E O.K. să fii gay!

Dar nu-i O.K. să-mi scoţi ochii că eşti gay…

Dacă m-aş întâlni cu Conchita Cârnat cred că m-aş fâstâci, n-aş şti cum s-o (să-l) abordez: ce-ar trebui să fac, să-i întind sau să-i pup mâna?!  Dacă stau pe scaun în autobuz trebuie să mă ridic şi să-i cedez locul? Ce reacţie ar trebui să am dacă mă trezesc cu el/ea într-o toaletă publică? Şi, în general, îi zic „Sărut mâna, domnişoară!” sau „Hai să trăieşti, băiete!”!? Fiind un muschetar de modă veche mărturisesc că sunt un pic depăşit de vremuri. Problemele sunt complexe şi se pare că nu sunt încă pregătit pentru provocările noului secol. Dar mă străduiesc, încerc să mă updatez continuu şi, ce este cel mai important, am din construcţie un mare grad de toleranţă.

Cred că nu mă bănuieşte nimeni c-aş face apologia rasei albe caucaziene, heterosexuale şi creştine. Pentru mine toţi oamenii sunt o apă şi-un pământ. 🙂

Se pare că fac parte, statistic vorbind, dintre majoritari. Cum de m-am pricopsit cu statutul acesta, nu mai contează, a fost o întâmplare. Prin urmare, sunt alb, heterosexual, creştin, mediocru, fără mari ambiţii sociale, şi-mi place să mănânc seminţe şi să beau bere când mă uit la la televizor la fotbal. Majoritar, ce vreţi…

Nu mă deranjează negrii, homosexualii, evreii, masonii, inteligenţii, proştii, ambiţioşii,  cei care mănâncă homari şi beau şampanie când se uită la un meci de cricket. Nu mă deranjează minoritarii, cei care sunt”altfel”decât noi, majoritarii. Acum, trebuie să observăm că dacă mă duc în Africa sau în Pakistan, dacă intru într-un bar de gay, în Mensa, în Parlamentul României devin instant minoritar.

Dar, în cea mai mare parte a timpului, sunt majoritar. Cum spuneam, nu mă deranjează „ceilalţi”, cei care nu-s ca mine: ei cu viaţa lor, eu cu a mea, Salut!-Salut!, putem chiar bea un şpriţ împreună, putem deveni amici dacă ne găsim compatibilităţi intelectuale, afective.

Dar dacă la un moment dat egoul lor se umflă, dacă devin maniacali în a-şi susţine convingerile, cerând, insistând, exagerând, relaţia începe să se deterioreze. Dacă musulmanul insistă să mă convingă că a bea o bere este un păcat, dacă negrul mă asigură vanitos că în viaţă doar mărimea contează, dacă mi se repetă de trei ori pe zi că e bine să ajungi cineva, dacă inteligentul îmi demonstrează ostentativ că sunt un mediocru perfect şi prostul ţine neapărat să mă conducă, dacă mută vreunul canalul pe cricket în timpul unui meci de fotbal, toate astea recunosc că mă deranjează.

La fel se întâmplă şi cu minoritarii sexuali.

Privind eu lucrurile din această perspectivă am o nedumerire: de ce ţin de multe ori minoritarii să iasă atât de agresiv în evidenţă, să şocheze, să intrige? De exemplu, paradele acelea gay, „Gay Pride”. Definesc ele statutul, aspiraţiile minorităţilor sexuale? Eu nu pot face asocierea între nebunia aceea exotică, burlescă, agresivă şi multele persoane homosexuale, oameni remarcabili din diferite domenii, care-au jalonat istoria umanităţii. Din contră, cred că exagerările aduc deservicii minoritarilor, făcându-i pe mulţi majoritari, de regulă persoane mai conservatoare, să se uite cu neîncredere la ei. La intoleranţa şi agresivitatea unor majoritari se răspunde cu arţag, la conservatorism se răspunde cu teribilism. Pare că cele două „tabere” nu fac nici un efort să se înţeleagă unii pe alţii, să-şi menajeze susceptibilităţile.

Am avut zilele astea Eurovisionul. Mi-e greu să cred că voturile cu care transsexualul austriac a câştigat i-au venit de la conservatoarea Europă, în condiţiile în care piesa nu mi s-a părut deosebită; înclin să cred că a fost mai degrabă o acţiune transfrontalieră, concertată a comunităţilor gay de pe tot continentul. Ca mesaj putem înţelege votul, cu condiţia să facem abstracţie de faptul că scopul unui concurs gen „Eurovision” este altul.

Trei lucruri mi-au creat însă disconfort. Unul este barba domnişoarei. Barba aia m-a confuzat. Că domnişorul Tom Neuwirth doreşte să fie domnişoara Conchita Wurst nu este nicio problemă, asta pot să o înţeleg. Dar de ce domnişoara Conchita vrea să fie şi domnişorul Tom?! Adică, frate, sau soro, hotărâşte-te! Ambiguitatea asta a dus la exagerare, la un teribilism ieftin, gen „Gay Parade”! Ştiu multe persoane care au privit cu destulă înţelegere şi pe Dana Internaţional şi pe Ouatu nostru, dar să-i vadă în acelaşi trup şi pe Dana şi pe Ouatu a fost prea mult pentru ele. Chiar şi pentru mine a fost niţel cam mult.  Al doilea motiv de disconfort mi l-au dat trăirile personajului, atât de teatrale încât au devenit de-a dreptul caricaturale. Mă îndoiesc că o femeie, fie ea şi cu barbă, se topeşte în aşa hal de emoţie… Al treilea motiv de disconfort mi l-a creat mesajul către Putin: „ Suntem de neoprit!”  Păi pe mine mă sperie atâta determinare…eu zic să se oprească undeva, exact acolo unde se simt şi ei bine în pielea lor, şi noi în pielea noastră.

 Culmea, Conchita declară: „Eu nu vreau să fiu o femeie. Scopul meu este de a fi o regină („drag queen”, travestit – n.r), dar, acasă, eu sunt un băiat foarte leneş”. Ce să înţeleg de aici? Că Tom, un băiat cât se poate de normal, o interpretează pe Conchita dintr-un nobil sentiment de solidaritate cu cauza gay?

Dar asta la urma urmei nu mai contează, dacă este hetero sau homosexual, ci dacă acţiunile lui ajută sau nu cauza la care a aderat, dacă minoritatea sexuală alege calea cea mai eficientă de a se face auzită şi înţeleasă.

Sper să nu fi rănit sentimentele nimănui cu acest articol, iar dacă am făcut-o nu a fost cu intenţie ci din neîndemânare.

 

 

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

51 Responses to E O.K. să fii gay!

  1. athos says:

    Votul acordat Conchitei Wurst ne conduce catre o concluzie paradoxala, la prima vedere daca il coroboram cu un alt aspect: pe de o parte, partidele radicale -cele care intre altele nu prea tolereaza homosexualitatea- castiga teren in Europa, iar pe de alta, votul telespectatorilor, inclusiv a celor din Federatia Rusa, care am inteles ca l-au clasat pe Tom zis Conchita pe locul 3 in preferintele lor, semnaleaza o remarcabila acceptanta pentru cei asemenea lui Tom in randul oamenilor. Asadar, cand te uiti la rezultatul Eurovision, esti tentat sa spui ca societatea in care traim devine una toleranta, in vreme ce ascensiunea extremistilor in preferintele electorale pare a arata contrariul. De fapt, ar fi gresit probabil sa treci cu vederea oricare din cele doua tendinte, in favoarea celeilalte.
    Se pare ca nu te poti bucura fara sa te ingrijorezi…

    • Kain says:

      De aici inteleg ca noi suntem la fel de confuzi, precum Tom. Ceva nu e in ordine.
      Nu e posibil oare ca majoritatea care isi exprima preferinta electorala sa nu se implice in show-uri de tipul Eurovision? Si majoritatea care voteaza la Eurovision probabil ca nu se implica foarte mult electoral. Adica cele doua majoritati se pot exclude.
      Poate privite in ansamblu(la populatia insumata), cele doua majoritati sunt minoritati.
      Chiar si asa… putem exclude varianta in care rezultatele sunt trucate? Deci sunt lucruri pe care nu le stim, suntem nestiutori, neinformati, nu suntem confuzi.
      Natura nu agreeaza paradoxurile, altfel le-am intalni la tot pasul.

      • Radu says:

        Baietii care au facut efortul sa voteze cu Conchita e foarte probabil ca vor vota si la alegeri. Cu ceva de genul Partidul Piratilor daca a aparut deja. Sunt intr-o pubertate perpetua, nu se mai vindeca.

  2. athos says:

    D’Artagnan, exotismul personajului este unul cautat cu grija. Dar, din punctul meu de vedere, nu ar trebui justificat.

    • lazycat001 says:

      Eu cred ca, atat timp cat scopul unui concurent este acela de a castiga, orice mijloace neinterzise sunt ok, chiar daca scopul este doar de a epata. Poate face diferenta…

  3. Kain says:

    Preferinta sexuala a celorlalti nu e treaba mea, atata timp cat nu sunt implicat direct(sau indirect).
    Domnisoara/Domnisorul Conchita, a “abuzat” de mijloacele de comunicare media sa ne faca cunoscuta o latura intima a prersoanei sale complexe.
    Inteleg ca o persoana nu alege sa fie homosexuala, ci se naste cu aceasta “conditie”. Nu vad de ce trebuie sa scoata in evidenta acest lucru. Sunt mandri ca sunt gay, altfel spus sunt mandru ca m-am nascut diferit, minoritar, la fel ca handicapatii. din punctul meu de vedere a fi gay reprezinta un handicap, atat biologic, din cauza ca acea parte care se ocupa de logica perpetuarii speciei e defecta, cat si social, din cauza ca te afli intr-o minoritate.

    • Radu says:

      Ceva in creier e insurubat altfel decat la majoritatea oamenilor. Desi daca stai sa te gandesti toti avem o problema la creier, atata doar ca unele sunt mai vizibile decat celelalte. Nu stiu cum se poate vindeca homosexualitatea, dar am o reteta beton pentru vindecarea anti-homosexualitatii, incercata si garantata. Daca cineva simte nevoia sa o incerce, recomand sa cautati cu grija, printre persoanele pe care le admirati, veti gasi sigur un homosexual. Personal il prefer pe Alan Turing. Conchita-Bonita nu m-ar fi convins, dar daca era heterosexuala si o chema spre exemplu Lady Caca (pardon Gaga) m-ar fi interesat mai mult ?

      • Isabel.A says:

        Mie imi plac in ordine aleatorie Ceaikovski; Turing; Oscar Wilde ; Karl Lagerfeld si Vladimir Horowitz. Homosexualitatea nu este o boala dar asta este alta discutie.

        • Radu says:

          Da, dar e o discutie interesanta. Ca sa putem discuta trebuie sa ne punem de acord ce este aia boala cand ne referim la functionarea creierului. Genialitatea spre exemplu e o boala ?

          • Isabel.A says:

            Nu dar un lipsa unor skilluri sociale si pe un déficit emotional major poate avea anumite consecinte maladive.

      • Kain says:

        Handicapul nu e boala. Handicapul e o deficienta, o infirmitate.
        Nu sunt anti-homosexual, la fel ca si d’Artagnan, sustin ca nu e OK sa te “mandresti ca esti gay”, pentru ca a fi gay nu e o valoare morala, cel putin nu pentru mine.

  4. Observator says:

    Daca zici tu ca e ok, o fi ok :-).

    Dar, apropo, tie cine ti-a placut? Si de ce or fi fost fost huiduite rusoaicele alea grasute?

    • d'Artagnan says:

      M-am uitat la melodia domnișoarei cu barbă de curiozitate, să înțeleg de ce a câștigat. Mărturisesc că nu mi-am dat seama. Eurovision este în primul rând un concurs de creație, după câte știu, iar melodia cu pricina mi s-a părut destul de obișnuită, fără nimic special.
      Apropiații mei au remarcat Suedia.
      N-a fost în regulă cu huiduitul rusoaicele, ce vină aveau săracele?!

      • IQ100 says:

        a castigat pt.ca trebuia sa castige …face parte din doua minoritai “superioare” : una sexuala, una natioinala…sa nu o uitam pe dana International, care indeplinea si ea aceleasi criterii nescrise

  5. pierre says:

    Eu zic ca maharii din boardul Eurovision-ului au avut o sedinta scurta inainte de show, in care s-a pus intrebarea ” baieti, care aveti foale sa organizati Eurovision la anu’ ? ” Caci se stie deja, costul organizarii susei asteia gigantice poate torpila deficitul bugetar al unei tari mai sarace…
    Asa ca variantele disponibile nu au fost numeroase, Austria, Suedia, Norvegia, Franta, Spania, Grecia, Italia, Rusia, Olanda si inca vreo cateva.Norvegia si Suedia tocmai organizasera si le-a ajuns,Franta mergea dar piesa a fost mult prea imbecila pentru a o scoate prima, grecii au venit cu niste copii cam tampitei care sareau pe niste trambuline si falsau infiorator, Rusia nu se cuvenea politic, italianca avea o voce si un sound de polizor electric la care ascuti un foarfece vechi. Asa ca a ramas Austria,la bataie cu Olanda si piesa lor nesarata si s-a terminat convenabil atat economic, cat si politic-sexual din unghiul biodiversitatii ecosistemelor, cu victoria unei aratari caraghioase, de o stupizenie grozava, in plus fara nicio calitate vocala. It’s just business.Dupa gustul meu, piesa (muzicala si nu numai ) cea mai buna a fost suedeza. Eurovisionul se castiga si se va castiga inca mult timp incolo in primul rand pe criteriul PIB-ului/capita.

  6. Isabel.A says:

    D’Arti trebuie sa recunosti ca numele de Conchita Carnat e f bine ales: freak and funny.

  7. d'Artagnan says:

    Kain, este complicată chestiunea cu ”a fi gay nu e o valoare morala”. Nu, nu este, dar e falsă și afirmația ” a fi gay este imoral”.
    Concluzia este, după părerea mea, că a fi gay este …O.K.! 🙂
    Adică nu spune mare brânză despre calitățile și defectele unei persoane homosexuale.

    • Kain says:

      Ai dreptate, din ce am scris trebuie taiat “morala”, care nu pare sa aibe prea multe in comun cu homosexualitatea.

    • IQ100 says:

      corect, uitasem…respectivul personaj mi se pare umflat cu pompa PR si impus publicului…nu ii vad calitati de nici o natura, nici umane, nici vocale….faptul ca e trans a fost un avantaj de tip discriminare pozitiva, intocmai cum erau promovate minoritatile nationale in comunism…de ce anume, e o alta poveste, care nu prea poate trece de cenzura corecta politic si globalist

  8. d'Artagnan says:

    Dar pe Freddie Mercury l-ați uitat?

    • neamtu tiganu says:

      adica ce vrei sa spui? Freddie a fost un muzician genial, intimplator a fost gay, intimplator chiar a murit de tinar pe chestia asta. Si? Ce vrei sa spui?

      Ma baiete, tu esti un izvor nesecat de sofisme, cretinitati pretioase, se vede ca te zbati sa spui ceva inteligent, sensibil, da, din pacate nu ai de unde. Limiteaza-te la basescu, acolo detii adevarul suprem.

      • d'Artagnan says:

        Măi minoritarule agresiv, dar cine te opreşte să te duci (şi să rămâi) pe blogurile inteligente, sensibile?! Parcă eşti obsedat de blogul ăsta.
        Nu-nţeleg de ce-ţi tot place să vii pe aici şi să te comporţi ca un exchibiţionist, să arăţi la toată lumea cât o ai de mică. Vorbesc de disponibilitatea de a duce un dialog civilizat…

  9. neamtu tiganu says:

    se putea sa piarda dartagnian ocazia sa se faca de ris? A mai bagat si el o peltea fara sens si gata, e tare! Timpenii, timpenii.
    Mie mi-a placut mult eurovison de la shanson, bombon, mai ales polonezele, mi s-au parut niste fete cuminti, harnice, cum spalau ele saracele, imbracate frumos, in costume modeste, ceva impresionant.
    Si olandezii au fost misto, chiar si romanasii, a fost un spectacol, un Show, o chestie de amuzament, numa idiotii vor incerca sa traga concluzii categorice despre tendinta societatii, moralitate. Si nu in ultimul rind cretiniii nu vor pierde ocazia sa se bata cu caramida-n chiept cit de toleranti sunt ei si citi prieteni homo sau lesbi au ei.
    P.S Ma impresioneaza preferintele Isabelei ma bel, mai ales ca sunt aleatorii!? Tare muiere, mare caracter!

    • Isabel.A says:

      Old man nu preferintele erau aleatorii ci ordinea. Dar lectura ta se rezuma la etichetele de pe sticlele de bautura si de aici dificultatile de intelegere a unui text fie el si unul de cateva randuri. Faza cu ‘mare caracter’ arata ça nu esti capabil decat sa emiti clisee mai old man. Iar textul lui d’Arti nu era despre ce mélodie a fost mai reusita ci despre altceva dar nu ai inteles. Tot probleme de comprehensiune semantica si de meaning-amandoua in acelasi timp.

      • neamtu tiganu says:

        pretioasa mica, sa-nteleg ca numa homo iti plac, din ailalti nu ai preferinte aleatorii?

        P.S vaz ca batrinii nu-ti plac, felu in care folosesti “old man” nu prea-ti face cinste. Parintii tai traiesc, tu citi ani ai, nu mi se pare ca esti fro fetiscana, nu asa ca ai riduri si-ti cad titele?

  10. Radu Humor says:

    LEGALIZAREA HOMOSEXUALITĂŢII VA DESCHIDE CUTIA PANDOREI!
    2 iulie 2013
    Privind cu atenţie evenimentele recente de pe plan internaţional (inclusiv în România), observăm cu stupoare şi cu oarecare nelinişte, că aceste demersuri tot mai insistente de promovare şi legalizare a căsătoriilor dintre homosexuali, respectiv lesbiene şi a adopţiilor de către aceste persoane sunt concertate la nivel mondial şi doresc să submineze temelia societăţilor actuale care au ca fundament valorile creştinismului. Asistăm la o intensificare deloc întâmplătoare a lobby-ului prohomosexualitate şi adoptarea unor legi împotriva opiniei publice şi protestelor de amploare din mai multe ţări de pe bătrânul continent.
    Nu ar fi desigur foarte greu să-i descoperim pe artizanii din umbră ai acestei ,,revoluţii sexuale”, pe îndrumătorii şi sponsorii activiştilor gay, care nu se vor opri doar la câteva drepturi pentru homosexuali. Noi ştim cine sunt duşmanii lui Hristos şi ai familiei creştine. Ştim cine orchestrează această lovitură puternică dată modului de viaţă creştin autentic (ortodox). Aceştia nu pot fi decât evreii sionişti, cei care încă îl aşteaptă pe Mesia şi francmasonii care îi urmează de pretutindeni.
    Uitaţi-vă numai la cei care promovează homosexualitatea în România şi veţi vedea că nu au nici o legătură cu ortodoxia. Niels Schnecker, evreu mason, care s-a implicat activ în mai multe campanii electorale în SUA, a fost ales de liberali pentru alegerile prezidenţiale din 2014 pentru candidatura lui Crin Antonescu! Remus Cernea şi alte organizaţii precum Accept…
    Ca să conştientizăm pe deplin gravitatea fenomenului, ar fi poate suficient să amintim doar faptul că homosexualitatea reprezintă practicarea unor perversiuni sexuale (nu este o orientare sexuală aşa cum se invocă în mod greşit de către propagandiştii acestora), că perversiunile sexuale nu sunt îngăduite de Biserica Ortodoxă (fiind considerate păcate grele, strigătoare la cer) iar Dumnezeu a pedepsit categoric şi drastic homosexualitatea şi onania. Ne aducem aminte că Onan, care a săvârşit masturbarea sau onania a murit pe loc. Iar oraşele Sodoma şi Gomora, în care se practica homosexualitatea şi pedofilia, au fost distruse în întregime. Pe ruinele lor a apărut Marea Moartă, în care nu trăiesc vieţuitoare… Acestea nu sunt poveşti, ci realităţi cutremurătoare!
    Legalizarea homosexualităţii nu înseamnă doar o simplă acceptare de către societate a căsătoriilor dintre homosexuali, respectiv lesbiene. Implicaţiile sunt mult mai mari. Pentru noi creştinii, ea înseamnă în primul rând o legalizare a păcatului (a patimii desfrânării şi perversiunilor sexuale). Homosexualitatea poate favoriza în cazul adopţiilor pedofilia (abuzul sexual asupra minorilor, constituind astfel o pedofilie deghizată!) dar şi incestul şi poligamia. Iată de ce Rusia a interzis adopţiile copiilor ruşi de către cuplurile de homosexuali.
    Legalizarea homosexualităţii va aduce după sine noi şi noi probleme sociale şi medicale, ştiut fiind faptul că manifestările homosexualilor se circumscriu sferei patologice. Paradele şi propaganda acestora larg mediatizată nu pot schimba în nici un fel datele problemei. Cei care îi folosesc ca masa de manevră vor de fapt să redefinească normalitatea, obligându-ne treptat să renunţăm la căsătoria tradiţională dintre bărbat şi femeie. Acesta este un scop perfid care serveşte altuia mai diabolic: reducerea populaţiei de pe Terra. Iată una din expresiile Noii Ordini Mondiale, la care se lucrează intens în prezent. Oamenii sunt forţaţi în mod indirect să desfiinţeze instituţia sacră a familiei creştine, considerată învechită şi depăşită, în dezacord cu modernitatea lumii în care trăim, să accepte tot mai mult metodele contraceptive şi aşa mai departe …
    Pe de altă parte, oamenii sunt determinaţi să accepte homosexualitatea ca pe o simplă orientare sexuală şi ,,normală”, pe care să o ofere apoi spre experimentare şi tinerilor de astăzi! Aşa cum au procedat în unele ţări şi cu sexul oral, recomandat chiar de unii medici şi psihologi! Ei vin şi ne învaţă că, de fapt homosexualitatea nu dăunează nimănui şi că reprezintă doar o expresie a libertăţii depline şi a personalităţii omului!
    Legalizarea homosexualităţii este vârful aisbergului care ne va lovi pe toţi din plin în viitorul apropiat. Ea va deschide cutia pandorei. Un exemplu este cel al activiştilor poligamiei din SUA, care au ieşit la rampă cu entuziasm, văzând în aceasta un pas istoric spre desfiinţarea familiei tradiţionale şi afirmarea poligamiei, în viziunea lor fiind necesară mai ales pentru emigranţii care lucrează în străinătate …
    În mod evident, o mare parte dintre oamenii de pretutindeni se vor revolta. Scriitorul H.G. Wells ne avertiza în urmă cu câteva decenii: ,,Foarte mulţi oameni vor uri NOUA ORDINE MONDIALĂ şi vor muri protestând împotriva ei.”
    Numai că, masonii şi-au făcut anumite planuri luându-şi anumite măsuri de prevedere: camere de supraveghere în principalele locuri publice, legi precum Tratatul de la Lisabona (ratificat şi de România!). Acesta din urmă, stipulează printre altele şi pedeapsa cu moartea în cazul ,, situaţiei de război, dezordine socială şi insurecţie”. Iar fiecare stat membru este obligat să participe la acţiunile militare şi ale Serviciilor secrete în lupta contra ,,terorismului”. Însă toate prevederile acestea sunt vag exprimate, dau naştere la interpretări şi la semne de întrebare. Ele pot favoriza în mod cert măsuri abuzive şi nedrepte împotriva cetăţenilor Uniunii Europene. (Vezi şi cartea Guvernul Mondial Coşmarul Omenirii, de Teodor Filip, Ed. Obiectiv).
    Nu trebuie uitat nici faptul că activiştii gay îi numesc pe creştini ,,fascişti”. Pe o pancartă din New York, se putea citi: ,,Viaţa începe când te opui creştinilor fascişti!” Oare unde vedeţi dumneavoastră legatura dintre fascism şi creştinism? Creştinii au instaurat undeva în lume dictatura? Au suprimat tocmai ei libertatea omului, un dar preţios de la Dumnezeu?
    Iar pe site-ul Wikipedia, legionarii şi preoţii ortodocşi sunt de asemenea văzuţi ca fascişti şi fanatici precum fundamentaliştii islamici… În timp ce preoţii catolici sunt mereu în centrul atenției mass media și văzuţi ca vajnici apărători ai drepturilor omului… De fapt, autorul articolului defăimător la adresa Bisericii Ortodoxe este însă un ateu sau catolic, sau mai degrabă un mason adevărat.
    Îşi poate imagina cineva oare toate implicaţiile din societate ale legalizării homosexualităţii? Este destul de dificil. Vor fi afectaţi în special copiii şi femeile, ca şi în cazul fenomenului pornografiei. Comportamentul sexual ar putea să debuteze la vârste tot mai precoce, afectând astfel ireversibil dezvoltarea armonioasă a personalităţii lor. Dar cel mai mult va influenţa moralitatea şi sănătatea (SIDA, etc). Pedofilia, incestul, poligamia, prostituţia, proxenetismul şi drogurile vor ajunge la cote inimaginabile …”

    P.S. Faceţi abstracţie de pasajele ce conţin referiri la practici creştine ….

    • d'Artagnan says:

      Bun, şi cine-i speriatul ăla de bombe care scrie mai sus? Zi-i să stea liniştit, dracu nu-i aşa de negru…

    • IQ100 says:

      usor cu pianul, Radule…neglijezi cateva aspecte 1)crestinismul provine tot din iudaism 2)si ‘ortodoxismul” iudaic condamna homosexualitatea in special si sexualitatea nereproductiva in general…in rest e pacat ca scrii mult si registru orienat religios, dei subiectiv’ eu unul sunt e acord cu ideea principala (globalismul sionist) dar e pacat ca se dilueaza in text; nu vei avea prizxa la publicul de aici

    • IQ100 says:

      aoleooooo, dar o iei rau pe de laturi……”Creştinii au instaurat undeva în lume dictatura? ” Spania, Inchizitie, Vatican, Codex, America Latina Conquista, Franta, Catarii, Noaptea Sfantului Bartolomeu, Cehia Germania, husitii, Ierusalim Cruciadele, America de Nord, Westul salbatic, Romania, Catedrala Mantuirii banilor contribuabililor

    • IQ100 says:

      Ref la : “Wikipedia, legionarii şi preoţii ortodocşi sunt de asemenea văzuţi ca fascişti şi fanatici precum fundamentaliştii islamici… În timp ce preoţii catolici sunt mereu în centrul atenției mass media și văzuţi ca vajnici apărători ai drepturilor omului… De fapt, autorul articolului defăimător la adresa Bisericii Ortodoxe este însă un ateu sau catolic, sau mai degrabă un mason adevărat.” pai wiki e site “gloabalist”; “ei” stapanesc media;cei e li se opun sunt asimilati fascistilor; iar catolicii s-au negociat cu “ei” de pe timpul lui Ioan Paul al II-lea, acum in curs de sanctificare…si daca te mai iei de atei, nu iti mai raspund…eu sunt agnostic.

  11. BadDragon says:

    Intrebarea e daca manifestarile exotice de tip “Gay Pride” ar mai exista fara intoleranta activ manifestata de majoritari (ma rog, de partea conservatoare a majoritarilor). Nu mai departe de februarie anul asta in Paris si Lyon peste o suta de mii de oameni au manifestat impotriva legalizarii in Franta, tara aia cu liberté, égalité, fraternité, a casatoriilor monosexuale. Nu mai vorbim despre toata nebunia Westboro Baptist Church din State (cu replica aia geniala din partea unei lesbiene: “You may have stripped me of my rights, but I still gem more pussy than you”).

    Nu stiu daca comunitatea LGBT are niste specialisti in PR, da’ cred ca exista un mic calcul acolo: daca ajungeti sa ne tolerati cind o luam pe aratura in gasca, va fi mult mai probabil sa nu mai conteze orientarea noastra sexuala atunci cind ne intilniti pe fiecare in parte intr-un context normal.

  12. BadDragon says:

    errata: era “get more” in loc de “gem more”. Inca nu si-a facut efect cafeaua, se pare.

  13. Radu Humor says:

    Şi uite aşa se uită alte probleme cu adevărat împortante pentru România :

  14. Radu Humor says:

    Cam asta ne aşteaptă la Europarlamentare ?! :mrgreen:
    Altfel nu-mi explic cum PMPerşii au atât de multe voturi . Preconizate 😉

    Iata si ce putem citi la Controverse în Danemarca: Voteman, un personaj animat violent, încurajează tinerii să meargă la vot – VIDEO:

    Parlamentul danez a creat o animaţie care îl are ca personaj principal pe un bărbat musculos şi violent, pe nume Voteman, pentru a încuraja tinerii să voteze la alegerile europarlamentare din 25 mai, dar aceasta a fost restrasă de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, din cauza criticilor.

    După o serie de critici cu privire la modul în care descrie sexul şi violenţa, Parlamentul a restras filmul de pe YouTube şi Facebook la o zi după lansare, relatează The Guardian, în ediţia electronică.

    În film, Voteman se află în pat cu un grup de femei în momentul în care primeşte un telefon. După aceea îmbracă o vestă de piele şi sare pe o pereche de delfini pentru a lua cu asalt persoanele ce nu votează, decapitând un bărbat în timp ce lua micul dejun, deoarece luase la mişteaux UE :

  15. IQ100 says:

    Pai cred ca exact asa sunt persoanele respective, ‘altfel ” sexualii : confuzi cu ei insisi si cu lumea din jur. Problemele de identitate sexuala sunt doar o componenta a problemelor generale de raportare la lume si la oameni. Cred ca un consult psihologic , psihiatric, social l-ar ajuta foarte mult pe acest “semi” transexual . Personal ma simt agresat si lezat in orientarile mele (majoritare sau nu ). Sunt barbat, straight, necrestin, neamator de bere sau meciuri (recunosc ca ma simt agresat si de propagandismul religios sau de reclamele la bere). IQ100

  16. SWIFT says:

    Boala, normalitatea, chestiuni definibile. Lumea stiintifica poate schimba etichetele. Usor.
    Ceea ce ramane: dreptul fiecaruia de a fi cum vrea si poate, fara a deranja pe altul.
    Asadar, DECENTZA e mereu normalitate.

    Apropo…cum definim DECENTZA?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s