chiar aşa, continuă el degradîndu-şi bunăvoinţa printr-o fină batjocură, ai fost pe catedră şi ai predat filozofia?” “Da”, răspunsei. “Şi studenţii te ascultau?””Bineînţeles!” “Bineînţeles? repetă el tărăgănat şi pleoapele i se închiseră şi din gîtlej îi ieşi aceeaşi exclamaţie indescriptibilă: Aîîîaaa!”(…)

„Şi mai ştii ceva filozofie? sau ai uitat tot?” “N-am uitat nimic.” “N-ai uitat nimic… Aî… dar se opri, ca şi cînd n-ar fi acumulat, din spusele mele, destul dispreţ… Ei, spune-mi şi mie două idei!” “Ce fel de idei?’ “Păi zici că ai predat filozofia şi n-ai uitat nimic!” “Da!” “Ei, două idei filozofice!” Stupefiat, nu-i răspunsei îndată. De ce tocmai două şi nu una? Şi cum să-i spun acestui demon meschin două idei filozofice? “Cuget, deci exist!” îi răspunsei. “Asta ce e?” mîrîi el distrat . “E o idee filozofică!” “Şi ce înseamnă? E o idee a ta sau a altuia?” “Nu e a mea!” “A cui e?” “A unui mare filozof francez.” “Şi ce înseamnă?” “Că e foarte sigur că exist, din moment ce gîndesc.” “Şi ce mare brînză e asta?” “E un lucru sigur! O idee filozofică!” “Un lucru sigur! O idee filozofică! Aaîîîaaa! Şi dacă cineva nu gîndeşte, reluă el cu un ton alb care în mod absurd îmi impuse respect, ca ăia care spuneau în ’90 că noi muncim, noi nu gândim, înseamnă că nu există?” Rămăsei siderat şi un fulger de simpatie abjectă trecu prin maţele mele faţă de el . Avea dreptate. Adică nu dreptate, dar întrebarea lui putea fi pusă! Se putea pune! Fusese pusă! Dacă cineva nu cugetă înseamnă că nu există? Ce să-i răspund, fără să neg în acelaşi timp conceptul cartezian şi să-l fac să nu rîdă iar atît de mine cît şi de marele filozof? “Spune, mă Pleşule, reluă el văzînd că tac, uite, telespectatorii noştri fideli, cei care ne urmăresc hipnotizaţi seară de seară, sau poate telecomanda televizorului cu care ajung la noi, găleţile date electoratului: nu gîndesc, înseamnă că nu există?” “Nu putem să spunem că nu există, zisei, dar cel mai sigur e că exist eu, fiindcă gîndesc!” “Hm!” făcu, dar puterea lui speculativă se opri aici, avînd aerul că şi-aşa gîndise prea mult. Îi plăcea însă jocul: “Ei, zise, mai spune una!” Adică încă o idee filozofică, mare drăcovenie. Îi făcui pe plac: “Totul e bine în cea mai bună dintre lumile posibile”, zisei. “Asta e lozincă! mîrîi el cu dispreţ. Trebuie să fie din Victor Viorel Ponta!” “Poate să fie!” “Şi una de-a ta nu poţi să-mi spui?” “Nu!” “De ce?” “Pentru că nu am.” “Dar să te ţii de intrigi, ai! Îţi spun eu una, deşi nu sînt mare filozof: Omul e un intrigant. Ei? Ce zici?”

“Da, sînt şi oameni care se ţin de intrigi. Eu îmi văd de treabă!” îi răspunsei posomorît. “Da? Şi dacă eu îţi dovedesc că nu te ţii, ce-o să zici? Ce să-ţi fac? Vei fi de acord, aşa filozofic vorbind, să te facem de căcat pe la emisiuni? Să te urmărim? Să te linşăm mediatic? Şi să-ţi vârâm o hârtiuţă la dosar, nu de-altceva, dar ca să afle tot poporul ăsta ce băsist antinaţional eşti!? „ Mă indignai: “Repet că n-am făcut altceva decât să-mi văd de treabă. Mi-am exprimat o părere, ca orice cetăţean liber! “Ascultă, mă Pleşule, tu ai prieteni, mă?” reluă el de astă dată cu suficient dispreţ acumulat. “Da, zisei, am!” .”Şi ţii la el?” “Chiar dacă n-aş ţine, răspunsei eu iritat, nu dumitale o să-ţi fac confidenţe.” “Da’ cui?” “Mă priveşte!” “Te priveşte?! Aaaaîîîaaa…” De astă dată parcă zbieră de atîta lehamite. “Află, mă Pleşule, că dacă tu nu-mi faci confidenţe, în schimb ei, adică Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu şi alţii ca ei, care nu-şi văd de treabă, fac. Nu mie, ce e drept, dar le fac pe-acolo, prin ziare, pe bloguri, pe la televizor. Că PSDul e urmaşul PCR, că Voiculescu a turnat, că Ghiţă a furat, că baronii au pus mâna pe ţară…şi că tu nu vrei să votezi cu mincinosul de la Palatul Victoria care nu se pricepe la nimic. Şi mai zici că nu te ţii de intrigi. Că îţi vezi de treabă. Asta numeşti tu să-ţi vezi de treabă?! Aaaîîa…”

Acum parcă era, într-un fel al său, scîrbit, vesel. Nu părea să ataşeze mare importanţă acestei dezvăluiri şi n-ai fi zis că chiar vroia să mă dea afară din viaţa publică prin campanii de presă mincinoase. “Mă Pleşule, dacă află Ponta că, faţă cu alţi oameni, prietenii tăi şi cu tine l-au făcut mincinos inconsistent, bun la nimic, poate să vă dea în judecată. Spune-le chestia asta din partea mea. Pe urmă află şi tu un lucru care poate ar fi trebuit să fie primul lucru pe care trebuia să-l afli, deşi eu ştiu că filozofii sînt curioşi şi ştiu totul despre lume, altfel de ce dracu s-ar mai lăuda că sînt filozofi… Aici la noi, şi nu numai aici la Antena 3 şi România TV, ci în tot Sistemul, adică plus politicieni, o parte din Serviciile Secrete, oameni de afaceri,  nu face unul ceva care să nu ştie şi să nu fie de acord şi ceilalţi. Altfel ne schimbă Sistemul, mă Pleşule, care e forţa conducătoare, da, da, ne schimbă şi ne trimite la munca de jos, nu sîntem bătuţi în cuie pe scaunele noastre. Suntem noi mari, dar foarte repede putem redeveni mici, dacă lucrăm sectar şi de capul nostru. „