Coada la români

Coada face parte din ethosul românesc.
Dăm din coadă în faţa şefului, ne vârâm coada unde nu ne pricepem, muncim ponderat ca să nu ne cadă coada, şi uite-aşa am ajuns să tragem mâţa de coadă.
Ne uităm cu coada ochiului la Occident, am sta şi-n cap și-n coadă să ne bage ăştia-n seamă, să ne trateze ca pe nişte egali; ne ţinem disperaţi de coada lui în speranţa că vom creşte şi noi economic, dar nu ştiu cum se face că tot timpul îşi bagă dracul coada şi toate acţiunile noastre se termină în coadă de peşte, asta poate şi pentru că mai toate marile noastre proiecte n-au nici cap şi nici coadă.
Aproape mereu ajungem cu coada-ntre picioare.
V-aţi întrebat de ce facem grătare între blocuri, creştem găini la subsol, purtăm ciorapi la sandale, ne lăsăm prostiţi de Dan Diaconescu şi-l respectăm pe Becali? Pentru că majoritatea dintre noi au ajuns la oraş direct de la coada vacii. Sau, mă rog, de la coada oii…
Politicienii ne mint de stă mâţa-n coadă, iar noi suntem destul de fraieri să-i credem şi să ne ambalăm unii contra altora bănuindu-ne reciproc c-am fi vreo coadă de topor.
În loc să-i călcăm pe ei pe coadă, stăm noi la coadă să ne înjurăm între noi.
Am ajuns într-o fundătură, majoritatea dintre noi tragem nădejde ca ursul de coadă…probabil de aia şi mulţi conaţionali se-apucă prin birturi să tragă purcica de coadă!

În comunism se stătea la coadă la carne, zahăr, pâine, la repartiţii de butelii, de apartamente , de bilete de concediu, la filme indiene şi televizoare, la urcat în autobuz, la cumpărat Dacii, la portocale şi la mai te miri ce.
Când apărea câte o coadă la vreun magazin lumea se agita:” S-a băgat ceva?” „Da, domle, s-a băgat tacâmuri de pui, da’ n-are pentru toţi!” Şi oamenii stăteau la coadă, se îmbulzeau, se certau, încercau şi ei cum puteau să-şi îmbunătăţească traiul, o făceau pentru ei, pentru nepoţii lor, pentru copiii lor.
A venit apoi capitalismul şi românii au început să stea la coadă la jocurile piramidale de tip Caritas, la lovit cu bâtele pletoşii din Bucureşti, la primit certificate de revoluţionar, la plătit taxe şi impozite, la Michael Jackson, la ajutoare de la UE, sau de la Mazăre, au stat la coadă să-l pupe pe Iliescu, şi mai ales au stat la coadă la un trai mai bun.
Din păcate, coada la un trai mai bun a stagnat, nu s-a mişcat mai de loc. Ca la toate cozile din ţara asta, fraierii stau la rând de le amorţesc picioarele şi nivelul de trai şi nu mai prind nimic, iar alţii se bagă în faţă şi iau tot. C-aşa-i la coadă!
Şi atunci oamenii caută disperaţi o coadă care să se mişte cu folos şi pentru ei, una în care să aibă speranţa că există la capăt o finalitate fericită, mântuirea, nu neapărat în sens biblic.
Zilele astea a apărut o coadă mare şi lumea s-a agitat puternic:”Ce s-a băgat?” „S-a băgat moaşte, maică, are pentru toţi!” Era coada de zeci de mii de persoane de la Sf. Paraschiva.
Şi lumea a venit cu speranţă. A mai venit şi cu maieul copiilor, chiloţii nepoţilor, şosetele rudelor apropiate, portofelele personale, pe toate dorind să le atingă de moaşte. Ca să fie bine, să nu mai fie rău. Lumea a venit pentru ajutor, pentru sănătate şi putere, pentru miracol. Cei mai mulţi dintre ei îl cereau doar pentru ei şi pentru cei apropiaţi lor. Puţini se rugau pentru ceilalţi. Pentru salvarea balenelor nu se ruga nimeni. Erau atât de disperaţi încât a trebuit un sobor de jandarmi de trei ori mai numeros decât cel de preoţi ca să nu distrugă moaştele. Sau să nu fugă cu ele, cu tot norocul, ajutorul şi minunea din lume. Să-l vândă apoi la suprapreţ.
Să-mi fie cu iertare, dar mă întreb câţi dintre cei care stăteau la coadă o făceau din credinţă şi câţi din disperare şi foame, dintr-un fel de autism.
Şi tare am senzaţia că aceste cozi vor creşte în anii următori proporţional cu sărăcia, nu cu credinţa.

This entry was posted in General and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

155 Responses to Coada la români

  1. d'Artagnan says:

    Voi vedeţi-vă în continuare de BNR, Isărescu, Isar…eu doar v-am făcut loc pe mese, că erau pline de farfurii…249 de bucăţi… 🙂

  2. Radu Humor says:

    În fine, un articol bun, plin de umor şi amărăciune !
    Crezi că dacă lipsea finalul, eterna bătaie de joc faţă de cele sfinte pe care unii la rândul lor le duc în derizoriu, ai fi pierdut ceva din valoarea postării ?!
    Răzvrătirea asta prostească împotriva a ceva ce nu înţelegi bine, mi se pare nu numai bolnăvicioasă, dar şi periculoasă pentru inteligenţa ce răzbate uneori printre rânduri !
    Cea mai imbecilă dintre activităţi mi se pare cea în care iei în derâdere anumite subiecte doar pentru a fi pe placul unora. În general a celor care te plătesc 🙄
    Dar, poate greşesc 😉

  3. Aramis says:

    @ Observator

    Vezi, știam eu ce știam cu Martini. 🙂
    Mie mi-au plăcut seriile cu Sean Connery si cu Pierce Brosnan. Tie?

  4. Aramis says:

    @ Isabel

    Ți-am lăsat un coment la postul precedent cu WWI, mă pasioneaza subiectul sa stii 🙂

      • athos says:

        Da, am citit asta in fata unor pensionari care au si dat din cap aprobator… Bineinteles, nu credeau ca ii priveste.

      • Isabel.A says:

        Da, stiu, de cand a tinut discursul in parlament. Parearea mea este ca acesta va fi trendul in UE, welfare state is dead, numai ca anumite guverne din anumite tari (Franta, Belgia, Italia), + Comisia Europeana (vin alegerile europene si euro-scepicismul e la cote la care nu a fost niciodata) nu au curajul sa isi asume sa spuna acest lucru in mod direct. Feelingul meu este ca Willem a fost ales asa, ca un fel de spokeperson, purtator de cuvant/mesja: olandezii sunt cunosuti pentru ca sunt foarte directi, asa ca acolo genul acesta de mesaj nu a prea socat. Insa era importa,t ca el sa fie dat.

        PS: Fara suparare (valabil si pt d’Artagnan), dar eu daca voi mai vedea mesaje intregi care vorbesc despre orientarea sexuala a unora si altora (mai ales ca “dovada” o reprezinta “lauzai” unui tip care avea probleme mari in a fi exact), nu mai comentez. E o senzatie de supra-saturatie.

        revin si cu WWI

    • athos says:

      Eu sunt relativ convins ca si fara interventia USA WW1 s-ar fi terminat relativ repede, chiar daca usor diferit si ca un WW2 foarte probabil nu ar fi existat… Asa cum spune si Isabel, erau toti rude, ce Dumnezeu.

      • Aramis says:

        Intervenția SUA a avut 2 cauze:
        – razboiul devenise un fel de pat, nici una dintre părți nu făcea șah mat. Era greu de crezut si de previzionat,după aproape 4 ani de război, ca cineva va câștiga, si mai ales cine.
        – ieșirea Rusiei din război, si evenimentele de acolo înclinau oarecum balanta, iar SUA nu dorea ca imperiile centrale sa iasă invingatoare.

        Daca n-ar fi intervenit, razboiul ar fi continuat poate chiar mai mult, e greu de estimat. Neinterventia ar fi dus la cateva posibilitati:
        – victoria puterilor centrale ceea ce ar fi însemnat umilita Franței si Angliei , adică tot pe acolo cu ce s-a întâmplat de fapt, dar cu înversarea rolurilor. Asta ar fi determinat pana la urma un alt război.
        – o pace indecisa, numai de dragul păcii, ceea ce nu ar fi rezolvat nimic. Previzibil, un nou război.
        – un război prelungit, de uzura, rezolvat eventual tot cu o interventie. Rusia de capul ei, eventual intervenind in locul SUA.
        Faptul ca erau rude nu era suficient. In 1914 de altfel putini monarhi mai aveau puteri politice extrem de mari, si in nici un caz absolute( cu excepția, doar formal, si in aparenta, a Rusiei) .

  5. Aramis says:

    @dl.Goe
    Va răspund aici.
    Mergând pe firul logic a ceea ce spuneti rezulta ca si WWI este efectul altor evenimente mai adanc îngropate in timp, pe care daca le vom sapa vom ajunge undeva inainte de Imperiul Roman, si cu putina fortare chiar la omul de Neanderthal.

    Sigur ca nu putem sti ce s-a întâmplat decât din cărțile de istorie ( subiective) sau din istorisirea unora care au auzit si ei de la alții. 

    Toate conflictele lumii au un trunchi comun, a cărui radacini se pierd undeva in neguratimpului, iar frunzele si ramurile tinere reprezintă doar lupte si războaie noi, inclusiv razboaiele ” din noi”.

    • Dl.Goe says:

      Mi se pare interesanta si perspectiva asupra razboiului (ca element al patrimoniului uman) pe care o ofera Gilles d’Argyre in lucrarea “Les Seigneurs de la Guerre”. Spiritul acestei perspective transpare (partial) in traducerea si adaptarea acestui titlu (“Seniorii razboiului”) pentru cititorii de limba engleza: “The Overlords Of War”.

  6. Aramis says:

    @dl.Goe

    Extrapoland, putem spune ca fiecare dintre noi mosteneste o frunză, un mugure de război, cu o excepție: dl.Parjan.
    Acesta, nemostenind nici un război, si-a faurit din fumul unei țigări un manunchi de războaie cu care face gauri in apa si croseteaza abur. Razboaiele d-lui Parjan sunt:
    -bataliile, luptele cu basisti, chiar cu antibasisti, cu abasisti, iar cand aceștia lipsesc cu civilii.
    -razboiul cu Isabel, un război nou, probabil scurt ( blitzkrieg)
    -razboiul de guerilla si de uzura cu Aramis ( zadarnicit periodic cu lasitate de Aramis prin introducerea iepurelui in cushca)
    -marele război cu dl.Goe, oriunde ,oricând, inclusiv la orele diminetii.
    – razboiul mondial cu Traian Basescu, un război sfant, coloana vertebrala a razboaielor parjanesti, dat pe toate cele cinci continente de materie cenusie prezente încă pe lobul temporal al Parjanului.
    – razboiul stelelor( verzi) , cel mai mare război , sau razboiul cu el însuși. Adică razboiul Parjanului cu iepurele. Este si razboiul cu cele mai multe victime( Parjan,iepurele,etc)

    Din toate aceste războaie dl.Parjan iese victorios măcar o data. Se intampla in general noaptea, după retragerea inamicului, cand dl.Parjan infinge un jalon in eter si se declara învingător.

    • Radu Humor says:

      Tot n-am aflat dacă Aramis ăsta e popă sau medic !
      Nu că aş avea nevoie de serviciile vreunuia, dar măcar să ştim cu cine avem a face :
      Cu un popă rămas fără parohie, sau cu un medic rămas fără (alte) anestezice 😉

    • Dl.Goe says:

      Si tot prin extrapolare putem ajunge la alt oximoron drag moron-ului: Traiasca lupta pentru pace. (desigur o lupta revolutionara pentru o pace sociala intre clase; intre clasa a-V-a A si-a-V-a B).

      P.S. Super amuzanta scurta istorie a razboaielor rabbitce, purtate demn pentru o cauza nobila. Hara guerre comme hara guerre. Iepu Roi-ul poate fi nimicit dar nu invins. Caci Iepur Roi-ul n-a venit pe lumea aceasta pentru a fi invins.

  7. Radu Humor says:

    Se pare că lipsa lui Radu Parjan de pe acest blog este resimţită de gazde şi concubini, bine !
    Mă amuz la gândul că în răgazul pe care li-l acordă impetuosul personaj, adversarii lui sug de zor, la tot ce vor !
    Respectându-i îndemnul ajuns să devină parola de recunoaştere.
    P.S.
    Foarte simpatică, cu o ţinută ce ţine la tăvăleală, madam Allende

  8. Mitzaa Biciclista says:

    De regulă e invers, boul stă în coadă și mâța se trage de ea… 😉
    Amuzant articolul însă am rămas cu… coada în aer(ca să fiu on toppic)… că încă n-am aflat și cine a furat coada ursului din pădure, măcar așa ca pentru un final apoteotic…bine că n-ați adus vorba și de coada tigăii, la mare căutare prin supermarketurile de cartier.
    Cât despre mulțimea ce se înghesuie pe la cozi, să-mi fie cu iertare domnule, eu aș vrea să aflu cam de la coada cărui animal au venit oamenii din clipul de mai jos….sau o fi din cauză că au mai multe animale..pardon: vaci, bizoni etc? 🙄

    Părerea mea este că nici o coadă ca lumea nu putem face 😆 Iar despre fanatism în credință, hmmm, bine că nu se învață de la alții

    • d'Artagnan says:

      Adevărul e că-mi mai spun unii să mă las de scris articole şi să-mi văd eu de coada tigăii sau a măturii… 🙂
      Oamenilor ălora din magazin parcă le-a pus cineva sare pe coadă.

      • Mitzaa Biciclista says:

        Ei, lăsați. Lumea vorbește răutăți, mai ales dacă le dați cu coada pe la nas.

        • neamtu tiganu says:

          o hegeliana mica, ai aparut? Imi faceam grijii, nu cumva te-ai surmenat? Ia si maninca si tu ceva sanatos, nu numai praz, nu te zgirci, baga si niste masline. Acum pa bune, lasa-l in colo pa Hegel, poa sa te apuce si capu, ramii la “maiculita”, cu Tudor Gheorghe.
          De altfel subectu asta unde sa-ti bagi si tu coada e pa puterile tale. Esprima-te, surprinde-ne, amuza-ne, tine coada sus!

        • Aramis says:

          E adevarat ce spune neamtu, ca sunteți o mare admiratoare a lui Hegel?

          • neamtu tiganu says:

            n-o-ntreba asa direct, stii cit e de rusinoasa!

            • neamtu tiganu says:

              Cum ar zice Mitza cind citeaza din hegel, “Ajunge indoiala parte a indoitului, cel care se indoieste ajunge sa se-ndoiasca de propria indoiala, astfle ca indoiala dispare.”

          • Mitzaa Biciclista says:

            Depinde din ce punct de vedere vreți să răspund la întrebare.
            Dacă întrebarea este realmente serioasă, atunci sunt în impas să răspund exact.
            1. Dacă vă gândiți că trebuia să studiez filozofia înainte de 89, atunci cu siguranță nu sunt o admiratoare întrucât, cum bine știți, se propaga ideea că teoria marxistă, mare parte din ea, s-a inspirat din Hegel, atunci este firesc ca să am o reticență anume și să răspund negativ întrebării dumneavoastră. Sau, hegelian vorbind 🙂 aș începe cu teza.
            2. Dacă însă m-ați cunoaște, atunci m-ați bănui de o mică falsitate, fiindcă cei care mă cunosc bine știu că îmi place poezia, românească în general și Lucian Blaga în particular, dar să nu uităm că Blaga a fost și el un filozof. iar dacă despre Hegel se spune că a creat cel mai mare sistem filozofic din toată istoria filozofiei universale atunci vă pot spune cu siguranță că Blaga a fost cel mai mare creator român de sistem filozofic. Ei, dar asta seamănă cu o antiteză față de ce am spus mai sus, la pct 1 🙂
            3. Totuși, nu uitați că sunt femeie, deci sunt o fire irațională oarecum, poate ușor bănuitoare, curioasă la maxim și automat neîncrezătoare vis a vis de conceptul sau nu, mai bine zis față de motivația existenței noastre pe pământ. Ei bine, dar asta ar însemna să fac o sinteză, nu-i așa? a răspunsurilor mele către dumneavoastră care iată! deja par încâlcite. Ca și teoria lui Hegel, nu-i așa? 😆
            Dar vai, eu aș fi vrut să răspund scurt la întrebare. Așa că nu știu ce să aleg, să fiu sinceră și directă? Sau să mă complic, complicând extraordinar de tare răspunsul.
            Însă eu nu pot gândi ca Hegel, nu am nici pregătirea, nici intenția și probabil că nici capacitatea metodică și mai ales logică a lui Hegel. Dar cu siguranță am plăcerea de a încerca măcar să cunosc Adevărul care măcar să mă conducă către Absolut. Dar există așa ceva? Sigur că este doar un fel idealist de a mă exprima, realitatea fiind departe de imaginație, ca mai tot timpul, nu-i așa?
            Hegel nu l-a privit niciodată pe Dumnezeu în sens biblic și poate acest lucru m-a făcut să nu casc la orele de filozofie.Dacă ar fi să-mi amintesc ce-mi spunea un profesor de filozofie atunci aș spune: ”trebuie să-i dăm dreptate lui Hegel:
            dacă încercăm să afirmăm despre Dumnezeu mai mult decât că există,îl antropomorfizăm (îl umanizăm), îl relativizăm.Dacă spun, de exemplu, că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea lui,deci dacă îl gândesc pe Dumnezeu ca fiind cam ca un om, deja nu mai este Absolutul.”
            Mi-ați pus o întrebare grea, Aramis. Nu știu să răspund la ea. Probabil că dacă alegeam calea ușoară să vin cu citate de prin wikipedia sau cine știe de pe unde, atunci aș fi pozat o imagine interesantă, dar nu, eu am preferat să-mi las slobode gândurile și probabil să mă fac de râs încercând să sintetizez în cuvinte prea puține ceea ce ar fi trebuit să fie un răspuns exact.
            Dar să revenim la întrebare; dacă motivul ei nu este unul serios cum aș fi sperat, atunci mai bine să nu aflați răspunsul. E mai sănătos așa, nu de alta dar ar însemna să revin tocmai la urâta teorie a lui Marx care spune că tocmai războiala naște lucrurile. Mă rog, prindeți dumneavoastră ideea.

            • Dl.Goe says:

              Al naiba Neamtul asta, chiar si fara pârjan tot mai reusete sa starneasca câte o femeie (ochi alunecosi, inima zburdalnica, minte irationala). Mai are de probat ca stie s-o si potoleasca, dupa ce a starnit-o.

              P.S. Tanti Mitzo declaratia de dragoste pe care o faceti matale poeziei romanesti (si ah, in special lui Blaga) aduce bine cu declaratia de dragoste facuta de Radu Humor lui Mihai Eminescu. Despre Hegel, nimic de zis. Se vede ca l-ati studiat in detaliu, inginereste, la facultatea de electrotehnica. Pacat ca n-ati si terminat-o.

              • Mitzaa Biciclista says:

                Ce nu am terminat? Filozofia? Cu siguranță.

                Nenea Goie, ia te uită ce plăcere să vă văd cum vă băgați (iar) în seamă cu mine, însă vedeți că tot n-ați nimerit direcția. Mai încercați, mai încercați. Dar de ce pășiți pe unde vă uitați în loc să vă uitați pe unde pășiți? Iar vă jucați de-a hai să ne închipuim chestii!

                P.S. Materia de studiu numită Filozofie se aprofunda în clasa a XII a, care materie, obligatorie și nu opțională, cerea interes egal de la toți elevii, cel puțin pe vremea mea(azi nu știu), indiferent de profilul liceelor din care făceau parte aceștia. De unde se deduce că ori ați chiulit, ori ați rămas corijent sau….nici nu vreau să mă gândesc la a treia variantă.
                Oricum, ca să vă satisfac măcar o curiozitate (una de-a dreptul infantilă), vă dau în seara asta ca temă un motor asincron de tracțiune urbană. Nu, nu să-l proiectați, Doamne ferește, vă ia cel puțin o lună dacă plecați de la caracteristicile de bază(presupunând că aveți și cunoștințele necesare) și nu vreau să lipsesc hanul de prezența dumneavoastră. Dar dacă-mi spuneți, filozofic vorbind (merge și cuantic, dacă vreți), care este relația între scaunul din față, eficiența motorului și beletul pe care-l țineți în pălărie (hai că-i simplu!), vă dau nota 10 pentru azi. Luați-o ca pe o problemă demnă de….tramvaiul 16!
                Dacă întâmpinați dificultăți, întrebați un prieten. Deja văd unul cu care vă îmbrățișați strâns, ca după o surprinzătoare re-vedere/re-apropiere!

                • Dl.Goe says:

                  Ingineria nu filosofia. Se vede c-ati trecut prin facultate cu foarte multa vreme in urma. In zilele noastre nu se mai proiecteaza motoarele manual, asa cum fara succes a incercat sa va invete acel batran profesor, åla care va discrimna sexual (dupa cum cu sfiosenie ati povestit pe un blog alternativ). Azi exista programe (software) simple si eficiente in care introduci datele si caracteristicile dorite pentru motor si in 10 minute poti avea documentatia completa a motorului, inclusiv desenele de detaliu. Ar fi bine sa uitati de timpul pe care l-ati pierdut cu ingineria prin facultate, chit ca vreti sa-i schimbati optica asupra d-voastra a “mecanicului aviator” Rromica, la fel filozofia si (ah) poezia si sa va axati pe ce stiti d-voastra mai bine: geo-politica economica si financiara. Numai prin asta ati putea contribui decisiv la bunastarea si bunadispozitia blogului. In plus ati avea sansa sa va remarca Ponta ca sa va trimita consula la Toronto in locul Antonellei Marinescu, care cu siguranta e mult sub d-voastra ca prestanta geo-politica.

      • Cardinal Richelieu says:

        “Decat CODAS la oras / Mai bine in satul tau fruntas !”

  9. d'Artagnan says:

    Aramis
    Iar începi să calci iepurele pe coadă? Vrei să fii on topic şi nu ştii cum? Ştii foarte bine că n-o să plece cu coada între picioare.

    • Aramis says:

      🙂
      Face parte din instructiunile de folosire.

    • Dl.Goe says:

      Sper ca Aramis sa nu incearce sa calce iepurele pe pamatuf. Ar fi o operatiune prea delicata care ar necesita o enorma precizie. Riscul sa-l calce iarasi pe cap ar fi foarte mare. Tinand seama ca mascota nu e complet refacuta de la precedentul refec s-ar impune cred o oarecare prudenta.

  10. Observator says:

    @d’Artagnan, uite, pentru texte ca cel de azi te iubesc eu pe tine.

    • neamtu tiganu says:

      pacata ca crede ca basismu ii aduce ciiini cu covrigi in coada.
      De fapt cu ciini sta bine.

    • pierre says:

      @Observator,

      Asa cum si eu, stimata doamna, te iubesc pentru texte ca cel de ieri (sau azi, nu mai stiu ) despre Isar , BNR si norme de creditare. E reconfortant sa vad ca parerea mea despre persoana dvs, cladita in mii si mii de posturi bloggeristice, este ca vinul bun : pe masura ce trece timpul, castiga in vigoare, savoare si , cum altfel ? , in adevar . 🙂

  11. neamtu tiganu says:

    am o mare problema cu cozile, de cite ori ma asez la o coada sunt ultimu, nu se aseaza nimeni in spatele meu. Am fost de curind in piata, in franta, intr-un sat uitat de lume. Era o singura coada, la brinza de capra. Nu m-am asezat, mi-am zis ca mai fac o tura si se goleste. De unde, am facut doua ture si nimc, se facea totmai mare. M-am asezat, nimeni, da nimeni nu se aseza in spatele meu. Am ajuns la taran si tot nu era nimeni. M-am apucat sa aleg, sa aleg, pretenu meu a inceput sa se converseze, ca-i mai francez, si s-a conversat… ei bine, nimeni, da nimeni nu s-a asezat.dupa noi. Chiar ma gindeam sa renunt la brinza de capra, daca nu cumpara nimeni!
    Am mai facut o tura, deja se facuse din nou coada!

  12. Dl.Goe says:

    @D’Artagnan, felicitari. Superba poezia despre “coada”. O tratare aproape exhaustiva a subiectului si o plasare excelenta in specificificul national al tarisoarei triste plina de umor. Intrarea notiunii de “coada” in atingere cu cele sfinte, propusa in finalul admirabilului pamflet, denota conxiunea fireasca cu Dumnezeu, evocand in mod clar ca suntem singurul popor cu coada, sau in tot cazul cu coada cea mai mare. Pentru a consfinti acest adevar universal ar fi suficient de subliniat faptul ca poemul d-voastra este intraductibil in oricare alta limba. Tradus, de ex. in germana, si-ar pierde aproape toate intelesurile.

    P.S. Acuma pe coada as adauga ca relatia politicului cu divinul si cu specificul national este ilustrata foarte bine de remarca premierului care o afirmat de la fata locului ca mai lunga decat coada celor care asteapta disciplinati sa se pupe cu moastele este coada celor care se baga in fata in acelasi scop. Oricum aceasta simbioza a politicului cu divinul nu e de ieri de alataieri pe plaiul de rai. Nu erau oare liberalii cei care voiau sa taie coada cainelui dintr-o lovitura pentru a le oferi cetatenilor covrigii obtinuti astfel?

    • Radu says:

      Si cred ca inca mai sunt expresii care ar merita folosite: coada de topor nu cred ca a fost folosita si a-si baga coada unde nu-i fierbe oala. Foarte bogata si colorata limba romaneasca, intr-adevar !

    • d'Artagnan says:

      DlGoe
      Așa e, am uitat de expresia ” unde umblă câinii cu covrigi în coadă”!! 🙂
      În ce privește traducerea în limba germană, păstrând PROPORȚIILE, Andrei Pleșu spunea la un moment dat că n-ar putea scrie în altă limbă, n-ar fi el…

      • Dl.Goe says:

        Desigur pastrand proportiile, apropo de o comparatie intre d-voastra si Andrei Plesu (un intelectual si un scriitor remarcabil, un monstru), as mentina ca, in interiorul unei asemenea paralele, care le poate aparea unora drept scandaloasa, pamfletul d-voastra de azi nu este cu nimic mai prejos decat unele dintre prea saptamanalele texte propuse de catre dl.Andrei Plesu. Faptul ca Andrei Plesu are printre productiile sale publicate unele care pot fi intrecute (in savoare macar) de unlele semnate de catre spadasilnul D’Artagnan, n-are desigur nicio relevanta pentru Plesu dar poate insemna ceva important pentru d-voastra, ca scriitor amator care cocheteaza cu frontierele acceptate ale profesionismului. Oricum daca ati face o selectie a celor mai bune texte pe care le-ai scris pe blog(uri) si ati scoate o carte ar fi in mod categoric mult peste oricare dintre cartile similare scoase de catre bloggerul Nastase, de ex.

  13. Isabel.A says:

    @Aramis,
    Revin cu WWI ( foarte documentat comentariul tau , felicitari ) si cu Highander Mugurel, dar mai pe seara 😀

    • Isabel.A says:

      Highlander mai, ce naiba : Mugurel, the Ultimate Highlander 😀

        • Isabel.A says:

          Nu overpriced, mais irreplacable, indispensable, unique, priceless, si ce mai vrei tu 😀

          In alta ordine de idei, trei argumente criice in ceea ce il priveste pe Highlander:
          1) A fost, cum spun francezii, “Monsieur Ni-Ni”: nci cu unii, nici cu altii. Pana in 2007, a preferat sa stea pe margine, si sa asiste la devalizarea si falimentul unr banci si institutii nebancare si la proliferarea unor escrocherii financiare (niste tunuri uriase): Bancorex (numai devalizarea acestei banci a reprezentat o gaura de aproximativ 4 miliarde de dolari), Bankop, Banca Agricola, Banca Internationala a Religiilor + celebrele SAFI, Caritas, Gelsor, FNI….
          Bine-bine, vor spune aparatorii lui Highlander, dar in acea perioada nu exista legislatia privind supraveggerea instututiilor bancare si nebancare: cea mai recenta dateaza din 2007 (+ acte normative ulterioare din 2009, 2010, 2011), deci Mugurel si BNR nu aveau ce sa faca. WRONG: ce trebuia sa faca Highlander, in numele BNR era, ca sa il citez pe d’Artagnan, “sa se dea cu curul de pamant, sa tipe” pentru adoptarea, cat mai rapida, a unei legislatii privind suoravegherea institutiilor nebancare si bancare. Cu alte cuvinte, sa aibe o atitudine pro-activa, de implicare si atragere a atentiei asupra consecintelor lipsei unei asemenea legislatii de supraveghere a insitutiilor bancare si nebancare. Highlander a stat bine-mersi in turnul sau de fildes in timp ce in jur erau date tunuri inimaginabile, ale caror responsabili sunt, cu cateva exceptii, sunt si mai bine-mersi. Cred ca are o responsabilitate morala pentru tunurile mai sus-amintite.
          Precizare: legislatia ceam mai recenta privind supravegherea institutiilor bancare si nebancare dateaza din 2007: a fost adoptata pentru ca trebuia sa intram in UE, altfel se mai statea asa 1-2-3 ani.
          Highlander si-a creat asa, un fel de mit de expert extraordinar, de profesionist “ghors du commun”, poate si pentru faptul ca are aparitii foarte rare (si atunci cand apare vorbeste prost si eliptic): nu l-am vazut nicioadat intr-o dezbatere cu un “lup tana”, sa vedem ce gandeste, care este viziunea lui privind politica monetara a Ro si mai departe de dezvoltare economica, nada …

          2. A tinut-o langa cu aderearea la mondea euro “in 2015” (gizas, cand din “n” motive, ar fi fost complet nepotrivit pentru Romania, avand in vedere strctura si parametrii de performanta ai economiei) si, pentru acest obiectiv a dus o politica monetara rigida, al carei obiectiv principal a fost “leul tare”-obiectivul cu inflatia a fost tot timpul pe locul 2, dupa “leul tare”.

          3. A ratat cu brio multe din tintele de inflatie pe care si le-a propus (nu mai devreme cea pe 2012, care a fost de 4,95 la suta, fata de 3 la suta cat era tinta initiala).

          PS; Aramis, as paria ca succesorul lui Highlander va fi Misu Tanasescu , un “baiat” si el 😀

  14. Iepurele de Martie says:

    Ii dadeam domnului Goe/Gaga, in josul “articolului” precedent (scuze, nu-i mai tin minte titlul, nu stiu de ce mi se intampla tot timpul asta pe “blogul” asta 😉 ), urmatoarea replica:

    “Cat despre a cui viata este “hanul” (in special) si netul (in general), eu zic sa nu mai vorbim. E suficient sa comparam timpul pierdut de dvs., de Aramis si de altii comentand, intelectualicind si “facand politica” cu voluptate (vezi numai seara de ieri) cu cel pierdut de mine in acelasi sens. La fel cum este suficient sa comparam si frecventa cu care dvs. si Aramis postati noi “articole” pe “blogurile” voastre cu frecventa cu care postez eu, pe al meu. Dar, ma rog, dvs. ne-ati obisnuit de mult sa fiti complet paralel cu realitatea; singurii care va mai percep ca pe un ins cu picioarele pe pamant sunt colegii dvs. de cauza din acest cuib basit, unde ati gasit un refugiu calduros, departe de netul dezlantuit”.

    Intentionam sa completez randurile citate mai sus in josul aceluiasi “articol”, dar, pentru ca, in ciuda angajamentelor solemne, Aramis si Goe/Gaga continua razboiul cu Iepurele de Martie, (scriind, culmea paradoxului, ceva despre “razboaiele” Iepurelui”, semn ca, vorba lui Radu Humor, ii resimt acut lipsa), le completez aici.

    In ce-l priveste pe domnul Gaga, dansul continua, disperat, sa minta, in scopul de a-si ascunde personalitatea bolnava. El, care se risipeste aici in zeci de comentarii zilnic, “facand politica”, etalandu-si “cultura” si “inteligenta”, “glumind” si certandu-se, imi scrie mie ca “hanul” e viata mea si ca perspectiva banarii m-ar fi speriat. Ca si cum ar putea insela pe cineva. Pai, domnule Gaga, cine face cate un acces de panica (din care nu mai iese niciodata) ori de cate ori este banat de pe vreun blog? Dvs.! Dorin Tudoran, Viorel Padina, dl. Nimeni, Porthos, eu – toti v-au banat. Si cum ati reactionat? Ati ridicat nepasator din umeri, lasandu-i pe toti in plata Domnului si vazandu-va de treaba? Aiurea! Aidoma doamnei CMM 😉 , i-ati innebunit cu avalanse de mesaje, desi stiati perfect ca ele ajung direct in spam, in care i-ati injurat (la propriu, o stiu atat din experienta proprie, cat si din cele scrise de Porthos pe “Deca(b)log”), i-ati criticat, i-ati “ironizat” – pe scurt, v-ati dat disperat cu curul de pamant, doar-doar v-or primi inapoi. Pe urma, constatand ca nu va primesc, ultragiat pana in cele mai ascunse cute ale sufletului, ulcerat pana la os, ati postat mesajele respinse de posesorii de bloguri care va banasera pe “blogul” dvs. si pe altele (o vreme, pana la a fi alungat si de acolo, inclusiv la dl. Nimeni), iarasi aidoma doamnei CMM, revarsandu-va veninul asupra celor care v-au “nedreptatit”. Acest comportament patologic continua si in zilele noastre; recent de tot, prefacandu-va ca nu remarcati intentia vadit ironica a autorului, ati trimis pe blogul d-lui Nimeni un mesaj sarcastic, la postul in care o compara pe Roxana Iordache cu Ana Ipatescu. Bineinteles, mesajul nu v-a fost postat (nu numai pentru ca ati fost banat, ci si pentru ca, in conditiile-n care comparatia aia era voit ironica, sarcasmul dvs. era pur si simplu idiot). La fel de bineinteles, ati postat imbecilul mesaj refuzat de dl. Nimeni pe “blogul” dvs., in revarsari de “ironie” (pun ghilimele pentru ca, in realitate, nu era vorba decat de ura tampa, pur si simplu). In concluzie, draga domnule Gaga, este pur si simplu evident ca viata DVS. se reduce la Internet, la “blogul” propriu si la blogosfera si ca fiecare ban primit va induce DVS. un acces de panica si ura, care nu va mai trece niciodata. In aceste conditii (observabile in toata blogosfera), sa va inchipuiti ca puteti insela pe cineva, in legatura cu personalitatea dvs. maladiva, lipsita de “supape de siguranta” in viata reala, inseamna sa va faceti iluzii. Singurii pe care, dupa cum v-am scris deja, ii mai puteti prosti sunt cei cativa basiti de aici, pe “blogul” carora v-ati incrustat cu voiosie, departe de blogosfera dezlantuita care nu v-a apreciat la “justa valoare”.

    In ce-l priveste pe Aramis, lucrurile sunt mult mai simple. Dupa cum am scris, imbecilii spectaculosi, cu personalitati deosebit de complexe, asemenea d-lui Gaga, sunt, din pacate, rari; nu e cazul lui Aramis. Pe de o parte, Aramis il uraste pe Iepurele de Martie pentru ca, odinioara, i-a zadarnicit furibundele bagari in seama cu Adrian Nastase, pentru ca, ulterior, a semnalat intregii blogosfere, cu citate din mesajele lui de pe blogul lui AN si cu linkuri ce faceau trimitere direct la sursa, cameleonismul sau dezgustator, care l-a facut ca, ignorat de Nastase, sa treaca la Basescu, pentru ca, in fine, l-a catalogat aici drept ceea ce-a parut dintotdeauna si drept ceea ce a spus ca este si unul din fostii sai prieteni, care l-au cunoscut personal: un homosexual. Pe de alta parte, dincolo de ura lui fata de Iepure, Aramis este pur si simplu prost ca noaptea, nefiind capabil sa perceapa realitatea-n profunzime: el si Gaga au voie sa se ia de Iepure (primul inca de pe blogul lui AN, unde-l ataca neincetat, ca sa iasa cat mai mult in evidenta); daca Iepurele le replica, EL are un razboi cu ei. Aramis, Gaga, D’Arti, Radu, pierre au voie sa-i suga pula lui Basescu intr-o veselie; daca Iepurele il critica pe razboinicul luminii, inseamna ca are un razboi si cu acesta. Vedeti cat de simplu si rudimentar opereaza “mintea” aramisiana? Inverseaza realitatile dupa cum il aranjeaza si zice ca-i destept si psiholog. 😆

    In concluzie, ce altceva as putea spune decat ca, desi din motive total diferite, Aramis si Goe sug pula? Primul din cauza orientarii sexuale “exotice”, al doilea din convingere “politica”, dar, oricum, o sug. Nu e vina mea. 😀 Eu nu ma razboiesc cu nimeni, eu n-am absolut nimic cu ei, din contra, ii iubesc pe amandoi; dar, desigur, daca sunt provocat, replic. Cine nu o face? 🙂

  15. d'Artagnan says:

    Observator
    🙂
    Uite de aia nu mă duc încă la coada cratiței, mai sunt câțiva care mă apreciază… 🙂

    • Dl.Goe says:

      Sper ca nu vorbiti serios. Indraznesc sa cred ca tentatia scrisului nu rezida in faptul ca v-ar aprecia unii si/sau ca altii v-ar critica abitir ci provine exclusiv dintr-o stare interioara, o placere a scrisului in sine, un timp ce aprecierile si criticile acerbe nefiind decat bonusuri palide, neobligatorii, in raport cu satisfactia pe care o obtineti scriind, direct din scris. Gresesc?

  16. neamtu tiganu says:

    vaz ca vorbiti de razboi, io sunt pacifist, chiar daca stiu ca pacea se apara cu arma-n mina.
    Da s-o luam filozofic, cum ar spune flilozofa noastra mica din caracal, mica-i-as tita stg, cu usturoi, de ce se spune trece timpu si nu se spune vine timpu?

    • Dl.Goe says:

      Ei as, simple carente literare din cauza fascinatiei in exces pentru filozofie si filosoafe. Se zice cum sa nu se zica:

      Vreme trece, vreme vine,
      Toate-s vechi si noua toate;
      Ce e rau si ce e bine
      Tu te-ntreaba si socoate;
      Nu spera si nu ai teama,
      Ce e val ca valul trece;
      De te-ndeamna, de te cheama,
      Tu ramâi la toate rece.

      ca vine o vreme cand ramai la toate rece. Noroc cu tanti Mitza ca e talentata si la poezie si la filozofie si mai reuseste sa anime. Pe ici, pe cloea.

  17. Isabel.A says:

    @Aramis,
    Ceea ce ai prezentat tu erau Premize ale razboiului, si nu Cauze. Mai exact, premize de coflict intre 2, maxim 3 beligeranti, menite sa le rezolve rapid problemele, asa cum a fost razboiul franco-prusac din 1870-1871.
    Nimeni nu si-a dorit si nici nu anticipat un razboi de asemenea amploare si cu consecinte atat de dramatice si care a redesenat complet sistemul de relatii internationale. Sa nu uitam ca, in urma WWI, doar Anglia si Franta au ramas in picioare, desi si Anglia si-a pierdut preeminenta economica ( era cea mai mare putere economica a lumii pana la WWI) si politica (Pax Britannica a incetat sa mai existe). Toate celelalte mari puteri europene au fost, cum se spune, “shaken”, zguduite foarte serios: Austria si-a pierdut imperiul si a ramas o putere medie, Rusia a fost ocupata de bolsevici si o inteaga ordine politica si sociala a fost overthrown, kaiserul Germaniei a plecat in exil si regimul politic s-a schimbat (ca s anu mai vorbim despre despagubirile de razboi uriase pe care a trebuit sa le plateasca), Imperiul Otoman s-a dezmembrat (fapt care a declansat cursa pentru influenta in Orientul Mijlciu, cu consecintele acordului Sykes-Picot care se resimt pana astazi).
    Deci, ca sa concluzionez, tensiunile existau, ele are fi putut fi rezolvate fie prin diplomatia traditionala sau conflicte scurte, dar nimeni nu si-a dorit un conflict de a o asemenea amploare si la o asmemenea scala. De aceea cred ca a fost o chestiune de “mismanagement”, de proasta incordare a muschilior din partea Rusiei si Germaniei mai ales. De altfel, cand au vazut ca (virgul)a conflictul a izbucnit, toate partile implcate sperau si declarau ca “nu va dura mult”: englezii spuneau ca la inceputul lui 1915 va fi terminat, nemtii la fel, etc.
    Si SUA, daca si-au bahat coada prin lojele masonoce, nu au avut deloc o influenta decisiva in izbucnirea conflictului.

    PS: Historians of Economics sunt, aproape unanim de acord, ca, o daat cu WW I, a luat sfarsit o epoca fara precedent de dezvoltare si globalizare in istoria lumii.

  18. Isabel.A says:

    De ce nu mai merge displayul din dreapta, unde se afiseaza “Recent comments”?
    Pentru ca optiunea nu emrge, repostez comentariul in care i-am raspuns lui Aramis cu privire la discursul regelui Willem al Olandei (care spunea ca statul social a murit), deaorece contine un pasaj (ultim ) important

    Da, stiu, de cand a tinut discursul in parlament. Parearea mea este ca acesta va fi trendul in UE, welfare state is dead, numai ca anumite guverne din anumite tari (Franta, Belgia, Italia), + Comisia Europeana (vin alegerile europene si euro-scepicismul e la cote la care nu a fost niciodata) nu au curajul sa isi asume sa spuna acest lucru in mod direct. Feelingul meu este ca Willem a fost ales asa, ca un fel de spokeperson, purtator de cuvant/mesja: olandezii sunt cunosuti pentru ca sunt foarte directi, asa ca acolo genul acesta de mesaj nu a prea socat. Insa era importa,t ca el sa fie dat.

    PS: Fara suparare (valabil si pt d’Artagnan), dar eu daca voi mai vedea mesaje intregi care vorbesc despre orientarea sexuala a unora si altora (mai ales ca “dovada” o reprezinta “lauzai” unui tip care avea probleme mari in a fi exact), nu mai comentez. E o senzatie de supra-saturatie.

    • Isabel.A says:

      corectez din nou “aluzia”

    • Dl.Goe says:

      Cred ca faceti o exagerare din exces. Sunt convins ca puteti ignora cu usurinta textele care nu va convin sau nu va privesc si ca nu vreti intr-adevar sa fortati masuri pseudo-protectioniste la han. Ganditi-va ca si textele d-voastra pot aparea altora (indreptatit sau nu, nu conteaza) in fel si chip de la off topic pana la (mult) mai rau. Dar ar fi intolerabil sa vina vreun intolerant si sa ameninte ca nu mai scrie la han daca mai apar productiile isabelienie. Nu? Cred ca alta ar fi atitudinea potrivita si contributia pe care ati putea-o aduce pentru ameliorarea in mod natural, firesc, liber, a nivelului discutiilor inclusiv in privinta tematicii dezbatute.

      • Isabel.A says:

        Dle Goe,

        Nu am o problema cu continutul nici unui text, cu exceptia celor care reiau, con-ti-nu-u, niste afirmatii privind orientarea sexuala a unor persoane. S-au spus o data, de doua ori, dar ele sunt reluate mereu pe post “argumente”: eu una sunt supra-saturata sa citesc ca pana si “Porthos a facut aluzie” (dl in cauza, repet, avea mari probleme in a fi exact in general si inclusiv la adresa mea a facut niste afirmatii complet, dar complet fara acoperire) , ca X, Y Z, “sug p…” lui Basecsu. Nu mai vreau. Pur si simplu. In rest, orice comentariu articulat, pe Orice tema, e mai mult decat bienvenit. Luati-o cum vreti, dar eu nu voi mai comenta: nu e amenintare, si nu se doreste a fi asa, ci doar o punere in garda.

        • Dl.Goe says:

          Ei asa da. Daca e doar o punere in garda inteleg. Pledoria d-voastra mi-a amintit de o promisiune neonorata inca, aceea de a posta on topic un comentariu intitulat “Cu Isabel A. despre pârjan”, despre chiar expresia si procedeele pe care le incriminati, in legatura si cu felul abordarii mot-a-mot prin care ati incercat sa-l ofiliti pe iepurasul guraliv. N-am uitat promisiunea, dar tot n-am gasit momentul potrivit sa o scriu si sa o plases cat mai on topic, desi fiind de interes general, ar putea fi postata oricand, oriunde.

    • Dl.Goe says:

      Disparitia listei cu cele mai recente comentarii este intr-adevar un mare inconvenient si un factor perturbator major care va afecta fluxul comentariilor si replicilor pe blog. Din pacate, cel putin deocamdata, nu se poate face nimic in privinta asta. Nu-i vina muschetarilor. Este o problema mai generala la nivel wordpress. Sa speram ca va fi rezolvata curand.

    • Iepurele de Martie says:

      Doamna I.A., doamna I.A, ma speriati! Sa plecati dvs. din cauza… Iepurelui de Martie?! 😯 Pai asa ceva ar scadea dramatic calitatea “Dineului cu prosti”… aaa… asta… zi-i sa-i zic… calitatea “blogului”. Nu pot tolera asa ceva!!! Uitati, pentru ca sunt un gentleman (bine, nici n-ar trebui s-o mai precizez, dar, cu spiritul vostru de observatie, nu m-ar mira sa nu fi remarcat), plec eu, doamna I.A. Nu vreau sa va am pe constiinta. Nici pe dvs., nici “Dine”… aaa… asta… zi-i pe nume… “blogul”. Amanati-va, deci, plecarea, si puneti-o in practica doar daca ma mai prindeti pe-aici.

      • Iepurele de Martie says:

        “Vous pouvez avoir confiance. Je n’ai qu’une parole. Je suis un gentilhomme, ce p…a mea!

        • Isabel.A says:

          Gentil-homule, ar trebui sa stii, tu, un atat de fin cunoscator al limbii si culturii franceze, ca expresia “gentilhomme” este complet neadecvata in exprimarea ta, caci e obsoleta si nu se mai foloseste decat ca ilustrare, in literatura, a unei (unor) anumite epoci.
          Ai fi putut spune “Je suis un homme d’honneur”, “Je suis un homme qui tient sa parole”, “Je suis une personne digne de confiance” , “Je suis une personne qui accomplit toujours ses promesses”: plus alte variante.
          “Gentleman” nu se echivaleaza in franceza actuala, cu “gentilhomme”. Nu explic de ce, ca nu imi place sa pierd timpul.

          In rest, ramane cum am stabilit: astept sa iti tii “parola” (fara cuvantul care incepe cu P)

          • Iepurele de Martie says:

            “In rest, ramane cum am stabilit: astept sa iti tii “parola”.”

            De acord: plec, doamna I.A. Inainte, insa, o ultima precizare, pentru posteritate: expresia care va deranjeaza atat am preluat-o de la neamtu tiganu. Am scris asta explicit, n-am ascuns-o niciodata. Am scris explicit si de ce am preluat-o: pentru ca, dupa ce, mimand (destul de prost) dezinvoltura, a cerut cu insistenta ca neamtu tiganu sa NU fie banat pentru utilizarea vorbei respective si nici sa NU i se interzica folosirea ei, dl. Goe a inceput sa dea semne clare de nervozitate si dezechilibru psihic ori de cate ori ii era adresata, fiind cat se poate de evident ca “moare” din cauza modului in care i se vorbeste si tinand musai sa dea, de fiecare data, cate o replica: “Iti sta bine cu ea in gura”, “Stiam eu ca n-ai unde trebuie,de-aia ti-ai pus una-n gura, ca sa ai si tu undeva”, “Ce-ai in gura?” etc. Pe scurt, dupa ce a simulat spiritul democratic, nepasarea si dezinvoltura, Goe a inceput sa se decompenseze psihic, din cauza vorbei buclucase. Si, la urma urmelor, nu este decat vina lui: a cerut mai mult decat poate duce; a crezut ca poate sa reziste, dar n-a fost cazul; si-a supraestimat rezistenta psihica si a pierdut. Bineinteles ca, observand in ce stare de nervozitate si nesiguranta il aduce pe iubitul nostru Gaga nevinovata expresie (intre noi fie vorba, Goe este extrem de transparent, citesc in el ca intr-o carte deschisa), am preluat-o si eu imediat, anume pentru a-l irita, si i-am scris asta explicit. 😀 Rezultatul a fost cel scontat. 😆 Pana intr-atat de cel scontat, incat acum nu ma mai indur sa las vorba aia atat de eficace; i se potriveste prea bine. Retineti, insa, ca scopul cu care am folosit-o nu a fost acela de a face pe grozavul, ci acela de a-l irita pe domnul Gaga. Acestea fiind spuse, v-am lasat. Cum am spus, nu vreau sa am pe constiinta nici “hanul”, nici pe dvs., doamna I.A. (fara de care calitatea intelectuala a “dineului” ar avea muuult de pierdut). Prefer sa pot dormi linistit noaptea. Iar pe de alta parte, nu accept nici sa fiu cenzurat, in functie de hachitele dvs. evident exagerate; prea obtin efecte nostime cu vorba aia, ca sa renunt la ea doar pentru ca asa vreti dvs. V-am pupat.

            P.S.: Aveti perfecta dreptate cand scrieti ca cuvantul “gentilhomme” este obsolet. Si este pentru simplul motiv ca, la propriu, nu mai exista gentilomi. Totusi, desi obsolet (in sensul in care nu prea mai este folosit, nu in altul), el sugereaza perfect ceea ce am vrut sa transmit; sunt sigur ca stiti vorba “Pe cuvant de gentilom”. Plus ca-mi place sa-l folosesc tocmai pentru ca este obsolet.

            • Iepurele de Martie says:

              “Iar pe de alta parte, nu accept nici sa fiu cenzurat, in functie de hachitele dvs. evident exagerate; prea obtin efecte nostime cu vorba aia, ca sa renunt la ea doar pentru ca asa vreti dvs. ”

              Asa cum nu vreau sa renunt nici la referirile la orientarea sexuala a lui Aramis. Ce-ar mai fi “hanul”, fara putina harjoana?

  19. Iepurele de Martie says:

    Vin si cu un comentariu on topic: de-aia n-are ursu’ coada.

  20. neamtu tiganu says:

    uite ca se poate, parca incep sa fiu mindru un pic ca sunt Roman.
    Bravo baieti!
    http://www.aol.de/video/gheo-rescue-das-neue-riesenauto-aus-rumnien/517974806/

  21. d'Artagnan says:

    Isabel, Radu
    Sunt multe mese la han, staţi şi voi la masa care vă place şi ocoliţi-le pe celelalte. Or mai fi beţivi care mormăie prostii, nu zic nu, acum ce să faci, să-i arunci afară-n ploaie şi frig?! Nu mai bine îi călcăm în picioare şi-i pocnim peste ceafă aici, la căldură, poate se trezesc?
    E drept că se vorbeşte şi cam tare câteodată şi nu putem să ne înţelegem, dar la urma urmei aici e un han de muschetari, nu-i “Le Meurice”. Poate ăsta-i şi farmecul.
    Suntem muschetari, ce dracu, nu fete de pension!

    • Radu Humor says:

      Da, mă !
      Dar şi hangiul are uneori limba împleticită !
      Ba mai mult, umblă cu ea pe la fese de băse, de zici că nu se mai trezeşte niciodată din beţia asta 😉
      S-ar putea ca în cur înd să-l imploraţi pe “repede-nainte” să iasă din tufiş, că vi se ofileşte blogul din cauza acidităţii jeturilor cu care este stropit, nu a (acidităţii) comentariilor lui 😉

  22. d'Artagnan says:

    Notaţi vă rog că de data asta plecarea definitivă şi irevocabilă şi fără întoarcere şi absolută a iepurelui s-a întâmplat să cadă de data asta într-o vineri.
    Celelalte zile din săptămână de la plecările precedente definitive nu prea i-au adus noroc.

  23. d'Artagnan says:

    Procurorul Lucian Papici: „Dragnea m-a amenințat onctuos, pe sub mustață”

    Într-un interviu pentru revista “Kamikaze”, Lucian Papici, numit şi “procurorul lui Dragnea”, dezvăluie cum a preluat dosarul “Referendumul fraudat”, ce a încercat să-i transmită vicepremierul şi ce crede despre fostul său coleg, Victor Ponta.
    – Reporter: Domnule Papici, până mai ieri eraţi un anonim, ca mulţi alţi procurori, iar azi sunteţi un nume celebru, o vedetă, un erou. Aţi putea să candidaţi la vreo funcţie de stat sau să vă faceţi o trupă de rock, ceva…
    – Lucian Papici: Nuuu, prefer să rămân acelaşi procuror cu capul pe umeri, sămi văd de dosarele mele, iar faptul că presa m-a transformat,… de fapt politicienii m-au transformat…
    – Rep.: Presa politicienilor mai degrabă…
    – L.P.: Da, presa politicienilor m-a trasformat într-un aşa-zis erou şi chiar nu sunt de acord cu titulatura aceasta.
    – Rep.: Ziceaţi de dosarele dumneavoastră, de la ele vi s-a tras tot iureşul ăsta? O fi fost răzbunarea lui Dragnea?
    -L.P.: Da, aparent, aşa a rezultat în spaţiul public. De altfel, mie mi s-a transmis ceva în sensul ăsta de către împricinat, într-un mod subliminal, onctuos, pe sub mustaţă. Aflase că urma să fiu chemat de Cazanciuc în biroul de la minister şi-mi zice: “Domnul Papici, ce părere aveţi de Robert?” (chiar aşa i-a spus lui Cazanciuc, ca să arate ce apropiaţi sunt) Eu, ca să fiu civilizat, dar şi ironic în acelaşi timp, îi răspund: “Da, e un om grozav.” La care Dragnea zice: “Să ştiţi că Robert e un om care chiar se ţine de cuvânt.” Ce a vrut să-mi transmită el în subtext? Că dacă o las moale, aş putea să obţin o altă funcţie. Or, eu nu pot să fac aşa ceva.
    “Daniel Morar m-a sunat că trebuie să mă întorc neapărat din vacanţă
    – Rep.: Poate nu aveţi nici imaginaţie prea bogată. Nu v-aţi putut închipui în altă funcţie mult, mult mai mare…
    – L.P.: Nu, am o imaginaţie foarte bogată, problema e alta: imaginaţia mea a fost deja surprinsă de cum lucrează anumiţi politicieni. V-aş spune cum a pornit acest dosar, geneza lui, ca să înţelegeţi mai bine ce vreau să spun. Eu eram în concediu în vara lui 2012 când Daniel Morar m-a sunat că trebuie să mă întorc neapărat din vacanţă căci sunt informaţii copleşitoare din partea serviciilor cum că se pregăteşte o fraudă de proporţii la referendum şi că va trebui să facem o investigaţie preliminară (…)
    În acest dosar au fost angrenaţi, dacă nu mă înşel, şase procurori, adică jumătate din efectivele Secţiei I. Dintre aceştia, cel mai destoinic părea domnul procuror Gheorghe Bocşan, avea o viziune, părea foarte determinat. Încet-încet, ceilalţi procurori au renunţat să se implice şi a rămas doar colega Mariana Alexandru, adjuncta mea şi procurorul Bocşan. Şi procurorul Bocşan l-a pus pe Dragnea sub acuzare, a făcut învinuiri în dosar, ba chiar i-a zis lui Morar la un moment dat că oare n-ar trebui să-l ducă pe Dragnea la arestare preventivă!
    Deci părea foarte determinat să-şi facă bine cercetarea. Peste ceva timp însă Morar mă cheamă şi-mi spune: “Vezi că Bocşan nu vrea să meargă mai departe, s-a întâmplat ceva ciudat cu el, dă înapoi.” Bocşan a condus foarte bine dosarul până la Dragnea, fraudele de la secţiile de votare sunt investigate de el. Dar lipsea clu-ul acestui dosar, cine i-a influenţat pe aceşti aranjori de la secţiile de votare, implicarea lui Dragnea.
    La scurt timp, chiar Bocşan m-a anunţat că renunţă, pentru motive personale, pe care nu are sens să le discut aici. Să zicem că şi-a pierdut benzina pe parcurs. Eu cred că mai degrabă i-a găurit cineva rezervorul. Şi atunci m-a chemat Morar pe mine să preiau dosarul, în faza lui cea mai grea, respectiv formularea acuzării în sarcina lui Dragnea.
    – Rep.: Deci nu numai că eraţi şeful Secţiei I, unde se lucra acest dosar, dar aţi muncit efectiv la facerea lui, ca procuror. Vi s-a mai întâmplat asta pe parcursul perioadei de şefie la secţia I a DNA sau a fost Dragnea mai special şi vi l-a pasat Daniel Morar în sarcină directă?
    – L.P.: A, da! În timp ce eram şeful Secţiei I am lucrat ca procuror de caz dosarul Cătălin Voicu şi reţeaua sa de la Înalta Curte. Pe acel dosar am lucrat împreună cu colega mea Mariana Alexandru. Mai am dosarul Vama Constanţa, cu Banias & CO (lucrat împreună cu acelaşi procuror Bocşan), dosarul primarului Poteraş şi altele. Eu nu am fost doar şef de secţie, adică doar am urmărit ce au lucrat colegii mei din subordine. Nu, eu am şi instrumentat personal dosare complexe.
    “Un procuror-şef numit politic ne poate pune beţe în roate”
    – Rep.: Cât de important este un viitor şef al Secţiei I pentru procurorul Papici? Adică ce-ar putea să vă facă la o adică pentru a vă pune pe linie moartă?
    – L.P.: Te poate marginaliza în cadrul secţiei, să nu mai primeşti decât dosare cu plevuşcă. Mie şi procurorilor care au avut dosare grele, un procuror-şef numit politic ne poate pune beţe în roate.
    – Rep.: O propuseseră pe doamna Bendeac la secţia I, care înţeleg că a instrumentat “Dosarul Antenelor.” Nu era bună, părea că e o procuroare curajoasă, de ce n-a acceptat-o Kovesi?
    – L.P.: Doamna Bendeac are doar vreo doi ani de când este la DNA, nu are experienţă. “Dosarul Antenelor”, în care a fost repartizată de mine, l-a dus doar până la un punct: l-a arestat pe Alexandrescu. Mai departe s-a blocat. Am avut nenumărate discuţii cu ea, căci ancheta o ducea de la sine şi spre alte piste, din mecanica ei. Or, doamna Bendeac se blocase la Alexandrescu. Am hotărât de aceea să-l introduc pe domnul procuror Gheorghe Popovici, care l-a dus mai departe.
    – Rep.: Deci meritul pe “Dosarul Antenelor” în momentul de faţă al cui e?
    – L.P.: Meritul pe “Dosarul Antenelor” este incontestabil al procurorului şef serviciu Gheorghe Popovici, actualul procuror-şef al secţiei I, numit în locul meu. Dacă nu intervenea acest procuror nu aveam o punere sub acuzare a Cameliei Voiculescu, a lui Dan Voiculescu şi a fostului şef al FISC-ului, Şerban Pop şi a altor persoane care erau sarea şi piperul acelui dosar, soliditatea acelui dosar.
    – Rep.: Cum de a fost iniţial numită procuroarea Bendeac în fruntea secţiei I?
    – L.P.: A fost chemată de ministrul Cazanciuc, i s-a propus şi cred că a acceptat imediat funcţia, fără să o informeze pe doamna Kovesi. Aşa ceva nu s-a întâmplat niciodată în mandatul lui Morar, să nu-i spui şefului tău că te cheamă ministrul la o discuţie. Şi eu am fost chemat, şi Mariana Alexandru, şi Gheorghe Popovici. Noi toţi am anunţat-o pe Codruţa Kovesi. Procurorii Bendeac şi Bocşan nu au informat-o pe Kovesi când s-au dus la discuţii cu Cazanciuc.
    – Rep.: Ce coincidenţă, ambii procurori care s-au dus fuguţa la Cazanciuc s-au comportat la fel, au dus dosarele până la jumătate, până la numele grele vehiculate în ele, până la Voiculescu şi Dragnea…
    – L.P.: Da, stranie coincidenţă
    – Rep.: Cum vi s-a schimbat viaţa de când vi se pronunţă numele şi vă dau poza la televizor, la buletinele de ştiri?
    – L.P.: Acum, sincer, se ştia de mine, numele meu a fost vehiculat chiar printre cele zece posibile persoane demne să preia conducerea DNA. Nu eram un nimeni şi m-a făcut deodată scandalul celebru. Chiar nu mi s-a schimbat viaţa deloc. Dar pot să vă spun că mă recunoşte lumea la sală, merg la o sală de sport, şi câţiva oameni care m-au recunoscut, au venit veseli să mă felicite pentru activitatea mea.
    – Rep.: E bine că aţi mers la sală, ca să daţi bine la Antena 3…
    – L.P.: Nu pentru ei merg sală, pentru că eu chiar nu mi-am arătat muşchii domnilor de la Antena 3, ci le-am arătat nişte probe tari la dosar.
    – Rep.: Legat de celebritate, a încercat şi Băsescu să vă facă vedetă când a spus într-o emisiune că aţi fi şantajist. De ce nu aţi cerut să vă apere CSM-ul reputaţia cu acea ocazie?
    – L.P.: L-am auzit pe Ponta invocând acel episod. Despre ce a fost vorba atunci? Nu ştiu prin ce mijloace a circulat o înregistrare în care eu şi doamna Botezan am discutat cu un domn procuror de la Piteşti pe carel pusesem noi sub învinuire. Şi i-am spus iniţial: “Domnule, colaborează cu noi ca să-ţi dai o şansă.” E o chestiune de strategie, orice anchetator din lumea asta face la fel. Ca procuror nu-ţi pui mănuşi chirurgicale şi extragi cu anestezie hoţul sau coruptul din om. Unde a fost şantajul, când aceasta este o practică curentă de anchetă? Băsescu a comentat atunci asupra metodei folosite de mine, nu neapărat asupra numelui meu, pentru că nu a fost informat cum trebuie. Nu i-a spus nimeni: “Domnule, face parte din arsenalul strategic al oricărui procuror în anchetă”. Era penibil să sesizez CSM-ul pentru un comentariu legat de o metodă de lucru.
    “Ponta nu a arătat nimic la Parchet”
    -Rep.: Aţi fost coleg de serviciu cu Ponta la Parchetul General. Cum vi s-a părut, avea stofă de doctor în drept?
    -L.P.: Nu m-a impresionat cu absolut nimic Ponta în 2000, la Parchetul General. Era un procuror care nu sărea cu nimic în evidenţă. În şase ani cât a fost procuror acolo nu a arătat nimic şi acum vine să ne dea lecţii… Aş putea să dau şi eu lecţii despre prestaţia lui ca premier, dar eu am obligaţia de discreţie, de rezervă.
    -Rep.: Mai aveţi în lucru alte dosare grele?
    -L.P.: Momentan nu am alte dosare cu personalităţi publice.

  24. d'Artagnan says:

    ”Fostul şef al Secţiei I din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), procurorul Lucian Papici, a fost “paraşutat” de la Timişoara pentru a executa ordine, a declarat”, ieri seară, premierul Victor Viorel Ponta, arătând că acesta era un “paria “pentru el, când lucra ca procuror, şi colegi de-ai săi din Parchetul General. “Sincer, noi cei de la Parchetul General nu l-am considerat pe domnul Papici… a fost paraşutat de la Timişoara ca să execute nişte lucruri şi pentru noi era un fel de paria, aşa. Noi, cei care eram deja la Parchetul General, ştiam că a fost adus să execute ordine. Dar asta e o poveste de acum 15 ani”, a spus Ponta.

    Ia uite cum muşcă năpârca la maturitate!!

    • Radu Humor says:

      Ia uite ce cloacă mizerabilă se dovedeşte a fi justiţia din România !!!
      Şi tare mă tem că nu doar DNA este în această fază de putrefacţie morală :mrgreen:

  25. Isabel.A says:

    @D’Artagnan,
    Hanul nu e “le Meurice”, asta stim deja, dar ce te faci cand la han ai un nene care se urca pe mese, le intrerupe mesenilor dicutia si le spune ce prosti sunt, ca nu stiu nimic, se serveste din mancarea lor (cu degetele!) , le toarna vin in cap si, cand mesenii incearca sa il dea jos de pe masa sau sa il faca sa taca, incearca sa se descheie la slitz si sa spuna ca are mare? . Gura, vreau sa spun 😀

  26. Isabel.A says:

    @Pierre,
    “Neadaptatul” asta de Isar, cum spunea un mare cunoascator intr-ale economiei, iar se ia de Highlander Mugurel, si tocmai pe problema creditarii :tz, tz, tz, cim indrazneste ?! 😀
    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/sa-mai-zica-cineva-ca-d-isarescu-nu-ar-trebui-schimbat-inainte-de-termen-pe-modelul-ungariei-99293.html

    • pierre says:

      Mda…cand spui lucrurile astea unor sfertodocti aroganti , singurul lucru la care se preteaza este sa expedieze subiectul cu badaranie, sau, cu o mai feminina gratie, in diversiune fara nicio legatura cu subiectul.Si , bineinteles, subiectul “Isar” nu poate fi tratat decat cu aceeasi aroganta goala , din moment ce omul respectiv a parasit guvernul plagiatorului si acum indrazneste sa mai si critice pe ici pe colo. Sunt deja plictisitor de previzibili.

      • pierre says:

        Am uitat sa adaug : eu nu-l consider inca nicicum pe Lucian Isar , il urmaresc insa cu atentie pentru ca formuleaza niste idei proaspete si curajoase. E prea devreme sa-l clasam, dar macar il putem citi si urmari cu o minima deschidere. Dupa parerea mea, in ultima perioada, Isar a avut iesiri excelente si iesiri pe care nu le-am inteles. Oricum, ma bucur ca viziunea mea despre rolul unui guvernator destept pentru Romania de azi, altul decat Isarescu, coincide cu parerea unui tip de talia lui Isar.

      • Observator says:

        @pierre, serios, mie mi s-a parut ca tu te uiti la UE asa cum se uita aia de vorbea d”Artagnan la sfintele moaste. Si tocmai tu sa aprobi un asemenea discurs de implicare a Bancii Centrale in economie? Ce, Dumnezeu? Pai e ori ca ca, ori ca ca.

        • Isabel.A says:

          Gandirea (filozofia) germana a fost, de la inceputul crearii UEM (uniunii monetare si economice a UE-economica doar cu numele, si doar monetara in practica) ca bancile nationale sunt independente iar BCE are ca scop doar tintirea inflatiei si stabilitatea preturilor, si nu si atributii legate de creare de locuri de munca, asa cum are FRB a SUA : “pursuit of maximum employment” este unul dintre obiectivele principale, chiar primul pe lista.
          Statele membre euro nu mai au practic politica monetara proprie, asta o face BCE; Dar cand ai posibilitatea, de fapt uriasul avantaj pentru o tara ca Ro sa nu fii membru euro, de ce sa nu incerci sa stimulezi si economia, asa cum o face BN a Ungariei (si asta nu convine Bruxellesului, dar asta e alta discutie).
          Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor. Principalele atribuţii ale BNR sunt:

          “Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.”, spune in Statutul BNR: a sprijini creditatrea, pt firme mai ales (asa, nu ne-legal dar conurnand un pic normele, atata vreme cat se mai poate-pana la intrarea in zona euro) inseamna a sprijini economia.

          PS: Intrebarea ta nu am inteles-o prea bine (chestia cu “ca ca” mai ales), nu stiu daca din caiuza ca nu ai formulat-o tu bine sau pentru ca nu ne-am gandit la acelasi lucru.

          • Isabel.A says:

            Sorry, am vazut acum ca am uitat sa mentionez si atributiile BNR, asa um spunt precizate in Statut (adoptat in 2004, din perspectiva integrarii in UE)

            -elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
            -autorizarea, reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, promovarea şi monitorizarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi pentru asigurarea stabilităţii financiare;
            -emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
            -stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
            -administrarea rezervelor internaţionale ale României.
            http://www.bnro.ro/Statutul-BNR-2184.aspx

            Precizarile statutului fau fost facute exact ca sa se caleze pe cele ale Tratatului de la Maastricht

        • pierre says:

          La fel de serios, eu nu sustin implicarea BN in economie, imi rastalmascesti cuvintele inacceptabil. Eu exact asta spuneam, in prezent BN a ajuns sa se implice in economie printr-un set de norme cretine, anacronice si asta nu mai poate continua. Eu nu am sustinut nici macar ca nu este cazul formularii si mentinerii unui set de norme de creditare flexibile si destepte, eu am dat exemple de norme sovietice, care ne-au incremenit in proiect. A spune ca Bancile urmaresc profitul, scuze, este un truism ieftin .In loc sa inventeze stupizenii doar pentru a se asigura ca nicio banca din Romania nu face poc si a poza apoi in gardianul sanatatii bancare romanesti , dl Isarescu mai bine ar fi mai atent la celelalte parghii, precum rate ale dobanzii, provizioane, rezerve minime obligatorii, etc.

          • Observator says:

            Pierre,
            Ratele dobânzilor sunt mici. Departe de mine sa fiu avocatul lui Isarescu. Nu are nevoie. Cel puțin de mine. Dar in contextul economiei românești BNR sub Isarescu a fost singurul lucru cât de cât normal. Si crede-ma pe cuvânt (Consultații dau doar in private:-)) bancile nu vor sa dea credite. Intr-adevar sunt si niste cerinte de provizioane destul de ridicate, insa principala cauza sunt normele de risc dictate de la mama lor de acasă.

            • Isabel.A says:

              “Dar in contextul economiei românești BNR sub Isarescu a fost singurul lucru cât de cât normal”
              De cand crezi tu ca afost “normal”? Din 2007, de cand a existat o legislatie de supraveghere bancara? Dar ce-au fcaut BNR + Isarescu timp de hai, nu 17 ani, dar vreo 12-13 ani? (pana cand s-au dat marile tunuri?) Cate pozitii publice a avut, de ce natura au fost ele, in favoarea adoptarii unei legislatii de supraveghere?
              Ce a facut tot acest timp, cand niste baieti considerau bancile drept pusculitzele lor porcushor de acasa: le spargi si iei banii. Aaa, cred ca stiu ce facea: in tilp ce unii spargeau “porcushorii” si altii se jucau cu cursul valutar cum vroiau ei (sunt unii care iis mai amintesc eh, ce afaceri se faceau pe rata de schimb) , highlanderul se gandea, din biroul sau de la BNR, cum o sa vina Etienne Davignin la Bucuresti si o sa discute cu el..

              Uite, eu nu te cred pe cuvant deloc: cred ca nu a fost nici caca nici ca ma, ci chiar bad: pana prin 2004, ca orizont de timp (and Romania a trebuit sa se alinieze acqusului comunitar si in ce priveste sectorul financiar).

            • pierre says:

              In exemplul dat de mine, bancile chiar doreau sa crediteze in continuare, dar au fost impiedicate de o norma stupida recent adaugata , ca dovada ca un credit care se derula normal , urma sa se transforme intr-un default bancar.Nu neg ca bancile insele sunt din ce in ce mai reticente , dar tonul face muzica , iar diapazonul il tine inca strans dl Isarescu.
              Si pare ca nu mai vrea a se desparti de el.

  27. d'Artagnan says:

    Și pudibonderia face parte din ethosul nostru. Cu toate că la topless suntem tari… 🙂

    • Isabel.A says:

      E normal sa existe pudibonderie, cultura de genul “save the face” e foarte raspandita in Ro -aparentele conteaza: daca le-am salvat pe ele, e bine 😀
      Nu conteaza cine sunt cu adevarat si sa ne acceptam si sa ne simtim bine in pielea noastra, conteaza impresia pe care (trebuie sa o) facem celor din jur. E valabil si pentru alte forme de manifestare (personala si la nivel social chiar ), nu numai despre cea a sexualitatii.

  28. Isabel.A says:

    Sorry pentru insistenta, dar uite ce “lucru normal” a fost BNR-ul in relatia cu Bancorex, spre exemplu:
    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/in-relatia-cu-bancorex-bnr-a-fost-parte-pasiva-4191.html

    Apare in articole numele unui tip considerat un fel de corifeu al economieie? managementului? finantelor? de catre unii, Dan Pascariu pre numele sau (doar un baiat cu okii albastri, ca si celebrul Vlad Soare).
    Daca ne apucam si ne aducem aminte si de celelalte (multe) tunuri , vom vedea normlitatea in intregul ei, of corz…

  29. Isabel.A says:

    Daca nu sunt in deplasare, poate o sa fac, peste 1-2 saptamani o lista mai exhaustiva cu tunurile majore din sistemul bancar post-decembrist + al institutiilor nebancare gen FNI, Gelsor, etc cu detalierea inidividuala a valorii “tunului” . Si cu prezentarea rolului “normal” jucat de BNR : cum a inchis ochii la bilanturi in care creditele neperfomante atingeau peste 90 la suta.
    Asta asa, ca un exercitiu intre “normalitatea” lui “ca ca” si cea a zoologiei.

  30. d'Artagnan says:

    O întrebare de 1,8 miliarde de dolari: de ce nu vor ruşii de la Gazprom concurenţa americanilor de la Chevron în România:

    http://www.gandul.info/stiri/o-intrebare-de-1-8-miliarde-de-dolari-de-ce-nu-vor-rusii-de-la-gazprom-concurenta-americanilor-de-la-chevron-in-romania-11532296

  31. Radu Humor says:

    Ilie Serbanescu despre minciuna lui Ponta cu independenta energetica pe care ne-o da … Chevron. Sa ne mai amintim din cand in cand ce ziceau preotii rusi despre cipuri. Rugaciunea. Cutremurele

    Posted in BLOGURI, ORTODOXIE by saccsiv on octombrie 19, 2013
    Ilie Serbanescu:

    Într-o emisiune televizatã, prim-ministrul Ponta a spus, pentru a-l cita cât mai exact, cã este de acord cu exploatarea gazelor de sist dacã explorãrile în curs de derulare dovedesc existenta acestora si sunt respectate “standardele europene de mediu”, adãugând fãrã ezitãri argumentul cã doreste independenta energeticã a tãrii si sã nu se mai importe gaze rusesti scumpe. Problemele de mediu au fost expediate cu afirmatia cã deocamdatã se fac doar explorãri, iar problema economicã a fost pur si simplu ignoratã. Dl Ponta nu a spus mai multe, dar rareori mi-a fost dat sã aud atâtea diversiuni aglomerate într-o atât de scurtã perioadã de timp!

    1. Contractele încheiate cu Chevron pentru perimetrele din zona Bârlad si din zona litoralului sudic sunt contracte tip care, dupã cum le aratã si numele, sunt de explorare, dezvoltare si exploatare. Asa cã, dacã Chevron obtine avizele pentru contractele încheiate si descoperã, indiferent dupã cîti ani, gaze de sist valorificabile în zonele respective, trece la exploatarea lor fãrã alte avize speciale.

    2. Aceleasi contracte sunt contracte de redeventã. Statul român se alege cu o redeventã în bani (nu discutãm aici nivelul acesteia si alte aspecte conexe), dar nu cu gaze! Dacã va dori sã foloseascã gazele exploatate de Chevron, România va trebui sã le cumpere de la Chevron. Cum s-ar spune, sã-si cumpere propriile gaze!

    3. Fiind vorba de gaze exploatate de la mari adâncimi, pretul va fi deosebit de ridicat, oricum mai ridicat decât cel al gazelor zise “conventionale” ce vin în zonã din Rusia.

    4. Admitând însã cã pretul ar fi totusi mai mic decât cel al gazelor din Rusia, sã fi uitat dl Ponta cã România este în UE si cã vrea ca aceasta sã fie în continuare în UE?! La data la care vor ajunge sã fie exploatate, gazele din România, potrivit liberalizãrii preturilor în energie impusã de la Bruxelles si asumatã integral de prim-ministrul Ponta, vor fi livrate pe piatã la nivelul pretului gazelor importate din Rusia si, în cazul în care vor fi exploatate cu costuri mai mici, Chevron va încasa renta diferentialã. Atentie, Chevron în calitate de producãtor si nu statul român în calitate de proprietar al resurselor sau poporul român în calitate de consumator!!! Românii vor cumpãra tot scump si nu cumva mai ieftin!

    5. Si apoi, sã fi uitat dl Ponta tocmai ceea ce a semnat si anume cã, potrivit acelorasi reglementãri impuse de la Bruxelles, producãtorii pot în mod liber sã exporte gazele exploatate fãrã a fi obligati cu nimic sã le destineze consumului din România. Asa cum si OMV poate exporta acum în mod liber gazele românesti exploatate aici. Cã n-a fãcut-o pânã acum este doar pentru faptul cã nu a avut pe unde! A uitat însã dl Ponta cã tocmai dânsul a avizat adaptarea urgentã a conductei Arad-Szeged spre a permite nu numai importuri, dar si exporturi de gaze?! Cum vrea dl Ponta sã asigure independenta energeticã fatã de Rusia cu gaze a cãror exploatare si livrare n-o controleazã?!

    • neamtu tiganu says:

      Radule ma dezamagesti ca pui botu la un asa articol care nu numa ca e plin de timpenii da se si autocontrazice. Sa analizam:
      “Fiind vorba de gaze exploatate de la mari adâncimi, pretul va fi deosebit de ridicat, oricum mai ridicat decât cel al gazelor zise “conventionale” ce vin în zonã din Rusia.”

      Daca pretu va fi mai ridicat nu-l va cumpara nimeni si Firma va da faliment.

      da mai jos e de coma
      “liberalizãrii preturilor în energie impusã de la Bruxelles …. vor fi livrate pe piatã la nivelul pretului gazelor importate din Rusia si, în cazul în care vor fi exploatate cu costuri mai mici, Chevron va încasa renta diferentialã”

      Deci la pct. 3 ne-a convins ca vor fi mai scumpe, la numa doua secunde citit ne spune ca ar putea fi mai ieftine si mai vine cu inca o enormitate, se sugereaza ca liberalizarea preturilor ar insemna nivelarea, un fel de pret unic, la nivelu gazelor importate din Rusia!?

      Iar la pct. 5 se-ntrece pe sine, cind vorbeste de exporturi. Intr-o piata liberea oricine e liber sa Importe, exporte ce si cum vrea muschii lui. Daca Chevron exporta gazu la pretu pietii pt. a-si maximiza profitu e absolut normal, daca Ro cistiga sau nu ceva depinde de modu in care e facut contractu, statu Ro poa sa introduca o clauza care sa oblige Fa. sa dea o parte din cistig Romaniei. Gazu exportat implica cheltuieli suplimentare de Transport, deci folosit in Ro in mod sigur ar fi mai ieftin.

      Independenta fata de rusi inseamna nici mai mult nici mai Putin ca daca Putin se scoala cu curu-n sus si-nchide robinetu cum i-a facut ucrainei, Romaniei Putin in pasa.
      Si sa nu uitam, vorbim de viitor, in citiva ani incet, incet, petrolu, gazele incep sa se sfirsesca.

  32. Isabel.A says:

    Ponta, întrebat “ce” l-a recomandat pe Zaharescu pentru a fi numit consul în Africa de Sud: Eu
    http://www.mediafax.ro/politic/ponta-intrebat-ce-l-a-recomandat-pe-zaharescu-pentru-a-fi-numit-consul-in-africa-de-sud-eu-11537737

    No comment: ba da, am un comentariu: jos basescu 😀

  33. Observator says:

    @Isabel- legat de BNR. Datele mele încep de prin 2002. Nu știu de implicarea sau neimplicarea băncii centrale in cazurile Bancorex sau alte afaceri dubioase. Dar nu cred ca FNI se supunea BNR. Oricum, mi se par puerile reacțiile de tipul “banca x ar vrea sa dea credite, insa nu o lăsa BNR”. Am mai vorbit împreuna despre acordurile Basel, știi bine ca mi se par absurde, dar nu putem sa tragem BNR-ul de urechi pentru ca vrea sa fim măcar la nivel financiar in barca ue.

    • Isabel.A says:

      FNI-CEC: “Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine”: asa spunea o reclama in acea vreme. CEC era o banca de stat: cum s-a asociat o banca de stat (de fapt, un parteberait foarte parsiv legal) cu o escrocherie din care au facut parte si SOV, dar si varfuri politice? (aflate pe statele de plata ale lui SOV).

      “Nu știu de implicarea sau neimplicarea băncii centrale in cazurile Bancorex sau alte afaceri dubioase”: eu nu am spus asa ceva. Am spus, si o repet, ca Isarescu si institutia pe care o conduce (de prea mult tilmp) au sunt vinovati morali pentru tunurile din sistemul bancar fie si prin faptul ca au asistat, PASIV, la furaciuni uriase. Nu au exercitat control preventiv, nu au exercitat supraveghere bnacara, au acoperit, si mai ales facuti scapati, prin solutia aleasa pentru Bancorex( fuziune cu BCR, in loc de lichidare sau faliment) , pe toti cei care luasera credite preferentale (chestori d epolityie, politicieni, angajati ai sri, din interne, spp, miliardari de carton, etc).
      Bancorex, Banca Agricola, Bnakoop, Banca Internationala a Religiilor, Banca Columna si altele care nu imi vin acum in minte, au fost “supravegheate”, pasiv, de nemaintalnitul si de neinlocuitul profesionist Israescu: falimentul lor reprezinta normalitatea, e adevarat.

      • Isabel.A says:

        sorry pentru greseli, ma grabesc

      • Isabel.A says:

        De fapt, reclama era: “Dormi linistit, FNI lucreaza pentru tine”: iti inmultea banii, adica, in timp ce tu stateai linistit 😀

        • Aramis says:

          A, sa nu uit 🙂
          Mihai Tanasescu este desigur un de-al nostru, pregatit, eficient,profesionist. Prestatia ca ministru n-a fost rea. Dar cred ca intre timp au aparut alti ” baieti de-ai nostri” , mai proaspeti, mai eficienti, mai profesionisti, nu in ultimul rand ” tot de-ai nostri” .

          • Radu Humor says:

            Băi, voi prin “de-ai noştri” înţelegeţi ca şi mine
            că băieţii sunt plecaţi/tăiaţi puţin primprejur 😉

  34. Aramis says:

    @Mitza biciclista

    Eu va intrebasem doar pentru ca Dl.neamtu tiganu va inghesuia atat de mult cu Hegel si va apela hegeliana  incat mi-am inchipuit ca aveti o relatie speciala ( cu Hegel, se intelege). Poate m-am inselat.
    Citind insa prezentarea d-voastra exhaustiva, structurata pe  modelul hegelian, realizez ca aveti totusi o mica ( spun mica pentru a nu se intelege altceva) admiratie pentru Hegel. Probabil ati citit Fenomenologia spiritului . Daca pentru Hegel aveti o mica admiratie, inteleg insa ca sunteti pur si simplu indragostita de Blaga. Aici aveti o problema cu eminescienii, care s-ar putea sa va contrazica. Sa inteleg ca sustineti ca Blaga a fost ” mai mare” decat Eminescu?
    Dezaprobarea fata de Marx ( sunteti hotarata, sau sunteti in trend?) va plaseaza intre hegelienii de dreapta, ceea ce va pune  in antiteza cu hegelienii de stanga.  Ceea ce inseamna ca d-voastra credeti ca cei care au tradus ” Geist ” ca spirit aveau dreptate, punandu-va intr-o noua antiteza ( fara ca aceasta sa porneasca de la o teza) cu cei care au tradus altfel.
    Destul de multe antiteze, si nu observ sinteze.
    Ce parere aveti despre Jacques Derrida?

  35. Aramis says:

    @ Isabel

    Premisele WWI, cum le numesti, sunt si cauzele profunde ale acestuia, pretextele razboiului fiind cele oficial prezentate( assassinatul, Serbia,etc) .
    Ai dreptate cand spui ca WWI a incheiat o perioada de dezvoltare fara precedent in istoria omenirii. Si o perioada fericita as zice, belle époque.
    Dar:
    1. Conflictele nu mai erau doar intre doua tari, ci intre aliante construite pe parcursul a 30 de ani. Si asta nu intamplator. De exemplu, franta avea nu doar binecunoscutul conflict cu Germania, dar avea interese si in Mediterana de est, si in Balcani. Franta se facuse portavoce si tara de azil pentru mai toti disidentii din Balcani, unde intra in conflict cu Austria. Aici se intalnea cu Rusia, chiar daca nu din aceleasi motive, si nici cu aceleasi scopuri. Anglia nu vedea cu ochi buni ascensiunea Germaniei ( economic, naval,politic) si nu I-ar fi convenit o Germanie hegemon al Europei cu o Franta invinsa inca o data si slabita. Eliminarea Frantei ca mare putere( in eventualitatea unui razboi francogerman in 1914) ar fi deschis calla Germaniei spre a fi stapana Europei.
    2.conflictele intre doua tari nu erau posibile datorita echilibrului de forte. Germania, odata eliminata Franta, si-ar fi indreptat atentia catre coloniile Angliei. Avea nevoie maxima de materii prime.
    3.In Europa aparusera tari ” noi” cum erau Italia, Grecia, Romania,Bulgaria,Serbia,etc, care toate aveau probleme nerezolvate, sau doreau sa se afirme. Acestea nu puteau sa o faca de unele singure, aveau nevoie de aliati, de garanti, care nu puteau fi decat Marile puteri. Orice conflict intre doua Mari puteri ar fi dus la internationalizarea conflictului.
    4. Orice conflict intre doua Mari puteri ar fi dat sperante popoarelor inca inglobate in Imperii, care visau ( liderii lor) la propria tara.

    Conclusionand, aliantele si complexitatea intervenita in sec XIX in politica europeana( care nu se mai reducea la cateva mari puteri si clientela lor) determina implicit internationalizarea oricarui conflict aparut intre doua tari mari.
    Probabil ca nu se asteptau ca razboi ul sa durere atat, si nici sa aiba o amploare atat de mare( Italia,Romania, Grecia,Turcia au fost atrase pe parcurs , iar Belgia, Serbia angrenate voles-nolens) dar odata pornite , era dificil pentru oricate dintre parti sa dea inapoi fara o infrangere unilitoare.
    Relativ la consecinte, nu stiu ce sa zic. Putem doar fabula, interpreta putin. Daca n-ar fi avut loc:
    1. Austria nu cred ca ar fi putut rezista a la long in forma in care era. In afara austriecilor si ungurilor, nici un popor nu prea mai dorea sa faca parte din imperiu( asta s-a vazut si in starea armatei austroungariei, care a facut o figura palida spre rusinoasa in razboi) . Moartea lui Franz Iosef ar fi dus oricum la schimbari majore, nu cred ca urmasii sai mai puteau tine coeziunea imperiului( persoana imparatului fiind o buna parte din aceasta coeziunea) .
    2.Evenimentele din Rusia puteau avea loc si fara razboi. Acestea erau oricum pregatite, se stie asta. Imperiul tarist era cam anacronic politic vorbind, iar Nicolae al 2lea era un om slab.
    3.Germaniei ii erau necesare materiile prime si expansiunea pietelor de desfacere catre unele noi oricum, probabil mai acut odata cu trecerea timpului. Nu cred ca Anglia sau Franta ar fi cedat ceva de buna voie. Estul european nu era indestulator, iar Rusia nu era un partener prea easy.
    4. Ce facea Franta cu Alsacia si Lorena? Un razboi cu Germania era oricum de asteptat.
    5 . Toate celelalte noi state europene aveau  enorm de multe probleme de rezolvat, si pentru obtinerea de sfere de influenta este de asteptat ca Marile puteri s-ar fi amestecat sub diverse pretexte.
    6 . Turcia era mult mai desueta ca entitate politica, economica,militara decat Austria. Sub pretexte ( pretexte care si acum sunt valabile dupa cum se vede in conflictul din Siria) Marile puteri ar fi dorit bucati din acesta, sau sfere de influenta in ramasitele acestuia ( ceea ce s-a intamplat) .

    Doar pactele de familie intre rudele regale nu erau de ajuns. Anglia era o monarhie constitutionala, in care regele nu avea un cuvant politic. Italia, Grecia,Romania,Belgia,Olanda, toate nordicele, erau si ele ( constitutional vorbind) monarhii constitutionale, in care , de la caz la caz, regii nu aveau drepturi sau puteri absolute. Austria si Germania erau conduse de oligarhiile economice,politice si aristocratice, imparatii avand rol politic important, dar nu absolut. Rusia era singura Tara cu o monarhie absolutista.
    Era deci dificil ca doar legatura le de familie sa rezolve/macar aplaneze aceste conflicte.

    Este interesant ce spui despre mostenirea Imperiului Otoman si conflictele ” puse pe foc” de Franta si Anglia in teritoriile unde avusesera mandat in Orientul Mijlociu( si care se regasesc si azi) .Un englez, nu mai stiu care, a spus cand britanicii s-au retras din Palestina ceva de genul: am lasat ceainicul pe foc. Dar asta intr-o conversatie ulterioara.

  36. Aramis says:

    @Isabel

    Discursul lui willhelmalexander a fost scris de primul ministru, si citit de acesta la deschiderea palamentului , conform protocolului. Dar nu cred ca se deosebeste de parerea lui ( daca o are) .
    Paradigma sociala si de asigurari sociale ( social security,welfare,blabla) se va schimba cu siguranta in Europa in urmatoarele doua decenii, probabil major. Cred ca acum e o perioada de cautare, de reasezari. Cei mentionati de tine vor urma trendul, n-au incotro.

  37. Aramis says:

    @Isabel

    Cum spuneam, sunt multe mese la Han. Orice curte, orice print 🙂 are un bufon, un ” nebun al regelui” , iar iepurele indeplineste cu ravna, si cu oarece succes acest rol pe langa Han si d’Artagnan in general, si pe langa mine in special. E drept ca uneori exagereaza, dar cushca este oricand la indemana. Iepurele are o imaginatie bogata, scoate cuvinte din context,minte, are gura mare, dar nu cred ca cineva ii da prea mare importanta sau crede toate mascarile pe care le inventeaza despre mine. Personal, nu ma deranjeaza nici referirile la sexualitatea mea ( indiferent de alternative) sau a altora. ” Dovada” adusa, aluzia lui Porthos, nici macar nu sunt sigur ca exista. Porthos nu putea afirma asa ceva nici macar aluziv, pentru ca nu mi-a facut avansuri pe care eu sa le fi acceptat, si nici eu nu l-am pupat senzual pe chelie. Iar daca aluzia mult clamata exista ( iepurele va veni cu citatul daca acesta exista) 🙂 probabil e o noua mostra de vorbit in dodii. Sau iepurele n-a inteles bine , e in stare sa spuna ca  d’Artagnan a zis ca sunt virgin peste o luna( intr-un comentariu ,d’A imi spunea ca o faceam pe fata mare la articolul lui cu limita de alcolemie la volan datorita unui comentariu ulterior al meu, iar iepurele s-a agatat de expresia “fata mare “, intelegand comentariul ca pe unul ce facea referire la sex, desi nu avea nici o legatura) . Probabil psihanaliza pe care I-am facut-o aici pe blog, si mai ales concluzia evidenta ( aceea de lipsa oportunitatilor, ceva complexe si o pudibonderie stranie,fapt pentru care m-am oferit cu generozitate sa-l insor) , l-a exaltat in legatura cu subiectul.

    Asa ca il acceptam pe iepure in starea sa naturala, compulsiv isterica, si trecem mai departe. Nu e un motiv sa pleci din cauza lui, iar el se poate manifesta, cu limite. 

    • Isabel.A says:

      Facem atunci amandoi o petitie pentru revenirea Iepurelui. Propun sa o semneze si dl Goe.
      Deci :PETITIE: Subsemnatii Aramis, Isabel si dl Goe il conjura pe dl Iepure sa revina.
      Ce zici? 😀
      Revin si cu WWI, dar not now. Trebuie sa procesez informatia 😀

  38. Aramis says:

    Iepure 🙂

    Unde sa pleci? Pai unde mai gasesti tu morcovi la discretie, foi de varza cat cuprinde, scuturaturi de blanitza pana cad toti puricii de pe tine,si harjoneala cata vrei , pana cazi lat si visezi prostioare? Aici e locul tau.
    Unde sa iesi in frig si-n ploaie? Uite, am vorbit si cu fata asta, asistenta, parca si-a mai revenit din socul produs de comentariile tale. Am insistat putin, si-a zis ca se gandeste ,poate-ti da o noua sansa.

  39. Aramis says:

    @ Dl.Goe

    Ce ne facem?Dl. Parjan a plecat. 🙂 Definitiv. 🙂 Un suspin, o lacrima.A luat cu el si razboaiele iepuresti pe care de astazi inainte le va admira de unul singur in chitimia de la mansarda. Blogul va fi mai sarac in razboaie, aproape pacificat. Ororile razboaielor parjanesti sunt inexistente. Cu o exceptie: vestigiile razboiului cu el insusi,parjan vs. iepurele de martie , vor ramane inscrise pe blog pentru a ne aminti ( ca si Kaiser Wilhelm Memorial Church din Berlin) desertaciunea naturii parjanesti. Putem rescrie istoria, WWI nu va ( mai) fi.
    Pace in lume. Liniste pe blog.

    • Dl.Goe says:

      Dl. Radu Pârjan este in fond un animalut mic si dragut. Este intruchiparea ferocitatii in miniatura. Pana si faptul ca si-a ales un pseudonim „iepuresc” denota grandilocventa, o aspiratie si o speranta a sa personala care-i induce iluzia ca ar putea fi mult mai mare decat este in realitate, si anume mare cam cat un „Iepure in Martie” care, printr-o bizara inadecvare, este (devenind) un caracter din lumea lui Lewis Carroll si, in acelasi timp, un personaj orwellian care sustine ascutirea luptei de clasa, acasa, la ferma animalului. Rezultatul acestei incrucisari in contra naturii este un mini Iepu Roi steril, timid si frustrat, dar fanfaron, care incearca sa se salveze (existential) pozand in razboinicul din panzele albe, violent si necrutator, luandu-se in serios imptriva oricaror evidente, sperand, mereu pana in utima clipa, ca va reusi sa-i faca si pe altii mai mici decat el sa-l ia in serios… In acel fel de „serios”. In ceea ce priveste retragerea lui definitiva de la han, din postura de macota, nu sperati si nu aveti teama. Se va intoarce. Se va intoarce asa cum a plecat: victorios din postura de invingator. Ursului ii rupi urechile ca sa-l duci la miere si apoi ii rupi coada ca sa-l scoti de la miere. Iepurele are urechile lungi. Doar coada ii e scurta. Asa ca nu va fi nevoie sa-l a-trageti de urechi ca sa revina la miere. Sarmanul cauta de mult prilejul de a se retrage in existenta sa palpitanta de acasa si de a nu-si mai pierde pretiosul timp la han, iar acum, in sfarsit, a gasit prilejul potrivit. Aiurea, intr-un moment de luciditate, fragilul iepu roi, si-a realizat ridicolul si-a suferit teribil simtindu-se ranit in demnitatea lui de vertrebrat atunci cand doar R.Humo i-a sarit (chipurle) in ajutor (lustruindu-se pe sine) in timp ce amicii de ideologie (?!) n-au zis nici pâs in sustinerea bravului iepure. S-a retras din fragilitate si epuizare psihica. La odihna. De indata ce se va intrema va reveni (in ring) ca si cand nici n-a fost plecat, simtindu-se iarasi „greu de ucis”, in virtutea faptului ca e greu de stârpit o stârpiturå, toata lumea evitand sa se implice cat de cat serios in acest gen de redundante.

  40. Aramis says:

    @ Radu cu humor(i)

    Ilie Serbanescu e cam ramolit( asta daca a fost vreodata altfel) . Cand a fost numit ministru al economiei pe vremea guvernarii Ciorbea, nici lui nu-I venea sa creada. Cand s-a dezmeticit, guvernul picase déjà.

  41. pierre says:

    @Observator,

    Pueril, cumplit de pueril, este sa nu poti sa iei in considerare , fara nicio alta generalizare, o speta concreta.Ai o logica si un mod de a-ti ordona ideile pe care termenul “pueril” il mangaie timid pe obrajiori.Mai fac o ultima incercare, cu disperare :exista azi in sistemul de norme de creditare instituit de BNR un numar de tampenii monumentale, care , in cel mai fericit caz, ala in care dta esti in contact direct cu Bilderberg si Marea Finanta Mondiala care iti comunica pe mail date confidentiale si cum de fapt nu vor ei sa dea credite in Romania , ei bine, un set de norme anume gandit de Isarescu ca sa le vina manusa.Dar eu nu cred in cazuri fericite, probabil doar nu reusesti sa plasezi in context o discutie de o concretete induiusatoare.
    Am sa-ti fac un mic studiu de caz despre tipul de manipulare si diversiune pe care il practici indeobste pe bloguri :

    Eu scriu asa :

    “In exemplul dat de mine, bancile chiar doreau sa crediteze in continuare, dar au fost impiedicate de o norma stupida recent adaugata , ca dovada ca un credit care se derula normal , urma sa se transforme intr-un default bancar.”

    Tu diversionesti asa :
    “Oricum, mi se par puerile reacțiile de tipul “banca x ar vrea sa dea credite, insa nu o lăsa BNR”.

    Pai nu e bine, dna Observator , exemplul meu viza o norma absurda, nu o banca X.
    Datorita acelei norme, nu numai banca X nu poate credita, ci si banca Y, Z, W, Q, T,Z, A, B, C, D, E, F, G, H…hai ca ajunge.Iar ideea de baza era ca banca a indicat chiar o solutie de avarie pentru continuarea creditarii, anume schimbarea rapida a structurii actionariatului. Deci dorea , e clar ? Ca sa putem discuta civilizat, pe langa atentie, se cere si o doza cuviincioasa de buna-credinta.Altfel e greu, e doar diversiune de care, crede-ma, ne-am saturat cu totii.

    • Observator says:

      Înțeleg ca te-ai întâlnit cu vicepreședintele de risc, ti-a detaliat omu’ criteriile de scoring (a încălcat el secretul de serviciu, dar pentru tine…). Eu nu sunt de nasul Clubului de la Roma, ca daca eram nunpierdeam timpul cu tine pe blog, dar am avut curiozitatea sa caut pe bis.org. In rest, eu am cam încheiat subiectul asta cu tine. Consultații mai dau pe bani.

      • pierre says:

        Intr-adevar, la tine consultatiile or fi pe bani , diversiunile sunt gratis.Nu vrei sa faci invers, cred ca pe termen scurt ai cunoaste un mic boom financiar in finantele personale.
        Fie vorba intre noi , nu stiu la ce fel de consultatii “pe bani ” te referi, la subiectul asta esti evident pe dinafara.Nu a incalcat nimeni niciun secret de serviciu, orice firma stie de la inceputul aplicatiei pentru un credit ce documente si ce investigatii administrative , ca sa spun asa, urmeaza sa se efectueze.In discutie nu au aparut niciodata criteriile interne de scoring ale bancilor, alea or fi intr-adevar secrete, ci doar normele BNR, care sunt publice, nu secrete de serviciu.In continuare esti pe langa subiect, in forma grava si continuata.
        Indiferent de pret, n-as plati nimic pentru “consultatiile” tale.Termina cu “amenintarile” , nu cumpar.

        • Observator says:

          Dragul meu, poate e greu de crezut, dar sunt in postura in care îmi aleg persoanele pe care vreau sa-i consiliez. Dar cu atât de multă obtuzitate nu cred ca ti-e usor sa evoluezi.

          • Observator says:

            Sa le…. Ca acusi ma trage de urechi dl. Goe

          • pierre says:

            Obtuzitate ?
            Ha, ha, ha ! Draga mea, la acest subiect nu ai facut decat sa bati campii aiurea, tot ce ai spus nu a avut legatura cu subiectul initial.Ti-am demonstrat asta cu rigoare, ce altceva iti mai trebuie ? Eu vorbeam de creditare, tu de “ajutor” , eu vorbeam de norma de creditare X , tu de banca X ( !!!) , eu vorbeam de norme publice, tu de scoring intern, eu vorbeam de o anume norma X , tu bateai campii despre “creditul cu buletinul ” (!!!).
            Haideti, doamna, ceva mai mult respect pentru timpul meu liber, va rog.

            PS Nu, nu imi vine greu sa cred ca esti in postura in care iti alegi persoanele pe care le consiliezi.Din pacate, pare chiar ceva normal, asta este tara pe care o locuim.
            Cred ca mai ai putin si ne anunti si ce castiguri fabuloase ai in calitate de consilier. Este ca te manaca buricul degetelor ? Daca te hotarasti s-o faci , fa-o pentru ceilalti meseni ai hanului, pe mane nu ma intereseaza catusi de putin. 🙂

            • Observator says:

              Tzucurel, cand vei găsi de la mine referiri la ce câstiguri am, a câta generație incaltata sunt si a câta cu cravata, unde am învățat codul bunelor maniere, ce a făcut strabunicul si unde-l găsiți inmormântat, poti vorbi. Pana atunci insa gura mica si urechile largi, asa cum fac si eu cand vorbesc unii mai deștepți decat mine

              • pierre says:

                Oooo …! “Tzucurel ” e de bine sau sau e de rau ?
                Nu te ofusca prea tare, mie mi s-a parut ca mai aveai putin si puneai 3 mese una peste alta , te cocotai anevoios pe ele, luai o lingura de lemn si bateai putin in vechiul candelabru afumat al hanului , faceai o reverenta sfioasa si spuneai :
                “Dragi meseni, hai sa va spun ce consiliera grozava mi-s ( nu miss ! ) … ”
                Tzucurica, presupunand ca termenul este ceva de bine, nu te mai fandosi pe aici, singura care s-a umflat neintrebata in penele de consilier ai fost tu. Nu te-a intrebat nimeni nimic , vezi-ti de treaba.

              • Dl.Goe says:

                @D-na Obse… – Se observa la d-voastra abilitati logice iesite din comun. Felul in care puneti in relatie logica directa “discretia” (pe de o parte) si “inteligenta” si “competenta” (pe de alta parte; ma rog desteptaciunea…) denota o simbioza perfecta intre perspicacitate si intuitie. Foarte logic ceea ce sugerati. As remarca in plus (daca tot ati simtit impulsul de a-l invoca din senin pe dl.Goe) ca faceti progrese notabile ca actor al dezbaterilor de la han, prin faptul ca v-ati adaugat in personaj o nota de agresivitate iepureasca. Se pare ca sunteti pe cale sa supliniti total absenta iepu roiului din peisage. Dar cum ramane cu latura d-voastra blajina?

  42. Observator says:

    @Aramis, de ce am senzatia ca ai o pasiune mare pentru deconstructie?

    • Aramis says:

      I beg your pardon,ma’am? You were saying?
      🙂 intr-un fel da,deconstructia ajuta( desi Derrida nu e neaparat un original) daca te gandesti ca textul ramane, fiind oglinda autorului, uneori mai important, mai lamuritor decat ceea ce doreste autorul sa transmita.

      • Observator says:

        Pai ramane, ramane. Dar si sa-l luam sa-l reimpartim, regandim, rostogolim, restalmacim, re …. ce-o mai fi. Si apoi ce ne facem cu noile medii de transmitere a informatiei? Departe sa mai fie doar o lume a textului scris. Cu atata televiziune ajunge sa fie deja o lume a actiunii. Pe asta cum o mai deconstruim?

        Si ca sa revenim la oile noastre, uite numai web-ul cata informatie copy-paste aduna. Mai defineste textul de acest tip “scriitorul”? :-). Uneori sunt preluate doar lucrurile care par importante, ajungem sa ciuntim pana si autorul. Cui sa mai aplicam deconstructia? :-).

  43. d'Artagnan says:

    Nu prea înţeleg…lui Ponta nu i se permite să sugă la Licuriciul mare, ci numai la ViceLicurici?! Asta-i viaţa, nu e după dorinţă, ci după putinţă!
    Oricum, lui Antonescu nu i s-a permis să sugă nici măcar la ambasadorul licuriciului cel mare…

    • Radu Humor says:

      Nu că nu i s-a permis !
      N-o face el, pentru că e din alt aluat.:roll:
      Nu ca Ponta : A luat şi a plecat şi pe băse l-a lăsat !
      Tot pe capul nostru :mrgreen:

    • Isabel.A says:

      @d’Artagnan,

      O scurta explicatie pentru intalnirea cu Licuriciul mai Mic (la cel Mare nu ajunge orisicine si pun pariu ca niic daca va ajunge presedinte Dr Ponta nu va calca prin Birou Oval, fie si numai din motive de plagiat): intalnirea cu Biden a fost aranjata de Gittenstein, care se cunoaste cu Biden de peste 30 de ani si cu care este intr-o relatie foarte amicala. Gittenstein e (fost, acum din nou actual) lobbyist (asta chiar la nivel de profesie, caci lobbyingul este recunoscut in America ca activitate profesionala) , iar in SUA, ca sa citez un amic, “totul e pe bani”. Concluzia o trage fiecare 😀
      Eu va citesc , dar am o perioada aglomerata, asa ca (virgula) comentatul e redus; in plus, mi-am pus in cap sa mai invat si o noua limba straina(intre pauze) 😀

  44. pierre says:

    Apropo de coada la romani : la ce mai stau romanii azi la coada ?
    Hai sa rasu-plansu :
    Daca vrei sa revinzi azi o masina pentru care ai platit in, sa zicem 2008 , taxa de poluare , romanul are azi a se in-coda in fata unui ghiseu de la Finante pentru a obtine o adeverinta cum ca din 2008 pana acum nu a cerut si nu i s-au returnat acei bani. Adica statul , care a incasat banii respectivi, ma pune pe mine , contribuabil, sa pierd timp si probabil si o taxa absurda , ca sa aflu daca el, statul, mai are banii respectivi. 🙂 😦
    Sau:
    Daca vrei sa platesti noua taxa de cum mortii lor se mai cheama pentru inmatricularea unei masini, printre alte cozi , romanul nu va trebui sa o rateze pe cea unde contra unei taxe de 25 lei ( !!! ), statul ii va face favoarea sa-i calculeze cat are de platit .Adica eu, contribuabilul , scot din buzunar alti bani pentru ca statul sa-mi spune cat bani imi ia. 🙂 😦
    Si intr-un caz si in altul , eu, contribuabilul , finantez si fac treaba statului, pentru care, dealtfel, platesc separat cu varf si indesat.F–u-le rasa- n c-r , asta-i statul roman croit de Iliescu si fesene-pedesere-pesedeul lui.

    • d'Artagnan says:

      CROÍ^2, croiesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia un material după forma și măsura indicată sau după un contur desenat în prealabil, pentru a obține piese ce urmează a fi asamblate în vederea confecționării unui obiect

      Bine, bine, ăştia au croit statul, dar cine l-a cusut?

  45. Radu Humor says:

    Dacă ia Ponta legătura cu ăsta, nu vă văd bine ! ;lol:

    Evreul Ray Kurzweil (Google) ia in fiecare zi 150 de suplimente cu scopul de a-i prelungi viata suficient de mult pentru a-i permite sa apuce momentul in care revolutia nanotehnologiei ii va putea face pe oameni nemuritori …

    Iata ce putem citi in articolul Omul de la Google care vrea sa devina nemuritor:
    Cel care conduce activitatile legate de inginerie ale Google, Ray Kurzweil, vrea sa isi dedice viata scopului de a deveni nemuritor.
    Inventatorul in varsta de 65 de ani care lucreaza la Google este hotarat sa devina nemuritor, scrie Fox News.
    El a spus intr-un interviu acordat recent presei americane ca si-a facut un “pod spre nemurire” pentru a fi sigur ca gaseste tehnologia care sa il ajute sa pacaleasca moartea.
    O viziune revolutionara asupra vietii
    Inventatorul a recunoscut ca ia in fiecare zi aproximativ 150 de suplimente care sa il ajute sa scape de moarte.
    Ele au scopul de a-i prelungi viata suficient de mult pentru a-i permite sa apuce momentul in care revolutia nanotehnologiei ii va putea face pe oameni nemuritori.
    In acel moment din viitor, spune el, vom avea roboti (denumiti nanoboti) care ne vor putea imbunatati sistemul imunitar.
    In plus, el este convins ca sistemul imunitar uman va putea sa fie programat pentru a face fata noilor agenti patogeni care vor aparea.
    Este demn de remarcat faptul ca tot Kurzweil a prezis in trecut faptul ca oamenii vor consuma hrana nesanatoasa cat de mult vor dori.
    Acest lucru se va datora, spunea el, nanobotilor injectati in corp care vor putea sa ne ofere nutrimentele necesare ce ne pot ajuta sa eliminam excesul de grasime din corp.

    Comentariu saccsiv:

    Fox News reaminteste ca Ray Kurzweil a mai anticipat si in trecut cum ca pana in 2020 se va implementa treaba cu nanobotii.

    Are el un fix cu anul asta, caci tot el spunea:

    “Pana in 2020 va fi un singur guvern mondial “

    Si nu e singurul. Sa ne amintim si de Agenda Digitala 2020:

    Agenda Digitala Europa 2020: Orice roman va avea si in lumea virtuala o identitate. Aspectul hard va fi cardul de identitate cu cip sau cardul de sanatate. DACA NICI CAND NE-O SPUN PE FATA NU PRICEPEM …
    Agenda Digitala 2020: PREOTII VOR PROPOVADUI IN PREDICI INTERNETUL … Patriarhia si-a oferit astfel sprijinul pentru implementarea sistemului antihristic
    Reamintesc ceea ce scriam in articolul Cercetatorul evreu RAY KURZWEIL: Bazandu-ne pe stiinta, in 20 de ani vom putea fi NEMURITORI …:
    Ray Kurzweil, este cel ce spunea:

    “Evolutia biologica este prea inceata pentru specia umana. In urmatoarele cateva decade va fi lasata in mizerie.”

    In februarie 2009, evreul Kurzweil, considerat un “stalp” al transumanismului, a anuntat crearea Singularity University, in cooperare cu Google si NASA Ames Research Center. Universitatea se autodefineste a avea misiunea de a pregati lideri capabili sa inteleaga avantajul folosirii tehnologiilor si care sa faciliteze aplicarea lor.

    Adept new age, propovaduieste in cartea sa The Singularity is Near , o noua religie bazata pe respectul reciproc intre formele de viata si pe respectul cunoasterii.

    Dupa cum puteti observa, se vorbeste in general din ce in ce mai des despre umanizarea robotilor si robotizarea oamenilor, transhumanismul si omul evoluat al viitorului.

    Care este legatura dintre NOUA ORDINE MONDIALA si promovarea de catre oamenii de stiinta sau industria muzicala si a filmului, a conceptului de om nou, evoluat, robotizat? In primul rand se accepta astfel tehnologia implanturilor de orice fel, deci automat si a viitoarelor cipuri. Apoi se castiga incredera maselor ca stiinta ii face super oameni. Teribilul adevar este insa ca ELITELE doresc ca prin tehnologie sa-i faca sclavi controlabili si manipulabili. Si nu in ultimul rand, totul apartine unui concept mai larg, acela ca omul nu este creatia lui Dumnezeu si toate cele ce le stim din Facerea, ci produsul unui hazard al evolutiei, o fiinta oarecare inconjurata de creaturi extraterestre superioare si initiati iluminati. O fiinta care nu prin rugaciune la Creator isi poate rezolva problemele ci prin stiinta si prin fortele proprii pe care invata sa le dezvolte indrumati fiind de maestrii …

    Iar aceasta noua “speranta” a acestei forme a nemuririi, aduce o ratacire in plus: aceasta viata, pe acest pamant, este tot ceea ce conteaza si trebuie s-o lungim la infinit. Nimic despre suflet. Nimic despre inviere. Nimic despre Judecata …

  46. pierre says:

    Azi Baroul Bucuresti a hotarat ca dl Nastase poate ramane avocat. Aferim !
    Cu urmatoarea motivatie seaca livrata de marele maestru onorabilul si venerabilul avocat dl Iordachescu Ion Ilie , decan al Baroului Bucuresti :
    “Au fost aduse argumente ca faptele care au stat la baza condamnarii avocatului Nastase ( !!! ) nu au afectat profesia de avocat. ”
    Citesti si te freci la ochi.Dl Nastase a fost cumva judecat in calitate de avocat ? Si ce inseamna “au fost aduse argumente ” ? Invers nu au fost argumente ? Au prevalat primele ?
    Apoi , citind Statutul Avocatilor , art 58, gasim ca un avocat isi pierde dreptul de a profesa daca “avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi care îl face nedemn de a fi avocat, potrivit legii ”
    In plus, legea 51/1995 , republicata 2011, a profesiei de avocat, la Cap 2- “Incetarea si suspendarea calitatii de avocat “,
    art.27,
    “d) daca avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, conform legii. ”
    Asadar, eu inteleg ca pentru breasla avocatilor din Romania, o condamnare pentru coruptie, definitiva si cu sentinta executata , nu este “nedemna” de prestanta unui avocat. Poate este chiar de recomandat.Si mai inteleg ca un tanar avocat stagiar ( am si eu unul pe acasa ) sau un student sau un absolvent de drept sau orice cetatean justitiabil din Romania va deduce logic ca prestigiul meseriei in Romania va depinde iremediabil de tot ce nu are legatura cu competenta , integritatea si onoarea meseriei de avocat.Si are legatura cu combinageala, influenta politica, nesimtirea , dispretul fata de lege. Eu sunt convins ca dl Nastase nu poate fi decat jenat de postura in care a insistat sa-si puna colegii de breasla. Sau ar trebui sa fie. M-am uitat de curiozitate pe blogul dsale. Inca nu s-au mobilizat aplaudacii, mai ales aia care nu suporta “basisti ” nici morti si imbalsamati si fac crize de nervi pe blogurile pe unde dau de ei.Sigur vor urma dansul, sampania si felicitarile.Va fi sarbatoare, in fond oamenii vor spune ca este o victorie a justitiei si a bunului simt .Noi ce dracu’sa mai spunem ?

    • Radu says:

      Pierre,

      Cred ca trebuie sa mai sapi putin, punctul d) spune:

      “d) daca avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevazuta de legea penala si care il face nedemn de a fi avocat, conform legii. ”

      Cuvintele cheie cred, sunt ultimele doua, “conform legii”. Cred ca mai exista o lege care defineste ce inseamna ca o condamnare definitiva sa il faca pe X nedemn sa fie avocat.

    • Dl.Goe says:

      Ei as! In Romania, spre deosebire de alte tari, libertatea (interpretativa) si flexibilitatea sunt la putere. De ex, daca infractorul (celalalt arrogant bunaoara, aka Becali) comite 100 de delicte nu i se insumeaza pedeapsa ca sa ajunga, ca in America, la sute de ani de detentie (si ingrijire pe gratis in penitenciar) ci, mai practic, executa numai una dintre pedepse, sa zicem pe cea mai grava. Insul castiga, societatea castiga, toata lumea e multumita. Viata merge inainte. In lumina acestor adevaruri incontestabile trebuie spus ca dl.Adrian Nastase (premierul minune, cel mai bun de la Burebista incoace) a fost judecat nu in calitate de avocat (dansul nepracticand avocatura decat asa ocazional, din strada, ca hobby, vezi cazul Bivolaru) ci in calitate de profesor universitar (preda profesoratul la fara frecventa dar incasa banii), iar universitarii l-au dat afara din Universitate declarandu-l nedemn de aceasta meserie. Grea pedeapsa. Privarea de avocateala e mai usoara. Deci o ispaseste pe cea mai grea, caci d-lui Nastase ii placea tineretul studios, fiind iertat de asta, a doua, care si asa n-o sa aiba efecte sociale grave. Cine dracului o sa-l angajeze pe Nastase ca avocat din oficiu? Poate doctorul Bradiceanu, poate Ciomu. Pe altcineva nu vad. Acuma nu stiu daca gainile de la Cornu vor avea pretentia sa-i puna la indoiala statutul de fermier si dreptul de a practica gainariile la ferma animalelor, dar oricum ar merita facut un sondaj de opinie la fata locului, pe blogul cu acord intelectual.

      • pierre says:

        Nu va apela nimeni si pentru ca practicarea avocatelii in sine nici nu cred ca intereseaza pe persoana dlui fost premier. Este doar vorba despre o vanitate absolut diforma.

  47. d'Artagnan says:

    Numai de bani și bănci vorbiți…

    ” La Târgul de Carte de la Frankfurt, cel mai mare astfel de eveniment din lume, la care, dacă nu eşti, nu exişti din punct de vedere literar, România a existat cu un stand prăfuit de o sută de metri pătraţi. Standul este descris pentru gândul de agenţi literari, editori şi scriitori români prezenţi la târgul care s-a desfăşurat în perioada 9-13 octombrie, drept “mizerabil”, “ruşinos”, “urât” ori “o dezamăgire”. Poetul Nicolae Prelipceanu, care a susţinut o lectură publică în zilele de târg închise publicului larg, spune că a fost nevoit să vină de acasă cu un afiş de promovare improvizat pe care l-a amplasat la stand. Mihai Mitrică, reprezentant al editorilor, susţine că numele României nu era vizibil pentru vizitatori. Iar agentul literar Simona Kessler crede că ţara noastră s-a prezentat la evenimentul literar al anului “în capot şi şlapi”.
    Întrebat de gândul, ministrul Culturii, Daniel Barbu, neagă că de stand s-ar fi ocupat instituţia pe care o conduce. “Nu ştiu. Nu ministerul Culturii a organizat, ci ICR. Este cu totul altă instituţie, întrebaţi acolo. Noi ne ocupam de Stuttgart, nu de Frankfurt”, a declarat ministrul. În schimb Ioan Matei, şeful Biroului Cultură Scrisă din cadrul Ministerului Culturii, confirmă că ministerul s-a ocupat de reprezentarea României la târg, susţinând că aceasta a fost “la nivelul din anii anteriori”, “cu excepţia standului” pe care de data aceasta l-a închiriat de la organizatori. De altfel, ministerul Culturii este trecut ca organizator al standului României şi pe site-ul Târgului de Carte de la Frankfurt.
    Târgul de Carte de la Frankfurt este evenimentul numărul 1 al industriei literare. Acolo se semnează contractele importante de drepturi de autor, acolo îşi fac marile edituri internaţionale planul de a publica un scriitor străin sau altul. Publicul larg are porţile deschise doar două zile din cele cinci ale evenimentului. În rest, spaţiul expoziţional forfoteşte de oameni de cultură, ziarişti şi editori de primă mână de pe tot globul. „Am trecut de două ori pe acolo şi arăta foarte urât. Era doar un echipament de bază, erau lipite două afişe şi atât. Este ruşinos!”, a povestit Simona Kessler, agent literar, pentru gândul, arătând că, spre comparaţie, alte standuri, chiar şi cele ale unor state mai mici decât România, au fost mult mai bine puse la punct. „Orice ţărişoară – Muntenegru, Serbia şi aşa mai departe… vecinii noştri, nu ne comparăm cu americanii sau englezii – a avut o preocupare privind estetica standurilor lor. E o chestiune de reprezentare şi de felul în care îţi arăţi un nume. Adică, poţi să te duci într-un capot sau poţi să te îmbraci într-o rochie frumoasă. Şi noi preferăm să ne ducem în capot şi şlapi. Cam aşa am arătat”, a mai spus ea, precizând totodată că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru.
    Kessler a arătat că, în ciuda criticilor aduse şi în anii precedenţi cu privire la felul în care România este reprezentată la evenimente de acest gen, lucrurile rămân încă nerezolvate.„Nu înţeleg de ce noi, după 20 de ani, continuăm să arătăm la fel de rău ca imediat după Revoluţie. Toţi au evoluat… Şi nu este vorba de dimensiunea standului, ci de bunul gust, o chestie minimală pe care trebuie să o faci pentru ca lucrurile să arate bine”, a comentat Simona Kessler.
    Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociaţiei Editorilor din România, a fost la Târgul de Carte de la Frankfurt, dar spune că nu a văzut la stand numele României. “Erau doar două roll-up-uri necăjite cu Ministerul Culturii. Semnalizarea evenimentelor a fost deficitară, iar lecturile publice s-au desfăşurat cam între noi”, povesteşte Mitrică. Într-una din seri, AER a expus la târg cele mai frumoase cărţi ale României, ocazie cu care a organizat şi o recepţie. “În timpul acestei recepţii au fost mai mulţi vizitatori decât în toate celelalte zile la un loc. Am impresia că pentru Ministerul Culturii este o sarcină prea mare să organizeze standurile naţionale, cu toate limitările de buget şi presiunea politică”, continuă reprezentantul AER. Potrivit acestuia, standul României era anost, iar cărţile trimise de edituri spre promovare erau înşirate pur şi simplu, fără ca vizitatorul să fie informat de criteriul după care erau expuse.
    Invitat la târg de Ministerul Culturii, poetul Nicolae Prelipceanu şi-a început, în lipsa auditoriului, lectura cu o formulare auto-ironică: “Stimat public, onorate scaune”. “Standul era pur şi simplu mizerabil. Nu erau afişe, cărţile erau pur şi simplu trântite acolo. Noroc că un coleg de la Piatra Neamţ a făcut nişte afişe cu pozele noastre, că el conduce o tipografie, şi le-am pus acolo”, spune poetul, nemulţumit că ziua în care a avut el organizată lectura publică era una în care publicul larg nu avea acces la târg. Mari aşteptări spune însă că nu a avut de la bun început: “Lucrurile astea sunt făcute formal, ca să fie făcute”. “

  48. d'Artagnan says:

    Ca să vezi:

    ”Liderul PSD Liviu Dragnea i-a acuzat pe procurorii DNA că l-au trimis în judecată în dosarul Referendumul având la bază o plângere penală a unui teleormănean mort în 1991. Gândul a stat de vorbă cu cel care în dosarul lui Liviu Dragnea este indicat drept denunţător. Numele său este Romică Părpălea, a fost până anul trecut membru PSD, chiar preşedinte de filială la Bragadiru. Plecarea sa din partid a avut loc înainte de referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu, supărarea lui Romică Părpălea pe colegii săi fiind explicată de acesta prin presiunile pe care aceştia le-ar fi făcut asupra lui în calitate de director al unei companii de stat din Alexandria. ”

  49. Observator says:

    Acum sa va vad, băieți! http://www.inpolitics.ro/o-bomba-pe-cale-sa-explodeze-invazia-femeilor-in-politica-art68634.aspx

    Bine ca a pus Zgonea cod vestimentar ca cine știe ce mai găseam pe culoarele Parlamentului.
    Eu am crezut ca normele de conduita erau pentru domnii de veneau cu camasa cu mânecile Scurte descheita. Dar se pare ca sunt bine venite si pentru “invazia” de doamne.

    Pe blog cum stati?

    • Dl.Goe says:

      D-na Obse… – Vai ce-ntrebare! Ca la Vama Veche, cum sa stam. Ma mir ca n-ati observat pana acum. Pe blog este cat se poate de firesc sa se poarte nuditatea intelectuala… Se poate accepta nitzel fard, un pic de rimel, putina pudra… si multa naturaletze, ceea ce si observ ca este pe cale sa vi se intample si domniei voastre… dar numai daca va veti lasa absorbita de trendul pe care va aflati de trei zile-ncoace. 🙂

      • Observator says:

        Adică sa tac 🙂

        • Dl.Goe says:

          Nu-mi este clar daca replica d-voastra este o intrebare, o constatatre sau o concluzie. Nici nu-mi dau seama cum ati ajuns la un asemenea “enunt” pornind de la nevinovatul meu comentariu. Oricum ar fi raspunsul este NU (un NU categoric). Facultativ insa puteti intelege DA, cu conditia sa gasiti alta metoda de expunere (de ex. ati putea sa creati un blog nou, personal, pe care l-ati putea intitula “Observator Astronomic”, tot de ex.)

          P.S. Sunteti cumva, ceva, ca un soi de profesoara sau ceva care preda ceva, cuiva? Daca nu sunteti si nici n-ati fost ati putea deveni. Aveti asa… in genere, un aer usor didactic… pedant.

          • Observator says:

            O fi mostenire de familie. Cu toate ca mi s-a zis ca nu latura asta am preluat-o. Pai am cam tăcut zilele astea pe-aici. Dupa ce l-am luat de urechi pe pierre, într-adevăr.

  50. d'Artagnan says:

    Observator
    Eu mi-aș dori o invazie de amazoane pe blog.
    În ce privește politica, poate ar fi timpul să avem și noi un președinte Ilieasca, Constantineasca, Băseasca…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s