Despre gropi. Mai mari, mai mici…

Nu ştiu care psihologi au ajuns la concluzia că starea psihică într-o viaţă de om are formă de „U”: punctele de sus de pe cele două laturi ale literei, unde ne simţim bine, optimişti şi fericiţi, corespund vârstelor de 20, respectiv 70 de ani, iar partea de jos a literei, groapa, unde te mănâncă pesimismul, corespunde vârstei de 40 de ani. Cu alte cuvinte, pleci la drum în formă maximă, cazi psihic pe la mijlocul vieţii, apoi îţi revii.
Probabil că la 20 de ani eşti fericit cam ca prostu’, habar n-ai cu ce se mănâncă viaţa asta şi, în plus, eşti convins că moartea-i numai pentru boşorogii ăia de-i vezi în baston.
La 70 de ani ai o stare de bine pentru că ţi-ai aşezat lucrurile, te uiţi la ce-ai realizat într-o viaţă de om, acum ştii sigur că moartea este şi pentru tine, nu numai pentru boşorogii de 100 de ani, dar cel mai probabil ai o stare de bine pentru că ai AJUNS la vârsta asta, ai păcălit destinul, cum s-ar spune, i-ai îngropat pe mulţi, eşti, statistic, un fel de supravieţuitor. Un fel de ales al destinului.
La 40 de ani eşti jos. Atunci ai un şoc psihologic. Îţi spui: Dumnezeule, am ajuns la jumătatea vieţii!! De fapt te minţi şi nici măcar nu realizezi, nu ai cum să ştii că o să trăieşti 80 de ani…
De la vârsta asta începi să VEZI că există boli, că există oameni care mor, până atunci ai fost orb. Îndoiala şi frica încep să încolţească în suflet.
Dar dacă eşti un tip citit ca mine, care-a descoperit într-un tabloid că-i natural ca la 40 de ani să fii la pământ din punct de vedere psihic, nu intri foarte tare în panică, aştepţi liniştit să treci de vârsta critică. Şi aştepţi…şi aştepţi…42…43…şi anii trec…45…
De ce nu se întâmplă nimic!?
Dacă facem analogie cu energia potenţială din fizică şi vom asemăna starea noastră psihică cu o bilă aflată pe fundul unui vas semisferic (aproximativul nostru „U”), vom constata că bila se află într-un perfect echilibru stabil. Dacă deplasăm bila din poziţia de echilibru încercând s-o facem să urce latura literei, aceasta revine pe fundul vasului, în poziţie iniţială.
Deci îţi trebuie energie nu glumă să urci panta aia, să strici echilibrul…şi începi s-o cauţi, fiecare după cum se pricepe!
De exemplu, afli că atunci când faci sport, creierul eliberează în corp nişte substanţe numite endomorfine care-ţi dau o senzaţie de bine. Şi atunci te apuci de fotbal din greu pentru a te urni din groapa aia nenorocită. Corpului, cât mai multe endomorfine! Îţi dai sufletul pe teren, poate, poate…Dar vai, genunchii tăi nu au aflat de planul tău magnific…şi te lasă…Treci pe tenis de câmp, la fel de horătât! La fel de hotărât reacţionează şi cotul tău, care va face epicondilită. Contraataci printr-o vizită la magazinul ortopedic pentru a-ţi lua o cotieră medicală, dar ,o nouă lovitură!, nu mai vezi scrisul mic de pe etichetă, mâinile tale au ajuns brusc mai mici decât distanţa optimă de la care ai desluşi literele. Degeaba îndepărtezi eticheta de tine, literele se încăpăţânează să rămână în ceaţă.
Te simţi încolţit.
Încerci să mergi mai departe. Te dai cu alifii, iei pastile antiimflamatorii, antrenamentul şi pregătirea pentru efort durează mai mult decât meciul în sine, asta e, plăteşti preţul endomorfinelor, preţul fericirii, preţul ieşirii din groapă!
Nu mai faci analiza colesterolului ca să nu te enervezi inutil, renunţi să mai planifici cheltuielile pentru că, oricum, niciodată n-o nimereşti, mereu apar neprevăzute, asculţi placid un şef pus politic care-ţi explică cum stă treaba cu managementul profesionist, nu intri în panică din cauza posibilităţii ca vreun diabet rătăcit să te ţină departe de un şpriţ rece atunci când socializezi.
Şi încet, încet, începi să urci panta.

Închipuiţi-vă însă ce greu este pentru un om aflat în nenorocita aia de groapă să-i mai pui încă o greutate pe umeri, o boală grea de exemplu. Aici nu mai e vorba de endomorfine, de ignorare sau optimism moderat. Îţi trebuie mult curaj şi multă determinare ca să urci panta! Şi de multă credinţă, cred…
Măcar de-am învăţa de la aceşti oameni să nu ne mai plângem de mica noastră groapă zilnică, de tot felul de nimicuri, să fim fericiţi cu genunchii, cu coatele, cu ochii şi colesterolul nostru.
Să fim, domle, fericiţi ca la 70 de ani, indiferent de câţi ani am avea…peste 40, desigur!

P.S. Curaj, Gabriela!

Advertisements
This entry was posted in General and tagged , , , , . Bookmark the permalink.

73 Responses to Despre gropi. Mai mari, mai mici…

  1. Dl.Goe says:

    Oare la asta sa se fi gândit Lucian Blaga cand a scris “Pasarea U”:

    “Neguri acopar campuri si damb.
    Freamata ulmul, duhul cel stramb.
    Cuiburi mai multe-n creste se vad.
    Semn ca-n coroane dat-a prapad.
    Neagra faina cade prin scoc colo la moara lui Nenoroc.
    Macina el doar -garbov, carunt.
    Curge uratul greu si marunt.
    Lut fara slava, umed absurd.
    Umbla-n ne-lume, drumul e surd.
    Unde razbate silnicul pas,
    lung peste crestet canta un glas.
    Canta prin ceata care cazu -vesnic deasupra-mi pasarea U.”

    P.S. Felicitari pentru articol. Foarte frumos scris, aduce un pic a Cartarescu.

  2. Dl.Goe says:

    Hm! Ma asteptam sa gasesc o suma de comentarii pe acest topic generos si cand colo pace si liniste. Probabil ca aparenta sferica a articolului nu lasa prea multe puncte de intrare. La urma urmei ce s-ar mai putea zice? D’Artagnan are dreptate… dar… Daca e prins in groapa de potential de la fundul literi U sa se descurce si singur ca e baiat mare. Totusi…

    Unii filosofi printre care cu modestie m-as numara (daca as fi fiind filosof) au emis un enunt sintetic din care reiese ca oamenii se aseamana dar mai ales se deosebesc. Acestea fiind zise cred ca exista (printre noi ?!) oameni carora litera U sa nu li se potriveasca perfect la destin si parcurs. Unora li s-ar potrivi mai bine litera V, iar altora (ghinionisti rau) li s-ar potrivi Y (un astfel de exemplar s-ar fi retras (cica) de curand din blogosfera pe imas). Exista cazuri, in special la doame, caroara li s-ar potrivi W (nu dau exemple; presupun ca se vor da singure), iar altora (baietzi de baietzi) litera M (de ex. lui Gabriel Garcia). Lui Gabriel Liiceanu i s-a potrivit, intr-un tarziu, o combinatie literara de litere inca si mai complexa: BMW. Dar nimic n-ar trebui sa ne mai mire. Teoria probabilitatilor si statistica matematica ne obliga sa luam in calcul ca din 7 miliarde de indivizi se vor gasi destui contorsionisti a caror soarta sa arate precum oricare dintre literele alfabetului. S-ar putea scrie o colectie de momente si schite despre destinele in forma de C, E, I, J, K, L, N, O (Oooo), S, T, Z si mai ales Ţ şi Ş (unde virgulele sunt adaugate post-mortem).

    • pierre says:

      Optiunea pentru “U” contine in sine un fior de optimism, in fond e incurajator sa crezi ca sensul final al vietii poate fi unul ascendent.Din panoplia de litere simbolice n-ar trebui sa lipseasca insa un mare “A”. Pentru uzul pesimitilor, de pilda. Urci si cobori.Uneori ai in viata si optiunea unei scurtaturi, treci de la o extrema la alta fara a ecalada piscurile. Mie imi place mai mult litera “A”, ma coafeaza mai bine. 🙂

      • pierre says:

        Scuze, am probleme uneori (de tastatura) si cu sinuosul “S”. Poate fi si asta o optiune de viata.Se va citi “pesimisti” si “escalada”.

      • Dl.Goe says:

        S-a constatat statistic (serios) si cu statistica nu te pui, ca cei care au un nume care incepe cu litera A au sanse sa traiasca cu 4-6 ani mai mult decat cei care au nume cu B, C, D, E

    • d'Artagnan says:

      DlGoe
      Aveţi dreptate, doamnelor li s-ar potrivi mai bine WWW. Şi toate trei literele numai pentru o singură zi.

  3. Radu says:

    d’Artagnan, d-l Goe,

    Cred ca nu inteleg foarte bine metafora literei U. Suntem niste spectatori sau putem urca si cobori de unii singuri ? Cand ma gandesc la litera U vad un tub de sticla in forma de U, sau in fine, asa cum s-ar obtine daca am tine un furtun de cauciuc (neaparat de pitrocit vinul) de cele doua capete si am lasa gravitatia sa-si faca treaba. Acuma ce suntem noi ? Niste furnici care intra in furtun pe la un capat si ies la celalalt, sau niste molecule de lichid care intra pe un orificiu si ies pe celalalt ? Ca in primul caz avem si niste picioruse cu care sa ne prindem de pereti, putem sa mergem mai in sus, mai in jos, poate gasim si vreo pozitie care sa ne placa si ramanem acolo mai mult timp.
    In al doilea caz suntem niste bieti spectatori: Viteza cu care se desfasoara filmul depinde de viteza lichidului unde ne gasim; ne imping altii din spate si la randul nostru impingem pe altii. Nu putem face nimic sa-i incetinim sau sa-i marim viteza, constatam doar ca in anumite momente ne e bine, alteori suntem cu moralul la pamant.
    Deci cum e ?

    • Dl.Goe says:

      Ideea ar fi, cred eu, urmatoarea: Indiferent de cate picioare are sau n-are furnica, nimeni nu poate scapa de criza de la mijlocul vietii.

      Un cunoscut de-al meu de odinioara, aflat pe semne in plina criza de la mijlocul vietii, insista sa o aduca in institutia in care lucra pe amanta sa (mai mult sau mai putin a sa) pe un post oarecare scos la concurs, in pofida faptului ca toti ceilati candidati erau mai potriviti. Ii tot facea lobby pe unde apuca. Intr-o sedinta a colectivului, seful lui, in intelept aflat la senectute, vorbind asa, la modul general, a zis ca el este o persoana rezonabila care intelege ce-i aceea o criza de la mijlocul vietii, dar ca totusi nu se asteapta ca o asemenea criza sa dureze mai mult de doua saptamani. Amicul n-a reusit sa-si aduca amanta pe post dar mai facut o criza similara un an mai tarziu cand s-a constatat oficial ca cel care ocupase postul prin concurs era un impostor (motiv pentru care a si a fost dat afara). S-a organizat un nou concurs la care cunostinta mea de odinioara n-a mai sustinut pe nimeni. Nu pentru ca i-ar fi trecut criza ci pentru ca nici nu mai avea amanta.

      • d'Artagnan says:

        Comentariul ăsta îmi aduce aminte de comentariile lui Harabula… 🙂

        • Dl.Goe says:

          Deh, imitatii fara valoare… din greseala. Dar pe unde s-o fi pitulat Harabula, prin ce afund de Botosani si-i face veacul de singuratate, intr-o mutzenie absoluta? Poate s-o fi apucat de apicultura. Intr-o vreme se ocupa de buchisirea evangheliilor, a vechiului si noului testament in original, incercand sa gaseasca nuantele lost in translations. Interesant personaj intr-adevar. Bine acuma trebuie spus ca dincolo de aparente favorabile nu era decat un basist nenorocit, care reusise, profitand de snobismul incurabill (cu toate achizitiile intelectuale si nu numai) ale parvenitului hraparetz Nastase, si sa-si castige (surprinzator) dreptul la prezenta pe blogul cu dez/acord intelectual, un ocean plin de barbari primitivi (nimic redundant aici) pe post de apa, in care inotau deopotriva nevertebrate si vertebrate, marine sau amfibii.

  4. d'Artagnan says:

    DlGoe
    Am rămas dator cu un răspuns.
    http://teoremacelorpatruculori.blogspot.ro/
    Mie mi se pare mai mult o demonstraţie ce ţine parcă mai mult de modul experimental folosit în fizică decât de rigurozitatea matematică.
    Din câte ţin minte şi teorema lui Fermat puteai cu un calculator să o “demonstrezi”…şi totuşi aşa ceva nu se chema rezolvarea teoremei.

    • Dl.Goe says:

      @D’Artagnan – Frumos raspuns, ascutit. Dar cu doua taiusuri. Ca sa rezolvati problema conexa nevinovatei intrebari adresata de catre dl.Goe, d-voastra ati propus o solutie obtinuta pe calculator, prin trimiterea catre un articol de pe net. Prin urmare s-ar putea spune ca ceea ce dezavuati pe fata agreati pe dos. 🙂 Exagerez un pic de dragul demonstratiei. Va multumesc pentru trimiterea la acel articol. Este interesant, captivant, provocator. Faptul ca nu este 100% consistent si ca amesteca rigoarea argumentatiei cu dorintele autorului (in special vizavi de suprematiea inteligentei umane fata cu provocarea calculatorului) nu-l scade, lasand loc muuuultor discutii… Unele dintre afirmatiile contradictorii din acel articol ar putea fi puctul de plecare al unor teme de sine statatoare pe blogul d-voastra, dupa ce va trece (acesta despre) criza de la mijlocul vietii.

      P.S. Citind articolul propus mi-a re/venit in minte gasanta problema a problemei celor trei corpuri. O problema de matematica pura (pe care unii ar putea-o considera (si) de fizica). Matematica actuala si inteligenta pur umana (care nu face apel la tehnica de calcul) nu poate rezolva aceasta problema aparent simpla, banala chiar. Considerand trei corpuri punctiforme (aflate intr-un spatiu euclidian), pentru care se cunosc pozitiile initiale (vectorii de pozitie in raport cu originea unui sistem de axe cartezian), vectorii vitezelor intitale ale celor trei corpuri precum si masele acestora, se cere sa se obtina solutia exacta a functiilor numerice care descriu traiectoriile ulterioare ale celor trei corpuri sub influenta gravitationala (newtoniana) reciproca (ignorand influenta gravitationala externa; ca si cum aceste trei corpuri (numai trei) ar fi singurele din univers). Ei bine matematica actuala nu este in stare sa ofere o solutie exacta a functiilor care sa descrie miscarea ulterioara a celor trei corpuri in intervalul de timp de la zero la infinit. Practic matematica nu ne poate ajuta sa facem predictii cat de cat rezonabile in legatura cu pozitia si viteza pe care o vor cele trei corpuri (trei amarate de corpuri punctiforme) in viitor. Se apeleaza la solutii aproximative (numerice) care ofera cu ajutorul calculatorului predictii aproximative (cu o eroare evaluabila) intr-un interval de timp limitat. Ar fi de zis ca problema similara pentru doar doua corpuri a fost rezolvata. Cam asta este limita inteligentei umane si a matematicii actuale: trei corpuri punctiforme in miscare. Daca ne amintim ca in Univers nu exista doar trei corpuri (ci ceva mai multe), ca nu sunt punctiforme, si ca legea gravitatiei universale in varianta newtoniana este inexacta, putem avea o revelatie neplacuta despre limitele inteligentei umane, depre puterea mintii umane si umanitatii de a face predictii cat si despre iminenta faptului ca in curand vom intra in atingere cu realitati pe care mintea umana nu le va putea cuprinde fara o extindere hard adecvata. Probabil ca problema celor patru culori este una din ele.

      • Kain says:

        De cand matematica e vinovata de faptul ca nu se pot face masuratori exacte? Forta gravitationala e aceeasi, nu s-a schimbat, noi ne imbunatatim constant modelele de aproximare. Un filmulet amuzant despre gravitatie si spiritualitate, ca tot a venit vorba: http://www.youtube.com/watch?v=8bRvt0InhYk&list=PLB8034CC847CD8A4D

        • Dl.Goe says:

          Absenta solutiei matematice pentru problema celor trei corpuri nu are legatura cu precizia sau imprecizia vreunei masuratori ori determinari experimentale. Este pur si simplu o limitare matematica. In plus nu putem sti daca este o limitare matematica relativa – ce va putea fi depasita vreodata, sau absoluta – care nu va putea fi depasita niciodata.

          • Kain says:

            Interesant ce spuneti dumneavoastra, dar am vazut ca se pot face simulari cu corpuri multiple chiar cu foarte multe, de ceva timp avem puterea de calcul necesara sa aproximam. O sa ma interesez weekend-ul acesta daca ce spuneti este adevarat. Un link catre ceva documentatie m-i-ar fi de ajutor pentru inceput. Multumesc.

            • Dl.Goe says:

              Pai de ex. s-ar putea incepe de AICI, dar voi incerca sa caut si altceva mai sintetic si eventual prezentat intr-o manirera mai putin tehnica (adica literara sau filosofica).

      • Radu says:

        Ar fi interesant de stiut daca s-a demonstrat ca solutia nu poate fi scrisa in termeni de functii elementare (elementare sunt toate functiile care au aparut pana astazi intr-un compendiu de matematica, inclusiv bineinteles polinoame, exponentiale, logaritmi, functii speciale , etc.). Adica macar daca s-a demonstrat ca functiile pe care matematica le-a definit pana acum nu sunt suficiente si trebuie inventat altceva, sau daca pur si simplu nu se stie, si s-ar putea ca solutia analitica sa poata fi scrisa, trebuie doar o minte suficient de inteligenta sa o gaseasca. Imi amintesc printr-a 12-a parca invatasem ca se demonstrase ca nu mai stiu care integrale NU POT fi exprimate ca o succesiune finita de alte functii elementare. Si(x)=Integrala de la 0 la x din sin(t)/t dt parca era una.

        • BadDragon says:

          Radu, din cite stiu (din pacate n-am o referinta acum sa trimit la ea) exista o demonstratie matematica pentru faptul ca problema celor 3 corpuri nu are solutie analitica generala. Daca imi aduc bine aminte, exista solutii pentru probleme particulare (de tipul anumite raporturi intre mase, viteze, pozitii), dar nu exista pentru cazul general.

          Iar apropos de problema celor 3 corpuri si absenta solutiei analitice, exista o multime de alte probleme similare in care impedimentul nu este neaparat numarul de variabile cit ecuatiile in sine care descriu sistemul.

          Dar nu cred ca asta e problema. Mai ales acum, ca avem tehnica de calcul atit de performanta, solutiile numerice sint extrem de precise si din ele rezulta descrieri adecvate ale realitatii. Iar inginerii pot sa-si faca linistit treaba pornind de la ele 😀

          • Dl.Goe says:

            Inginerii da, filosofii nu. Sau, mai stii? Poate ca abia cum li se va da apa la moara. Un filosof cat de cat lucid ar putea ajunge la sinucidere daca ar analiza cum se cuvine problema. In timp ce un inginer ar treage cel mult o betzie zdravana. Pe cale logica s-ar putea trage concluzia ca un inginer filosof ar muri printr-o coma alcoolica.

            P.S. Absenta unor solutii analitice a problemei celor tei corpuri (va rog sa cautati link-ul) ar insemna ca un univers cu trei corpuri ar fi inconsistent cu sine insusi, plecand de la o stare (zisa) initiala, corpurile “nestiind” cum anume sa se miste in realitate, facand acel univers incapabil sa existe (ori ca din cand in cand corpurile ar incalca principiul continuitatii si s-ar teleporta in configuratii discontinue aleatorii, precum cele prezise de mecanica cuantica, in plin context clasic). Si atunci??? Cum naiba de exista un Univers cu atatea corpuri care, sub aspect matematic, habar nu au cum sa se miste. Filosofic vorbind concluzia este una singura: Universul nu exista. Prin urmare nici discutia de fata. (Oricum dupa o scurta existenta virtuala va disparea in neant, ca si cand n-ar fi fost).

        • BadDragon says:

          Dl. Goe, din pacate nu am citit despre asta undeva pe net, ci m-am intilnit cu informatia fie la cursul de Ecuatiile Fizicii Matematice, fie la cel de Electrodinamica (cum parem sa fi trecut prin aceeasi facultate, banuiesc ca stii la ce cursuri ma refer). Asa ca e mai greu cu link-ul si nici prea multa vreme de cautare n-am acum.

          In ceea ce priveste existenta Universului in absenta unei solutii analitice care sa-l descrie… (da, stiu ca glumesti, da’ o sa merg mai departe). Sa nu uitam ca din mecanica cuantica rezulta ca, pentru atomul de hidrogen, doar primele 2-3 linii spectrale (tranzitii intre niveluri de energie) se potrivesc cu cele experimentale. Asta nu inseamna ca atomul de hidrogen nu poata sa aiba un spectru mai bogat. Sau, un alt exemplu, miscarea palmelor executata in scopul spalarii lor, daca ne luam dupa niste japonezi care fac roboti, este descrisa de un sistem de ecuatii diferentiale cu 18 necunoscute (daca-mi mai amintesc corect), sistem care, am o banuiala, nu prea are solutii analitice. Dar asta nu ne impiedica sa ne spalam pe miini.

          Succesul fizicii, si in mod automat si al matematicii, nu consta in descrierea perfecta si analitica a universului, ci, mai degraba, in capacitatea de a-l aproxima cu o marja atit de mica de eroare. O fi o teorie neadecvata, sortita esecului sau limitarii? Cine stie? Posibil sa ne intilnim la un moment dat cu niste extraterestri, vorba unui fizician, si sa ne spuna “Matematica? Aaaa… am incercat si noi, am renuntat de mult la asta. Dead end!”

          • Dl.Goe says:

            “Succesul fizicii, si in mod automat si al matematicii…” – Hm! Mai degraba invers (Succesul matematicii, si in mod automat si al fizicii…) ar fi mai aproape de realitate… desi nici macar. Succesul matematicii este doar foarte arareori influentat (de determinat cu atat mai putin) de fizica. Invers se intampla adesea. Teoria relativitatii n-ar fi fost posibila in absenta geometriei riemanniene. Ca anumite “descoperiri” din matematica sunt stimulate de necesitatile fizicii nu poate fi considerat echivalent, ba dimpotriva indica acelasi sens al dependentei fizicii de matematica. Daca ceva anume in univers (sau chiar Universul in ansamblul sau) poate sa se manifeste si in acelasi timp sa nu ingaduie o descriere matematica consistenta este o problema extrem de spinoasa. Cred totusi (este o credinta) ca orice realitate observabila poate fi descrisa matematic. Imposibilitatea absoluta a unei asemenea descrieri (in sensul ca s-ar demonstra matematic inexistenta unor functii analitice care sa descrie cele observate) ar trebui sa fie un indiciu ca observarea este incorecta sau incompleta (adica insuficient de corecta si/sau de completa…). Din cate stiu eu nu s-a demonstrat matematic ca n-ar exista solutii analitice pentru sistemul ecuatiilor care descriu problema celor trei corpuri. De aceea eram interesat de acel link. Vorba altcuiva de pe aici voi investiga in week-end.

            P.S. Invitat la o reuniune festiva alaturi de savanti consacrati, inventatorul dinamului de bicicleta, la sfarsitul prelegerii tinuta de un unul dintre invitati despre ecuatiile care descriau interactiunile electro-magnetice si felul in care energia mecanica era transformata in energie electica, a exclamat ceva de genul: Daca as fi stiut de la inceput ca dinamul este asa de complicat cred ca nu l-as mai fi inventat.

          • BadDragon says:

            Ma refeream exclusiv la faptul ca succesul teoriilor fizicii, bazate pe modele matematice, validarea lor empirica, a condus la acceptarea metodelor celei dintii si, ca o consecinta directa, la recunoasterea valorii descriptive a celei de-a doua. Fara observatia empirica (masuratoare), de exemplu, a faptului ca patratul ipotenuzei este intotdeauna suma patratelor laturilor triunghiului dreptunghic, teorema lui Pitagora ar fi ramas un simplu exercitiu intelectual. Unul minunat, dar doar un exercitiu intelectual.

            Daca discutam despre cine sta pe umerii cui, lucrurile, in mod evident, se schimba.

            Nu stiu ce sa zic in privinta credintei exprimate. Esti un descartian 🙂 Exista totusi multi fizicieni care nu sint asa convinsi. Teoria variabilelor ascunse, de exemplu, nu are foarte multi adepti. Apoi ramin probleme serioase, gen principiul nedeterminarii al lui Heisenberg, problema dezintegrarii radioactive naturale si altele asemenea care par a contrazice posibilitatea unei descrieri analitice exhaustive a realitatii observabile (given an advanced enough Mathematics and enough computing power).

            • Dl.Goe says:

              Intreaga Teorie a numerelor este un simplu – complicat si admirabil – exercitiu intelectual. Ceea ce n-o impiedica sa existe si sa fascineze. Pentru fiecare ramura a matematicii exista perspective care pot releva acest lucru.

              Despre tentativa de evadare din acest context clasic catre realitati cuantice ma abtin sa fac vreun comentariu.

  5. d'Artagnan says:

    Isabel
    Spui că “ia literatura romana si numeste-mi 5 scriitori in opera carora regasesti sentimente, emotii subtile si complexe, altele decat “a se urca pe ea” (caricaturizez voit) :”

    Dar Victor Petrini ce fel de personaj e?
    Şi, mai ales, Moromete, Moromete ce fel de personaj este, e de tipul “a se urca pe ea”?!
    Eu zic că e un tip deosebit de complex…el şi cu Nilă… 🙂

    • Isabel.A says:

      Scriu din tren asa ca voi fi brief: Petrini e un personaj complex desi nu e definit pana la capat. Am citit undeva ca Marin Preda ar fi avut in vedere o continuare a romanului. Moromete nu mi se pare complex dar nu am vreme sa explic de ce. Dar si Petrini si Moromete s-au nascut sub pana aceluiasi scriitor, Marin Preda. Dar l-am gasit pe cel de-al patrulea scriitor, George Calinescu, pt personajul Papadopol din Enigma Otiliei. Si pentru Otilia.

      • Dl.Goe says:

        @IsabelA – Mi-as ingadui o divagatie plecand de la divagatia d-voastra. Se zice ca personajul V.Petrini ar fi fost creat de catre maestrul M.Preda, avandu-l ca model pe un oarecare I.D.Sârbu, personaj care a trait aevea, ca persoana reala (murind inadins intr-un moment total nepotrvit). Aceasta persoana fabuloasa (per se), oarecarele I.D.Sarbu a scris si el cate ceva (o literatura extraordinara). Din pacate, din motive neelucidate pana la capat, lucrarile sale n-au prea avut succes la publicul larg si extra-larg. Poate exagerez (un pic) dar impresia mea este ca romanul “Adio Europa” al lui I.D.Sarbu (replica din realitate a virtualului V.Petrini) nu este cu nimic mai prejos decat “Cel mai iubit dintre pamanteni”, si ca si acesta constituie un argument in favoarea ideii ca exagerati nitzel zicand ca (citez din memorie) “in literatura romana nu s-ar gasi nici macar 5 autori in opera carora sa se poata regasi sentimente, emotii subtile si complexe, altele decat “a se urca pe ea”.”. Apropo, va plac romanele Alexandrei Stanescu?

        • Isabel.A says:

          @Dl Goe,

          Stiu, am exagerat, dar am facut-o deliberat: uneori, e nevoie de tuse mai groase pentru a vedea esentialul. Despre I D Sarbu am auzit si am auzit si despre romanul sau, “Adio, Europa”! : va multumesc ca mi l-ati re-semnalat, cred ca in vacanta il voi cauta si voi incerca s ail citesc.
          Nu cunosc romanele Alexandrei Stanescu si, sincer, dumneavoastra sunteti primul care mi le semnalati.

          PS: Victor Petrini este un personaj foarte interesant: dar daca stau sa ma gandesc bine si Matilda este foarte interesanta; aveam un profesor de fizica in liceu, un fost olimpic super-dotat, foarte, foarte excentric, dar in sensul bun 😀 (nu mai e demult prin Romania), care de fiecare data cand ma prindea sa imi puna nota si ma gasea nepregatita (adesea caci frecventam cursurile scolare pe sarite) ma intreba: “Si ce-ai mai citit in ultima vreme?” Eu ii spuneam, el comenta si apoi, invariabil, sfarsea cu urmatoarea replica: “Dom’le, dar mie imi place Matilda din Cel mai iubit dintre pamanteni! Domle, fantastic personj! Nu e nici unul la fel in literatura romana”: Cred ac avea vreun fetish cu genul de femeie reprezentat de Matilda 😀 Si morala este ca eu imi luam notele la fizica in mare parte datorita literaturii.

          • Dl.Goe says:

            Aici se poate download-a Adio Europa: Adio Europa in format pdf.

            De Alexandra Stanescu ar merita citite: “Regula paralelogramului” si “Nu va aplecati in afara”…

            • Isabel.A says:

              @Dl Goe,

              Multumesc mult pentru “Adio, Europa”! 😀
              Sper sa imi fac timp intr-o seara si sa o citesc. Comentam dupa.

      • constance says:

        cred ca i am mai scris o data, demult: anton holban, gib mihaescu, max blecher. camil petrescu. de la marin preda mi e aproape si calin surupaceanu…

  6. d'Artagnan says:

    Radule,
    Litera “U” mă duce cu gândul la principiul vaselor comunicante. Dacă torni lichid într-o latură, acesta va ajunge inevitabil la acelaşi nivel şi în cealaltă latură. Dacă, bineînţeles, aerisirea este liberă şi nu-i obturată cu ceva. În acest ultim caz, în cea de a doua ramură nivelul va rămâne mai jos, evident, datorită unei presiuni apărute din cauza acestui blocaj.
    Să nu uităm totuşi şi de acea tensiune superficială ce apare între molecule, sau între molecule şi pereţi..
    Apropo, ştiai că principiul vaselor comunicate se mai poate folosi şi altfel? Legi două entităţi spirituale printr-un furtun, poate să fie şi de cauciuc, dar destul de gros pentru a permite trecerea unui sentiment, unor cunoştinţe, şi din sufletul cel mai plin va curge acel ceva spre celălalt până se va ajunge la acelaşi nivel. Dar şi aici, dacă partea de sus a vasului care primeşte este obturată, nivelul rămâne mai jos. Adicătelea trebuie să ai mintea şi inima libere ca să primeşti.
    Băi, tată, ce le mai bag pentru corazon…moare ţiganu de oftică!

    • neamtu tiganu says:

      bunatatea ta sufteteasca e facuta nu-i nascuta cum e a mea, care pa deasupra mai sunt si extrem de sensibil si romantic. E drept ca uneori asta-i un defect pt. ca muierile incearca sa profite.
      Da vorbeai de vase comunicante, ti-as propune sa studiezi aceasta inventie greceasca.
      Filozofia greceasca veche care a patruns, din canada, cum am invatat pa topicu precedent, in europa cu ajutoru tiparului, pina hat la petrre din focseni, ne invata ca totu are o gaura prin care se scurge, uite aici http://en.wikipedia.org/wiki/Pythagorean_cup

      cam asta-i!
      P.S Stiu ca iti va veni f. greu sa pricepi cum functioneaza, nu te-ntrista, nici ceilalti preteni de ai tai de pe aici nu pricep.

      • d'Artagnan says:

        Aa, domnu inginer dă avioane le are cu mecanica fluidelor și se dă mare!! Păi văd că explică și wikipedia cum funcționește.
        Dar cred că tu nu bei din asemena cupă …cupa lăcomiei…

      • pierre says:

        @tigane,

        iar dai partz-uri in public ? Te chinui de vreo saptamana s-o faci pe tiganul sensibil si duios si acum, pac !, te dai in stamba (tot ca tiganul ) ? Ma dashteptule, ca-ca tine nimeni nu le intelege, ma….Serveste ,ma, din cupa pitagoriana, cu masura “impusa”, caci altfel nu te poti abtine de la excese. De tot felul.

    • Kain says:

      Fi bun te rog si explica si pe intelesul meu ce e ala suflet, si care e legatura dintre el minte si inima.

  7. Momo says:

    Iata un mod de a raspunde intrebarilor si provocarilor vietii de aici:
    http://www.spiritualregression.org/

  8. Momo says:

    Suflet sau esență spirituală, fragment al Ființei Divine, scânteie de lumină. Minte, aspect al conștiinței. Inimă, organ (material) al corpului, ca și creierul, un receptor. Pentru chinezi, Împăratul.

  9. Momo says:

    Important e ca existați. Credințele se mai schimbă într-o viață de om, sau în mai multe vieți de om.

    • Kain says:

      Adevarat, dar eu nu vad cum mi-ar fi mie benefica convingerea ca eu as avea suflet…

      • Dl.Goe says:

        In contextul dat convingerea (simpla convingere) ca ati avea sau ca n-ati avea suflet n-ar schimba, momentan, nimic pentru d-voastra. Poate “in timp” sa se simta ceva schimbari. Diferenta colosala ar face-o nu convingere (de una sau de alta) ci faptul de a avea sau a nu avea suflet.

        • Kain says:

          Deci nu e important ce credem, important e ce exista. Si stim ca exista suflet!?. Am inteles gresit?

          • Dl.Goe says:

            A intelege gresit inseamna aproape a intelege. Uneori chiar a intelege. Ca nu stim si stim ca nu stim nu poate insemna nimic mai mult. In niciun caz ca exista sau ca nu exista. Suntem in plin taram al lucrurilor tangibile prin credinta nu prin stiinta. Intrucat stiinta are limite, despre ceea ce o excede fiecare adopta pozitia (credinta) cea mai potrivita sufletului sau.

            • Kain says:

              A intelege ceva gresit poate fi de multe ori mult mai daunator decat a nu intelege. Stiinta e limitata de cat stim si de cat putem intelege, dar chiar si asa e extraordinar de vasta pentru cateva vieti de om. Daca ne-am fi limitat numai la credinta, si daca nu am fi fost nemultumiti, nu am fi ajuns astazi unde suntem. Curiozitatea, nevoia de a intelege ce se intampla in jurul nostru, satisfactia descoperirii unor lucruri noi ne impinge inainte. Va referiti la credinta ca la “un mod de viata”, dar nu inteleg cum un mod de viata ar putea explica si verifica existenta “sufletului”, ca sa facem acel pas “colosal” despre care ati scris mai devreme.

              • Dl.Goe says:

                Sa inteleg ca d-voastra detineti demonstratia inexistentei sufletului?

                N-am vrut sa spun ca reducerea la “credinte” ar fi calea de urmat. Spuneam doar ca dincolo de limitele stiintei si intelegerii rationale (care oricat de vaste ar fi, raman insule intr-un ocean mult mai vast), putem avea o abordare bazata pe anumite credinte pe care sa nu avem nevoie sa le demomstram. Atat vreme cat nu se poate dovedi ca inversul logic, negatia acelei credinte, ar fi adevarata putem include respectivul enunt (sau inversul sau) in lista postulatelor care (alturi de cunostiintele stiintifice) sa ne ajute sa avem o imagine a lumii in care traim. Impresia mea este ca d-voastra promovati cea mai nepotrivita alternativa. D-voastra sustineti (indirect) ca daca existena a ceva nu poate fi demonstrata adunci de aici ar rezulta pe cale logica (stiintific) ca acel ceva nu exista. In mod similar altii considera ca daca nu se poate demonstra ca ceva nu exista atunci in mod logic acel ceva exista. O alta varianta ar fi sa ignoram ambele fetze ale unui asemenea enunt, iar o alta ar fi sa incercam o gestionare paralela a ambelor situatii… In sfarsit astea sunt teorii bazate pe idee falsa ca stiinta ar fi fundamental diferita de credinta “pura”… V-ar mira foarte tare daca v-as spune ca “Teoria Big-Bang-ului” este mai degraba o credinta decat un fapt demostrat stiintific? Chiar si pentru cei avizati.. Nu mai spun ca majoritatea oamenilor care au decis sa creada in stiinta au o abordare de-a dreptul mistica asupra realitatii intermediata e “evangheliile” stiintei al caror comtinut le ramae complet inaccesibil (direct si indirect). Majoritatea celor care cred ca omul a evoluat dintr-o maimuta primitiva se raporteaza la aceasta credinta in exact acelasi fel in care se raporteaza la credinta lor cei care cred ca omul a fost creat din tzarânå de catre Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea sa.

              • Dl.Goe says:

                Progresul a fost posibil numai atunci cand cineva a inteles ceva corect sau cand cineva a inteles ceva gresit. Cand cineva sau nimeni n-a inteles nimic nu s-a produs niciun progres si nici n-au existat premise pentru asa ceva.

  10. Momo says:

    Nu e rostul meu sa v-o spun. Veți afla singur cândva. V-ar fi, nu v-ar fi, singur veți afla.
    Oricum, sunteți pe cale…vă întrebați.

    • Kain says:

      Nu va grabiti sa presupuneti… presupunerea e mama esecului, asa ziceau altii inaintea mea.

      • Dl.Goe says:

        Presupunerea e mama esecului?” – Nici vorba. Presupunerea este cumnata succesului si verisoara progresului. Nu presupui – nu te misti. Nu te misti – nu existi. – Dl.Goe vineri 17 Mai 2013.

  11. Momo says:

    Presupunerea mea nu ma angajeaza nici intr-un fel . Se adeverește sunt OK, nu se adevererește sunt OK. La fel, dvs. sunteși OK oricum, pentru mine .
    Care eșec? Sunteți obișnuit să gândiți în eșece și succesuri? Doar de dvs. depinde să schimbați paradigma. Iar de n-o schimbați, tot bine imi e.

  12. Momo says:

    Scuze pentru punctele puse agramat, nu prea vad bine aici.

  13. Momo says:

    Nu pot lua asupră-mi viața dumneavoastră, cu ipoteze ori fără.
    Sunteți însă extrem de prețios pentru mine ca om ce există în același timp cu mine și pe care îl aud. Știți că eu prețuiesc timpul “risipit” pentru ceilalți.

  14. d'Artagnan says:

    Kain
    De unde , păcatele mele, să știu eu ce-i sufletul?! De mii de ani se chinuie oameni deștepți să afle și n-au căzut la pace…
    Cică ar avea și masă, vreo 21 de grame…asta înseamnă că este supusă atracției gravitaționale…interesant, foarte interesant…

    • pierre says:

      “21 de grame ” ? Doar un film frumos.

      • d'Artagnan says:

        Ia închipuie-ți că sufletele sunt supuse atracției gravitaționale…trei suflete punctiforme…Consideră trei suflete punctiforme (aflate intr-un spatiu euclidian), pentru care se cunosc pozitiile initiale (vectorii de pozitie in raport cu originea unui sistem de axe cartezian), vectorii vitezelor intitale ale celor trei suflete precum si masele acestora, se cere sa se obtina solutia exacta a functiilor numerice care descriu traiectoriile ulterioare ale celor trei suflete sub influenta gravitationala (newtoniana) reciproca (ignorand influenta gravitationala externa…
        DlGoe, n-o să vă supărați pe mine, dar mi-a plăcut ideea… 🙂

        • Dl.Goe says:

          Nu ma supar, doar ca in contextul dat aduce mai degraba a menage-a-trois… ceea ce ar putea induce anumite perturbatii de natura negravitationala… complicand si mai mult problema…

        • pierre says:

          Ce-mi ceri tu mie, sa rezolv probleme nerezolvate ale umanitatii ? Pai tocmai s-a subliniat ca, in absenta unei demonstratii matematice care sa ateste inexistenta sistemului, putem conchide ca “observarea” este partiala/incorecta.Si daca am demonstra ca nu putem demonstra nimic, tot la deficiente de obsevare/cunoastere am ajunge.Adevarul este ca ideea este tulburatoare.Revenind cu picioarele pe pamant, tinand cont de vreo 2-3 suflete care evolueaza zilnic in preajma mea, nu mi se pare surprinzator ca nu putem prezice nimic. 🙂

          @Dl Goe,

          frumoasa pledoarie in favoarea suprematiei matematicii. Ma rog, poate termenul “suprematie” nu e cel mai potrivit…

          • Dl.Goe says:

            Am simtit nevoia sa sustin aceasta pledoarie si pentru ca mi-a amintit deodata de toate episoadele in care am constat predispozitia fizicienilor de a schingiui matematica pentru a-si apropia (prin fortare) niste rezultate dorite.

            • lazycat001 says:

              Nu doar fizicienii schinguiesc matematica, as crede ca toti ceilalti oameni de stiinta au incercat in repetate randuri sa gaseasca o modalitate “creativa” matematic care sa le sprijine teoriile..

    • Kain says:

      Aha deci e vorba de dark matter, deci nu e chiar asa greu de dibuit…

  15. neamtu tiganu says:

    acum pa bune, nu mai pricep cine-i alcoolicu, io sau voi! Sau aia cu ierburile nu se pune?
    P.S Saracii basistii astia cum se zapaceste capitanu cum isi pierd orientarea.

    • lazycat001 says:

      Dragule, stai ca deschidem un thread pe manele sa te pricepi si mataluta… Tare tigania cu “capitanul”.. din manualul vechi dar niciodata “out-of-date”…

  16. d'Artagnan says:

    DlGoe
    ”Nu presupui – nu te misti. Nu te misti – nu existi. – Dl.Goe vineri 17 Mai 2013.”
    Cogito ergo sum – Descartes 17 mai 1637
    Marile spirite… 🙂

  17. Momo says:

    Demult, intr-un “campus’ universitar romanesc, am vazut cum oamenii deveneau cenusii si se instala “plictiseala de moarte”. Mi-am salvat sufletul. l-am trezit pe Hora. “Nu te misti, nu existi”.

  18. Radu says:

    D-l Goe, Bad Dragon,

    Doua observatii intrigante as zice eu:

    1. De fapt problema celor 3 corpuri are o solutie analitica. Sundman este primul care a scris o asemenea solutie sub forma unei serii uniform convergente. Cateva lucruri despre Karl Sundman:
    http://www-history.mcs.st-and.ac.uk/Biographies/Sundman.html
    Aspect super-important: Sundman a fost astronom, deci fizicist, nu matematician. Dar nu inginer. Pentru ca solutia lui analitica e buna si frumoasa dar converge atat de lent incat nu are utilitate practica. Cel putin nu astazi.

    2. Matematica de obicei nici nu-si propune sa afle care e solutia. In cele mai multe cazuri se multumeste sa demonstreze ca exista o solutie, sa afle daca e unica, daca e periodica, cateodata sa enumere tipurile de solutii, etc. In cazul problemei a 3 corpuri o intrebare care ii framanta pe matematicieni e cate clase de solutii periodice exista ? Raspunsul e de actualitate pentru ca pana anul asta fusesera gasite trei. Anul asta au mai fost gasite 13. Take a look:

    http://news.sciencemag.org/sciencenow/2013/03/physicists-discover-a-whopping.html

    http://suki.ipb.ac.rs/3body/

  19. Radu says:

    Baieti, m-ati pus in moderare ?!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s