Coada la români

Coada face parte din ethosul românesc.
Dăm din coadă în faţa şefului, ne vârâm coada unde nu ne pricepem, muncim ponderat ca să nu ne cadă coada, şi uite-aşa am ajuns să tragem mâţa de coadă.
Ne uităm cu coada ochiului la Occident, am sta şi-n cap și-n coadă să ne bage ăştia-n seamă, să ne trateze ca pe nişte egali; ne ţinem disperaţi de coada lui în speranţa că vom creşte şi noi economic, dar nu ştiu cum se face că tot timpul îşi bagă dracul coada şi toate acţiunile noastre se termină în coadă de peşte, asta poate şi pentru că mai toate marile noastre proiecte n-au nici cap şi nici coadă.
Aproape mereu ajungem cu coada-ntre picioare.
V-aţi întrebat de ce facem grătare între blocuri, creştem găini la subsol, purtăm ciorapi la sandale, ne lăsăm prostiţi de Dan Diaconescu şi-l respectăm pe Becali? Pentru că majoritatea dintre noi au ajuns la oraş direct de la coada vacii. Sau, mă rog, de la coada oii…
Politicienii ne mint de stă mâţa-n coadă, iar noi suntem destul de fraieri să-i credem şi să ne ambalăm unii contra altora bănuindu-ne reciproc c-am fi vreo coadă de topor.
În loc să-i călcăm pe ei pe coadă, stăm noi la coadă să ne înjurăm între noi.
Am ajuns într-o fundătură, majoritatea dintre noi tragem nădejde ca ursul de coadă…probabil de aia şi mulţi conaţionali se-apucă prin birturi să tragă purcica de coadă!

În comunism se stătea la coadă la carne, zahăr, pâine, la repartiţii de butelii, de apartamente , de bilete de concediu, la filme indiene şi televizoare, la urcat în autobuz, la cumpărat Dacii, la portocale şi la mai te miri ce.
Când apărea câte o coadă la vreun magazin lumea se agita:” S-a băgat ceva?” „Da, domle, s-a băgat tacâmuri de pui, da’ n-are pentru toţi!” Şi oamenii stăteau la coadă, se îmbulzeau, se certau, încercau şi ei cum puteau să-şi îmbunătăţească traiul, o făceau pentru ei, pentru nepoţii lor, pentru copiii lor.
A venit apoi capitalismul şi românii au început să stea la coadă la jocurile piramidale de tip Caritas, la lovit cu bâtele pletoşii din Bucureşti, la primit certificate de revoluţionar, la plătit taxe şi impozite, la Michael Jackson, la ajutoare de la UE, sau de la Mazăre, au stat la coadă să-l pupe pe Iliescu, şi mai ales au stat la coadă la un trai mai bun.
Din păcate, coada la un trai mai bun a stagnat, nu s-a mişcat mai de loc. Ca la toate cozile din ţara asta, fraierii stau la rând de le amorţesc picioarele şi nivelul de trai şi nu mai prind nimic, iar alţii se bagă în faţă şi iau tot. C-aşa-i la coadă!
Şi atunci oamenii caută disperaţi o coadă care să se mişte cu folos şi pentru ei, una în care să aibă speranţa că există la capăt o finalitate fericită, mântuirea, nu neapărat în sens biblic.
Zilele astea a apărut o coadă mare şi lumea s-a agitat puternic:”Ce s-a băgat?” „S-a băgat moaşte, maică, are pentru toţi!” Era coada de zeci de mii de persoane de la Sf. Paraschiva.
Şi lumea a venit cu speranţă. A mai venit şi cu maieul copiilor, chiloţii nepoţilor, şosetele rudelor apropiate, portofelele personale, pe toate dorind să le atingă de moaşte. Ca să fie bine, să nu mai fie rău. Lumea a venit pentru ajutor, pentru sănătate şi putere, pentru miracol. Cei mai mulţi dintre ei îl cereau doar pentru ei şi pentru cei apropiaţi lor. Puţini se rugau pentru ceilalţi. Pentru salvarea balenelor nu se ruga nimeni. Erau atât de disperaţi încât a trebuit un sobor de jandarmi de trei ori mai numeros decât cel de preoţi ca să nu distrugă moaştele. Sau să nu fugă cu ele, cu tot norocul, ajutorul şi minunea din lume. Să-l vândă apoi la suprapreţ.
Să-mi fie cu iertare, dar mă întreb câţi dintre cei care stăteau la coadă o făceau din credinţă şi câţi din disperare şi foame, dintr-un fel de autism.
Şi tare am senzaţia că aceste cozi vor creşte în anii următori proporţional cu sărăcia, nu cu credinţa.