România rămâne o tara curioasa. Nimic nu pare a fi la locul sau. Nici măcar doctrinele. Formal, avem stanga, avem si dreapta. La o analiza mai atenta insa nimic nu e ce pare a fi.
Politica europeana a produs curente politice numeroase, regasite in aproape toate statele europene. In general acestea s-au format ca o expresie a necesitatilor unei categorii, a unui grup, sau in funcție de interesele de moment a majoritatii. Unele au rezistat probei timpului, altele nu. Astazi gasim o varietate de doctrine. Romania nu a avut o istorie doctrinara bogata, dar se poate spune ca liberalismul si doctrina bazată pe valorile crestine numita national taranista (o varianta a crestin democratiei) au facut putina istorie între cele doua războaie mondiale. Revendicandu-se de acolo, au aparut si variantele postdecembriste ale celor doua curente politice . Social democratia romaneasca, cu pondere redusă in tabloul politic inainte de WWII , a preluat dupa 2000 ( cand s-a rupt definitiv cordonul ombilical cu ceea ce fusese inainte de’89) oportunistii FSN-isti( si o data cu ei si oportunismul lor) ,reziduurile partidului comunist, ceva social democrați veritabili, alte reziduuri ( apolitice, dar cu putere economica) si si-a pus palaria PSDR-ului pentru imaginea europeana si certificarea istorica. Adrian Nastase a reusit sa dea o fata onorabila partidului, dar nu a avut timpul necesar ( sau vointa sa mearga pana la capat) sa reformeze decât formal noul constituit PSD. Cu taranistii dispăruti in 2000 , si o dreapta formala inexistenta in 2000-2004, Traian Basescu a folosit oportunitatea ( data de integrarea in EU, si dorinta popularilor europeni sa aiba un partener in Romania) si a schimbat peste noapte orientarea doctrinara a PD-ului fara ca aceasta sa insemne ca PDL-ul si PDL-istii au devenit prin meditatie ,soc psihologic si brusca iluminare corifei ai dreptei. Formal, Romania s-a ales cu o dreapta si cu o stanga. Dar lupta politica si electorala nu s-a dat aproape deloc in Romania post’90 pe aceste baze. Nu. Lupta s-a dat intre doua mari categorii, cu numeroase subcategorii si sublupte.
Prima categorie este a Romaniei bizare, tara care vrea sa munceasca putin pe salarii occidentale, care se uita cu jind la Occidentul prosper si curat ( dar nu-I intelege prosperitatea si curatenia, si nu I-a vazut/trait niciodata mizeria sau saracia) ,tara care a vrut integrari de tot felul fara sa le priceapa si sa le asimileze ( avand impresia nebuloasa ca integrarile vor insemna o ploaie de lapte si miere) ,tara cu nostalgia dupa epoca de aur, sensibila la propaganda, zvonistica si mitologie, tara cu inteligenta emotionala redusa care urmareste antenele si traieste prin antene, in general tara care nu doreste reguli, norme si constrangeri occidentale dar vrea Occident. E tara pe care am vazut-o dar nu o recunosc.
A doua categorie este formata din tara care munceste si economiseste, tara insensibila la populism, care a vazut Occidentul ( si eventual l-a trait, cu bune si cu rele) si l-a inteles, tara care e obosita de prea multa politica ( nu ar vrea mai putina, dar si-ar dori ceva calitate) , tara care nu voteaza doar dupa chipul si infatisarea sefului de partid, tara careia nu-I plac legile vagi si normele ambigui, tara care si-ar dori transparenta, Romania toleranta, luminoasa si vesela, in general tara care intelege ca Europa nu e doar un continent. E tara pe care o cunosc, si pe care o indragesc.
Fara sa stie , cele doua categorii se confrunta de multe ori. A doua categorie se agata uneori impotriva primei categorii (pana acum, ceva mai numeroasa) de Europa si de integrare pentru a contracara. Prima se agata de nationalismul conjunctural pentru a acuza si a riposta. Cele doua categorii nu sunt organizate in partide, toate partidele romanesti find formate din subcategorii din ambele mari grupuri. Subgrupurile voteaza uneori aberant, impotriva propriilor interese. In acest sens , de polarizare a celei de-a doua categorii, Andrei Plesu ar fi candidatul prezidentiabil perfect. In lipsa unui egal si in contextul politic actual, ar avea chiar sanse de castig.
Nicaieri doctrinele nu mai sunt ce-au fost, iar ideologiile sunt mimetice si conjuncturale. Dar grupurile sociale pastreaza o oarecare orientare doctrinara in spatiu. Romania ( si nu e o exceptie, mai ales in coltul acesta de Europa) mai are inca de trecut cateva probe pentru a ajunge cu hainele imbracate correct. Dar cred ca e pe drumul cel bun. Sau nu?
Haideti sa va dau un exemplu, trait chiar de mine :
O firma cu , sa zicem, 2 actionari, unul cu 95% si celalalt cu 5 % are pe rolul unei banci creditoare o linie de credit de productie pe care o reinnoieste anual fara probleme.Firma merge bine, totul pare OK. Ei bine, la reinnoirea din ianuarie 2013, zbang !, banca spune “ne pare rau, banii inapoi”.
Stupoare, urmata de ingrijorare, terminata in panica.
Motivul ? La verificarea facuta de politia lui Isarescu, s-a descoperit o poprire pe un cont personal al actionarului cu 5%.Nebunia incepe de aici.Poprirea nu are nicio legatura cu firma in sine, sa zicem ca actionarul “X” nu si-a mai platit ratele la plasma de acasa facute la Altex.
“Ne pare rau, stimate client, stiti, incepand cu oct 2012, BNR impune ca niciun actionar, indiferent de cota, sa nu aiba popriri de niciun fel.” “Bine, bine, incerci sa le spui, dar de ce se greveaza activitatea unei firme profitabile pentru necazurile financiare personale ale unui actionar obscur ? In fond, daca firma merge bine, omul ia dividende, poate si un salariu, si are de unde sa-si plateasca ratele la plasma”. “‘ Inca o data, regretam, normele BNR”.
Pana aici s-a ajuns cu nebunia. Eu, slava Domnului, am supravietuit, ba chiar am constatat ca pot trai chiar mai bine fara banii lor de cacat.Vorbeam insa cu un director de filiala care imi povestea despre un client de-al lor cu o linie de 500k euro care a patit patania.In doua luni s-a dus in gat, a intrat in insolventa, urmeaza probabil falimentul, iar amicul meu director de banca estima optimist ca daca mai recupereaza jumatate din bani, sa zica merci.Trist, dar pana aici s-a ajuns in Romania lui Isarescu.
PS Si pentru ca nebunia sa atinga paroxismul , sa va spun solutia de avarie gasita iute de “specialistii” bancii ;
“Mergeti repede la Registrul Comertului si-l scoateti din actionariat pe ala cu 5%.” 🙂
Mi-as permite un rezumat:
“Eu, slava Domnului, am supravietuit, ba chiar am constatat ca pot trai chiar mai bine fara banii lor de cacat.
Mergeti repede la Registrul Comertului si-l scoateti din actionariat pe ala cu 5%.”
Nu stiam ca Banca Nationala poate (are dreptul) sa dea astfel de norme. Da’ daca e sa generalizam, ar trebui sa verifice si cine ce actiuni are la companiile listate la Bursa, si cum apare unu’ cu o datorie neplatita, pac da-i cap companiei cu totul !
Eu stiam ca toti avem o cota de sanatate financiara, cei mai sanatosi imprumuta cu dobanzi mai mici, ceilalti cu dobanzi mai mari, dar decizia ar trebui sa fie a bancii care da banul, nu a BNR !
Dar tot nu am inteles, de ce va place Isar? Pentru ca scrie correct, vorbeste articculat si ca e baiat finut? Va mai dau eu o lista de baieti din astia, daca vreti.
Si cu normele de creditare ce aveti? Acum ceva timp tipati ca se dau credite cu buletinul, acum ca de ce sunt norme?
Dragilor, cele mai naspa norme nu le impune BNR – ea impune niste provizioane in caz de default si aproba strategia de risc a fiecarei banci in parte.
Sa vedeti ce norme au bancile romanesti trimise de la mama lor, de-acasa, Viena, Milano si asa mai departe sau cerute direct de la BCE prin acordurile Basel
BNR a scazut rata de dobanda. Ati vazut vreo scadere de rata la credite pe undeva? Nu-I asa ca ati vazut-o numai la depozite? Bancile fac business, iubitilor. Si ca-n orice business se urmarese profitul, nu sa-l ajute pe pierre. Doar nu or sti altii sa faca bani mai bine decat bancherii?
PS – Dry martini, Aramis. Corect. Nici nu avea de ce sa fie shaken. Apropos, ce serie Bond v-a placut mai mult?
Nu stiu daca a scazut sau nu rata de credite, stiu doar ca l-am auzit de nenumarate ori pe Isarescu boscorodind bancile locale ca nu repornesc creditarea.Daca cineva isi inchipuie ca “pierre”, generic vorbind, se asteapta sa primeasca “ajutor” de la banci, asta inseamna ca persoana respectiva are un nivel de intelegere a fenomenului absolut dezolant.
@D-na Obse… – In sfarsit putem observa la d-voastra o observatie veritabila, pertinenta…
@ Goe/Gaga
“Marturisesc sincer ca am fost impresioat de felul in care a reactionat dl.Pârjan, de parca i s-ar fi luat viata, atunci cand ati evocat banarea sa. Intr-un fel simbolic chiar viata i-ar fi fost luata. Hanul este viata lui. Nu mi-ar fi placut sa am constinta incarcata cu o asemenea intamplare trista. Se intampla tot felul de drame, chiar tragedii…”
Nu va faceti griji pentru mine, draga domnule Gaga: hiperbolizarea insistentelor marginale, penibile si ranchiunoase ale unui homosexual “don Juan” 😉 si “psiholog” 😉 de a se “amuza” 😉 pe seama Iepurelui de Martie (insistente la care, absolut colateral si mimetic, disperat sa obtineti o “revansa”, de un nivel oricat de scazut, v-ati adaugat si dvs., mustind de ura si renuntand la spoiala de maniere elegante) ar fi complet lipsita de rost, inutila si hilara; “evenimentul” are exact “importanta” pe care o are.
Cu toate acestea, sunt sincer si profund miscat de grija dvs. pentru mine si va multumesc din suflet pentru sentimentele frumoase!
Nu mai sunt oameni de calitatea dvs.
P.S.: Cat despre a cui viata este “hanul” (in special) si netul (in general), eu zic sa nu mai vorbim. E suficient sa comparam timpul pierdut de dvs., de Aramis si de altii comentand, intelectualicind si “facand politica” cu voluptate (vezi numai seara de ieri) cu cel pierdut de mine in acelasi sens. La fel cum este suficient sa comparam si frecventa cu care dvs. si Aramis postati noi “articole” pe “blogurile” voastre cu frecventa cu care postez eu, pe al meu. Dar, ma rog, dvs. ne-ati obisnuit de mult sa fiti complet paralel cu realitatea; singurii care va mai percep ca pe un ins cu picioarele pe pamant sunt colegii dvs. de cauza din acest cuib basit, unde ati gasit un refugiu calduros, departe de netul dezlantuit.