Despre cerşit. Cum putem scăpa de cerşetorii din intersecţii.

Cu privire amorfă sau vioaie, cu o prefăcută umilinţă sau tupeişti de-a dreptul, smintiţi pe bune sau prefăcuţi, pe cont propriu sau înregimentaţi în vreun grup organizat, forţaţi de sărăcie, de mafioţi sau de lene, cerşetorii din intersecţiile României terorizează deopotrivă populaţia indigenă şi pe puţinii străini care se hazardează să străbată această ţară deloc surprinzătoare.
La categoria cerşit, şi încă extrem de agresiv, încadrez şi spălatul parbrizului cu forţa. Vrei, nu vrei, maniacul curăţeniei îţi stropeşte geamul cu o soluţie incertă şi începe tacticos să-şi întingă zoiala aia pe tot parbrizul. nepăsător la gesturile şi strigătele tale disperate. Ţi-ar plăcea să-l pocneşti pe individ, dar nu prea poţi: ori din lene sau silă, ori este prea muşchiulos şi ai lua-o tu pe cocoaşă, ori este prea slab şi ai fi penibil să-l fugăreşti prin intersecţie (ca să nu mai zic de maşina pe care o laşi singurică, la mâna amicilor săi…), cert este că nu prea îţi rămâne de făcut decât să suporţi “serviciul”, indiferent de-l plăteşti sau nu.
De ce nu putem scăpa de cerşitul de la intersecţii sau de cerşit, la modul general? Primul răspuns este că din cauza sărăciei endemice din România. Al doilea este că din cauza românului care-i milos şi bun creştin. Şi dă. Că dacă noi n-am da, nici cerşetorul n-ar mai cerşi. Dacă afacerea n-ar fi productivă, n-ar mai face-o nimeni.
Românul când “dă de pomană” se simte bine, împăcat cu el, stima de sine creşte. Dar românul îşi dă de fapt de pomană, în marea majoritate a cazurilor, lui însuşi. Chiar dacă cerşetorul nu spune bogdaproste, cel ce dă îşi spune în gând: “Să fie de sufletul meu!” Cu fiecare pomană el îşi pregăteşte locul cu verdeaţă de DUPĂ, convins că această “faptă bună” îi va mai aranja puţin relaţia cu Sf. Petru.
Pomana asta selectivă şi subiectivă ( îi dau lui ăsta că pare mai curăţel, sau mai bătrân, sau mai copil, sau mai puţin brunet…) te face şi important: eşti, la scară redusă, desigur, un mic imperator, cu “drept de viaţă şi de moarte” asupra “supuşilor”. Mică vanitate omenească…
Pomana este o acţiune de ajutorare incompletă şi neresponsabilă. Atenţie, că n-am spus “iresponsabilă”! Ca să fac o paralelă cu iubitorii de animale…a fi mare iubitor de maidanezi nu înseamnă să-i arunci acestuia nişte resturi de la masa ta, ci înseamnă să-ţi asumi responsabilitatea deplin, să-l duci la medicul veterinar, să-i faci carnet de sănătate în care să bifezi zecile de vaccinuri şi deparazitări, toate contra cost, să-i dai mâncare de calitate, să-ţi asumi juridic eventualele incidente. Este un alt nivel de preocupare, cel normal de fapt, la care puţini ajung.
Aşa şi cu cerşetorii…la un supermarket, de exemplu, au pus stăpânire pe parcări vreo trei indivizi, beţivi cronici după mers, comportament şi stare fizică generală, luaţi cred în evidenţă de o organizaţie de caritate, că mă uit la îmbrăcămintea lor, destul de curată şi cu câteva numere mai mari; se vede că cineva îi îngrijeşte cât de cât. Indivizii ăştia merg după tine până la maşină să-ţi preia căruciorul pentru moneda din interior….tot o formă de cerşetorie. Cu banii câştigaţi îşi procură zilnic băutura necesară. Ar putea exista o discuţie filozofică despre dreptul lor de a se sinucide sau despre dreptul lor de a se refugia prin băutură într-o lume virtuală, dar ar putea exista o discuţie şi despre “utilitatea “ pomenii date. Dacă donatorul ar vizualiza moneda aia ca fiind o picătură de otravă pe care o oferă bolnavului poate nu ar mai da pomană.
Ca o paranteză, indivizii nu par la prima vedere violenţi. Asta până a încercat agentul de pază să-i alunge de acolo. Mi-a atras atenţia bolboroseala agresivă a unuia dintre ei, din ce-am înţeles îi reproşa paznicului că-i doar un amărât de angajat pe când el, cerşetorul alcoolic, este un om liber! Interesant mod de a privi lucrurile…ce ţi-e şi cu respectul de sine al omului!
La alt supermarket au pus “stăpânire” pe cărucioare o ceată de copii. Dacă la început păreau cât de cât politicoşi, acum sunt o mică hoardă de sălbatici, agresivi şi enervanţi. Ceea ce părea la început a fi o “muncă” ce părea OK să fie răsplătită, acum pare că s-a transformat în cerşetorie agresivă. Te simţi ca în India. Părerea mea e că moneda aia din cărucior nu poate substitui familia, statul, instituţiile caritabile, biserica şi face mai mult rău decât bine.
Am vrut şi eu odată să dau de pomană organizat, aşa că am mers cu un preot prin parohia lui la nişte cazuri sociale pe care le cunoştea bine, inclusiv la o fundaţie de ajutor social pe care o susţinea. Ce m-a frapat a fost faptul că cei mai mulţi renunţau la condiţiile austere, dar decente, de la fundaţie şi-şi încercau norocul la cerşit, întorcându-se doar pentru scurte perioade de timp, în caz de ghinion în… afacere. Pe unul dintre ei, fără picioare, profesionist în meserie, ce lucrase pentru marile nume din branşa cerşitului, prin toată ţara şi peste hotare, l-am găsit la el acasă, o coşmelie dărăpănată. Avea un frigider cu lacăt şi …un zâmbet pişicher când preotul îi cerea să nu mai cerşească, să se întoarcă la fundaţie. Se simţea că promite în dorul lelii, strada îl chema irezistibil.
Cerşitul pe scară industrială nu va dispărea prea curând în România. Economia nu merge, suntem prea săraci, prea miloşi, prea creduli, prea credincioşi(!), prea egoişti(!), prea puţin dispuşi la efort de durată sau la acţiuni comune, cu finalitate clară, palpabilă.
Totuşi, pentru ca cerşitul de la intersecţii să dispară cred că am găsit o soluţie onorabilă, neaoş românească, pe care mă grăbesc să o împărtăşesc edililor. Gratis.
Domnilor primari, transformaţi, dom’le, intersecţiile în sensuri giratorii! În felul ăsta nu se mai opresc maşinile, iar cerşetorii de acolo or să dispară. Simplu, nu?
Nu ştiu dacă metoda poate fi extinsă şi la parcările din supermarketuri, şi la trotuarele oraşelor din întreaga ţară, dacă ar fi bine să mergem toţi numai în sensuri giratorii, să mergem permanent în cerc, să nu ne mai oprim niciodată, să nu ne mai întâlnim niciodată…
Sigur, cerşetorii vor dispărea, dar şi noi odată cu ei.